Gânduri toxice la care trebuie să renunțăm

Gânduri toxice la care trebuie să renunțăm

Poate că nu am crede că tocmai noi suntem creatorii propriului destin, însă un lucru este cert, că sigur meșterim suficiente bariere ce cresc cu voinicie până la coplexitatea unor reale fortificații. Fie că sunt îndreptate asupra propriilor acțiuni sau ne abat de la mici gesturi prin care să ne confirmăm eleganța, este cazul să renunțăm la câteva obiceiuri nocive prin care ne atragem suficiente deservicii:

– „Încep de luni, de pe întâi, după Revelion”. Nu degeaba o vorbă din bătrâni spune că „today is the first day of the rest of your life”, tocmai fiindcă bioritmul n-are nici agendă și nici calendar și fix așa ar trebui să lucreze și ambiția noastră!

– Amânarea micilor chestiuni de etichetă pentru mai târziu, până cnd conform regulior de la aceeași etichetă, devenim lipsiți de etichetă, ca să nu folosim cuvinte mai dure precum nepoliticos, nes…and counting, mai bine. De câte ori au trecut pe lângă noi mail-uri sau mesaje fără răspuns, urări fără mulțumiri sau aniversări fără felicitări, pentru ca apoi să avem o anume jenă în a mai aborda respectivele persoane?

– Procese de conștiință pentru o zi de leneveală sau o prăjitură, când în deplin avânt în rezolvat urgențe sau coborât măsurile hainelor nici nu ne mai aminteam de asemenea extravaganțe, așa că energia neutralizată accelerat de fel de fel de sentimente de vină poate fi frumos folosită fie pentru treburi mărunte cum ar fi cele administrative, fie pentru a dansa prin cameră sau a face o mică plimbare, ajutând la topirea surplusului de calorii.

– ”A trecut vremea pentru așa ceva” – când vedem seniori câștigând maratoane sau dovedind performanță în vrem sport ne descurajăm singuri?

– Și, bineînțeles, legată de eterna problemă a etății, de ce ne limităm gândindu-ne la vârsta biologică realizând că nu întotdeauna ea se află în concordanță nici nu cea psiho-emoțională și nici cu condiția noastră fizică. Nu purtăm mini fiindcă am depăsit 3035/40/45 de ani? Tina Turner ce ar zice de asta, chiar?

Iubirea nu-i monotonă1 reader now

Să nu mă-ntrebi de unde ştiu, dar crede-mă că ştiu sigur!
Şi crede-mă că ştiu şi că nu-ţi trebuie ţie personal să mă citeşti ca pe o carte deschisă.
..doar că eu..eu ador să fiu cartea ta deschisă…și nu doar câteodată, iubitul meu, ci mai mereu!
Măi, că nici nu ştiu dacă asta-i vreun atu ori dimpotrivă: faptul că îmi place să mă las desluşită de tine în cuvinte multe spuse de mine şi tot curgând şuvoi.
Măi iubitule, dar nici nu contează dacă-i bine cum mă trăiesc eu, pentru restul ceilalți ori dacă poate ar fi fost mai bine din alte perspective, să iau exemplul vecinei, spre exemplu.

Eu sunt fericită cu mine doar aşa!

Chiar dacă nu rezonez cu toată lumea cu felul meu foarte deschis de a mă trăi pe lumea asta!
Știi, mie-mi place să privesc în ochi când vorbesc cu cineva.
Să nu-mi fie ruşine în vreun fel cu ce am de spus şi, mai ales, vreau să mă conving din priviri că mă şi crezi atunci când am de spus câte ceva.
Să fii convins că nu vorbesc minciuni.
Că nu vorbesc doar pentru a te opri din treabă nejustificat.
Vorbesc pt că am ceva de spus în genere..iar acum, iarăşi, iubitul meu, din nou..te privesc în ochi şi-ţi spun simplu că te iubesc!

Te iubesc suficient de mult încât să ştiu fără vreun dubiu că tu reprezinţi iubirea însăşi pentru mine.
Ştii, acum ceva ani în urmă, când mai meditam eu așa..arareori, ce-i drept, eh! atunci însă, mă întrebam cu un aer curios pe mine însămi..” Dar până când o să te tot iubesc eu aşa în crescendo? Dar cât o mă mai tot reîndrăgostesc eu doar de tine?”

Dar cât îmi mai trebuie pentru a mă scoate şi tu din pepeni măcar de două ori pe an, nu doar o dată şi atât? Cum mi se-ntâmplă mie.
Câteodată..hahaha..trece anul şi nici nu realizez că nu m-ai iritat deeloc în decurs de atât de multe zile..
În fine, mi-am răspuns tot singură atunci cândva, mai demult.
Mi-am zis într-o dimineaţă pe un ton firesc şi natural cum că..
„N-ai cum să te plictiseşti iubind. Nu-i monoton deloc. Şi azi şi mâine şi în fiecare zi iubirea creşte. Iubirea mea pentru tine, iubitule, creşte de la zi la zi şi aşa va rămâne, iubitul meu, pentru totdeauna.”

Mă mai gândesc pe de altă parte cât de norocos este şi Radu cu noi doi iubindu-ne aşa frumos și special.
Mi se pare un noroc inimaginabil să creşti alături de doi oameni care ştiu să iubească atât de tare.
Care să-ţi împărtăşească numai zâmbete calde şi bunăvoinţă şi mângâiere şi care să-ţi definească fără vorbe mari iubirea într-un mod atât de simplu.

” Mami, dar ce înseamnă să iubeşti?”

„Păi din iubire ne naştem, babe’ule, în primul rând! Fără iubire nu am respira viaţă. Fără ea ne-am lăsa doar trăiţi de viaţă, alergaţi de viaţă împiedicaţi printre nimicuri inutile..în loc să ne trăim fiecare minut al ei. Uite..s-o luăm altfel..tu cum explici că mă iubeşti pe mine? Sau..ia stai!! Tu mă iubeşti vreun pic pe mine? Hahahah..mmm??!”

„Daaa! Enorm. Şi pe tine şi pe tati!”

„Pe care mai mult?? Eee? Ia zi cinstit!”

„Păi..pe amândoi la fel. Și serios!”

” Şi ia gândeşte-te acum un pic..cum ai explica tu iubirea asta?”

” Mi-e dor de voi când nu sunteţi acasă. Îmi place să râd cu voi cel mai mult din lume….iar când plâng parcă mi-e mai bine dacă plâng cu tine..mă liniștește plânsul meu cu tine ..şi nu mai ştiu ce să mai zic!”

” E de ajuns cât ai spus, copilaş frumos! Nu mai e nimic de adăugat în plus! Nici gram! Şi eu te iubesc de mor!”

Pe voi doi, iubitul meu, eu vă iubesc de mor!
Voi sunteţi eu.

Şi vă iubesc în toate chipurile..şi adolescentin, şi amuzat şi matur şi fluşturatic şi cu un cap prin nori şi cu picioare bine înfipte în Pământ.

Vă iubesc frumos!
Din ce în ce mai mult cu încă o zi..şi încă una..şi..bună dimineațaaa!

Oameni nepotriviti cu noi2 readers now

De ce alegem oameni nepotriviţi cu noi câteodată? Oameni care ne rănesc uneori? Suficient de des încât să trăim nefericiţi?

Păi pentru că sinele rănit, copilul nostru din sine, îi atrage, de aceea.

Noi, oamenii toţi, putem fi priviţi sub două aspecte: Copilul din Sine pe care l-am denumit deja astfel mai sus un rând, Ego-ul, şi..hai să-i spunem Marele Sine,  ori Sinele Superior, sufletul.

Copilul din Sine se întreabă mereu dacă el merită să fie iubit, nu ştie cu siguranţă cât de iubibil este, n-are habar dacă munceşte destul și bine pentru a primi apreciere, ori dacă este posibil să primească acceptare din dragoste doar pentru cum este el construit, cu defecte şi calităţi împreună, cu validare într-un final de la partener perfect compatibil cu el, de la persoana în care el deja a investit sentimente multe si profunde de dragoste.

Pe de altă parte, Sinele Superior îţi povesteşte că eşti inteligent, bun, spiritual, valoros, important, el se află în antiteză cu Sinele tău Copil, Ego-ul tău.

Fiecare dintre noi acţionăm doar dintr-un singur aspect din cele două aspecte pe care le vorbirăm noi un pic mai sus și, în principal, majoritatea trăim acționând prin prisma Ego-ului, cel care se îndoieşte întotdeauna de capacităţile noastre.
Egou-ul se valorizează doar și mereu din perspectiva celorlalţi, nu se priveşte în interior pentru a găsi acceptarea de sine şi o validare, va considera că restul ceilalţi, doar ei sunt responsabili pentru fericirea lui, doar cu ajutorul celorlalți va ajunge să se valorizeze corect și să fie împlinit sufletește.

„Dacă voi avea mai mulţi bani, voi reuşi să fiu iubit. Dacă voi fi iubit, cu siguranţă voi fi fericit.”
„Dacă voi avea o casă mare şi frumoasă, voi avea mai mulţi prieteni şi astfel voi fi fericit.”

Indiferent de ce va întreprinde Ego-ul şi va și îndeplini în timp, indiferent în ce parte din exterior va căuta el fericirea, nu va fi însă niciodată cu adevărat fericit.
Şi știi de ce? Pentru că ego-ul rămâne toată viaţa în stadiul de copil fără putere, incomplet mereu, aceasta fiind de altfel însăși natura lui.
Viaţa privită din perspectiva Ego-ului va fi o viaţă tristă, incompletă, fără putere; o viaţă submisivă.
Lucrurile exterioare pot să-ţi aducă plăcere pentru un moment, pentru o zi..sau pentr-o lună adunată disparat din zilele din an, însă niciodată nu te vor face fericit.

În altă ordine de idei, Ego-ul se trezeşte brusc la viaţă, înviorat și pregătit să-ţi intervină după ce l-ai hibernat un timp, în special atunci când te cuprinde îndrăgosteala; iar asta pentru că mai mereu în iubire suntem răniţi cel mai tare şi cel mai profund.
Dacă n-ai reușit să cicatrizezi răni importante din copilărie, atunci cu siguranţă la maturitate le vei simţi într-un mod asemănător, vei retrăi sentimentul negativ și dureros care te-a marcat şi astfel vei fi atras şi vei atrage persoane care îţi vor aminti acel sentiment atât de neplăcut.( sentimentul de respingere ori frica de abandon, teama că nu meriţi a fi iubit şamd).

În subconştient întotdeauna vei dori să afli oameni care să-ţi pulseze răni vechi, uitate, pentru că doar astfel vei reuşi să vindeci şi să evoluezi.

Înţelegi acum de ce atragi doar persoane care te fac să suferi?
Pentru că doar astfel te vei vindeca interior, pentru că doar astfel vei şti să vindeci şi să cicatrizezi şi să trăieşti liber mai apoi de ponoase strânse de suflet din copilărie şi pentru că doar astfel vei fi pe deplin fericit şi împlinit.
Pentru că doar aşa reuşeşti să simţi clar și exact care ţi-e buba, doar retrăind amintirea veche care şi-a pus amprenta negativ, descoperind trauma de care nici nu ești conştient că îți există.

Marele Sine ori Sinele Superior, sufletul, îți cunoaşte tot adevărul însă, toată povestea despre tine o ştie pe de rost, privindu-te prin ochii lui, eşti valoros. Ești cel mai cool!

Eşti un om perfect cu imperfecţiuni pe-alocuri, un suflet important şi bun, un om care cu siguranţă merită să fie iubit aşa cum este, pentru ceea ce este el şi nu pentru ce ar putea fi dacă..

Lacrimi trecute1 reader now

Mi-a intrat ceva în ochi.
O lacrimă?
Mă deranjează rău ceva la ochi!
Și nu, nu este ea,
..lacrima mea.

Am avut lacrimi ceva..
dar până ieri.
Azi mi-e ochiul plin de gânduri.
Dansa în lacrimi ochiul meu
Dar numa’ până ieri,
Cumva dansa de prin
străfunduri.

Astăzi, am însă ochii plini de zâmbet,
Deloc nu fac vreun loc ei lacrimii,
Ce-mi stropea..dar până ieri,
Obrazul cam crispat,
Prin amintiri plimbat.

Mi-e greu un pic fără un gând de tine.
Poate mai ușor mi-ar fi,
Să îți zâmbesc în amintire?
Căci și cu tine îmi devine greu,
Îmi esti și-aproape, așa cum îmi doresc,
Așa e.
Dar asta numa’-n visul meu.

Prefer să-mi zambesc eu lacrima
Ce nu mai curge în neștire
Pe-un obraz;
Nu-mi curge nicio fericire.
Și nici măcar dezamăgire.
Se prelungește doar,
un zâmbet larg de agonie.

Am învățat să mă trăiesc
și eu,
Cu zâmbet un picuț citeț.

Mi-aude lacrima un gând
Ce te gândea cândva, plângând
Dar nu știu cum, c-așa deodată,
Mi-a plecat lacrima toată.

S-a hotărât cumva să nu te mai inunde,
Nici să te-alerge pe niciunde.
Mi-a stat pe loc încrâncenată,
Brusc, acuma și de tot..ea toată.
Îmi place să mă simt curată.
Dar fără să-mi spăl fața de acum,
Cu nicio lacrimă sărată.

Read all below

 

Dragostea e doar un cuvânt până când cineva îi dă un sens

Dragostea este doar un cuvânt până când apare cineva și îi dă un sens. Cred cu tărie că dragostea poate vindeca orice boală a sufletului, orice handicap al ființei, orice frângere de aripi. Orice. Dincolo de cele opt litere și un spațiu se află magia pe care o citeam în povești, atunci când eram mici. Nu suntem Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, ci oameni simpli care iubesc alți oameni simpli. Și cea mai frumoasă iubire este cea simplă, cea în care lucrurile se întâmplă de la sine.

Iubește-o la nebunie. În fiecare zi. Și atunci când îi este teamă că nu va reuși, dar și atunci când bucuria îi udă obrajii. Iubește-i haosul organizat din cap și din dulap. Iubește-o dimineața când faceți baie de soare și noaptea când vă acoperiți cu razele lunii. Iubește-o cel mai mult atunci când îți spune că nu merită toată iubirea ta. Iubește-o chiar dacă este la sute de kilometrii. Arată-i că doi este cea mai frumoasă cifră și în doi este cea mai frumoasă lume. Iubirea are limite doar dacă ni le impunem.

Sărut-o și îmbrățișeaz-o. Acoperă-i fiecare centimetru. Cuprinde-i toată lumea în îmbrățișarea ta. Rămâi pe buza superioară, privește-o în ochi, ia-o în brațe. Cunoaște-i buzele, pielea, ca și cum ar fi singura cunoaștere de care ai nevoie.

Cere-ți iertare și iartă. Amândoi greșiți, amândoi construiți. Suflet lângă suflet, mână în mână. Dragostea iartă. Tot ceea ce nu o sfărâmă, iartă.
Dansează cu ea. În ploaie, printre oameni, în casă, desculți în iarbă. Lasă iubirea să vă conducă pașii spre cel mai frumos vals. Să îți conducă mereu pașii pe același drum: către ea.

Joacă-te cu ea. Fără să îi pui piedici, fără să o împingi, fără să o lovești, fără să trișezi. Joacă-te cu senzațiile ei atunci când o săruți, când o mângâi. Fă să conteze jocul, nu cine îl câștigă.

Fă-o să râdă. Orice haine ar purta, oricum s-ar machia, are nevoie de zâmbet pentru a fi completă. Glumește cu ea, gâdilă-i sufletul.

Dar știi ceva?
Dacă o iubești pe femeia care îți este alături, nu trebuie să îți spun eu ce ar fi frumos să faci!
Cred că trebuie să simți tu.
Fii un bărbat pentru ea, nu o povară ce-i apasă umerii!
Fii pieptul de care are nevoie, seara, să pună capul!
Fii mână care nu îi mângâie doar trupul ci și sufletul!
Fii bucătarul care-i hrănește sufletul cu cele mai bune preparate!
Fii ploaia ce-i stinge focul inimii și focul ce-i aprinde pasiuni!
Fii adăpostul ei atunci când, speriată, apare la ușă ta!
Fii responsabil, în egală măsură, pentru fericirea voastră!
Fii ziua în care ea a cunoscut fericirea!

Abuzul emotional la care ai fost supus! Exista posibilitate de vindecare?

Am gasit pe un forum o intamplare povestita de cineva.
Spunea acolo ca intr-o camera era un pat si pe pat statea Mama plangand. Langa pat, se juca Copilul, care era pe jos. Copilul avea maxim 3 anisori. In timp ce Mama plangea, Copilul se apropie de pat si isi pune mainile pe Mama si ii spune: “Mami, eu te iubesc!” Atunci Mama isi sterge lacrimile, il ia pe Copil in brate si ii spune: “Saruta-ma ca sa imi treaca!”
Induiosator, nu e asa?
Ei bine, terifiant!
Am trecut cu totii prin aceasta scena. Copilul din povestea noastra invata ca el este cel care tine in mana (prin sarutul sau) starea de bine a Mamei.  El este responsabil si vinovat daca Mama sau Tata sufera.
Acel Copil este marcat pe viata de sentimentul de responsabilitate si atunci cand nu va reusi printr-un sarut sa linisteasca lacrimile, va fi marcat de sentimentul de vina.
Asta este prima furtuna emotionala ce se poate abate asupra unui pui de om.
Pana atunci, a mai avut emotii, dar erau emotii legate de senzatii fizice sau intamplari concrete:
–          Suparare ca nu primeste biberonul in secunda cand incepe sa planga 🙂
–          Placere cand este gadilat si aruncat in sus sau leganat
–          Tristete cand s-a lovit si a simtit durere
–          Etc.
Dar toate acestea erau concrete si le vedea cauza imediat. Lantul cauza – efect era clar determinat. Ce se intampla insa in mintea  puiului de om cand simte ca Mama sufera si plange si nu isi da seama de ce? Nu isi pune intrebari, ci reactioneaza instinctiv. Cand el a plans, Mama a venit sa il ia in brate. Acum va face si el la fel. Ii spune Mamei ca o iubeste si crede ca asta e suficient ca sa anuleze suferinta. Apoi, dupa ce spune asta, Mama chiar se opreste din plans… deci metoda lui a functionat. 🙂 E fericit ca a gasit medicamentul la toata suferinta din lume 🙂
Din pacate, rari sunt parintii care ii spun copilului ca e normal ca uneori sa mai si planga, chiar daca sunt adulti.
Exista doua extreme:

Parinti care se ascund de copii in tot ceea ce inseamna emotii negative (cearta, plans, suferinta)

Parinti care abuzeaza emotional de copil prin faptul ca mai tot timpul se cearta de fata cu acesta.
Ambele situatii sunt negative. In primul caz, copilul nu invata ca exista si asemenea emotii… si ca sunt temporare. Ca toate trec, atat cele bune, cat si cele rele.

Santajul emotional

In al doilea caz, copilul este deja conditionat ca el este responsabil si este vinovat pentru ca parintii se cearta si sufera. Este ca si cum l-ai bate incontinuu daca il pui sa asiste la asa ceva.

Apropo de bataie… Cel mai mare rau pe care il poti face unui copil este sa il lovesti. O lovitura este ca o muscatura din fiinta ta. E ca si cum cel care te loveste iti rupe o bucata din personalitatea ta. Lovesti acel lucru care nu are valoare. I-ai anulat valoarea prin lovitura aceea. Personalitatea in formare are cel mai mult de suferit din cauza asta. Invata ca felul sau de a fi nu este cel acceptat de parinti.

Atunci cand un om este lovit, este ca si cum simte ca partea lovita din el trebuie sa fie anihilata. Ca si cum ar merita sa fie taiata de pe corpul lui. Bineinteles ca nu se poate, asa ca incepe sa tot taie si sa anihileze din personalitatea sa. Cu fiecare lovitura fizica, scade si personalitatea acelui om.

Un copil nu intelege ca e lovit ca pedeapsa (i se spune asta, dar nu are sens pentru el), ci intelege ca e lovit pentru ca nu are valoare (ce urat poate sa sune “e lovit ca pedeapsa”). Copilul loveste un obiect pe care e suparat. Loveste dulapul de care s-a impiedicat si si-a ranit genunchiul. Cand el este lovit, se considera din ce in ce mai putin o persoana si incepe sa se considere un obiect.

Crescand adult, acea persoana considera ca a lovi este un gest de afectiune. Iubeste daca loveste. Pe de alta parte, simte incontinuu dorinta sa sufere.

Intra in acele relatii in care are posibilitatea de a suferi. De a fi jignit si minimalizat. Nu o face constient, dar aceasta este lumea pe care o cunoaste de mic.

Rare sunt cazurile cand un om este suficient de constient ca sa poata sa schimbe ceva la acest comportament.

Si totusi, unele persoane au reusit sa se schimbe. Chiar daca au avut parte de tratament foarte abuziv din partea familiei, au reusit sa faca schimbarea in viata lor incat sa nu mai abuzeze si ei pe altii sau sa nu se mai lase abuzati.

Cum au procedat ca sa se schimbe?

Au facut un fel de “transfuzie” de energie emotionala. Daca pana atunci lumea in care au crescut era coplesita de emotii de un anumit tip, ei au reusit sa isi schimbe emotiile din interiorul lor atat de mult, incat aproape ca cele vechi nu mai puteau sa apara.

E ca si cum cineva si-ar face o transfuzie completa de sange infectat. Incet, incet sangele curat isi intra in drepturi si organismul se insanatoseste. Nu am gasit alt exemplu aici, dar ai inteles tu la ce ma refer!

Exista mai multe tipuri de metode pentru a produce aceasta modificare, aceasta insanatosire. Toate se bazeaza pe schimbarea in timp a emotiilor care ne coplesesc negativ cu emotii pozitive.

Poti sa spui ca tine si de gandirea pozitiva lucrul acesta, dar e mai mult decat atat.

Uite in continuare o lista de metode de care o sa incepem sa vorbim in curand. E adevarat ca unele dintre ele deja sunt pe site, dar o sa le mai reluam.

Producerea de emotii dorite prin:Relaxare musculara si mentala
Schimbare de stari prin autosugestie
Autoanaliza pe tema “cum sa fiu fericit”
Anularea emotiilor nedorite prin:Meditatie, rugaciune
Controlul stresului
Tehnici de respiratie
Utilizarea culorilor (cromoterapie)
Debarasarea de emotii: (“sa iti iei o emotie de pe suflet”)Descarcarea de orice emotie negativa (catharsis)
Integrarea emotiilor in univers si “daruirea” acestora unei “puteri” mai inalte
Convertirea energiei emotiilorSublimarea si transformarea energiei emotionale prin metode psiho-mentale
Metode compuse:Distragerea atentiei
Schimbarea mediului social
Activitati recreative
Masaj
Invatarea de noi abilitati (antiplafonare profesionala si personala)
Exprimarea emotiilor prin arta
Toate aceste forme de terapie emotionala sunt foarte utile pentru cineva care simte ca are probleme de control emotional sau stie ca a suferit din cauza unor abuzuri emotionale in trecut sau in prezent.

Emotiile sunt ca o stampila care, odata pusa asupra personalitatii noastre, e dificil sa o anulam. Fara sa facem ceva la modul constient, e aproape imposibil ca peste noapte sa ne reglam emotiile.

Acest post este o avanpremiera despre ce am in plan sa scriu in acest an despre emotii si despre cum sa vindecam ranile emotionale.

Pentru azi, o mica metoda care sa iti tina companie pana la urmatorul articol din categoria Autocontrol Emotional.

Tema de acasa

Cauta in biblioteca sau pe net o carte de povesti. Citeste o poveste din acea carte si retraieste emotiile din copilarie. Incearca sa te intorci in timp in momentul cand citeai acele povesti si sa retraiesti constient aceleasi emotii de atunci. Citeste ca si cum ar fi adevarat fiecare cuvant, fiecare propozitie. Intra complet in acea lume a povestii cu mintea si imaginatia unui copil.

Nu o sa iti trimit niciun articol viitor daca nu imi promiti ca citesti macar o singura poveste din copilaria ta. 🙂

Concluzia zilei

Prima etapa in controlul emotiilor este sa ajungi sa le constientizezi. Sa iti dai seama cand apar, ce fel de emotii sunt ele si ce efecte au asupra ta. Ca sa fii atent la emotiile tale iti recomand sa te opresti de cateva ori pe zi din orice ai face. Si in timp ce te opresti, sa iti imaginezi ca te dai un pas in spate si ca te privesti. Te gandesti cum ai arata daca in acel moment te-ai uita la tine si te gandesti sa percepi tot ceea ce simti in acel moment. Sa vezi daca emotiile acelei clipe iti tin muschii umerilor contractati sau relaxati, daca fata si capul sunt contractate sau relaxate, daca restul corpului simte durere sau placere si cum te simti inconjurat de oameni sau in singuratatea acelui moment.

Iti urez succes,

Pe curand.

Marius

Afla ce se ascunde in spatele personalitatii tale

Incredere in sine – voce barbat
Acum mai bine de 100 de ani, in Rusia s-a nascut un om. Acest om a revolutionat viata a numerosi scriitori si artisti ai secolului trecut. Numele lui poate nu iti spune nimic, iar aceasta a fost chiar dorinta lui, insa cei care l-au cunoscut au dus in lumea psihologiei comportamentale, in lumea cercetarilor stiintifice si a artei multe dintre invataturile sale. Numele lui era Gurdjieff. Am folosit aceasta mica introducere ca un omagiu al meu pentru acest om.
De fapt, ce ma intereseaza pe mine se refera la una dintre metodele pe care le-a folosit acesta de-a lungul vietii sale.
Mic joc/test de autocunoastere

Ca pe toti oamenii, ma pasioneaza si pe mine toate informatiile legate de cunoasterea personala. Imi place sa ma cunosc si sa imi anticipez reactiile, gandurile si emotiile. Inainte de a incepe acest articol, iti propun sa facem un asemenea joc/test de autocunoastere.

Daca esti de acord, putem incepe:

Primul lucru pe care il ai de facut este sa te asezi comod si sa inchizi ochii. Cu ochii inchisi, va trebui sa te gandesti si sa identifici care este animalul tau preferat.
Dupa ce ai identificat care e animalul preferat, gandeste-te ce anume iti place la acel animal. E important sa fie ceva obiectiv, concret – nu ceva de genul: “imi place pentru ca e frumos” – asta e prea general si subiectiv.
Acum, gandeste-te la ce anume nu iti place la animalul preferat. De asemenea, ceva obiectiv si concret. Pentru fiecare dintre aceste etape, acorda-ti cat timp ai nevoie, nu te grabeste nimeni.
Acum, trecem mai departe si va trebui sa te gandesti si sa identifici pasarea ta preferata. Nu ai voie sa te gandesti la nici un pui pe rotisor 🙂 , ci la o pasare cat se poate de vie si fara gust. 🙂
Bineinteles, acum va trebui sa identifici ce anume iti place la pasarea ta preferata. Si apoi va trebui sa identifici ce anume nu iti place la ea. La fel de valabil si aici, va trebui sa alegi ceva obiectiv, concret si clar.
Acum, noteaza sau tine minte ce ai ales si urmareste in continuare articolul sau sari direct la final ca sa afli rezolvarea si explicatiile.

Iarasi despre cum te poti cunoaste mai bine.

Incepusem sa iti povestesc despre ce anume a aflat lumea prin intermediul lui Gurdjieff. Acesta a descoperit si dezvoltat o metoda care te ajuta sa iti identifici tipul de personalitate si sa iti dai seama ce anume se intampla la nivelul subconstient al tau. Mai mult decat atat, metoda aceasta iti permite sa stii in ce directie trebuie sa te indrepti daca vrei sa te transformi in mod pozitiv.

Eu am aflat prima data de aceasta metoda dupa ce – iti spun sincer, nu am fost deloc satisfacut de tot ce citisem in domeniul psihologiei. Senzatia pe care mi-au lasat-o cartile de psihologie este ca totul e haotic, ca totul e atat de complicat, incat noi, muritorii de rand, nu avem nicio sansa  sa incercam sa studiem si sa intelegem asa ceva. Intr-un fel, m-am revoltat si poate aceasta revolta a facut sa incep sa caut altceva.
Prima data cand am auzit de eneagrama – asa se numeste metoda lui Gurdjieff – a fost prin intermediul unui amic, acesta citind o carte despre asa ceva si mi-a fotocopiat un fragment. Am ramas uimit de claritatea explicatiilor si de cat de logic era totul. Deodata, se facuse lumina suficienta, cat sa pot sa merg fara sa imi sparg capul de pereti. Metoda aceasta de autocunoastere poate fi aplicata de oricine cu un minim de informatii pe care trebuie sa le aiba. Va trebui apoi sa isi gandeasca bine numai ce vrea sa faca in viitor. Dar metoda ii spune care este directia de urmat.

Cele noua tipuri de personalitate
Dupa ce te-ai nascut si ai inceput sa cresti, ai vazut (pe la 4-6 ani) ca lumea din jur nu este exact ceea ce ti-ar placea tie sa fie. Ai invatat ca nu orice dorinta a ta iti este indeplinita si ca societatea parca nu este in jurul tau tocmai ca sa iti faca tie pe plac. Brusc, ti-ai dat seama ca nu esti centrul universului. De aici ti-a aparut si o alta senzatie: faptul ca ceva lipseste – brusc, ai inceput sa simti o ruptura intre tine si societate. Daca la inceput totul in jurul tau facea parte din lumea ta, acum te percepi tu si langa tine percepi lumea. Nu mai exista unitate, ci mai degraba diferente intre tine si lume.
Din aceasta cauza suntem in continua cautare, zi de zi cautam ceva. Cautam sa redevenim copii poate tocmai din dorinta de a simti din nou gustul acelei unitati initiale. Acesta, de fapt, este sensul dezvoltarii personale pe care ne-o dorim cu totii.
Aceasta cautare in care esti prins, incepand de cand erai copil, este cea care ti-a modelat personalitatea.  Ai fost obligat sa adopti un anume tip de personalitate tocmai pentru a face fata acestei cautari. Presiunea evenimentelor vietii tale, oamenii care erau in jurul tau cat ai crescut, ti-au orientat formarea egoului si a tipului de personalitate. Egoul si personalitatea se dezvolta ca un scut care te protejeaza impotriva societatii. Ai dezvoltat astfel o tendinta care iti este predominanta, o cumpulsiune (emotie negativa), o virtute esentiala (pozitiva) si o idee forta care te insufleteste. Aceste patru elemente-cheie iti definesc personalitatea. De-a lungul vietii, ai tot incercat si uneori ai gresit, alteori ai avut succes, ai invatat astfel care structura de elemente iti este cea mai potrivita. Apoi a devenit tipul tau de personalitate. Bineinteles, acum am rezumat cat de mult am reusit, procesul este ceva mai complicat, dar esenta asta este.
Imagineaza-ti ca ai putea sa iti raspunzi la intrebarile esentiale care te framanta:

Cine sunt?
De ce nu ma simt implinit, multumit?
De ce repet aceleasi greseli din nou si din nou?
Cum pot sa devin mai bun?

De fapt, la aceste intrebari vreau sa te ajut sa raspunzi in continuare. Asa ca iti propun sa trecem la ceva practic.
Haide sa identificam ce tip de personalitate esti:

Spuneam mai devreme ca exista noua tipuri de personalitate. Cu unul dintre aceste tipuri de personalitate ne identificam fiecare. O sa vezi ca, atunci cand le citesti, ai senzatia ca te regasesti in mai multe. Avem cateva caracteristici din fiecare tip, dar unul ne este predominant.
O sa iti prezint in continuare doua metode pentru a identifica din ce tip de personalitate faci parte. Prima metoda pe care ti-o prezint este cam subiectiva si nu o recomand. Consta in citirea tuturor caracteristicilor de la cele noua tipuri de personalitate si alegerea celui in care crezi ca te afli. A doua metoda insa implica o alegere in doi pasi si este mult mai obiectiva si mai exacta. Deci iti propun sa iti explic cum sa procedezi.
O sa iti descriu doua grupuri de elemente de personalitate. Grupul 1 are trei elemente denumite A, B, C.  Grupul 2 are tot trei elemente, dar denumite X, Y, Z.  Va trebui sa le citesti pe toate si sa alegi ce crezi ca te caracterizeaza mai mult din grupul 1 si apoi din grupul 2 – din fiecare grup, vei alege cate un element.
Grupul 1

(A) Am tendinţa să fiu destul de independent şi îmi place să mă afirm. Am simţit că este mai bine să iau viaţa în piept. Mi-am stabilit scopurile, îmi place să mă implic şi să fac ca lucrurile să-mi iasă. Nu-mi place să stau deoparte – vreau să realizez lucruri mari şi să am impact asupra celor din jur. Nu caut neapărat să mă confrunt cu alţii, dar nu las oamenii în niciun caz să mă dea la o parte. Cea mai mare parte din timp ştiu ce vreau şi fac totul pentru asta. Am tendinţa sa muncesc din greu, dar şi să mă distrez.
(B) Am tendinţa să fiu tăcut şi îmi place să fiu singur. Nu obişnuiesc să atrag atenţia asupra mea  şi nu obişnuiesc în  general  să  mă afirm. Nu mă simt bine să preiau conducerea sau să fiu aşa competitiv precum ceilalţi. Mulţi pot spune despre mine că sunt un visător, o mare parte dintre trăirile mele se petrec în imaginaţia mea. Mă simt bine dacă nu este nevoie să fiu tot timpul activ.
(C) Am tendinţa să fiu foarte responsabil şi devotat. Mă simt groaznic dacă nu-mi ţin promisiunile şi dacă nu fac ceea ce ceilalţi aşteaptă de la mine.Vreau ca oamenii să ştie că sunt aici pentru ei şi că voi face tot ceea ce cred că este mai bine. Chiar dacă ei nu ştiu, de multe ori am făcut sacrificii mari pentru ceilalţi. Deseori nu am grijă de mine. Fac ceea ce trebuie făcut şi mă relaxez (sau fac ceea ce imi place cu adevărat) numai dacă mai rămâne timp.

Grupul 2

(X) Sunt o persoană care are de obicei o imagine pozitivă despre viaţă şi simte că lucrurile se vor sfârşi cu bine. Pot să găsesc cu uşurinţă ceva care să-mi trezească  entuziasmul şi găsesc întotdeauna ceva de făcut. Îmi place să fiu împreună cu alţii şi să îi ajut să fie fericiţi. Mă bucur să-mi împărtăşesc starea mea bună cu cei din jur. Nu mă simt întotdeauna grozav, dar încerc să nu arăt asta nimănui! Amân de multe ori  să-mi rezolv problemele.
(Y) Sunt o persoană cu sentimente puternice, cei mai mulţi oameni pot spune când nu-mi convine ceva. Pot fi precaut cu ceilalţi, dar sunt mult mai sensibil decât las să se vadă. Vreau să ştiu pe cine mă pot baza şi prefer să-mi definesc clar relaţiile cu ceilalţi. Când sunt supărat, aş vrea ca persoanele din jur să-mi răspundă şi să fie alături de mine. Ştiu care sunt regulile şi nu-mi place ca oamenii să-mi spună ce să fac. Vreau să hotărăsc eu însumi.
(Z) Tind să fiu logic şi mă stăpânesc bine – dar nu  mă simt în largul meu să am de-a face cu sentimente şi emoţii. Sunt eficient – chiar perfecţionist – şi prefer să lucrez  singur. Când sunt probleme sau conflicte personale, încerc să nu mă implic emoţional în acea situaţie. Unii spun că sunt prea rece şi detaşat, dar nu vreau ca emoţiile să mă distragă de la ce este cu adevărat important pentru mine. De obicei, nu-mi manifest reacţiile, chiar dacă ceilalţi insistă.

Noteaza acum ce litera ai ales de la grupul 1 si ce litera ai ales de la grupul 2. Cauta in tabelul de mai jos combinatia celor doua litere.

AX        7        Generalist
AY        8        Conducatorul
AZ        3        Competitivul
BX        9        Mediator
BY        4        Artist
BZ        5        Observator
CX        2        Altruist
CY        6        Devotat
CZ        1        Perfecţionist

Ai identificat in acest moment carui tip de personalitate apartii. Acum o sa iti explic pe scurt ce anume are caracteristic fiecare tip de personalitate.

Tipul 1: Perfectionistul, Reformantul
Este tipul principial, idealist. Sunt morali si constiinciosi, cu un deosebit simt pentru tot ceea ce este corect. Lupta pentru dreptate, dorindu-si intotdeauna sa faca lucrurile cat mai bine, dar fiindu-le intotdeauna teama sa nu greseasca. Bine organizati, ordonati, pretentiosi, incearca sa mentina standarde foarte inalte, dar din aceasta cauza pot ajunge sa fie prea critici si perfectionisti. Problemele lor de baza sunt reprimarea maniei si nerabdarea. La cel mai sanatos nivel, cei din tipul 1 ajung sa fie intelepti, realisti, cu discernamant, nobili, foarte morali.

Tipul 2: Cel care ajuta, Altruistul
Tipul grijuliu, care are mereu grija de ceilalti. Persoanele care apartin tipului 2 sunt empatice, sincere si foarte afectuoase. Sunt prietenoase, generoase, gata sa se sacrifice pentru cei din jur, dar pot fi si sentimentale, lingusitoare, cautand sa faca pe placul celorlalti. Tind sa fie aproape de ceilalti si fac deseori servicii numai pentru ca lumea sa aiba nevoie de ei. Problema lor este faptul ca nu au grija de ei si nu sunt constiente de propriile lor nevoi. La cel mai sanatos nivel, cei din tipul 2 sunt altruisti, lipsiti de egoism si au o dragoste neconditionata pentru ei si pentru cei din jur.

Tipul 3: Cel care reuseste, Competitivul
Tipul adaptabil, orientat spre obtinerea succesului. Cei din tipul 3 sunt persoane bine bazate, pline de incredere, atractive, fermecatoare. Sunt ambitiosi, competenti si energici si pot fi foarte constienti de pozitia lor sociala si foarte motivati pentru a se realiza. Sunt foarte preocupati de imaginea lor si de ceea ce gandeste lumea despre ei. Problema lor de baza este ca sunt foarte competitivi si ajung sa fie dependenti de munca lor. La cel mai inalt nivel, cei care apartin tipului 3 se accepta pe deplin, sunt autentici, devenind modele de urmat pentru cei din jur.

Tipul 4: Individualistul. Artistul
Romantic, introvertit. Cei din tipul 4 sunt constienti de sine, sensibili, rezervati si tacuti. Sunt individualisti, introvertiti, sinceri cu sentimentele lor. Pot fi schimbatori, timizi, prea centrati pe persoana lor. Sunt retinuti in relatiile cu ceilalti din cauza faptului ca se simt vulnerabili si imperfecti, dar dispretuiesc si fug, in acelasi timp, de modul banal de viata al celorlalti. Au probleme din cauza faptului ca sunt prea indulgenti cu ei si se autocompatimesc. La cel mai sanatos nivel, tipul 4 sunt persoane foarte inspirate si creative, in stare sa fie mereu altele si sa-si transforme propriile experiente de viata in elemente de evolutie.

Tipul 5: Ganditorul. Observatorul
Tipul cerebral, intens. Persoanele din tipul 5 sunt intelegatoare, curioase si agere. Sunt capabile sa se  concentreze foarte usor, sa dezvolte abilitati si idei complexe. Independente si inovatoare, sunt foarte preocupate de gandurile lor si de constructiile lor mentale. Se detaseaza usor. Au probleme cu singuratatea, excentricitatea si nihilismul. La cel mai sanatos nivel, sunt vizionari, fiind pionierii a ceea ce va urma, au idei inaintea timpului lor si sunt in stare sa impuna o viziune complet noua despre lume.

Tipul 6: Devotatul. Loialul
Persoana de incredere, orientata spre siguranta personala. Cei din acest tip sunt fiinte vrednice de incredere care muncesc din greu si sunt foarte responsabile. Pot fi si evazivi, batand tot timpul in retragere, puternic anxiosi, traind tot timpul in stres. Sunt deseori ironici si indecisi, dar pot fi si rebeli, sfidatori, reactionand violent. Au probleme cu suspiciunea si neincrederea, pe care le manifesta atat fata de ceilalti, cat si fata de ei insisi. La cel mai inalt nivel de dezvoltare au deplina incredere in ei, sunt increzatori in ceilalti, curajosi, fiind un sprijin pentru cei slabi.

Tipul 7: Entuziastul. Generalistul
Tipul mereu ocupat, foarte productiv. Sunt inconstanti, multilaterali, optimisti si spontani. Jucausi, spirituali, practici, pot fi si indisciplinati, imprastiati. Cauta in permanenta experiente noi si excitante, dar devin zapaciti si epuizati din cauza acestei alergaturi nesfarsite. Au probleme cu impulsivitatea si superficialitatea. La cel mai sanatos nivel, tipul 7 isi canalizeaza talentele spre teluri valoroase, devenind fericiti, impliniti, si plini de recunostinta.

Tipul 8: Conducatorul
Cel caruia ii plac provocarile. Puternic, dominator. Cei care apartin tipului 8 sunt fiinte pozitive, puternice, au incredere deplina in ele. Protectoare, ingenioase, hotarate, pot fi si foarte mandri si dominatori. Ei simt ca trebuie sa controleze totul, devenind agresivi si incercand sa intimideze. Au probleme cu apropierea reala de ceilalti. La cel mai inalt nivel, sunt foarte stapani pe sine si isi folosesc puterea sa imbunatateasca vietile celorlalti. Sunt marinimosi, curajosi, putand sa devina mari personalitati istorice.

Tipul 9: Pacificatorul. Mediatorul
Tipul calm, fara griji, multumit de sine. Sunt fiinte primitoare, stabile, de incredere. Sunt buni la suflet, calmi, ii sprijina pe cei din jur, dar sunt mult prea dispusi sa faca pe placul celorlalti numai ca sa evite scandalul. Ei doresc ca viata lor sa se desfasoare fara conflicte si tind sa se complaca in orice situatie si sa minimalizeze orice tulburare care apare. Au probleme din cauza faptului ca sunt pasivi si incapatanati. La nivelul de dezvoltare cel mai inalt, devin neinfricati, in stare sa cuprinda totul, sa impace oamenii si sa vindece conflictele dintre ei.

Alte intrebari pentru tine

Ai identificat tipul tau de personalitate? Inca nu ai terminat toata munca. Fiecare tip de personalitate are o subcaracteristica de personalitate. Ai vazut cercul pe care am notat tipurile de personalitate? Sa zicem ca esti tipul 4 – cel al artistului. Va trebui acum sa citesti despre tipurile invecinate – adica despre 3 si despre 5. Unul dintre acestea doua are influenta si asupra ta. Identifica si aceasta subpersonalitate pentru ca si aceasta te caracterizeaza, e adevarata ca in masura mai mica, dar apare si la tine.

Ai vazut sagetile din figura de mai sus? Fiecare tip de personalitate provine de la un tip de personalitate si se duce spre un alt tip de personalitate. Urmareste sagetile si vei vedea. Daca tu esti tipul 4 de personalitate, sageata merge spre tipul 2. Asta inseamna faptul ca pentru a scapa de tot ce este negativ la tipul 4 de personalitate, va trebui sa inveti tot ce este pozitiv la tipul 2, spre care se indreapta sageata.

Dar deja ne-am lungit prea mult acum, vom continua in cateva zile.

“Tema de acasa” si explicatia testului de la inceput

Incearca sa te gandesti cat de mult se potrivesc la tine caracteristicile tipului tau de personalitate. O sa vezi ca daca ai ales corect si sincer de la inceput, aproximativ 80% din ce ti-am descris eu vei regasi la tine. Nici nu e nevoie de mai mult, in final, suntem oameni, nu masini.
Si acum explicatia testului de autocunoastere de la inceputul articolului.
1. Animalul la care te-ai gandit reprezinta cum te vezi tu pe tine – cu ce iti place si ce nu iti place la tine.
2. Pasarea pe care ai identificat-o reprezinta cum te vad ceilalti pe tine – cu ce le place si ce nu le place la tine.
Interesant este faptul ca mai toata lumea isi da seama usor ce anume ii place la animal si isi da seama greu ce anume nu ii place la pasare. Asta pentru ca suntem dispusi rapid sa identificam la noi calitati, dar nu suntem dispusi sa ne imaginam ce anume nu le-ar placea oamenilor la noi… noi suntem perfecti! 🙂

De abia astept sa continuam,
Pe curand.

Marius

Murmur în noapte

Murmur romantic sunt eu astăzi.
Îmi răsună șoapta drăgăstos,
în miez străpuns de noapte, nisipos.

Mi-auzi tonalitatea blândă, nu??!
Aseară ți-o spuneam boemă.
Auzi ceva? Hei..!! Zi! Ori nu auzi?

Șșșttt!! Șștt! Ascultă-mi murmurul un pic..!!
L-ai deslușit? I-ai prins din sens?
Ai realizat deja că-ți este înțeles de sine?
Nelămurit încă, ce-i drept, de către tine.

Foșnesc încă un murmur din mătase moale.
Îl desfășor încet. Îl împletesc cu fir din mine.

Îl moșmondesc apoi în ghem la loc,
Mă suflu iar ușor. Îți alerg vântul.
Îi balansez miscarea. Și cu putere, iarăși, suflu.
Nu trebuie s-ating deloc Pământul.

Vreau să mă las alunecată încetișor cu totul înspre tine.
Ușor-ușor să îmi cobor din somn, din mine,
tot sărutul.

M-auzi măcar acum cum murmur??
Mă mișc un pic greoi..! Din ce in ce mai greu
respir prin murmur prăvălit nătâng,
Mă tot rostogolești prin al tău sine.
Mă-nțepi, mă-ntrebi și te întrebi,
eu caut să îți și răspund..
Dar ce se-aude? Poc…și …trosc..și…bufff!!
Și cade-un murmur. Ultimul.
Se scurge leșinat prin vine.

Și-acu mă tot împiedici.
Și-mi dai și brânci într-una;
Nu-mi place să îți lăcrimez furtuna.
Mă risipești cu mult curaj.
Îmi dai și-un cot. C-un gând.
Mă și încrunți prin vis.
Mă umpli de noroi, îngreunezi minciuna,
Îmi mai adaugi și un plâns. Încă un rând.
Mă-mpingi acum de-a-dreptul..!
Mi-alungi până și umbra tu acum.
Cu mâna.

Pictezi apoi un nor extrem de mare.
Pe un cer mic și senin.
Acoperi luna toată cu ploaie-nnegurată.
Nici vânt nu se mai întrevede.
De boltă înstelată.

Read all below

Somnurile noastre1 reader now

Simt răsuflarea ta,
ce îmi agită pleoapa.
Nu vreau să îmi deschid însă un ochi,
îmi place să-mi alinti tu noaptea.

Aproape văd cum mă cuprinzi în braţe strâns,
când eu îmi dorm atingerile tale.
Te simt, să ştii, când îmi descrunţi
tristeţile de seară, în îmbrăţişare.

Se înserează şi mă-nveselesc deja,
ştiu că deja tu vii spre mine.
Mi se întâmplă zâmbet calm acum,
plin de tandreţe şi iubire.

Read all below

Am aripi să zbor!1 reader now

Mi-am hotărât să deprind aripile,
Mi-am hotărât să ştiu să zbor,
Mi-am scris poveste de iubire veche,
Mică fiind, visând pereche!

Ştiam de-atunci că voi iubi Dumnezeieşte,
Ştiam cât pot eu dărui iubind din mine,
Ştiam de-atunci că voi trăi mare iubire,
Fără să ştiu exact unde să caut,
pentru-a găsi un TU ca tine!

Mi-am ţinut iubirea strânsă toată într-un sac,
L-am peticit când s-a crăpat,
Nici nu ştiam să cos atunci prea bine,
Ştiam însă că nu-mi permit să pierd
centimă din iubirea pusă de-o parte pentru tine!

Habar n-aveam numele tău.
Mă şi gândeam..”dar cum?? Cum să fac eu,
Cum o să recunosc într-un străin,
Un TU??”…atunci când o să bem senin,
paharul nostru prim’ de vin?

„Dacă mă-nşel şi pierd iubirea toată?
Dacă îmi scapă-aiurea de prin sac,
Şi n-o mai prind eu laolaltă?
S-o strâng iarăşi multă înapoi,
Fix cum era acolo adunată?”

Păi asta zic. N-ai cum să reușești la fel
iubire crescută-n timp şi învăţată,
Crescută-n ani aşa de înţeleaptă,
Care să ştie să trăiască,
Dragostea cea de copil adevărată.

Mi-am zis aşa apoi:
„Nu-ți face griji degeaba!
Și nu te mai gândi prea mult din timp la toată treaba!”
Mi-am zis aşa din nou, încă o dată:
” Nici n-am găsit şi plâng că dacă pierd?
Mai bine să zâmbesc un sper cândva! Odată!”

Eee..?? Și vezi că am avut dreptate?!
Şi te-am găsit pe tine? țesând și tu aidoma, poveste cu iubire?
Care visai şi tu la fel, tot încă din copilărie,
Deşi n-ai scris rânduri ca mine pe hârtie?!

Ştiam că tu eşti TU acela, dar nu ţi-am spus!
Nici..la a zecea întâlnire!
Am aşteptat întâi să-mi rânduieşti tu
frumușel o poezie,
Rimată toată-n vers numa’ cu mine!

Apoi brusc mi-am simţit aripile!!
Şi-apoi mi-ai arătat şi tu pe ale tale!!
În timp şi mai puţin după aceea,
Zburam de mâna amândoi zâmbind,
în drum spre mare!

..şi mâna mea este în prelungirea mâinii tale.
Cu toate cele 2 braţe ale noastre prelungite pictăm văzduhul..şi mirosim soarele atingând cu întuneric luminos luna.
Prelungirea mâinii mele din a ta, are acum puteri neobişnuite.
E magică.

Amândoi suntem magici.

Exit mobile version