Comentarii răutăcioase și realități frumoase ce apar în viața unei femei cu un partener mai tânăr

Incontestabil, o relație dintre o femeie cu un partener mult mai tânăr va ridica suficiente sprâncene, fie încruntate în priviri dezaprobatoare, fie însoțite de zâmbete admirative. De la comentarii legate de imaturitate, până la admirație pentru emancipare, până la urmă, în favoarea cui se află această diferență de vârstă?

1.     E o superficială! – puțini demonstrează capacitatea de a înțelege că maturitatea spirituală nu vine la pachet cu cea biologică și date fiind surprizele de profunzime a gândirii pe care le poate oferi tinerețea, un bărbat ce stă alături de o femeie mai în vârstă decât nu trădează pentru partenerea sa vreo lipsă a complexității intelectuale.

2.     Relația e bazata pe sex! – Sigur e vreo nimfomană, fiindcă nu ar avea ce să facă altceva cu un puști, nu?

3.     Și-a cumpărat păpușel! – Cu un partener mai tânăr, vocile de jur brucs devin curioase asupra statutului social și material al doamnei, iar dacă alături are un bărbat ce se poate mândri la rândul său cu o carieră, sigur a primit-o de la ea.

4.     O să se vadă rău! – Desigur, o femeie cu un partener mai tânăr va fi avertizată de absolut toată lumea că maturitatea va veni pentru ea în haine mai urâte decât pentru el, de parcă genetica și grija pentru propria persoană n-ar avea un cuvânt mai greu de spus!

5.     Sigur o s-o lase pentru una mai tânără! – teama cu care o femeie se confruntă indiferent de vârstă, doar că de la Diane de Poitiers încoace, au tot fost iubiri eterne dăruite de parteneri mai tineri.

Și acum părțile frumoase:

6.     Dacă partenerii de vârste apropiate cresc împreună, cunoscând viața dintr-o singură perspectivă, în acest caz cuplul oferă și o fascinantă călătorie în două planuri: el devenind familiarizat cu spiritul unor ani pe care nu a putut să-i savureze la intensitatea cerută iar ea rămânând permanent ancorată în pulsul prezentului.

7.     Redescoperă entuziasmul, învățând din nou curajul de a îndrăzni o nebunie. Dacă stabilitatea are ca revers prudența, făcându-ne mai temători, anii în care ne formăm profesional încă permit un risc și așadar, victorii pe care poate nici nu le-am fi bănuit.

8.     O mai mare libertate de expresie lângă un partener maleabil, care nu a apucat încă să-și formeze tabieturi din care mai apoi să se acumuleze frustrări.

9.     În comunicarea de cuplu, își poate da seama exact momentele în care să lase de la ea, fiindcă nu trebuie să dea importanță teribilismului sau vreunei copilării în care și ea la rândul ei s-a aruncat.

10.  Nu va cădea în capcana catastrofelor din lucruri mărunte, fiindcă un partener mai tânăr e mult mai probabil să râdă la o ceașcă de cafea vărsată, spunând că orice are o rezolvare.

Fiică-mea crește, eu ”întineresc”…1 reader now

Ca să vezi, fiică-mea crește, eu mă băbesc. Dar zău dacă-mi pare rău când o văd pe ea cum îmi zâmbește cu gropițele moștenite de la mine, și-mi zic în gând că o treabă bună tot am făcut și eu. De fapt, două. Pe ea și soră-sa mai mică. Îmi pare rău și m-apucă plânsul când mă uit în oglindă, da’ asta e cu totul altă poveste.

Mi-aduc aminte de boțul cu ochi aproape negri, ce-mi trimitea săgeți direct în inimă, atunci când m-am trezit cu ea în brațe. Și mă gândeam că habar n-aveam cu ce se mănâncă cel mai mișto job din lume. Ne-am învățat una pe alta. Încă ne mai învățăm.

Prima febră, prima vomitătură, primul dinte, primul pas, primul cuvânt…. astea sunt bine fixate pe scoarța inimii. Primul banchet, clasa a IV a, prima coafură mai altfel, prima lacrimă ștearsă pe furiș… Ei bine, am ajuns și la magica vârstă de 13 ani. Aia când hormonii încep s-o ia razna, firele mele albe încep să se-ndesească, răbdarea mea să afle că există noi și noi praguri de atins, ce să mai… partea ”funny” a vieții începe să se contureze cu pași rapizi.

Am început să programez ieșiri în oraș, discuții cu părinții interminabile, să învăț să tastez pe telefon cu viteză amețitoare în timp ce conduc, eheiii, numai și numai noutăți. Când dorește să rămână peste noapte la o colegă, pentru un ”party in pijamas” nu vreți să știți câte scheme logice fac și stabilesc detalii peste detalii.

Iar ea tot crește, crește….

Ieri. Zi normală. Îmi dă mesaj că mai întârzie puțin, se duce după școală cu o colegă să mănânce o prăjitură. Ok, dar încep cu o logoree de taste cum, ce, unde, cât. Nici nu se odihnesc bine degețelele mele că primesc un nou mesaj.

”În seara asta dorm la Luana, ne ia mama ei, mâine mă duce tatăl ei la școală”

Fără punct. Punctul era deja transformat într-o infinitate de puncte la mine-n cap. Scotoceam de zor în fișierele creierului meu deja obosit dacă o știu pe Luana, pe părinții ei, unde stă, fișa medicală, tot, tot. Când ai doi copii, mai încurci părinții, copiii, școlile (da, da, râdeți pe saturate), orele de sfârșit de program. Prea multe informații de ținut minte pentru bietul meu creieraș care e în priză non-stop.

Constat că nu știu cine e Luana, pe maică-sa nu o cunosc, pe taică-su nici n-am auzit de el, de locuit habar n-aveam dacă-n orașul ăsta sau în vreunu’ din aria țării, adică blank total. Și până să se refacă sinapsele mele după avalanșa de gânduri, primesc al treilea mesaj, la fel de dezinvolt ca și celelalte.

”În zece minute vin acasă, să-mi pregătești bagajul de noapte și proiectul pe care-l prezint mâine la școală”

Tot fără punct. La mine deja nu mai e loc de niciun semn de punctuație, le-am epuizat pe toate în timp record. Noroc că stau bine cu inima. Încă.

Deznodământul? Am reușit să împac varza, capra, soțul caprei și mama colegei.

Morala? Tocmai ce-am constatat că trebuie să mă vopsesc mai des.

Mitomanul2 readers now

Cunoaşteţi careva vreun mitoman?

Eu cunosc vreo 2-3 şi-i studiez mai îndeaproape, îmi par un fenomen! Nici nu ştii de unde să-i apuci, dar nu mai ai niciun pic de răbdare să le auzi poveştile, căci de atâtea ori te-ai implicat cu sfaturi prieteneşti în fantasmele lor bulversante, încât te-ai plictisit să mai descoperi enigma de prin minciunile  din ce în ce mai puţin plauzibile. Mi se pare cumva incredibil să poţi minţi atâţia prin jur, mereu şi fără vreun motiv, cu un entuziasm aparte.

Nu-mi dau seama de unde atâta nemulţumire de sine, care să te determine să tot minţi cu atâta nerușinare, mai ales după ce ţi-am explicat clar că ştiu că „exagerezi’ pe alocuri, te-am şi prins cu rața-n gură de câteva ori de asemenea când tu te jurai că-i pură întâmplare dacă măcănea vreuna pe lângă tine.

Acuma, nu ştiu ce să zic, fiecare cum este construit..! Personal mi-ar fi ruşine de mine însămi să te duc cu vorba într-un lanţ al slăbiciunilor mincinos mai permanent, ce-mi tot vin pe buze de pe peste tot și-n orice moment.

Im mare poate oamenii au un simț al penibilului, ce-l consider și firesc fie vorba între noi, ce nu-i lasă nici măcar să exagereze o situaţie, d’apoi s-o mintă chiar cu totul?!?

In fine, nu vorbim despre normalitate, ci despre o nişă de oameni ce minciunesc cu mult curaj, natural, credibili și senini în priviri..; mai rămân pe gânduri pierduți în vreun moment când gândesc probabil dacă nu cumva cu o zi în urmă au afirmat invers, dacă nu cumva cineva prezent azi în discuție nu era şi ieri prezent la aceeaşi discuţie purtată, cu acelaşi subiect..!😀

Ce motiv ai tu, mitomanul identificat deja de-atâţia oameni cărora le e jenă, săracii, să te mai expună iar și iar, simtindu-se rușinați de jena ta, nu de-alta, să povestești aiureli nejustificate permanent? Realitatăți închipuite? Fantasme??😅Păi dacă citeşti acu’ pe aici, acest articolaş despre tine, doar despre tine în rolul principal, poate-ți pui și tu în sine aceeași întrebare de mai sus, ne e rușine să ți-o adresăm direct..!

Gândește-te tu, de ce minţi în genere?

De ce-ţi este atât de ruşine cu tine, încât să nu te arăți cu adevăratele calităţi pe care, pe cuvânt de onoare, chiar le ai!

De ce crezi că reprezentarea ta autentică n-ar fi cu mult mai interesantă, de ce nu pivestești situaţii reale prieteneşte? experiențe din viața ta?! De ce nu te prezinţi din nou tu către noi, un tu real de această dată, fără vreo scuză prealabilă din vechiul sine?

Garantez că recunoaşterea adevărului tău ne-ar mulțumi suficient, astfel încât să nu-ți mai întrebăm motivele minciunii din trecut. Nu ne-ar interesa.

Am fi doar fericiţi că n-ar mai trebui să ascultăm o balivernă ce ne cam plictisea de moarte.😀

Ce să nu spunem noilor parteneri?1 reader now

 

Sinceritatea este fundația pe care se clădește o relație sănătoasă, însă ea trebuie proiectată asupra legăturii pe care o construim cu cel de alături și nu axată pe experiențe ce poate nu ne mai definesc ca persoane și care nu ar trebui să ne influențeze sub nicio formă frumusețea unui posibil viitor. Cum fiecare zi ne transformă în total alți oameni, anumite aspecte trebuie să rămână în intimitatea trăirilor și amintirilor noastre.

  • Necesitatea mărturisirilor despre relațiile anterioare rămâne discutabilă, însă un lucru cert este că orice apreciere sau nostalgie pentru experiența unei iubiri din trecut, profunzimea sentimentelor sau sprijinul acordat inhibă un nou început, creând nesiguranțe și frustrări legate de gândul de a nu fi la nivelul foștilor parteneri.
  • Fie că o facem pentru a primi o aprobare sau simpatie pentru buna noastră credință, dacă ne aruncăm în confidențe legate de sacrificiile sau chiar și micile gesturi la care ne-am aruncat în relațiile anterioare ajunge într-un final să insuflăm actualilor parteneri ideea că nu sunt suficient de buni să merite osteneala dacă nu ne autodepășim în romantism față de ei. Cadouri, declarații sau străbătut șapte mări și șapte țări în numele iubirii? Gata, fuse și se duse, tocmai în numele iubirii we have the right to remain silent!
  • Chiar și în deplină sinceritate, numărul de parteneri va întâlni suficiente interpretări în defavoarea noastră, de la convingerea unei exagerări, pâna la dezvoltarea a n ipoteze legate de profilul psihologic, așteptări sau scară de valori. Vorba aceea din bătrâni care ne spune că a gentleman never tells se potrivește indiferent de gen!
  • Fie că mergem la bluf sau chiar suntem sinceri, având în vedere câți joacă această strategie, a etala ostentativ cât suntem de curtați fie ne cam ia din credibilitate părând ori mincinoși, ori infatuați, fie va induce partenerului gelozii nejustificate ce pot ușor să avanseze.
  • Amintind intensitatea orgasmelor atinse riscăm mai degrabă să descurajăm orice efort al partenerului, decât să inspirăm o implicare mai profundă.

Ţie, regele lumii1 reader now

Bărbat şi femeie, foc şi apă, yin şi yang, nord şi sud, început şi sfârşit, a face şi a simţi, două lumi opuse şi asemănătoate care se completează, se întrepătrund, se atrag, se resping şi se descoperă, de fiecare dată altfel: ce vreau eu, bărbat de la tine, femeie? şi ce vrea el, bărbat de la mine, femeie? Până şi întrebările sunt altfel. Eu, bărbat, mă descopăr pe mine prin tine, femeie, iar eu, femeie, sunt ceea ce mă faci tu, bărbatul meu, să fiu.

Cine eşti tu de fapt?

Bărbatul care-şi respectă mama pentru că a fost prima prezenţă feminină din viaţa lui dar consideră că are o viaţă şi dincolo de braţele ei protectoare sau marele bebeluş care vrea scărpinat, cocoloşit şi ţinut de mânuţă, bărbatul care încurajează, ajută, dezvoltă, liderul înnăscut sau şeful autoproclamat care trăieşte pentru a demonstra că tot ce fac ceilalţi este greşit, bărbatul dulce care se lipeşte ca scaiul sau pelteaua de oricine îi acordă puţină atenţie şi uită să se mai dezlipească sau bărbatul şmirghel construit din material antiderapant de care nu se lipeşte nimeni şi nimic, pasionatul una cu stadionul şi care nu ratează nici un meci sau spectatorul pentru care sportul există pentru alţii, pentru el există telecomanda şi ea e prelungirea mâinii drepte sau stângi, Gică-contra pentru care contează mai mult contraargumentele decât subiectul conversaţiei sau imparţialul care acceptă că nu se cutremură Pământul dacă mai există şi o altă părere diferită de a lui, zgârcitul care ştie la orice oră din zi sau din noapte câţi bani are-n cont şi o face simplu pentru că nu cheltuie nimic sau cheltuitorul care trece prin stările am bani/n-am bani cu viteza luminii, perfecţionistul, o combinaţie între FBI-ul şi CIA-ul sau boemul care e atât de neatent încât ai impresia că a picat şi din lună şi din toţi sateliţii diverselor planete, posesivul care consideră că ce-i al lui e al lui şi punct sau mâna spartă care împrăştie tot ce are şi ce nu are, admiratorul cu ochi alunecoşi după fel de fel de frumuseţi sau fixistul cu ochii lipiţi de un singur obiect de cult, şeful şefilor care consideră că i se permite absolut orice sau victima care consideră că nu i se permite nimic, autorul neautorizat care vorbeşte în citate din cărţile pe care nu le-a citit niciodată sau eruditul care este o enciclopedie ambulantă dar nu şi-a pus titlurile în frunte, gentleman-ul în preajma căruia te simţi ca o doamnă sau opusul lui alături de care te simţi ca un vagabond, sau din fiecare câte puţin şi în procente diferite?

Bun de pus la rană sau nebun de legat, sportiv sau nu, cu plete sau fără păr, cu muşchi mai mult sau mai puţin proeminenţi, rebel sau aliniat standardelor, aventurier sau static, seducător sau sedus, copil mare, imatur sau maturizat prea repede, tu care ai reinventat verbul “a face” şi l-aţi luat, ţi l-ai însuşit şi l-ai transformat în propriul tău destin. Ţie care eşti fiu, nepot, frate, unchi, tată, bunic, prieten, vecin, coleg, şef, soţ, amanţ, iubit şi orice altă combinaţie din ce îţi doreşti cu adevărat să fii.

Cum privim noi lumea voastră pe care am vrut cu orice preţ să o împărţim cu voi? “Şi noi suntem ca voi” – vor afirma feministele convinse şi câtă dreptate au. Da, suntem ca voi pentru că aparţinem unei specii comune dar cam atât. Lumea nu a fost concepută aşa, ci puţin altfel. În urmă cu câţiva mii de ani, nu prea mulţi, masculinul şi femininul, a face şi a simţi, reprezentau concepte total opuse care se completau, se împleteau şi se armonizau. După ce toate au început foarte bine, frumos, calm şi ordonat, femeile au vrut egalitate-n drepturi cu bărbaţii iar bărbaţii n-au avut nimic împotrivă. Şi brusc, ne-am trezit într-o lume total necunoscută, în care am vrut neapărat să ne impunem copiind gesturile, vestimentaţia, reacţiile şi atitudinile lor. Deci, eu femeie, port pantaloni ca tine, sunt CEO ca şi tine, conduc un 4*4 negru ca tine şi iau 10 decizii / 10 minute ca şi tine. Sunt la fel de logică, intuitivă, hotărâtă şi rapidă ca tine, modelul de femeie puternică care învârte lumea pe degete, ştie exact ce vrea, ce poate şi face orice ca să obţină ceea ce-şi doreşte. Spectaculos! De multe ori m-am întrebat nu de ce-şi doresc femeile atâta putere ci ce vor să facă cu ea.

Ce înseamnă şi ce reprezintă de fapt, pentru mine, femeie, un bărbat?

Ce se vede din tine: sinceritate – de multe ori brutală, cu intenţii declarate pe faţă sau ascunse după cuvinte dar tot clar exprimate prin gesturi şi priviri, inteligenţă cerebrală care tranşează rapid soluţiile şi o găseşte pe cea potrivită problemei, momentului, persoanei, instinct – o combinaţie între a proteja şi a poseda cu procente interschimbabile în funcţie de ceea ce reprezint eu, femeia, pentru tine: copil, prietenă, amantă, soţie sau nimic, orgoliu – asta sunt eu şi dacă-ţi place e foarte bine pentru tine pentru că nu am nici un fel de intenţie să mă schimb, frumuseţe masculină – cea care n-are nici un fel de legătură cu delicateţea feminină ci o frumuseţe dură care face diferenţa între tine bărbat şi mine femeie, atitudine – tu protejezi şi eu mă simt protejată prin simpul fapt că tu exişti, alegeri – bune, rele, încăpăţânate, studiate, hazardate sau oricum ar fi, tu eşti cel care faci alegeri când eu nu ştiu ce să aleg şi când ştiu, alegem împreună, bun gust – exprimat prin maniere impecabile, răbdare – să mă conving că vreau să fiu convinsă şi, bineînţeles, imperfecţiuni multe şi defecte şi mai multe. Nu cred în perfecţiune, e obositoare, un bărbat nu-mi trebuie să-l pun în ramă şi să-l uit atârnat pe perete ci să dau cu el de pământ când o merită ferm convinsă că mă va lăsa să fac asta fără să mă spulbere cu un gest sau un cuvânt şi să mă uit în ochii lui fascinată atunci când ceea ce spune sau ce face este absolut corect dar peste puterea mea de înţelegere.
Şi, ce nu se vede din tine: emoţii interzise, vise dictate de trebuie, romantism asumat şi puţină nebunie, vreau să-ţi pătrund în suflet, în gânduri, să mă strecor în tine şi ne amestecăm în aşa fel încât, când vom fi din nou doi, fiecare va purta cu el, pentru veşnicie, un pic din celălalt.

Joi, de la 16:00 la 17:002 readers now

Vineri am nevoie de puţin timp numai pentru mine. Nu minute furate pentru o privire aruncată pe furiş în oglindă, pentru trei paşi de dans pe covorul din sufragerie sau pentru a asculta câteva secunde dintr-o melodie pe care mi s-a părut că o aud prin geamul deschis de la balcon, ci câteva ore bune pe care să le am numai pentru mine. Să mă fac frumoasă! Nu că n-aş fi dar vreau ca-n fiecare zi să fiu şi mai şi. Nu te gândi la cine ştie ce tratamente de înfrumuseţare, de înmulţire, împărţire sau altfel de operaţii asociate diverselor mele părţi anatomice. Nu vreau să transform radical nimic din mine caut doar acel ceva deloc excepţional care mă face unică şi atât de diferită în fiecare zi. Sunt frumoasă pentru că mă simt frumoasă.

Sâmbăta e zi de curăţenie prin casă şi prin suflet: mai şterg de praf o amintire, mai scutur o pătură, mai arunc din orgoliu, mai spăl două trei geamuri, mai dau un telefon să aud o voce dragă. Mă-nvârt toată ziua în acelaşi spaţiu, un maraton pe care mă grăbesc să-l termin doar ca să-l reîncep cu forţe noi următoarea sâmbătă. Când obosesc mă aşez la masă cu trecutul şi încep discuţiile despre viitor. Sunt ceea ce sunt pentru că am ales în fiecare zi să gândesc, să am opinii şi să le susţin, să accept sau să critic, să aleg oamenii pe care-i vreau în viaţa mea şi să mă retrag din vieţile care mă obosesc. În viaţa mea poate intra oricine cu orice fel de ghete, eu umplu desculţă prin suflete.
Duminica e pentru oamenii mei speciali: vorbim împreună, facem ceva împreună sau pur şi simplu ne uităm unii la alţii. Dacă ei nu au timp, nu e nici o problemă, rămân cu mine. Ne înţelegem de minune. Una peste alta duminica e o zi de sărbătoare, nu pentru că scrie în calendar ci pentru că o merit: e ziua în care fac pace cu mine, cu tine, cu cei dragi şi cu ceilalţi. Diplomaţia şi înţelepciunea înving cele mai dificile obstacole.

Luni e „pe locuri, fiţi gata, start”, e un început de ceva. De foarte multe ori am spus: „încep cutare lucru de luni”. De multe ori chiar am început, de şi mai multe ori n-am început nimic. Şi dacă am făcut şi dacă n-am făcut acel „ceva”, Universul nu s-a schimbat pentru mine şi nici oamenii nu s-au schimbat pentru mine. De ce s-ar fi schimbat? Defectele sunt cele care contează cu adevărat pentru că ele ne fac unici. Perfecţiunea e obositoare. Dacă fiecare dintre noi am avea aceleaşi răspunsuri ce ne-am mai întreba unii pe alţii? Nu-s un om obişnuit, numai unui detergent i se poate atribui o asemenea caracteristică. Sunt un om neobişnuit în felul meu cum eşti şi tu la fel de neobişnuit dar în felul tău. Există oameni asemănători sau compatibili dar nu există doi oameni la fel. Până şi gemenii identici au amprente diferite. Sunt ceea ce vreu eu să fiu, stima de sine nu mi-o poate lua şi nu mi-o poate da nimeni, depinde numai de mine să am grijă de ea.

Marţi mă distrează. Am crescut cu superstiţia celor trei ceasuri rele până când, într-o zi, le-am delimitat, de la 12 la 15, în altă zi le-am separat, unul dimineaţa de la 10 la 11 şi două seara de la 20 la 22, apoi le-am înlocuit pe două dintre cele rele cu două bune şi pentru că a rămas unul singur şi ăla rău, l-am desfiinţat. De ce să mai am şi grija lui? Gândurile mele au puterea pe care le-o dau eu.

Miercuri e o provocare, o zi altfel. Săptămâna a început şi nu s-a terminat încă. M-am ridicat de pe scaun dar nu sunt pe deplin în poziţie verticală. E momentul ideal să schimb ceva ce nu-mi place şi dacă nu pot schimba ce nu-mi place atunci e cazul să schimb modul în care mă gândesc la acel ceva. Nu mai ştiu cine a spus-o dar e foarte bună de aplicat. Sau altfel: toate probleme se împart în două mari grupe: cele care au soluţii şi atunci nu mai sunt probleme şi cele la care nu merită să mă gândesc pentru că nu au soluţii şi nu pot fi rezolvate. O zi are tot 24 de ore şi dacă-mi fac griji inutile şi dacă nu-mi fac.

Joi dimineaţa e la fel ca de luni până vineri, cu aromă de cafea fierbinte şi bucuria unui nou început de zi, apoi urmează o zi de muncă pe care încerc să o fac altfel în fiecare zi. Şi vine după-amiaza care, în fiecare joi e altfel. Şi ştii de ce? Pentru că joi, de la 1600 la 1700 adaug în caietul meu cu trandafiri albaştri din ce în ce mai multe puncte probate din „ce înseamnă să fiu femeie”. Uite ce am descoperit până acum:

• pentru a mă face auzită trebuie să cobor vocea şi nu să ridic tonul,
• pentru a mă face remarcată este suficient să zâmbesc,
• pentru a fi convingătoare am nevoie de argumente solide,
• pentru a fi sexy am nevoie de tocuri,
• pentru a fi puternică a trebui să învăţ ce înseamnă asta,
• pentru a fi un om bun trebuie mai intâi să vreau şi apoi să pot,
• pentru a putea râde a trebuit ca, mai întâi, să obosesc de atâta plâns,
• pentru a câştiga respectul cuiva trebuie să văd tot, să aud tot şi să vorbesc cât mai puţin despre asta,
• dincolo de toate rolurile pe care mi le-am asumat sau le-am acceptat voit sau tacit, am fost şi am rămas mai presus de toate FEMEIE şi-mi place la nebunie ce sunt.

Ești binele ce-mi face rău

Nici nu știu dacă tu ești binele ce-mi face rău sau răul ce-mi face bine. Recunosc, cu tine, mi-e greu. Fără tine, imposibil. Uneori, oamenii îi urmează sfatul lui Bukowski – găsesc ceva ce iubesc și-i lasă să-i ucidă. Am încercat, în repetate rânduri, să plec și niciodată nu am reușit să trec pragul ușii de la intrare. Pur și simplu, ajuns față-n față cu ușa aia nenorocită, sufletul mi se făcea greu ca plumbul și-mi cădea-n picioare. Și uite așa rămâneam de fiecare dată când voiam să plec.

În mine, are loc o luptă. Între minte și suflet, între argumente și contraargumente , între iubire și dorința de eliberare. Nu toți oamenii se iubesc așa cum își imaginau cândva că o vor face – se chinuie iubindu-se și iubesc chinuindu-se. Trec, aproape zilnic, de la agonie la extaz și invers. În fiecare zi își promit că de data asta își vor respecta principiile, pentru ca, în final, să le încalce.

Sunt conștient că dintr-o asemenea situație nu poți ieși decât șifonat la suflet. Fie că-l scapi pe jos și ți-l calcă celălalt în picioare, fie că ți-l mototolești tu. Om trăi ș-om vedea cum va fi scris finalul.

Câți dintre noi n-am trăit lângă un om pe care-l iubeam îndeajuns de mult încât să nu-i dăm drumul, deși eram conștienți că nu ne face bine? Probabil, mulți au trăit sentimentul ăsta. Vezi tu, sufletului nu ai ce-i face dacă i se pune pata pe-o anumită persoană. Oricât ai încerca să-l convingi, să-i acoperi ochii, tot ca el face. Oare omul poartă sufletul sau sufletul poartă omul? Dacă ai un răspuns, îl aștept cu nerăbdare.

În viață, vom întâlni și oameni care am fi preferat să rămână simpli necunoscuți, de genul fata din stație de la Unirii ori băiatul din față de la H&M. Însă, ceva ne îndeamnă să-i cunoaștem, să-i invităm la noi în suflet, nefiind siguri că vor intra frumos, descălțându-se de orice ne-ar putea murdări sufletul. Nu-i nimic! Orice întâmplare, indiferent de felul finalului –fericit sau nu – înseamnă experiență ce-ți va folosi mai târziu.

Nu-ți fie frică să iubești! Să-ți fie teamă de ziua în care nu vei mai putea simți nimic!

Sex în 3, pro sau contra?!

Nu cred că-i optim în nicio variantă de cuplu intruziunea unei a treia persoane.
Şi ştii de ce?
Pentru că astfel, în cazul formării unui trio’parteneriat cum îmi place mie să-l numesc, se poate întâmpla un fenomen ciudat şi ireversibil.
..dacă acest joc de cu-plu va deveni cutumă firească de tri-plu, evident!

Se poate întâmpla ca în cuplul acela devenit deja un triplu, să se pornească un proces de stagnare a evoluţiei sexuale, de involuție într-un final, deşi parteneriatul despre care vorbim mergea probabil până mai ieri, ca uns pe roate de perfect ce era el..!! din orice perspectivă i-ai fi privit tu lucrurile.

Eh..! şi ia uite cum că, într-un moment de aventură începând această tevatură inițial, te apuci din senin să declanșezi riscul ca toate acelea care îți erau aşezate cum trebuie și la locul lor prin viața conjugală, să-ți intre brusc într-o degringoladă bulversantă.

Iar asta pentru că bărbatul partener, căci în genere un cuplu se lasă intervenit cu nevoie de femeie nouă şi nu cu dorinţă de mascul nou..bărbatul din cuplu deci, se va împlini arhisuficient cu această nouă prezenţă mai..feminină mereu alta, astfel acestuia fiindu-i îndeajuns de satisfăcătoare  viaţa LUI sexuală, drept urmare nu va mai considera necesar pe mai departe să  introducă joc nou în cuplu de doi şi încă o picanterie: asta când nu va ațipi dormind patul cu soața împreună..el doar il va mișca atingând cu tăblia fix în același loc mereu, fix doar peretele dinspre partea de nord a dormitorului.

Soțului începe să-i devină brusc soția povară sexuală, pe care este obligat să o bâțâie constant o viață-ntreagă, cu patul care face și ăla un zgomot atât de in-fer-nal!!..și-atât de antipatic..! încât mai-mai că-i adoarme până și erectul, abia trezit cu greu din somnul cel fără de vis de sex în cuplu!

Şi-o să explic imediat de ce și cred eu astfel:

..păi pentru că el soțul, în primul rând, va desfăşura de-acu’ înainte în act de trei tot ceea ce ar fi fost nevoie să fie neapărat desfăşurat numa’ în act de doi..și cu emoţie cu tot mai pe deasupra..!.cu partenera sa cotidiană se va simți doar ‘obligat’ să sexualicească , iar asta din ce în ce mai rar.
De ce continuă el totuși să facă lucrurile-astea obligat și nu le abține măcar, cum poate că ar fi mult mai firesc? Dintr-un respect..datorat vârstei, probabil..că merită și ea, mititica, măcar atât..!!..hahahahah…!

Sexul în parteneriat îi va deveni deci responsabilitate şi nu plăcere cum îi era perceput până atunci.
Nu va mai simţi la un moment dat nici nevoie afectiv emoţională prin sexualul obligat de circa trei minute cu soţia pe care-o iubeşte, dar pe care însă o va proiecta în acelaşi timp, din punct de vedere sexual ca fiindu-i o corvoadă pentru care el se sacrifică mereu și iar mereu, iar acest extravagant sacrificiu va începe să-l resimtă ca fiind din ce în ce mai dificil.

– și da, exagerez voit pe alocuri, asta doar pentru a puncta mai evident un pic opinia mea vizavi de-acest subiect controversat –

Cu soţia, revenind, sexul îl va sexua doar plictisit, cu restul celelalte îl va percepe mai apoi drept singura și unica distracţie erotică existentă pe lumea asta, plină de altfel de tot felul de dansuri diversificate erotic și fantazate excitant.

..un corp nou care îi trezeşte emoţii noi şi vibe nou şi atingere nouă şi tot mereu astfel un altfel de orgasm mai nou, îi va amorți în acelaşi timp cu totul, relaţia lui stătută şi veche şi involuată voluntar şi tot mereu ostenit pregătită de sex, în tot mereu prea aceeaşi poziţie confortabilă de familie.
Care nu-i mai este iată! și singura cea mai orgasmică.😜

Şi știi ceva? Mi se pare şi foarte logic să începi să simţi tu astfel!..ba şi mai mult decât atât, consider că te vei adânci din ce în ce mai tare în empatie de cuplu negativă, până ce într-un final vei distruge relația ta de cuplu pentru totdeauna și definitiv.

Pe de altă parte, tot în acest mod se poate pierde în timp şi vibraţia sexuală comună, căci dacă o vei desfăşura permanent ori foarte des și destul de constant în trio’parteneriat, atunci vei reuşi să o determini să vă scoată din starea voastră mirobolantă sexual de cuplu care astfel, fireşte, vă va deveni plicticoasă şi acoperită toată cu rutină, din cauză că ea vi se va mişca aceeaşi tot mereu și fără inspirație ori gând cu noutate.

El, soțul, nu va mai avea niciun chef să descopere trăiri noi, nu va mai simţi nevoia să dezvolte sexual cuplul lui cel vechi, pentru că..nu va duce nicio lipsă importantă de lucruri noi întâmplate în viaţa lui sexualicească.
Nu va mai avea nevoie deci sa se evolueze sexual și în parteneriat, pentru că a extins deja suficient de mult parteneriatul tot în sine.

..şi totul din cauza persoanelor noi pe le care le lăsaţi să va invadeze intimitatea.! astfel concentrarea pe viaţă voastră sexuală personală devine minimă. Ori spre deloc!

Cred în acelaşi timp că tot de aceea și infidelii se plâng frecvent de o rutină sexuală intervenită în cuplul lor şi tot de aceea se și remarcă în discuţiile acestora vorbe multe despre muuultul plictis sexual de cuplu care le există: pentru că şi soţii infideli ascunşi de nevastă, fix la fel precum aceia infideli cu nevasta de mână, trăiesc suficiente noutăţi sexuale reprezentate prin femei noi adăugate ca şi condiment în patul cuplului lor vechi şi astfel le este mai mult decât îndeajuns evoluția personală în plan sexual.

Nu te joci erotico- fantezist cu încă o femeie introdusă pe printre cearceafurile matrimonialului vostru fără să-ţi asumi că astfel energia ta sexuală nu va mai exista nerăbdătoare de-atunci înainte pentru soţia ta, ci se va împrăştia pe drum cu restul celalalte.
Energia ta sexuală va exista de-acum pentru alte femei care, uşor-uşor, fără a-ţi deveni ţie neapărat amante permanente, vor reuşi să o scoată pe ea soția, cu totul din aşternutul vostru confortabil, zâmbit sexual mulţumitor până mai ieri.

Dacă a treia persoană v-ar fi mereu câte un bărbat, acelaşi bărbat sau alţii noi mereu..că nici nu cred că ar conta prea tare numărul lor, probabil că atunci tu, soțul, ai fi cel izgonit din viaţa sexuală a cuplului vostru..ori dacă s-ar întâmpla o dată femeie iar altădată un bărbat, sau de 5 ori femeie şi măcar o singură dată și-un bărbat..eh!..posibil ca astfel să înceapă să existe un soi de echilibru pe-acolo, cum de altfel cred eu că ar exista la swingeri!

Tot de aceea şi cheful tău de a face orice cu ea soția, din perspectivă sexuală, ori de la o discuţie prietenească discutată și până la un preludiu incitant desfășurat cu drag, ori până la orice altă acţiune care să implice fantezie pusă-n practică de voi doi ai cuplului..deci de aceea, repet, cheful tău sexual care să o implice doar pe ea, soția ta, îți va fi ajuns nul, minus, absent. Enervant și agasant!

..pentru că te-ai obişnuit să flirtezi mereu nou înaintea sexului, te-ai obişnuit să te joci întotdeauna nou înaintea sexului, să ai emoţii tranzitive noi înaintea sexului şi-n timpul lui..și tot mereu cu altcineva nou care să te ducă la orgasmul împlinit: flirt/ preludiu/ pătrundere/ ejaculare !
..cu soţia doar pe alături aşternută ponosit pe lângă voi, pe post de..popândău!

Fireşte că astfel nu mai vei mai avea nevoie de ea, fireşte că astfel te vei declara rutinat cu ea, plictisit şi de vorbă şi de act sexual în sine şi de petrecerea oricărui timp al tău cu ea împreună.

..pentru că ai eliminat-o din viaţa voastră şi fără să conştientizezi poate măcar, i-ai luat și din importanță, ai scăzut-o și în interes pentru tine.

Astfel ea îţi va deveni parte neglijabilă şi enervantă şi vei uita temporar că-ți este de fapt partea importantă și compatibilă și complementară, care-ţi exista firesc și fericit atunci când voi trăiaţi în cu-plu împreună şi nu în tri-plu separat.

Iar ce voi spune acum în plus, are rolul de a te ingrozi și mai tare..vei uita și ce înseamnă fericirea, n-o să ți-o mai atingi deloc în ideal al tău de viață.

Vei deveni nefericit și confuz și plictisit și prea banal, vei produce transformări importante cu tine dar și cu voi, și toate în sens negativ.
Vei incepe să-ți strigi emoția de o secundă trăită în extaz, fericire, în același timp, fericirea pe care-ai știut-o fericită o viață o vei gândi ca fiind de fapt nefericită.
Cuplul tău cel perfect funcțional îți va deveni obositor și trist, vei bâjbâi viața pe care ți-o știai pe dinafară poezie de dragoste..și nu-ți vei mai găsi locul pe nicăieri.
Nici in căsnicie, dar nici înafara ei, nici cu soție dar nici în lipsa ei..nici cu tine n-ai mai sta, dar și pe tine dacă te-ai părăsi nu ai mai ști apoi ce-nseamnă lumea.
Ai vrea să ai și n-ai mai vrea..!
Degringoladă emoțională, amestec de vibrații ce nu știi dacă-s pozitive neapărat, incertitudini în înțelegere de sentimente, cu întrebări dacă-ți există ori dacă doar nu mai știi tu să le simți.

Și uite-așa observ eu cum te-ai putea complica tu foarte tare și fără niciun rost, dacă ai încerca cumva niște experiențe din acestea noi, care sună mult mai palpitant în povestirile altora decât pare că sunt cu adevărat în realitatea lor!
Câteodată e bun și-un pic de conservatorism, zic!
Tu ce zici? Te ascult! 😉😊

Gând împreunat

M-aş așeza prin tine toată,
M-aş îmbraca cu zâmbet rupt
din zâmbet doar al tău,
Ţi-aş plânge lacrima din vis,
Te-aş mângâia apoi cu mine,
Am alerga apoi în doi,
spre Paradis.

M-aș cufunda în tine toată.
M-aş scrie vers, ca să-ţi prind rima
M-aş tolăni după aceea,
Tot doar prin tine,
Relaxată.

Dând buzna printre tine,
Năvălindu-te şi alergându-mă pe mine,
Ţi-ar vorbi el, gândul meu, în şoaptă,
L-ar îmbrăţişa pe-al tău, spunându-i
că-l iubeşte şi că nu-i pleacă vreodată.

Eh!! Apoi te-aştept să te trânteşti
Şi tu în mine.
Te las să mă înghionteşti cu joacă,
Să-mi spui că şi tu îmi iubeşti gândul,
Că-ţi place că ne-am împletit,
Într-unul.

INIMĂ NEBUNĂ1 reader now

Ce curată nebunie, adânc în fiinţa mea..
Oare ce-mi umple inima? Cred că dragostea…
Tristeţea-mi era mână-n mână cu tăcerea,
uitase de mult, săraca, ce e fericirea…

Căci iubirea începe unde nu astepţi nimic în schimb.
Tremurul mâinii pe harfa vieţii vreau să-l plimb…
Scriu versuri de dor pe a cerului perete
ca-n ceasurile de amurg să mă lepăd de regrete…

Fântâna sufletului renaşte acum în mine,
muza mă sărută, cu buzele-i senine…
Capcanele de ieri dezmint tot ce s-a trişat,
muguri de emoţii în inimă mi-au alunecat…

Aş vrea, corzi de chitară să răsune în surdină,
sub farul stelelor mângâindu-mi inima nebună…
Savoarea clipei neancorate se avantă încrezător,
în numele iubirii să depună jurământ de dor…

Exit mobile version