Nu știu de ce, când, cum, unde, cuvântul sufletul mi-l pătrunde. Tace, poate, fiindcă iubește, poate pe ea însăși se amăgește. Tace, poate, fiindcă îi e teamă, căci vocea inimii mă cheamă. Gândul meu hai-hui îmi umblă, înspre Mâine și-l aruncă, și e tare tare speriată, în sufletu-i e o cruciadă. Poate nu știu ce…
Bună dimineața! ..uită-te şi tu cum e omul nostru..îl vezi cum își aleargă genunchii galopant pe ceaţa asta groasă ca nebunul? Nu ai remarcat totodată că aleergăm cu toții ca nebunii-aşa, de colo până dincolo, n-ai observat şi tu cum toot răscolim m prin toate ungherele gunoiere și frivole ale lumii ăsteia, pentru-a afla măcar…
