Etichetă: iubire

Să iubim și să fim iubiți!

„Da. Clişee.
Pentru că suntem obişnuiţi cu ele şi pentru că ne place să le auzim.
Nimic nu e mai important decât să iubeşti, şi să te simţi iubit. Să simţi că ai pe cine conta, şi că cineva, acolo, este mereu pentru tine.

Dar….
Dacă eşti împovărat cu o iubire pe care nu o poţi împărtăşi? Dacă te macină de dimineaţă până seară gândul că ai pe cineva acolo, care ar da totul pentru tine și cu toate astea, tu nu poţi fi trup şi suflet??!
Şi nu vrei să-i distrugi idealurile, nu vrei să-i întuneci gândurile; preferi să-ţi consumi propria energie, să te pedepseşti pentru că nu poţi împărtăşi această iubire, tocmai legându-te de ea.
Legându-te de această iubire, doar prin judecată!
Nu ţii cont de inima şi de sentimentele tale, ci doar de ale lui.

Oare merită?

Te omori singur pe dinăuntru, cu gândul „am stabilitate, am iubire, am linişte”.
Dar liniştea şi stabilitatea îţi pot oferi fericirea, pe care cu atât de mult foc o doreşti? Îți poţi găsi fericirea doar din iluzii? Din ideea că ” va fi minunat, el mă iubeşte ?”

Te gândeşti să fugi şi să găseşti răsăriturile şi apusurile care te lasă fără suflare, să găseşti iubirea aceea eminesciană, ideală, ( în care până la urmă…eul rămâne singur, cu gândurile şi visele lui); şi apoi vine cineva şi-ţi zice:
„E important să stai cu cine îţi vrea binele, nu neapărat cu cine îţi place”.

Şi mă întreb…

Dacă îţi vrea binele, oare nu vede că te macină? Oare nu vede că te chinuie pe interior? Oare nu vede falsitatea şi regretul? Nu te cunoaşte? Nu vrea să te lase să zbori, să îţi găseşti fericirea? Nu vrea să te lase să fii fericit, să iubeşti fiecare răsărit şi fiecare apus în întregime, să nu te trezeşti zicând „încă o zi”, ci să nu vrei să mai dormi niciodată, din dorinţa de a trăi cât mai mult fericirea ??
Şi dacă de fapt nu cauţi iubirea eminesciană?
Dacă de fapt, tu nu cauţi nimic, nu vrei să te potoleşti?

Nu vrei iubire, nu vrei drame.
Vrei apusuri şi răsărituri singuratice, de parcă ai avea inima pietrificată.
Şi toate acestea sunt consecinţe?
Consecinţe a ceea ce ai trăit…
Sau, consecinţe a ceea ce ai devenit, ca urmare a faptelor tale.
Şi în final te gândeşti:
„Dacă plec acum…încotro o iau?”

Tania Elena Tudor

Dacă ne potrivim, de ce ne împotrivim?

Știi ce-i frumos la noi? Că mâinile noastre se potrivesc una-ntr-alta de parcă ar fi un joc de puzzle, că privirile se-nțeleg fără ca gurile să vorbească, că umplem spațiul gol din pat. Dar cu toate acestea, am senzația că sufletele ni se împotrivesc.

Nu-nțeleg de unde teama ta de a iubi. De ce îți lași sufletul să vină doar până la ușa mea și nu-i permiți să intre și să se facă comod? Nu i-aș face nimic, l-aș servi cu o cafea și aș discuta cu el. Așa, ca-ntre două suflete ce se agrează. Și, apoi, dacă vrea să rămână, am să-i port de grijă cât pot eu de bine. Sunt o gazdă bună, să știi.

Știu că ai avut bărbați care ți-au lăsat dezordine când au plecat. Eu îți las dezordine în bucătărie doar dacă mă lași să-ți gătesc. Nimic mai mult. Nu pot să-mi bat joc de femeia pe care am ales-o dintr-o mare de femei, de cea față de care nu îmi ascund temerile, defectele, lucrurile rele pe care ceilalți nu le cunosc.

Uită-te la noi! Nu-ți pare caraghioasă toată împotrivirea asta? E inutil să te ascunzi după degete când vine vorba de iubire, dar uiți că ochii-ți vorbesc de la sine de fiecare dată

Nu-ți fie teamă! Dacă sufletul vrea să se lase-n brațele mele, lasă-l și ai încredere. N-am să-l scap ca un tăntălău pe jos. Nu, nu-mi cere să-ți promit, pentru că urăsc să promit lucruri. Vreau să-ți arăt, iar pentru asta am nevoie de gramul minim de încredere și timp. Imperiile nu se construiesc într-o clipită. Nici iubirea.

Dacă ne potrivim, de ce împotrivim, draga mea? Doar pentru că ne este teamă că am putea da amândoi cu fundul de pământ, că sufletele noastre s-ar putea frânge la un moment dat? Nimic nu este veșnic. Dar dacă nu trăim acum ceea ce simțim, atunci când?

Un ultim lucru: iubirea nu doare, oamenii o fac să se simtă așa!

Pe mine cine mă iubește? Cine?

Hei! Nu mă aude nimeni? Pe mine cine mă iubește? Cine? Heiii!!!
Când eram mică, auzeam des poveşti despre iubire.
În casa copilăriei mele, ai mei trăiesc încă cea mai completă și mai complexă poveste de iubire din câte am auzit să existe aievea vreodată pe lumea asta mare.
..în realitate, zic, despre lumea reală vorbim, nu despre vreo balivernă nemuritoare!

Mă uitam des spre ei, iar mintea mea pătrunzătoare de copilă invidia oareșcum puterea dragostei lor.
Ştii cum simţeam? Păi mă simţeam cumva respinsă fără să cunosc în fapt respingerea, simţeam că ei consumă iubirea toată între ei, iar eu rămân astfel fără fărâmă fărâmică mică de dragoste.
Aşa simţeam.
Cred că într-un fel asta a fost şi drama copilăriei mele care m-a urmat probabil până la maturitate.
Zic impropriu dramă. Ori poate nu.

În fine, au tot trecut ani pe lângă mine, peste mine au tot venit ani noi şi tot mereu veneau cu iubirea asta crescând mereu şi tot mereu şi nu se mai oprea din creştere! şi-acum, și astăzi dacă poți să crezi, încă am senzaţia că tot se mai înalță cu câte o jumătate de centimetru cumva, tot mai crește..cu fiecare An Nou Fericit ce apare pe după neaua din ce în ce mai puţintică lately de sfârșit de decembrie!

Părinții mei încă se iubesc frumos, încă se privesc frumos cu iubire întrezărită blând în colţul ochilor, cu şoaptă de vis, cu poveste de dragoste eternă!

Asta zic! Am crescut cu iubirea plimbându-se agale tot mereu prin casa mea, casa lor, de fapt, căci de fapt iubirea lor se întâmpla acolo. ..încă se mai scrie acolo la romanul maraton a doi îndrăgostiţi adulţi.

„Dar eu? Hei! Sunt şi eu pe-aici! Pe mine cine mă iubeşte? Cine? Nu merit şi eu un zâmbet din priviri? Nu pot şi eu să fiu iubită mult aşa şi tot mereu să cresc iubire în casa asta a noastră? Hei!
Mamaaa!”

Cin’ să m-audă? Ei povesteau din nou și iar, o întâmplare seacă și banală ce le stârnea absolut total aiurea, jur! hohote de râs.. şi împleteau iubire peste iubire cu iubire şi tot aşa mereu..mereu.
Iubirea lor, dragostea lor, copilul..nimănui.

Am hotărât eu pentru mine atunci, subconștient firește, căci nu cred că aveam vreun habar eu pe atunci cum că mi-am hotărât eu pentru mine să cresc mare și când voi fi mare să reușesc eu să le întrec iubirea.
Uite-așa s-o iau la trântă dreaptă, și s-o dau de Pamânt. Iar s-o cuprind în brațele mele tinere dar hotărâte și ferme și puternice..și să-i învârtesc toți creierii pe rând, și s-o dau iar de Pământ.
..la sfârșit s-o iau de guler, s-o șterg de praf, s-o curăț bine-bine, să-i întind mâna prietenește și să-i explic că nu vreau s-o rănesc pe viață, Doamne ferește! Nici nu am de gând să-i las vreo cicatrice..ci doar am avut nevoie eu așa principial să știu că pot să o înving. Că mi-am promis de copilă.

Am mai hotărât eu pentru mine atunci când eram mică, să învăţ iubirea cap coadă până la capăt şi s-o dăruiesc cap coadă întotdeauna până la capăt şi de tot şi..dar cui?

Eu întrebam, eu răspundeam, fireşte!

„Doar cui mi-o merită! Doar cui mi-o vede! Doar cui mă aude măcar.. cuiva care mă aude şi mă ascultă şi mă ia în braţe şi mă mângâie pe cap înainte de culcare. Lui o să i-o dau eu toată, pe veci.”

” Dar oare merit să fiu şi eu iubită înapoi? Măcar un pic? Nuu! Nu pentru că iubesc eu mult de tot, doar pentru că-i exist! Că-i stau aproape dimineața, că ador să îi zâmbesc seara..că-i place lui de mine și-i e drag și..!”
” Fireşte că merit. Pentru că sunt bună, sunt caldă, sunt afectuoasă, pentru că ştiu să ascult, pentru că ştiu, am învăţat tot și..ce spui? vreau să învăţ şi mai mult de atât!.. să ştiu să iubesc cum trebuie, să învăţ să împrăștii iubire. ”

Eh..și uite-aşa au tot trecut anii..tot trec uşor uşor aşa, curg văratic peste mine..!
Nu ştiu dacă-mi vor ajunge ei să învăţ să iubesc până la capătul din capăt şi de tot, căci tot mai am de parcurs câte-o etapă, câte-un fragment, câte o frază nouă..câte ceva..aşa observ! Că pot să mai adaug încă..

..câteodată, mi se mai întâmplă câteodată, da, să mă uit în gol pe peste mine, mi se-ntâmplă să mă trezesc vorbind cu mine întrebarea copilăriei mele crescută adult printre iubire multă:

„Hei! Dar sunt şi eu aici, măi! Pe mine cine mă iubeşte, cine? Pe mine mă iubeşte oare cineva?”
Hei..
„Fireşte, îmi răspund în şoaptă. Eu te iubesc pe tine. Cel mai mult! Și mâine iarăși te iubesc..c-un pic mai mult! Nici nu-mi dau seama de ce încă mai întrebi retoric spre alți oameni. De parcă eu nu îți ajung!”

..și bine că mi-am amintit să-i sun pe-ai mei. Sunt plecați să facă un tratament la mare..mama-i cu reumatism, tata cu diabetul și-altele mai grave..off! simt așa un dor de ei, cu drag..și cu iubire multă! Tare mai țin la ei! Până la urmă, ei m-au învățat iubirea asta toată, nu?!?! ❤️

 

Cum se iroseste o relatie de cuplu ce promitea

Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii

Sunt puţine lucruri care scot atât de eficient comoara şi gunoiul nostru interior la suprafaţă precum relaţiile cu alţi oameni, de la părinţi, iubiţi şi iubite, copii până la parteneri de afaceri şi prieteni.

De aceea, fiecare relaţie este sacră pentru că reprezintă promisiunea, şansa de a scoate din mine lucruri neştiute, bune şi rele, care îmi vor amplifică puterea, îmi vor purifica rănile, întunericul şi demonii, vor sparge învelişul ce îmi ţine spiritul şi iubirea blocate în adâncul fiinţei mele.

Înţelegerea, acceptarea şi conştientizarea faptului că orice om care acum are cel mai mic rol în viaţă mea este aici special pentru mine şi pentru a-şi face partea, pentru a-şi juca rolul în formarea şi desăvârşirea mea, precum şi eu mă aflu în viaţa tuturor oamenilor  din jurul meu pentru a-mi face aceeaşi datorie, ar trebui să ne facă să cădem în genunchi plini de recunoştinţă în faţă celor care ne iubesc cel mai mult şi a celor pe care îi urăm şi dispreţuim cel mai mult precum şi în faţa tuturor de-a lungul acestui spectru.

Nu neapărat în ordinea asta.

De aceea, o relaţie de cuplu este una din tipurile de relaţii care are o însemnătate uriaşă în viaţă noastră. 

Nu a existat niciun curs de dezvoltare personală care să mă fi dus atât de adânc în sufletul meu precum relaţia de cuplu. Nicio carte, profesor sau învăţătură nu m-au făcut să îmi analizez propria lume interioară, să mă oblige să mă cunosc pe mine, cu lumina şi întunericul pe care le conţin aşa cum au făcut partenerele mele.

Nu am chinuit pe nimeni în viaţa mea aşa cum mi-am chinuit partenerele şi nu am fost torturat de către nimeni aşa cum am fost şi eu torturat de ele. Deasemenea, au fost puţine plăceri mai mari pe care le-am gustat în această viaţă decât cele din relaţiile mele.

Fericirea şi împlinirea solidă pentru mine într-o relaţie de cuplu s-a putut descătuşă după vârstă de 30 de ani pentru că am început să privesc relaţiile de cuplu dintr-o altă perspectiva şi această perspectiva este una diferită de curentul social cunoscut.

Ce este o relaţie de cuplu?

O relaţie este şansa pentru a deveni un om mai bun, mai fericit și mai împlinit.

Orice relaţie de cuplu are potenţialul de a deveni o ”legătură a sufletelor”. În cuvintele lui John Wellwood:

”Asta înseamnă o legătură a sufletelor – doi oameni care se alătură unul altuia pentru a alimenta, a stimula şi a provoca paşi importanţi în dezvoltarea reciprocă.

Indiferent ce se întâmplă într-o relaţie de cuplu, dacă ea nu contribuie la evoluţia ambilor parteneri este o relaţie irosită ce nu a fost trăită la adevăratul ei potenţial.

Cum se iroseşte potenţialul unei relaţii?

Să crezi că o relaţie este doar pentru satisfacerea reciprocă a nevoilor este una din căile prin care poţi să îţi baţi joc de o relaţie.

Când erai mic cineva avea grijă de tine.

Creşti aparent, devii adult aparent, lumea e rece şi rea şi cauţi din nou să intri în starea aceea de lipsă de griji şi responsabilităţi aşa că intri într-o relaţie.

Pari adult, ai o vârstă, ai un job, dar iluzia asta se destramă rapid când începi să ceri partenerului să aibă grijă de tine şi de nevoile tale aşa cum părinte are grijă de nevoile unui copil mic.

Mai mult, te simţi neiubit dacă celălalt nu manifestă grijă faţă de tine şi de nevoile tale ca şi când să te îngrijească pe tine ar fi un job nou la care s-a înhămat.

”Te iubesc deci ai privilegiul de a te ocupa de nevoile mele”, par să spună partenerii.

Oamenii folosesc foarte greşit cuvântul iubire. 

În foarte multe cupluri, în loc să îşi spună unul altuia ”te iubesc” ar trebui să îşi spună ”am nevoie de tine.”

E drăguţ ca cineva să gătească pentru tine. Sau să spele. Sau să te asculte.  Dar înainte să cunoşti persoana cu care acum ai o relaţie de cuplu, poate a trebuit să îţi gătești singur.

Ce ai făcut când îţi era foame şi nu aveai o relaţie de cuplu?

Nu cred că ai murit de foame şi nici nu cred că ai căutat vinovaţi pentru că nu ai sub nas ciorbă caldă. Ai trecut la acţiune şi ai rezolvat singur problema.

Cum se face că acum când eşti într-o relaţie de cuplu, brusc, faptul că celălalt nu îţi găteşte te face să te simţi neiubit? Cum se face că acum celălalt a devenit bucătarul de serviciu, responsabil cu hrănirea ta? De asta ai intrat într-o relaţie? E mai ieftin şi lejer să plăteşti pe cineva să îţi gătească decât să intri într-o relaţie de cuplu pentru asta.

Sau poate vrei să vorbim despre cadouri.

Înainte de a avea o relaţie, nu cred că plângeai zi de zi în pernă pentru că nu îţi fac oamenii din jur cadouri.

Când ţi-ai dorit ceva mult, ţi-ai cumpărat. Nu ai căutat vinovaţi pentru asta, nu te-ai simţit mai puţin iubit pentru că a trebuit să mergi la magazin, să scoţi banii şi să plăteşti pentru ceva ce îţi doreşti.

Cum se face că acum, în relaţia de cuplu, celălalt a primit această povara şi responsabilitate, de a-ţi face cadouri? Sigur, e un gest drăguţ să primeşti un cadou însă de aici şi până la a te simţi prost, trist, nefericit pentru că nu primeşti cadouri și să îți acuzi partenerul de lipsă de iubire e o cale foarte lungă.

Ce anume te face să devii o panseluţa sensibilă într-o relaţie de cuplu şi să îl încarci pe celălalt cu atât de multe obligaţii rostite şi nerostite?

Cum se face că starea ta interioară se schimbă atât de violent în urma unui singur gest făcut sau nefăcut al celuilalt?

Nu cumva toate aceste cerinţe şi nevoi ascund cu totul altceva?

Nu cumva ai o stare de neîmplinire în inima ta, legat de propria ta persoană şi viaţă iar asta te face să cauţi o alinare în celălalt obligându-l să ghicească nevoi, gânduri şi stări pe care tu le ai şi le ţii ascunse chiar şi pentru tine?

Oamenii sunt nefericiţi în cuplu, se ceartă şi se despart din multe motive:

  • sexuale
  • nevoi nesatisfăcute
  • nepotrivire de caracter
  • lipsa pasiunii
  • plictiseală
  • lipsa unui plan comun
  • impulsivitate şi instabilitate emoţională…

…şi multe altele.

Toate acestea sunt valide însă cea mai mare greşeală este să fugi din relaţie înainte să înveţi lecţia, înainte să înţelegi ce anume a scos din tine relaţia respectivă şi înainte să ai recunoştinţa faptului că în această relaţie ai avut şansa să te cunoşti pe tine mai bine, cu defecte şi calităţi şi că ştii la ce ai nevoie să lucrezi în continuare.

Sunt foarte multe lecţii ce pot fi învăţate într-o relaţie.

Să îţi asculţi inima ar fi una din aceste lecţii.

Lucrurile sunt foarte simple.

Există relaţii de rahat din care trebuie să pleci pentru că te omoară.

Şi există relaţii care par de rahat pentru o clipă dar dacă rămâi acolo determinat să vezi care e lecţia, s-ar putea să descoperi cel mai frumos cadou pe care viaţă ţi-l poate oferi.

Cum afli în care situație ești? Doar ghidul tău interior îți poate spune asta. El e acolo și îți vorbește. Ascultarea lui este un proces prin care va trebui să treci și nu va fi nimeni să facă această muncă în locul tău.

Iubirea adevărată.  

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu.

Imaginează-ţi.

Omul cu vocaţie, se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui.

Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie?

Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi pentru cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanța relaţiilor de cuplu.

Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

Duminică am pentru tine un material audio împreună cu prietena şi colega mea dr. Ursula Sandner despre dezvoltarea personală în relaţii de cuplu pentru cei care au înţeles că scopul unei relaţii este evoluţia mai mult decât satisfacerea reciprocă a nevoilor de zi cu zi.

Ne auzim duminică şi până atunci aştept întrebările tale.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Între egoism și durere absolută1 reader now

Între egoism şi dăruire absolută se află perfecţiunea ce dorim atât de tare să ne caracterizeze relaţia.
Ambele extreme atrag nereuşite, frustrări, nesiguranţă.
Ambele provoacă răni adanci. Deşi în teorie să ajungi undeva la mijloc, între nimic și tot, nu pare absolut deloc dificil, în practică ne confruntăm cu o situaţie aproape imposibil de rezolvat.
De ce atunci când ne dăm seama că am renunţat la noi înșine pentru partenerul nostru, amenințăm prin replici de tipul “nu mai fac nimic, nu mai dau nimic?”
De ce atunci când ne mustră conștiința deciziilor egoiste, promitem că nu vom mai greşi niciodată?

E uşor de spus că dăruirea absolută este o dovadă clară de iubire, dar alegem să nu ne iubim sinele, să ignorăm propriile instincte și dorinţe. De asemenea ne liniştim pe noi înşine atunci când spunem că lipsa compromisurilor denotă un caracter puternic, independent.
Între încăpăţânare şi lipsa unei opinii personale ajungem să nu simţim dragostea, să trăim nefericiţi și singuri.

La douăzeci de ani este probabil să trăieşti ambele experienţe.
Eşti tânăr, nu vrei să-ţi stea nimeni în calea afirmarii personale, nu vrei să renunţi nici pentru o clipă la împlinirea obiectivelor tale; este firesc să simţi că libertatea îţi este înjumătăţită, vrei să pleci ameţit duminica dimineaţa, adormind pe unde apuci și lângă cine nimereşti.
Egoismul pleacă din minciuna pe care o spui cu atâta nonşalanţă a doua zi. Neasumarea riscului pierderii persoanei care-ţi este alături.
Lipsa interesului sau a curajului de a-ţi explica libertatea.
Neputința respectării încrederii ce-ţi este alocată.

Dăruirea absolută vine tot din frică.
Iubeşti extrem, irecuperabil, cu toată fiinţă ta, cu fiecare celulă din organism. Ideea de separare faţă de persoana pentru care în acest moment trăieşti este atât de îngrozitoare, încât “ Iadul pe Pământ” ar fi o comparaţie prea blânda.
Vrei să oferi absolut tot ceea ce ai, fără vreo limită. Ajungi să te pierzi pe tine atât de tare, să te laşi atât de în urmă, încât după momentul producerii invitabilului, îţi trebuie mult timp să redescoperi cine eşti de fapt.

Personal rezonez mai bine cu cel de-al doilea scenariu. Din experienţă proprie afirm că delirul pe care îl simte o persoană ce nu-şi mai cunoaşte limita în dăruire este atât de toxic, încât singura cale de remediere este reinventarea proprie.

Ori nu putem iubi, ori iubim obsesiv; ori nu ne putem exprima sentimentele ori facem exces de ele. Cum ajungem să ne respectăm pe noi în aceeaşi măsură în care îl respectăm şi pe partenerul nostru ?

Înţelegând faptul că iubirea este cel mai pur, cel mai frumos lucru pe care-l poţi construi.
Ea nu poate fi fragmentată în iubire de sine şi iubire față de alte persoane.
Sinceritatea de asemenea este o scurtătură către idealul sentimental. Încrederea, respectul.
Toate împărţite în proporţii egale între tine şi omul care doreşti să-ţi fie alături.
Şi într-un final, aplicarea practică a acestei teorii.

Iubirea nu-i monotonă

Să nu mă-ntrebi de unde ştiu, dar crede-mă că ştiu sigur!
Şi crede-mă că ştiu şi că nu-ţi trebuie ţie personal să mă citeşti ca pe o carte deschisă.
..doar că eu..eu ador să fiu cartea ta deschisă…și nu doar câteodată, iubitul meu, ci mai mereu!
Măi, că nici nu ştiu dacă asta-i vreun atu ori dimpotrivă: faptul că îmi place să mă las desluşită de tine în cuvinte multe spuse de mine şi tot curgând şuvoi.
Măi iubitule, dar nici nu contează dacă-i bine cum mă trăiesc eu, pentru restul ceilalți ori dacă poate ar fi fost mai bine din alte perspective, să iau exemplul vecinei, spre exemplu.

Eu sunt fericită cu mine doar aşa!

Chiar dacă nu rezonez cu toată lumea cu felul meu foarte deschis de a mă trăi pe lumea asta!
Știi, mie-mi place să privesc în ochi când vorbesc cu cineva.
Să nu-mi fie ruşine în vreun fel cu ce am de spus şi, mai ales, vreau să mă conving din priviri că mă şi crezi atunci când am de spus câte ceva.
Să fii convins că nu vorbesc minciuni.
Că nu vorbesc doar pentru a te opri din treabă nejustificat.
Vorbesc pt că am ceva de spus în genere..iar acum, iarăşi, iubitul meu, din nou..te privesc în ochi şi-ţi spun simplu că te iubesc!

Te iubesc suficient de mult încât să ştiu fără vreun dubiu că tu reprezinţi iubirea însăşi pentru mine.
Ştii, acum ceva ani în urmă, când mai meditam eu așa..arareori, ce-i drept, eh! atunci însă, mă întrebam cu un aer curios pe mine însămi..” Dar până când o să te tot iubesc eu aşa în crescendo? Dar cât o mă mai tot reîndrăgostesc eu doar de tine?”

Dar cât îmi mai trebuie pentru a mă scoate şi tu din pepeni măcar de două ori pe an, nu doar o dată şi atât? Cum mi se-ntâmplă mie.
Câteodată..hahaha..trece anul şi nici nu realizez că nu m-ai iritat deeloc în decurs de atât de multe zile..
În fine, mi-am răspuns tot singură atunci cândva, mai demult.
Mi-am zis într-o dimineaţă pe un ton firesc şi natural cum că..
„N-ai cum să te plictiseşti iubind. Nu-i monoton deloc. Şi azi şi mâine şi în fiecare zi iubirea creşte. Iubirea mea pentru tine, iubitule, creşte de la zi la zi şi aşa va rămâne, iubitul meu, pentru totdeauna.”

Mă mai gândesc pe de altă parte cât de norocos este şi Radu cu noi doi iubindu-ne aşa frumos și special.
Mi se pare un noroc inimaginabil să creşti alături de doi oameni care ştiu să iubească atât de tare.
Care să-ţi împărtăşească numai zâmbete calde şi bunăvoinţă şi mângâiere şi care să-ţi definească fără vorbe mari iubirea într-un mod atât de simplu.

” Mami, dar ce înseamnă să iubeşti?”

„Păi din iubire ne naştem, babe’ule, în primul rând! Fără iubire nu am respira viaţă. Fără ea ne-am lăsa doar trăiţi de viaţă, alergaţi de viaţă împiedicaţi printre nimicuri inutile..în loc să ne trăim fiecare minut al ei. Uite..s-o luăm altfel..tu cum explici că mă iubeşti pe mine? Sau..ia stai!! Tu mă iubeşti vreun pic pe mine? Hahahah..mmm??!”

„Daaa! Enorm. Şi pe tine şi pe tati!”

„Pe care mai mult?? Eee? Ia zi cinstit!”

„Păi..pe amândoi la fel. Și serios!”

” Şi ia gândeşte-te acum un pic..cum ai explica tu iubirea asta?”

” Mi-e dor de voi când nu sunteţi acasă. Îmi place să râd cu voi cel mai mult din lume….iar când plâng parcă mi-e mai bine dacă plâng cu tine..mă liniștește plânsul meu cu tine ..şi nu mai ştiu ce să mai zic!”

” E de ajuns cât ai spus, copilaş frumos! Nu mai e nimic de adăugat în plus! Nici gram! Şi eu te iubesc de mor!”

Pe voi doi, iubitul meu, eu vă iubesc de mor!
Voi sunteţi eu.

Şi vă iubesc în toate chipurile..şi adolescentin, şi amuzat şi matur şi fluşturatic şi cu un cap prin nori şi cu picioare bine înfipte în Pământ.

Vă iubesc frumos!
Din ce în ce mai mult cu încă o zi..şi încă una..şi..bună dimineațaaa!

Iubire versus îndrăgostire1 reader now

N-ai cum să le confunzi.

Îndrăgostirea este despre sex. Îndrăgostirea nu este neapărat şi despre relaţii lungi viitoare.

Îndrăgostirea este diferită de conceptul de iubire.

A fi îndrăgostit, presupune a avea atracţie sexuală cu o persoană.

Poţi să fii foarte îndrăgostit şi atras de cineva, dar asta nu înseamnă nicidecum că veţi fi și parteneri de cuplu fericiţi, ce vor trăi o relaţie împlinită; sau că veţi construi ceva împreună în viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Este o greşeală importantă pe care o facem noi, oamenii.

Greşeala flagrantă dintre a fi îndrăgostit şi a iubi ne va aduce și multe neplăceri, conflicte interioare, suferinţă şi dezamăgiri.

Omul se îndrăgosteşte în general de multe ori în viaţă. Omul face sex cu finalitate orgasmică des, dar nu neapărat mereu cu aceeaşi persoană însă. Pe care o și iubeşte. Omul poate face sex cu oameni pe care nu-i iubeşte neapărat, de care este îndrăgostit temporar sau chiar deloc.

Îndrăgosteala, ori atracţia sexuală nu au legătură cu vreo compatibilitate importantă dintre doi oameni.

„A fi îndrăgostit” reprezintă mai degrabă interes sexual crescut între două persoane.

Când eşti îndrăgostit, nu dăruieşti îndrăgostire. Nu împărţi afecţiune. Urmăreşti doar un scop precis ce are legătură cu o partida excitantă sexual.

Când iubeşti, nu urmăreşti nimic. Nu ţi-e prezent nici egoismul. Nu vrei să capeţi momente plăcute, vrei doar să le dăruieşti tu partenerului pe care îl iubeşti.

Dragostea de cuplu vorbeşte despre iubire şi dăruire.

În sex, am o nevoie uriaşă doar, pe care o doresc satisfăcută.

Iubindu-te, îţi ofer zile din timpul meu, vibe pozitiv din energia mea.. îţi dau tot ce pot pentru a te ajuta să nu fii nefericit vreun pic. Încerc tot ce bănuiesc că te ajută să ai o stare de bine permanent şi de fericire şi de împlinire sufletească.

Când te iubesc îmi place să râzi.

Iubirea trăieşte profund afectiv prin noi. Ea nu există însă când este pretinsă ori impusă ori plătită.

Nu putem deţine control în ceea ce priveşte iubirea pe care o primim, ci doar a celei pe care o dăruim la rândul nostru.

Iubirea este cu totul diferită de îndrăgostire, repet. Între cele două, aflăm însă și un punct comun: atracţia sexuală.

Pe de altă parte, poţi iubi un om de care ai fost cândva îndrăgostit… Totodată am aflat şi mulţi ce au fost îndrăgostiţi şi au stat mult timp apoi în relaţii de parteneriat fără să se fi iubit însă vreodată.

Iubirea este sensul. Iubirea este important de viaţă.

Iubirea este tot.

Fără ea eu n-aş putea trăi.

Probabil că doar aş respira prin viaţă. Trecând timpul.

Să nu te mai aud vreodată că nu ai încredere în tine

Când spui ”nu am rezultate pentru că nu am încredere în mine”, de fapt spui ”Nu am chef să încerc, mi-e lene şi mă doare-n fund şi am să mă scuz în faţa mea şi a celor din jur cu acest motiv, lipsa încrederii în mine, pentru că sună mai inteligent”.

Factorii importanți ai creșterii încrederii în forțele proprii sunt:

– respect de sine

– acceptare de sine

– stabilirea de scopuri

– autenticitatea şi să nu ne minţim pe noi în primul rând

– asumarea responsabilităţii pentru viaţă noastră

Privind în urmă, vreau să îţi zugrăvesc tabloul încrederii pe care eu o am în mine pentru simplul motiv că eu nu am avut timp niciodată să îmi cresc încrederea în mine.

Ce s-a întâmplat?

La fel poate ca şi tine, aveam lucruri mult mai arzătoare şi urgente în viaţa mea, permanent:

– lipsa iubirii şi incapacitatea de a relaţiona cu femeile,

– lipsa banilor,

– lipsa sănătăţii,

– apoi greutăţile în relaţionarea cu femeile,

– greutăţile gestionării puţinilor bani,

– probleme de sănătate, energie și obezitate.

Niciunde nu era un bec roşu care să zică ATENŢIE, toate problemele tale se rezolva crescându-ţi încrederea în tine.

Nu am făcut cursuri de dezvoltare a încrederii.

Nu am citit decât o carte sau două despre dezvoltarea încrederii, Nathaniel Branden de unde am şi putut să leg cap la cap anumite concepte despre dezvoltarea stimei de sine.

Am avut o listă cu afirmaţii pe care le-am citit zilnic şi m-au ajutat pentru că mi-am repetat zilnic că sunt cel mai bun, că sunt cel mai tare, că merit tot ce e mai bun de la viaţă şi adevărul e că în ani de zile mi-a crescut foarte mult încrederea în mine.

Cum îţi creşte încrederea în sine

Din păcate, încrederea în sine este o scuză de tot rahatul pe care foarte mulţi oameni o folosesc pentru a-și justifica lipsa realizărilor.

Eu nu am avut niciodată încredere în mine când am început să fac un lucru nou, pentru că e normal să nu ai.

Dacă te apuci să faci ceva pentru prima dată în viaţă, de unde dracu’ să ai încredere? Nu ai mai făcut niciodată acel lucru şi o să îţi spargi nasul, cel mai probabil.

Normal că ţi-e frică şi nu ai încredere şi foarte bine faci, pentru că frica te protejează să nu stai în mijlocul autostrăzii când trec maşinile cu 160 la oră pe acolo.

Să AŞTEPŢI să ai încredere pentru a începe să FACI ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge unde vrei să ajungi, e ca şi când ai vrea să culegi merele din livada pe care nu ai plantat-o niciodată în deşert.

Problema e că oamenii vor găsi permanent scuze pentru a rămâne mediocri.

Începătorii în a găsi scuze spun ”eu nu pot” , ” alţii au noroc”, ”trăim în România şi nu se poate”.

Dar există şi experţi în scuze. Care ştiu dezvoltare personală şi au citit cărţi. Şi au scuze avansate. ”Ştiu că pot dar nu am încredere în mine.”

”Eu m-am născut cu emisfera stânga mai dezvoltată şi mi-e greu să fiu creativ în a găsi soluţii la probleme şi de aceea sunt varză.”

”Am o karmă încărcată din alte vieţi.”

Umilit, scuipat şi înjurat, în mizerie….dar luptând, Aşa se naşte încrederea în tine. Când ştii că întreg universul a fost împotriva ta şi tu eşti încă drept deşi ai avut toată greutatea pe umerii tăi (bine, eu nu mai sunt chiar drept că am scolioză şi coloana puţin deviată, motiv de dispreţ).

E o iluzie că îţi vei dezvolta încrederea în sine şi APOI vei avea rezultate.

E exact invers, dragii mei.

După ce îţi iei o tonă de bocanci în gură, o să fii un zeu pentru simplul motiv că diamantele se nasc sub presiune.

Iubire. Bani. Sănătate

Cele 3 mari domenii.

Hai să îţi explic cum se dezvoltă încrederea în tine în aceste 3 domenii şi apoi poate înţelegi cum se dezvoltă în orice domeniu al vieţii.

Îmi aduc aminte când durerea de a nu şti cum să relaţionez cu fetele, lucru care m-a dus la disperare, m-a făcut să caut soluţii şi să descopăr arta seducţiei.

Acolo, băieţii mai avansaţi şi mai experimentaţi îţi spuneau că trebuie să îţi dezvolţi nişte abilităţi şi că cea mai mare teamă a omului este teama de a fi respins social şi judecat. De aceea şi teama de a vorbi în public este mai mare decât teama de moarte iar dacă vrei să fii bun în seducţie trebuie să faci exact lucrul acesta îngrozitor până când te desensibilizezi.

Să te duci şi să vorbeşti cu orice fată sau femeie îţi iese în cale (şi normal că vei fi respins şi umilit la greu, însă asta te va întări), te va antrena şi îţi va dezvolta încrederea în tine.

Am primit şi bonus de dificultate. Faptul că nu aveam bani mă făcea să şi am nişte haine ponosite pe mine şi adidaşi purtaţi la maxim, lucru foarte sexy şi atrăgător. Eram cu un nivel deasupra unui om al străzii, şi nu exagerez. Nu aveam haine şi acelea pe care le aveam erau foarte uzate, purtate și miroseau.

În aceste condiţii, am zis că trebuie să încep să fac ceva, că altfel prefer să mor. Cuţitul a ajuns la os iar eu vroiam să înţeleg cum funcţionează mintea şi emoţiile femeilor pentru ca într-o zi să am parte de o relaţie normală cu o fată pe care o iubesc. Aceasta a fost motivaţia mea. Ceea ce pentru alţii e normal şi simplu, pentru mine a fost provocarea vieţii.

Şi m-am dus la agăţat.

Am primit priviri pline de dispreţ și ignorare în timp ce fata îi spune prietenei sale cu voce tare ca să aud şi eu ”uite şi la distrusul asta ce tupeu are”.

Fiecare respingere şi umilinţă de acest fel o simţeam ca pe un pumn în stomac. Efectiv mă durea fizic.

Şi m-am lăsat lovit în stomac din nou şi din nou şi din nou.

Au început să apară mici rezultate. Unele fete chiar vorbau cu mine. Şi erau şi drăguţe. Am luat un număr de telefon, apoi două. Şi tot aşa până când aveam sute de numere de telefon şi nu mai simţeam aproape nimic negativ când eram respins.

Evident, că în anii în care am tot experimentat m-am schimbat şi pe alte planuri şi nu mai eram boschetar. Cel puţin la aspect fizic.

Apoi m-am trezit că am încredere în mine printre femei. Din ce în ce mai multă. Dar nu am măsurat încrederea şi nici nu m-a interesat să o am mai mare. Mi-am dorit doar să învăţ, să experimentez şi să evoluez permanent indiferent de fricile pe care le simţeam sau de ”părerea celor din jur”.

Dezvoltându-mi curajul şi încrederea în acest mod, foarte direct şi brutal chiar, evident că am devenit un om cu încredere în sine pe plan social.

Dar pe planul financiar eram la fel de varză ca şi cu fetele la început.

Procesul a fost acelaşi.

Habar nu am avut în ce mă bag când am plecat în anul 5 de la Politehnică şi am ales drumul psihologiei. Trăiam doar din salariul mamei de învăţătoare. Iar eu eram măgar mare de 23 de ani. Până la 27 de ani am tot muls-o pe săraca mamă de bani. Asta pentru că habar nu aveam să fac proprii mei bani.

Crezi că încrederea nesfârşită în abilităţile mele m-a făcut să încep să fac bani şi să îmi pun o afacere pe picioare?

Foamea m-a făcut. Şi atitudinea pe care am avut-o când mi-am jurat la 22 de ani că nu voi mai fi angajat nici dacă mor de foame.

Şi am făcut vreo 2-3 ani foamea iar când am lansat prima carte la care am lucrat 2 ani, Personalitate alfa, visam că voi vinde mii şi zeci de mii de cărţi. Am vândut 12.

Am plâns toată duminica aceea iar luni am luat-o de la capăt.

Crezi că puteam să mă bazez pe ”încredere în mine” când tot ce făceam era total desprins de orice logică şi realitate?

Abilităţile mele de scriitor erau în cel mai bun caz ale unui începător, nu ştiam să vând, nu ştiam cum arată un plan de afacere online, nu ştiam să mă promovez, nu ştiam nimic şi nu era nimeni care să mă ajute.

Crezi că aveam cum să îmi dezvolt încrederea în aceste condiţii? Eram vai de capul meu şi ştiam asta.

Nu încrederea am căutat-o, ci acţiunea, progresul şi perseverenţa. Plăcerea de a lupta în arenă până când cad lat pe jos, copleşit de inamici pe care ştiam că nu am cum să îi dobor.

La lansarea cărții Ghidul Personalităţii Alfa mi-am pus un bilet pe panou pe care am scris că vreau să vând tot tirajul de 1000 de cărţi la lansare. Şi l-am vândut într-o săptămână.

Acum am încredere în mine pentru că ştiu paşii pe care trebuie să îi fac pentru a obţine rezultatul dorit.

La capitolul sănătate, cum crezi că aş fi putut să am încredere în mine când aveam o burtă cât o minge de baschet , eu mare psiholog ce nu puteam să mă abţin să bag shaorma în gură şi 2 litri de cola, stăteam în casă şi jucam World of Warcraft.

Apoi, când credeam că am pus lucrurile la punct, când mă simţeam alfa şi aveam bani, relaţie şi fericire, după 3 ani de relaţie m-a părăsit iubita.

Nu știam de ce şi aveam impresia că nu am cunoscut deloc omul de lângă mine. Credeam că înţeleg perfect relaţiile, femeile şi psihologia umană.

A venit viaţa şi a zis „Aaa, văd că ţi-a crescut încrederea în tine şi ai un sentiment de siguranţă şi împlinire în suflet. Hai să facem praf totul şi să o luăm de la capăt”.

Şi asta am făcut.

Am luat-o de la capăt la 30 de ani, cu stima de sine făcută praf (dar nu mai zi la nimeni).

Mi-am crescut stima de sine în 6 luni în loc de 6 ani pentru că am ştiut că tot ce trebuie să fac este să mă arunc în focul acţiunii şi să mă lupt cu provocările. Să am curaj să spun vieţii ”poţi să te agiţi cât vrei, ştii că rezist la orice ai să îmi arunci în cale şi o să mă ridic deasupra testelor tale!”

Acum din nou, viaţa mea este în cel mai înalt punct al ei: și la capitolul financiar, şi la relaţii, şi la sănătate.

Știu că viaţa este şmecheră şi poate va veni iar să facă praf tot ce e bun în viaţa mea. Atunci am să ştiu că e timpul să îmi suflec mânecile din nou şi să o iau poate chiar de la zero.

Dar voi obţine ceea ce îmi doresc mai repede decât în precedentele întâmplări deoarece voi avea mai multă încredere în mine.

Cum a apărut încrederea?

Făcând prima dată lucrurile de care îmi era frică, lucrurile pe care mi-e lene să le fac, lucrurile de care majoritatea fug, lucrurile care sunt greu de făcut. Apoi a venit şi încrederea cu paşi timizi.

Încredere pe care o pot pierde oricând apar noi provocări în viaţă.

Asta e şmecheria vieţii: urcând pe treptele evoluţiei, din nou şi din nou, apar lucruri noi cu care nu te-ai mai confruntat.

Omul nu este făcut să aibă încredere în el permanent pentru că viaţa nu te lasă. Ai tot ce îşi poate dori un om, bani, 15 copii, sănătate de fier şi întreaga omenire îţi face plecăciuni. UPS! Ai 90 de ani şi ţi-a experiat timpul. Trebuie să mori. Așa că lasă toate realizările tale aici, pentru că acolo unde mergi nu ai ce să faci cu ele.

Ai încredere să construieşti un imperiu şi o viaţă de succes ştiind că nu rămâi cu nimic din ce ai realizat?

Concluzie

Nu te mai gândi la încredere, gândeşte-te doar la ACŢIUNILE necesare pe care trebuie să le faci.

Ia domeniul cel mai arzător şi FĂ CEVA, zilnic, pentru el. Încrederea vine după ce deja ai obţinut ce doreşti şi nu mai ai nevoie de ea. Şi nu mai băga scuza asta cu ”nu fac pentru că nu am încredere”. Acum ştii şi tu ca şi mine, că e o mare ABUREALĂ!

Încrederea apare după ce ai trecut prin eşec, descurajări şi începi să deprinzi o nouă abilitate.

Iar tu spui că din cauza încrederii nu îţi dai voie să treci prin eşecuri şi nu poţi face faţă descurajărilor.

Din punctul meu de vedere, viaţa te pune în faţa unei alegeri.

Ori îţi faci o listă azi cu acţiunile necesare şi începi să le faci, ori mergi la culcare spunând şi azi ”aş putea dacă aş avea încredere”.

Nu vei avea niciodată încredere, iar când vei avea impresia că o ai, vei trece la un nou nivel, cu noi pretenţii şi dorinţe nemaiîntâlnite, nivel la care totul va fi nou şi necunoscut şi iar nu vei avea încredere în tine.

Pentru a te ajuta să îți dezvolți încrederea în tine și pentru a-ți atinge obiectivele cu succes am pentru tine cartea Personalitate Alfa – Personalitatea alfa este omul care tinde permanent spre creştere şi evoluţie şi care mai devreme sau mai târziu are şi sănătate, bani, iubire, vocaţie, şi — mai presus de toate — un spirit de învingător.

Aşadar, eşti o persoană pregătită să începi să trăieşti viaţa cu tot ce are ea de oferit chiar şi fără încredere în tine?

Acesta este primul pas pentru a avea realizări şi a obţine ceea ce îţi doreşti.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Vrei Ferrari cu prețul unei Dacii?

Cel mai puternic lucru pentru dezvoltarea mea personală

De departe, a fost să cred în iubire încă odată după fiecare dezamăgire şi rană adâncă în suflet şi să cred în oameni încă odată după fiecare țeapă şi trădare. Pentru că la sfârşit, am descoperit imensa putere din mine care mi-a arătat că ţepele, trădările şi dezamăgirile din iubire se lipesc de tine doar când tu te dezamăgeşti, trădezi şi uiţi pe tine.

Un om cu această putere în interior, priveşte fiecare pierdere ca un preţ plătit pentru a învăţa o lecţie şi ca o ocazie de a discerne între oamenii pe care îi are alături.

Iar la sfârşit, ai minunata revelaţie că nu există trădări între oameni şi răni în iubire decât atunci când ai deschis tu uşa din interior.

Sufletul tău este un loc sacru. Tratează-l cu respect, păstrează curăţenia şi cere-le musafirilor să se descalţe când intră. Şi nu te ruşina să îi scoţi afară pe cei obraznici. Dacă faci asta, vei vedea că nu mai există oameni răi, ci doar oameni care nu ştiu să aibă grijă de sufletul lor şi asta nu are nici o legătură cu sufletul tău.

Într-un articol mai vechi în care analizam iubirea şi suferinţa din iubire, făceam o analogie între sufletul omului şi o cetate.

Omul imatur şi naiv nu are ziduri care să îi protejeze inima, sufletul în fața lucrurilor dure din această viaţă, lucruri, eveniment şi oameni care ne rănesc intenţionat sau nu, şi care ne provoacă suferinţă.

Apoi, în etapa doi, din cauza suferinţei, omul trece în cealaltă extremă. Ridică ziduri de netrecut. Şi pentru puţin timp este bine, nu mai este suferinţă. Omul devine insensibil şi deja se simte o îmbunătăţire faţă de prima variantă însă după câteva luni sau ani, acest suflet închis în spatele unor ziduri de fier, începe să se atrofieze.

Singurul fel prin care fiinţa umană evoluează este prin trăirea de experienţe.

Dacă ai sufletul închis de frica suferinţei, nu mai trăieşti experienţe. Dacă nu trăieşti experienţe, nu evoluezi. Stagnezi şi involuezi.

Astfel, fiecare om ajunge la concluzia că să fii cu sufletul pe tavă te va răni foarte tare, să fii cu sufletul închis, te va face să mori înăuntrul tău foarte devreme.

Şi în acest moment, omul are şansa de a deveni o fiinţă umană matură.

Să ştii când să deschizi porţile cetăţii pentru a trăi experienţele frumoase, care te îmbogăţesc, să dai frâu liber entuziasmului, iubirii şi tuturor emoţiilor pozitive.

Şi apoi să ştii când să închizi porţile cetăţii, să pui arcaşii pe ziduri şi să dai drumul la câini. Pentru că uneori în viaţă se întâmplă lucruri care nu sunt în puterea ta de control.

Oamenii au frustrări şi îţi fac rău, întâmplările vieţii te lovesc, mama natură îţi joacă o festă nu prea amuzantă.

Se întâmplă foarte multe lucruri pe care nu le poţi controla însă există un singur lucru pe care îl poţi controla, întotdeauna.

Acest lucru este ATITUDINEA ta.

Atitudinea ta face cetatea să fie extrem de bine apărată împotriva oricăror atacuri şi îţi dă voie să pleci tu însuţi la atac împotriva a orice vine din afară să îţi facă rău.

“Totul poate fi luat unui om mai puţin un lucru: cea mai preţioasă dintre libertăţile umane – libertatea de a alege atitudinea dorită în orice condiţii, de a alege propria cale” – Viktor E. Frankl

Acum, am să fac o mică schimbare de subiect, însă cu foarte mare legătură cu atitudinea noastră.

În chestionarele personalitate alfa, am întrebat ce îţi lipseşte cel mai mult?

Topul e după cum urmează:

1. Iubire

2. Bani

3. Timp

4. Libertate

5. Fericire

6. Prieteni

7. Vocaţie

8. Încredere în sine

Apoi, legat de prima întrebare, am întrebat  ce scopuri ai până la sfârşitul anului?

1. Să fac mai mulţi bani

2. Să găsesc un loc de muncă, să îl schimb sau să avansez la locul de muncă

3. Să îmi fac propria afacere

4. Să îmi găsesc partener de cuplu

5. Să slăbesc

6. Să am casa mea

7. Să mă dezvolt personal

8. Să îmi plătesc datoriile

Apoi întrebarea pe ce se duc banii tăi?

1. Haine şi ieşiri

2. Cărţi şi dezvoltare personală

3. Copii, familie

4. Datorii, rate

5. Ţigări/alcool

6. Excursii

Aici am avut prima revelaţie.

Păi stai puţin. Până la sfârşitul anului vrei să faci mai mulţi bani, să îţi găseşti loc de muncă, să îl schimbi sau să avansezi. Vrei să îţi faci propria afacere, să îţi găseşti partener de cuplu, să ai casa ta şi să îţi plăteşti datoriile.

DAR, după ce faci declaraţia asta care sună foarte bine în teorie, începe distracţia.

85% din veniturile tale merg pe haine şi ieşiri, cheltuieli în familie, datorii şi rate, ţigări, alcool şi excursii.

Oamenii îşi consumă timpul, energia şi banii pe cu totul alte lucruri decât atingerea scopurilor pe care le au, a dorinţelor şi visurilor lor. Apoi caută vinovaţi pentru suferinţele care îi muşcă de fund.

Pentru orice lucru în viaţa asta există un preţ.

Sorin Fritea are o metaforă pentru noi, cei care ne antrenăm cu el.

Nu poţi să intri în magazin, să spui că vrei un Ferrari şi să ai bani de o Dacie.

Dacă vrei Ferrari îţi trebuie banii de Ferrari. Îi ai? Dacă îi ai eşti gata să îi dai din mână? Dacă nu îi ai, îţi doreşti atât de mult Ferrari încât să faci orice e nevoie ca să câştigi suma corectă?

Metafora cu Ferrari se aplică pentru toate domeniile vieţii, în special la cele enumerate de cei din comunitatea noastră.

Bani, afacere, casă, relaţie de cuplu, sănătate, slăbit.

Fiecare are Ferrari-ul lui.

Pentru a-ţi permite Ferrari (metaforic) şi pentru a fi capabil de a plăti preţul pentru un Ferrari, ai nevoie de o ATITUDINE a omului ce are Ferrari.

Dincolo de prejudecăţile pe care mulţi oameni le au legate de lumea materială, bani şi lux, e important să înţelegem că nu putem avea un lucru dacă nu îl admirăm mai întâi.

Astăzi vreau să te întreb un singur lucru.

Vrei să înveţi să ai o atitudine de învingător? Vrei să înveţi să ai atitudinea omului ce câştigă bani, îşi face casă, scapă de datorii, are relaţii împlinite de iubire?

Eşti dispus să mănânci un măr la ora 11 în fiecare zi timp de 30 de zile ca să îţi dovedeşti că poţi să faci un lucru mic constant care îţi va permite apoi să faci acţiuni mai complexe pe termen lung ce te vor duce la rezultatele dorite?

Dacă crezi că e doar o glumă partea cu mâncatul unui măr constant, uite ce ne spune un băiat ce a încercat strategia:

    Mesaj de la cititor

Acum o lună şi ceva, am citit mailul tău care zicea că dacă nu poţi să mănânci un măr în fiecare zi până în ora 2 timp de 30 de zile nu reuşeşti nimic în viaţă!
Eu am încercat tot felul de exerciţii , sporturi etc dar nu reuşeam niciodată să duc acel lucru până la capăt. Aşa că am vrut să îmi demonstrez mie că dacă vreau pot!

Aşa că timp de 30 de zile am mâncat un fruct, nu am avut tot timpul mere, dar am respectat challenge-ul.

Nici nu am reuşit să duc până la capăt proba cu mărul şi am zis de ce să nu complic puţin treaba, pentru că simţeam că ceva s-a schimbat în mine, simţeam o putere pe care nu o mai avusem până acum . Aşa că m-am apucat să fac şi sport acasă.

Nu îmi venea să cred că după un timp nu am renunţat la niciuna dintre ele.

Când a ajuns ultima zi îmi părea rău că nu mai trebuie să însemnez pe calendar ziua în care respectam obiectivul.

Ceea ce vreau să spun este că mărul acela nu mi-a demonstrat doar că am puterea şi resursele necesare să îmi ating scopul pe care mi l-am propus, ci mi-a schimbat întreaga viaţă, mi-a dat încredere în mine, o motivaţie pentru tot ceea ce vreau să fac şi toată lumea mă întreabă ce am făcut de sunt aşa de bine dispus! Unora le-am răspuns: Am mâncat un măr în fiecare zi!

În prezent merg la sală ,încă mănânc un fruct dimineaţa, şi după ce termin sesiunea mi-am pregătit un nou target! Îţi mulţumesc, datorită ţie mi-am schimbat viaţa(ceea ce nu credeam că o să se întâmple vreodată)!!! Îţi voi fi tot timpul recunoscător!

Eşti dispus să ai o atitudine de personalitate alfa?

Dacă da, lasă-mi un mesaj mai jos şi putem începe munca. De fapt, nu vreau un mesaj, vreau să URLI cât de tare vrei să îţi atingi visurile şi obiectivele. Şi cât de important este pentru tine să îţi atingi scopurile şi obiectivele.

Ai capacitatea de a-ți schimba rezultatele în bani, iubire, sănătate și vocatie prin schimbarea atitudinii interioare. Pentru a te ajuta am pentru tine cursul Atitudinea și mentalitatea învingătorilor – Fundaţia unei vieţi de calitate este, aşa cum vei vedea, o atitudine şi o mentalitate care nouă românilor ne-a lipsit vreme de zeci de ani.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Iubire strânsă într-un sac1 reader now

..şi uite cum te iubesc eu astăzi şi mai mult decât te iubeam ieri.
De ce te miri așa spre mine?!
A mai trecut o zi, iubesc deci cu o zi mai mult.
Șiii..strâng iubirea într-un sac.   Staiii, măi, ai răbdare și tu un pic..!..  că-ți explic concret și imediat ce vreau să spun. Ce te grăbești așa?? Mmmm?

..îți explic cum că așa mi se-ntâmplă mie iubirea.
Număr o zi în plus, adaug o grămăjoară de iubire-n plus.
Şterg încă o zi din restul zilelor ce-mi sunt socotite, adaug picătură de rouă din ziua aceea iubirii dintre noi.

..şi uite tot aşa păţesc mereu.
Îmi întregesc iubirea pe zi ce trece.
Trec zilele crescând iubirea.
Se implinește văzând cu ochii.
Devine adultă.
Mai profundă astăzi decât ieri mereu.

Aaaa..în plus, iubirea mea mai are un atu: nu se îngraşă!
..deşi ţi-ai fi închipuit-o ca fiind o gospodină vrednică, trecută uşurel spre floarea vârstei a..doua, ea se încăpăţânează să nu se rideze cu straturi grăsuțe, cu dublu strat de piele lăsată, obosită, tracasată de îngrijorări şi nelinişti neghioabe, prostăloaice.

Asta îţi tot spun: că la mine-i altfel. Nu mi se-ntâmplă-aşa cum ştii tu că se petrece de-obicei cu lumea multă.

..cu cât strâng mai multe zile şi le îndes în sac acolo..ahh! și să nu crezi că exagerez cu sacul ăsta despre care îți vorbesc; chiar nu-mi ţin iubirea-n geantă, împrăştiată printre rimeluri şi rujuri şi oglinjoare în care să mă oglindesc time to time când sunt ieşită prin oraş şi am trebuinţă să-mi îmbujorez obrajii cu vreun blush ce mi-ar înviora strop de culoare vie.
Nici măcar nu am rimel sau ruj sau oglindă în vreo poşetă..dar mă rog, asta-i altă poveste..!..ți-o povestesc altădată.

Așaaa..îți spuneam deci, că de un timp încoace îmi păstrez iubirea într-un sac aspru de ţară.
Îl am de la bunică’mea care mi l-a ţesut când am împlinit vreo 14 ani şi tot atunci mi l-a și dat cadou cu lacrimi emoţionate în ochi blânzi, spunându-mi cum că..
” Maică, știi că eu n-am bani. Dar ţi-am cusut ceva cu mâna mea! Un sac pe care cu siguranţă o să-l şi arunci, nu-i cu importantă. Nu puteam să trec totuşi ziua ta fără nimic..e brodat de mine şi astea sunt însemnele fericirii din ce ştiu eu de prin bătrâni.
Să fii fericită, atât îţi doresc, maică! Şi iubită cum am fost eu de bunică’tău, Dumnezeu să-l ierte!”

Pfff..! Când o auzeam cu maică asta, mi se ridica părul în cap.
Nu suportam cuvântul în sine, mi se părea de-un ţărănism aparte, un arhaism ce mă scotea din pepeni.

..acum l-aş asculta însă în fiecare zi, cu zâmbetul pân’ la urechi, plin de iubire.
Aş şti şi cum să îi răspund.
„..şi eu te iubesc enorm!..şi voi iubi şi sacul ăsta de la tine. N-am să-l arunc, căci poartă însemnele fericirii, ale dragostei.”

Atunci l-am luat însă într-o doară, fără să mulţumesc măcar.
Cu aer indiferent și îngâmfat. Și strâmb.
Nu ştiam că în el îmi voi pune la adăpost iubirea ce-mi va creşte cu fiecare zi ce-mi va aduce noaptea îmbrăţişată tot mai strâns, cu dragoste din ce în ce mai mare şi mai caldă şi mai înţeleaptă, fără umbre de nor supărăcios, fulgerat deasupra mea; ci doar cu raze liniştite şi paşnice. Cu armonie.

Măi, și-abia atunci când am realizat că iubirea mi-o dăruiesc în primul rând eu mie şi nu eu ţie, că ea înseamnă pace în suflet şi abia apoi nevoie de tine..căci, da, am nevoie și de tine după aceea, no matter what..eh..!!abia atunci când mi-am dat seama cum că dragoste adevărată înseamnă să te iubesc cât pot eu de mult și apoi şi mai mult dacă asta mă împlineşte şi mă face şi mai fericită..uite vezi?! abia atunci m-am apucat s-o adun în sacul prăfuit primit cadou de la bunică-mea.
Acela ce avea brodat pe pânza-i aspră însemnele fericirii abia înţelese.

Ştii câte zile neiubite am pierdut? Ai idee?
Câte zile în care în loc să înţeleg că iubirea creşte cu o zi azi, cu încă două mâine..înţelegeam doar că o ţin în echilibru doar dac-o lupt?!? Doar dacă o războiesc??

..eh..! nu prea ştiu nici eu câtă iubire am lăsat să treacă pe lângă mine, de unde ai putea ști tu?!?
Am câteodată nişte pretenţii absurde de la tine, aproape mi-e şi jenă că le-am putut gândi.
Mi-e şi jenă, pe bune, câteodată când realizez că îţi ceream ţie lucruri pe care nici măcar eu nu le desluşeam în importanță.

Probabil că încă le mai bâjbâi.
Posibil, fireşte că-i posibil şi asta.
Dar măcar acum, eu astăzi ştiu că este posibil, că se poate să nu ştiu eu chiar tot şi nici despre toate nu ştiu întotdeauna..că se poate ca mâine să fiu înc-un pic mai fericită dacă voi înţelege lucru nou despre iubirea asta ce-o trăim.

În plus, de ceva vreme o tot strâng.
O aşez ordonat; zi după zi ce trece pun amintirea iubirii de ieri într-un colţ iar mâine îi adaug putere şi mai mare..nu menţin flacăra aprinsă..! Nuuu, nu doar atât! cum mi se părea c-ar fi îndeajuns într-un trecut nu prea departe de prezent.
Acum o luminez din ce în ce mai tare.
Asta fac!

..şi mă acopăr apoi cu fericire la gândul bunică-mii.
Care-mi spunea că n-are bani, de aceea îmi şi dăruieşte un lucru atât de fără importanță pe care pot să-l şi arunc dacă nu-mi place.

..când ea de fapt îmi dăruia un lucru ce nu putea fi cumpărat vreodată.
Un lucru de suflet mi-a dăruit, părticică din ea, pe care mi-a brodat însemne de sens de viaţă: fericirea aflată prin iubire.

Iubirea de sine. Care te lasă să ajungi şi să trăieşti apoi şi dragostea cu celălalt aşa cum trebuie ea trăită cu adevărat.
S-o afli şi s-o înţelegi aparte. Cu suflet.
Dragostea necumpărată în vreun fel. Nemincinoasă.
Fără preț.
Trăită prin înmulţire de sentimente bune. Adunate-n zile ce-ţi trec important.
Pentru că le dăruieşti şi nu le ceri.
Le dăruieşti fără să impui obligație de iubire dăruită înapoi.

Nu multă lume ştie să înţeleagă iubirea.
Ori scopul ei.
Ori sensul ei.

Mulţi au bani de dăruit, dar nu şi suflet de-mpărţit cu cineva.
Mulţi au multe de dăruit, dar nimic important din ce-ţi trebuie ție.
Mulţi nu se concentrează să-ţi înţeleagă nevoi, căci nici pe ale lor nu le cunosc.
Mulţi trăiesc cu senzaţia că ţi-au dat tot. Că i-ai secătuit. Dar nu prea dau nimic.
Mulţi te ceartă că-ţi tot dau una alta permanent.
Zi după zi ce trece ei numa’ au dat şi n-au primit nimic în schimb.
Nici pic de recunoştinţă n-ai răspuns tu înapoi, deşi ei au tot insistat cu trocul.

„Eu tot îţi dau. Iar tu??!!..Nimic?”
„Nimic! Eu n-am nimic de luat de la tine, nu ştiu de ce-mi plângi în fiecare seară că îmi dai câte ceva.
Nu mă cunoşti deloc, nici măcar nu ştii că eu nu am nevoie de la tine de nimic.
Eu dăruiesc, doar că tu nu observi.
Îmi faci cadou într-una genţi fără valoare, deşi ţi-am explicat într-o mie de rânduri că am deja un sac.
Un sac mare și încăpător ce-mi este îndeajuns!”

Propulsat de
►
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
►
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
►
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
Propulsat de
Exit mobile version