Când vine vorba de femei, aleg calitatea, nu cantitatea

Primul articol din seria Povești cu Adam.

Am ajuns acasă, mai târziu decât preconizasem. Fusesem reținut la muncă. Era deja 11.30 seara. Mă așteptam să o găsesc uitându-se la TV ori citind pentru cursuri. Îmi era foame, nu apucasem să mănânc mai nimic toată ziua. Când am intrat pe ușă, am simțit miros de mâncare. Trebuie să fi gătit. Aveam dreptate, totul era pregătit pe masă. Unde era ea, că-n sufragerie era beznă? Deschid ușa dormitorului și o găsesc dormind. Întreaga liniște din lume era pe chipul ei.Trebuie să fi fost obosită tare. Rar adoarme așa repede. Am sărutat-o pe frunte, în semn de mulțumire și m-am dus să mănânc.

Unele femei, indiferent că nu au chef, energie, timp, găsesc câte puțin din fiecare și au grijă de bărbatul pe care îl iubesc. Ar fi păcat să fii o dezamăgire pentru o astfel de femeie.

Cât mâncam, mă gândeam că acum ceva vreme, voiam să cunosc cât mai multe fete. Să evit să spun că, de fapt, voiam să fut cât mai mult. Ei, uite că mi-a scăpat! Credeam că numărul femeilor te face mai bărbat. În niciun caz, nu m-am gândit că numărul zilelor petrecute lângă aceeași femeie te maturizează atât de mult. Treptat, mi-am pierdut interesul pentru cantitate și am ales calitatea.

Având-o pe ea acum, îmi dau seama că este ușor să ai zece femei cu care să faci același lucru. Când vine vorba de a face zece lucruri cu aceeași femeie, devine puțin mai greu, treabă de bărbat, nu de puștan în călduri. Să faci sex cu multe femei este ușor, mai ales dacă te ajută câtuși de puțin fizicul. Mai greu este să păstrezi aceeași femeie după ce faci sex, căci trebuie să te ajute câtuși de puțin și mintea, și sufletul.

N-am știut până la ea, deși mai avusesem încă două relații de durată cu două femei mișto, cât de multe lucruri poți face împreună cu o femeie. N-am știut pentru că nu eram suficient de copt, în niciun caz din cauza celor două. Sunt lucruri pe care le înveți tarziu, dar, așa cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată.

Va continua.

Ce le diferențiază pe femei? Bărbatul!1 reader now

Desigur, printre alte lucruri cum ar fi chiloții, parfumul, gelul de duș, accesoriile, cariera, banii și amicii. Astea-s evidente și n-am ce spune despre ele. Sau nu vreau să spun. Dar, cu siguranță, ce le diferențiază pe femei este și bărbatul la brațul căruia pășesc în lume. Unele au noroc și întâlnesc un bărbat care le merită. Altele n-au și-ntâlnesc bărbați nepotriviți. Așa-i viața – îți mai dă, îți mai ia, important este să știi să ți-o faci favorabilă. Când vine vorba de a-ți face bărbatul favorabil (asemenea sorții), înseamnă ori să știi cum să-l meriți și să-l păstrezi, ori să-l lași să se ducă dracului și să închizi ușa-n urmă. Tu decizi ce vrei să faci!

Femeile se împart în două mari categorii: fericite și mai puțin fericite. Și aici, bărbatul care le este alături are un rol destul de important.

Unele femei au parte de bărbatul pe care și-l doresc, cel care le ridică deasupra celorlalte, cel ale cărui mâini sunt asemenea unor ziduri ce o protejează de toată răutatea lumii. Altele întâlnesc bărbați care le calcă-n picioare sufletul fără scrupule.

Bărbatul face diferența dintre nopți în care te udă și nopți în care uzi pernele, dintre nopți în care beți un vin bun și nopți în care te îmbeți dintr-un vin bun. De asemenea, face diferența dintre strălucire chiar și fără machiaj și lipsa frumuseții chiar și atunci când arăți fenomenal, dintre un suflet cald și o privire glacială.

Vezi tu, draga mea femeie – rareori, diferența dintre tine și cea de peste drum o face bărbatul alături de care adormi și te trezești, alături de care împarți binele și răul, alături de care zâmbești ori plângi. Banii se pot pierde, hainele se pot rupe, parfumul poate să-și piardă din tărie, însă un bărbat bun va rămâne la fel – cald, atent, respectuos, iubitor și mereu gata să te ajute.

Poate că dau prea multă importanță bărbatului în cazul acesta, dar nu te grăbi să mă critici. Gândește-te puțin și, poate, vei realiza că nu vorbesc tâmpenii!

Desigur, și la noi este la fel – voi, femeile, faceți diferența dintre mediocritate și realizare. Sufletească, căci despre suflet, despre liniște interioară, despre fericire ce nu poate fi verbalizată este tot articolul.

De ce generația noastră alege relația de conveniență?

Cum sa scapi de dependente! – partea a II-a

Inainte de a incepe, vreau sa clarific faptul ca ma voi referi la o singura dependenta, dar aceleasi lucruri se aplica la oricare alta. Imi e insa greu sa scriu de fiecare data lista cu toate depedentele, asa ca o sa ma refer numai la fumat, dar sa stii ca poti schimba cuvantul fumat cu orice – cu alcool, droguri, videogames, dependenta de chat si net, dependenta de droguri, dependenta de sex 🙂 , dependenta de adrenalina etc.

Iti spuneam in prima parte a materialului ca orice element din afara isi face loc in mintea ta “desenand” o imagine. Acea imagine este cea care preia controlul si comunica cu creierul tau, spunandu-i cum sa reactioneaze. De exemplu, daca esti fumator, ai in minte sute de imagini care iti creeaza “pofta” de a fuma.

Acele imagini apar din intamplari reale de-ale tale. De exemplu, odata erai foarte obosit si nervos si ti-ai aprins o tigara si te-ai simtit un pic mai bine. Pentru creier, asta inseamna un “sablon”, adica ai facut o imagine cu tine obosit pe care ai legat-o de o alta imagine cu tine cu o tigara si cu un zambet de relaxare pe fata. Cele doua imagini sunt cele care iti dirijeaza acum dorinta de a fuma. Si imagini de felul acesta probabil ca ai cu sutele, cum ziceam.

Cum sa redevii puternic

Pentru cei mai multi dintre fumatorii care au incercat sa se lase sau pentru orice alte dependente, cel mai ciudat este faptul ca pare ca si cum dependenta e mai puternica decat vointa. Asta se petrece din cauza ca imaginile respective din minte (cele care iti determina dorinta) sunt mult mai intense si mai clare in mintea ta decat imaginile de autocontrol. Adica tu ai mult mai clar si mai des in minte imaginile cu tine cum fumezi decat imagini in care te controlai. Imaginile respective transmit creierului comanda de a-ti genera dorinta de a fuma. Creierul este o masina proasta – dar asta e in avantajul nostru. De fapt, e considerat cel mai “tanar” organ pe axa istoriei dezvoltarii umane. Prima data am avut piele, inima, ficat sau mai stiu eu ce si de-abia la urma s-a dezvoltat si un creier. Problema cu creierul e ca nu lucreaza direct cu realitatea, ci cu imaginile pe care i le livram noi. Ca sa fie mai clar, o sa repet povestea cu lamaia: daca inchizi ochii si vizualizezi in minte o jumatate de lamaie, pur si simplu pentru creier e la fel de reala si iti va determina glandele salivare sa produca saliva. Adica exact acelasi lucru ca si cand ai lamaia efectiv in fata. Sau, mai clar, daca prietena ta intarzie, poti sa iti faci in minte imagini cum ca are inca de lucru si e in siguranta la birou sau ca a avut un accident de masina. Ambele sunt imaginare, dar la una dintre imagini reactionezi pozitiv, iar la cealalta devii agitat, inima iti bate mai tare etc. Eu, cel putin, asa patesc.

Daca insa tu esti cel care pui prin propria vointa imaginea pe care o vrei tu in minte, atunci creierul va reactiona la acea imagine. Habar nu are care dintre imagini este reala si care e pusa intentionat de tine acolo. Daca tu pui o imagine de care stii ca va produce o reactie pozitiva, atunci vei avea o stare buna si te vei simti mai bine.

Deci, daca tot putem sa ne jucam cum vrem cu creierul nostru, inseamna ca aceasta metoda nu e de aruncat. Putem sa devenim noi stapanii, nu sa mai functionam ca automate: apare imaginea –Poc!, brusc, apare si dorinta si nu mai am nimic de zis!

Nuuu. Putem de acum sa modificam acele imagini care sunt in defavoarea noastra si sa le slabim, in paralel, putem sa amplificam imaginile care sunt in favoarea noastra si sa facem ca acestea sa devina obisnuinta.

Despre obisnuinte

Interesanta chestiune – obisnuintele. Cum de o anume actiune devine obisnuinta si alta nu? Ce se petrece in creier? Pai, daca actiunea are ca rezultat o placere, creierul, care e un simplu servitor si vrea sa ne multumeasca, are tendinta sa o repete daca a vazut ca odata ne-a placut. Iti amintesti cand ti-ai legat prima data sireturile? Cum iti aluneca siretul pe langa degete? Apoi, prin repetare, poti sa faci nod si in somn, cu ochii inchisi. Asta pentru ca ai in minte formate lanturi intregi de imagini care s-au sedimentat acolo si nu se mai desprind. Din pacate, asa se petrece si cu dependentele. Se formeaza siruri de imagini, apoi se sudeaza prin repetare si nu le mai desprinzi usor. Asta daca nu stii sa te folosesti exact de modul in care au aparut.

Metoda care te face stapanul creierului tau

Pentru aceasta metoda vrei sa inveti NLP. Toate celelalte metode din NLP sunt derivate din aceasta sau o dezvolta si completeaza. La inceput, cand am invatat metoda asta, nu i-am inteles pe deplin utilitatea. Asa ca e posibil ca si tie sa ti se para cam simplista. Ma gandeam ca nu e suficient sa schimbi niste imagini in minte ca sa poti sa schimbi comportamente si emotii. Am verificat pe pielea mea sau, mai exact, pe creierul meu. Pur si simplu, daca ii repeti o anumita imagine, ajunge sa o accepte ca fiind reala. Asa am inceput sa pot sa vorbesc in public fara sa imi fie teama ca o sa ma intimidez sau ca uit ce trebuie sa spun. Asa am ajuns sa am incredere in mine in orice situatie si sa fiu spontan si degajat. Mi-am inundat creierul cu imaginile pe care le doream, pana cand a crezut ceea ce ii spuneam eu si a actionat cum doream eu.

Ce ai de facut?

Etapa 1. Va trebui sa inveti sa iti clarifici in minte ce inseamna aceste imagini si eu o sa te ajut.
Etapa 2. Va trebui sa identifici cat mai multe imagini care iti declanseaza dorinta de a fuma si sa le modifici asa cum o sa iti explic.
Etapa 3. Va trebui sa iti creezi imagini cu tine facand altceva si cu tine avand puterea sa iti controlezi dorintele si comportamentul.

Etapa 1. Sa invatam sa controlam imaginile metale.

Nu uita, aceste imagini sunt “cuvintele” prin care comunici cu creierul tau. Daca ii “servesti” o imagine cu tine in mijlocul unei petreceri, iti va declansa hormoni care te fac sa te simti bine. Daca ii “arati” o imagine in care esti in plin examen la scoala cu cel mai nasol profesor, creierul va reactiona in consecinta. Asa ca ai grija cum iti „cresti” creierul. E cel mai important servitor al tau. E mai util decat laptopul de acasa, asa ca ai grija ce programe ii instalezi. Pentru cei care se pricep la computere, analogia asta e cea mai potrivita.

Ok, revenim la controlarea imaginilor mentale. Hai sa luam o imagine; inchide ochii si adu-ti aminte de ultimul moment (cel mai recent) in care ai fost foarte relaxat si plin de energie. Cum nu stiu exact ce imagine vei avea in minte, o sa inventez una ca “studiu de caz”. Sa zicem ca te vezi relaxat la iarba verde cu prietenii. Dupa ce inchizi ochii, identifica un moment in care te simteai cel mai relaxat din toata acea perioada. Acum, daca ai identificat acel moment, incearca sa il “recreezi” in minte cu ochii inchisi. Ai in fata ochilor inchisi un “ecran mental” negru. Pune pe el imaginea cu tine in momentul acela de relaxare. Apoi, fii foarte atent sa iti clarifici urmatoarele elemente ale imaginii. In ce zona a “ecranului mental” ai pozitionat-o? Cam cat e de mare? E in miscare sau statica? Se aud sunete sau e liniste? Ai senzatia de cald sau de rece de la imagine? Imaginea are contur sau conturul se pierde in spatiul negru? Cat de clara e imaginea? Culorile cat e intense sunt? Daca ai putea sa atingi acea imagine, ar fi moale/tare/ aspra/neteda/dura/fragila?

Toate aceste detalii sunt percepute de creier si transmit cate un mesaj. De exemplu, daca o imagine are multa lumina si claritate in ea, pentru creier asta inseamna ca s-a petrecut recent de tot, deci e inca importanta. Ca sa intelegi mai bine, am lucrat cu o persoana care cu multi ani in urma a avut o drama in familie. In mod normal, o imagine din trecut ar trebui sa fie neclara, luminozitate slaba, vazuta la distanta pe ecranul mental. Insa la persoana aceasta evenimentul din trecut inca o influenta emotional si imaginile erau atat de clare, ca si cum se petrecuse ieri dezastrul.

Vreau sa spun ca acele imagini clare sunt cele pe care va trebui sa le slabesti.

Acum sa ne jucam un pic:

Ai identificat imaginea si caracteristicile pe care le-am scris mai sus? Nu ar strica sa ti le notezi, daca nu le retii pe toate. Acum e momentul sa incepi practica de a modifica imaginile. Nu uita, orice modificare inseamna un mesaj diferit catre creierul tau. Asa ca iti propun sa nu modificam prea mult, ci sa ramanem in limitele de siguranta.

Trebuie sa fii cu ochii inchisi si sa ai imaginea clara in minte. Apoi imagineaza-ti ca ai o “telecomanda” cu care poti controla complet imaginea respectiva. Incepe sa o modifici facand-o sa para mai intunecata, ca si cum ai intuneca imaginea la un televizor (cum ziceam, asta ii spune creierului ca imaginea respectiva e de undeva din trecutul tau). Apoi, fa opusul. Ilumineaza foarte mult imaginea. Ca si cum ar fi in plin soare. Ok, in continuare, indeparteaza de tine imaginea si revino la distanta initiala.

Cum ti se pare? E usor de controlat imaginea mentala? Ai avut probleme sa modifici o anume caracteristica? Ce caracteristica ti-a fost mai usor sa modifici?

Tema de acasa

Nu imi place cum suna tema de acasa, dar nu am alta idee acum. De fapt, e un exercitiu pe care trebuie sa il repeti ca sa te obisnuiesti sa iti „programezi” creierul pentru cand vom lucra direct asupra unei dependente.

Identifica o imagine cu tine intr-o situatie in care ai gresit ceva si te-ai simtit rau. Cauta o situatie care te mai face si acum sa iti amintesti cu neplacere de ea. Daca ai gasit imaginea care e cea mai reprezentativa pentru momentul acela, incepe sa o modifici in felul urmator:
1. Stabileste-i in minte conturul.
2. Slabeste-i luminozitatea si temperatura, pana ai senzatia ca daca ai fi iar acolo, ai simti frig si ar arata ca o zi foarte innorata.
3. Incepe sa o departezi de tine pana se face de marimea unei unghii.
4. Imagineaza-ti in spate, la distanta uriasa, un soare incandescent si trimite cu viteza imaginea respectiva in soarele pe care il imaginezi.
5. Repeta de 10 ori operatiunea de la inceput.
6. Repeta zilnic timp de 3 zile primii 5 pasi descrisi mai sus.

Sper sa iti placa exercitiul, mai ales ca are ca efect eliminarea in mare masura a emotiilor care inca te pot deranja din acel moment pe care l-ai ales. Daca repeti de mai multe ori exercitiul, e posibil sa iti devina complet neutra situatia respectiva. Pur si simplu, nu te mai influenteaza.

Acum e un simplu exercitiu, dar imagineaza-ti ce ai putea sa faci cu metoda aceasta in situatii cu adevarat tragice, care pe tine sau pe altii ii influenteaza zi de zi, obsesii, frici etc.

Exercitiul acesta il vom folosi si in modificarea mesajelor catre creier, cand o sa il aplicam pentru dependenta de care vrem sa scapam. Asa ca repeta-l cu cat mai mare atentie si scrie-mi cum iti reuseste sau unde ai dificultati.

Pe curand,
Marius

– va urma –

Toamnã

ce poţi iubi, mai mult decât toamna?
în zborul lor şi frunzele iubesc,
iar în căderea către cerul ce-l privesc
îşi tot şoptesc…
ce poţi iubi mai mult decât pe ea, da, ea, toamna?
când soarele îţi arde sufletul oftând,
este blând şi îşi schimbă culoarea
cu fiecare zi, mai mult.
ce poţi iubi, mai mult decât o toamnă?
când iarba pleacă la culcare
şi crizantema întreabă aşa, zâmbind,
sunt eu o prea frumoasă floare, sau sunt făptură de iubit?
ce poţi iubi? în toamnă?
iubeşti castanul dezgolit, şi chiar stejarul are‑n palmă
făptura lui de ghindă ruginit
cât poţi iubi, într‑o toamnă?…

PRIETENIE FALSĂ

Acum, lăsând gluma la o parte,
n-oi avea eu multă carte,
dar știu bine a face diferența
între omenia pură și ignoranța.

Că ești bun doar când ajuți.
Dar când tu însuți te lupți
să supraviețuiești în furtună,
nu te știu, ba chiar te-njură.

Te evită, parcă nici nu te cunosc,
vor să tragă doar folos
de pe urma bunătății tale,
chiar dacă tu mergi agale.

Deci, în consecință, prin urmare,
nu dați locul de onoare
oamenilor urâți de pe balans.
Nu intrați cu ei la dans!

Nu sunt rea, sunt realistă.
Nu-mi plâng jalea-ntr-o batistă.
Dar promit că dau uitare
celor ce se dau atât de mare.