Câteodată lucrurile la care ținem cel mai mult ne sunt furate. Te agăți de ele, te ții de ele cât de mult poți și tot dispar dacă așa e menit să fie. Doare. Persoana pe care ți-ai imaginat-o alături toată viața te-a lăsat singur și acum te gândești ce să faci de aici încolo. Timpul trece și prinzi experiență de viață. Golul din suflet rămâne pentru mult timp. Ierți și uiți, apoi realizezi cât de mult te-a schimbat acea despărțire. Pentru totdeauna.

  1. Doar tu știi cât a durut să-ți fie frântă inima, să fii luat de fraier și să fii luat prin surprindere de cel căruia i-ai dăruit inima. Doar cineva care a trecut prin asta știe cât de rău doare. În momentul ăla decizi să nu faci niciodată cuiva ce ți-a fost făcut ție. Nu o să rănești pe cineva pentru că știi cât de mult doare.
  2. În sfârșit realizezi că oamenii nu sunt niciodată ceea ce par. Știi că lucrurile care încep bine nu se termină întotdeauna bine. Nu mai ești atât de naiv încât să crezi tot ceea ce vor ceilalți să crezi. Începi în sfârșit să vezi dincolo de fațade și de măști. Nu vei mai fi niciodată orb în iubire.
  3. Putem cădea foarte ușor în capcana de a alerga după oamenii pe care ni-i dorim doar pentru a realiza cruntul adevăr mai târziu. Odată ieșit dintr-o relație eșuată realizezi că este o mare diferență între o relație perfectă și una potrivită pentru tine. Întreabă orice cuplu de succes cum a trecut prin momentele grele din viață și îți vor spune că atunci când s-au văzut prima dată nu au crezut că se vor îndrăgosti unul de celălalt. Când lucrurile nu merg cu oamenii pe care îi credeai perfecți, înțelegi că ai avut dintotdeauna idei greșite despre iubire și că niciunul dintre noi nu are un tipar.
  4. O despărțire te mai învață să nu depinzi niciodată de alții pentru a fi fericit. Îți dai seama că iubirea nu poate înlocui stabilitatea emoțională și mândria personală. Iubirea nu înseamnă să ai nevoie de celălalt în viața ta, să îți dorești să fi doar cu el. Niciodată să nu îți cauți pe cineva care să te ajute să te simți complet după o despărțire.
  5. Când depui suflet și efort în a face lucrurile să meargă, când nu uiți de stima de sine doar pentru a-i face fericiți pe alții și lucrurile tot nu merg, începi să te respecți pe tine mai mult. Conștientizezi că ești la fel de important ca ei și că nu te mai mulțumi vreodată cu mai puțin decât meriți. Știind că ai făcut tot ce ai putut, ești hotărât să mergi mai departe și să nu lași pe nimeni să te mai calce în picioare.
  6. Dintr-odată îți dai seama că ai fost mai degrabă îndrăgostit de ideea de iubire decât de a fi îndrăgostit cu adevărat de altă persoană. Nu poți forța chimia și atracția. Știi că nu ar merge, dar te agăți de speranță pentru că ți-ai dorit o poveste de iubire. Asta nu înseamnă că așa trebuie să fie. După ce te desparți de cineva cauți pe cineva pe care să îl iubești cu adevărat, cineva de care ai nevoie.
  7. Îți amintești cum ți-ai dorit dintotdeauna un partener atunci când erai mai tânăr. Când ai intrat într-o relație ai văzut cu ochii tăi greutățile despre care nu ți-a zis nimeni. Știi cum stă treaba. Știi că aparențele înșeală și acum nu ai mai intra într-o relație de drag, nu ai mai face asta vreodată.
  8. Descoperi o nouă putere interioară. Ceea ce părea sfârșitul lumii acum ceva timp, acum pare o simplă amintire. Vezi cât de departe ai ajuns? În momentul ăsta știi că nu te poate opri nimic, că ești mult mai puternic decât ai fi crezut vreodată. Te simți minunat!
  9. Când lucrurile nu merg cum îți doreai indiferent cât te străduiești, devii furios. După prima despărțire serioasă, intri în acea etapă a vieții în care refuzi orice convenție, lege, lucruri pe care nu le faci de obicei. Explorezi lumea mai mult decât de obicei și descoperi că ai judecat greșit oamenii, că nu toți oamenii au aventuri sau nu sunt în stare să iubească, ci uneori iubirea apare în cele mai neașteptate momente și locuri.
  10. Cel mai important, despărțirile te învață să fii independent. Relațiile ne fac să fim dependenți și doar când ne despărțim ne trezim singuri din nou. Învățăm cum e să fim pe picioarele noastre și cum să ne iubim din nou pentru tot ceea ce suntem.

Dacă te gândești bine despărțirile ne învață să ne iubim propria companie.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-1ey