GÂND CĂLĂTOR

Nu știu de ce, când, cum, unde,
cuvântul sufletul mi-l pătrunde.
Tace, poate, fiindcă iubește,
poate pe ea însăși se amăgește.
Tace, poate, fiindcă îi e teamă,
căci vocea inimii mă cheamă.
Gândul meu hai-hui îmi umblă,
înspre Mâine și-l aruncă,
și e tare tare speriată,
în sufletu-i e o cruciadă.
Poate nu știu ce vreau nici eu,
poate viața-mi dă un alt croșeu.
Răspunsul e la mine, știu,
sufletu-mi nu mai e pustiu.
Ci e bombardat cu emoții vii,
că-s tristeți sau mici bucurii.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.