Gaffe-termath sau deznodământul bâtei în baltă ne face întotdeauna să dorim să băgăm capul în pământ după ce am comis-o, dar cum ceasul rău și pisica neagră ne găsesc întotdeauna în ring – altfel orice nerozie s-ar pierde discretă în negura secretelor- nu rămâne decât să ne ridicăm și să jucăm în continuare, fiindcă învingătorii nu ies din probe, ci din întreaga competiție:

–       Să nu uităm că orice cuvânt are gradul său de ambiguitate și rare sunt declarațiile neinterpretabile, așadar, fie dezvoltăm afirmația sau întrebarea în altă direcție, fie o repetăm însoțită de „stai că nu m-am exprimat corect” sau „adică voiam să spun”. Totul e să avem grijă la timing, că după cum vedem la Donald Trump, când e prea târziu, nu prea putem s-o mai dregem.

–       Dacă nu merge o mică autoironie, înflorim spontan o experiență proprie sau a unei persoane apropiate, plasându-ne astfel fix în situația de gafă, astfel încât oricât de șocante ar părea cuvintele pe care le-am rostit dintr-o prostie, o eventuală familiritate cu ipoteza ne-ar atrage și o percepție ceva mai indulgentă. „Zic asta pentru că am pățit-o și e al naibii de enervant”

–       Orice ar fi, întotdeauna adăugați o masă abstractă căreia să-i plasați în cârcă afirmația. Spre exemplu “nu de alta, dar ăștia foarte încuiați de care ne tot lovim stau și arată cu degetul și chiar vă admir pentru curajul de a fi voi înșivă”

–       Când realizăm că am vorbit mai mult decât trebuia putem să deviem spre o direcție pamfletistă sau fantezistă. Spre exemplu, dacă ne-am scăpat cu o nuntă ce ar trebui să fi rămas secretă, merge și un „eh, după ce vă căsătoriți și o să colonizați alte planete și o să vă luptați cu extratereștii.” Orice, să pară că țineți un lung șir de exagerări.

–       Nu în ultimul rând, cum căința i-a scapat pe unii chiar și de la condamnări, urmăm mea culpa și sperăm într-o a doua șansă.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-TF