Gândeam dragostea, copilă fiind, de un nemuritor etern. Citeam Legendele Olimpului în copilărie şi mă identificam cu zeiţe de pe acolo, trăiam cumva cu ele împreună rânduri de dragoste între zei şi muritori şi mă gândeam că, dacă aş fi zeiţă şi eu şi aş iubi cu adevărat un pământean, mi-aş da nemurirea în schimbul dragostei existente între noi. N-am de ce mă plânge eu acum, adult fiind, căci trăiesc dragoste frumoasă încă, deşi povestea mea nu este universală, legată în 2 volume de poveşti despre zei din Grecia Antică, nici aventurieră nu prea sunt eu, precum citeam pe acolo că erau ele.
Îmi mişc viaţa firesc, în ritm normal.
Mă gândeam însă acum, cu nostalgia copilului ce a citit poveşti nemuritoare în copilărie, că aş ceda parte din viaţa mea pentru a fi el un pic mai bine, dacă aş simţi că-i lipseşte un pic din ceva.
Nu-i oare acelaşi lucru?
Nu am nemurire, fireşte, nici nu mai cred în zei sau în alte tipuri de nepământeni.
Dar dacă ar fi să pot face un târg cu viaţa, cred că aş ceda un pic din a mea, pentru a fi mai bună a lui, cel pe care-l iubesc.
Dacă aş fi zeiţă şi el muritor, pentru că eu chiar cred în suflet pereche, aş renunţa la a trăi veşnic, în favoarea fericirii pământene. Când eram mică, credeam că dragostea, dacă ţi-o întâlneşti, îţi devine eternă. Acum cred tot astfel, nimic nu s-a schimbat…dragostea poate fi cu adevărat eternă, dacă o îngrijeşti cu blândeţe şi îngăduinţă.
Dacă îi pui un pansament când se răneşte, dacă dezinfectezi un pic de microb ce te cotrobăie şi-şi caută gazdă, printre sentimente trainice, dacă dragoste există cu adevărat deja..atunci va exista cu adevărat mereu.
Mâine chiar voi cumpăra din nou „Legendele Olimpului”.
Vreau să-l determin pe Radu să citească cărţile astea, 2 volume parcă erau..mă gândesc că astfel, va hotărî şi el, în timp ce-şi va creşte iubirea din adolescenţă în iubire profundă de adult, îmi place să cred că astfel, şi el va crede că dragostea poate fi eternă şi printre generaţii noi, deşi rebele la suprafață.
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
