Toți avem momentele noastre de tristețe, fiecare dintre noi am trecut prin experiențe proprii care ne-au marcat și nu întotdeauna bucuros, cu toții avem în viață oră cu deznădejde, clipă suferindă, zi cu întuneric.
Aici ne plângem, lăcrimăm intens, trăim emoții confuze și povestim neliniști, pentru ca la final să găsim împreună granița dintre tunet si netunet, parafrazând-o pe Ana Blandiana.
Îți poți alătura și tu aici un gând, un sfat, o întâmplare, o poveste. Nu trebuie decât să scrii pe adresa redacției, iar de acolo nu mai ai decât un..pas. E simplu, nu-i așa?!
Te-mbrățișez cu drag, soare-n suflet și în gând!!
*de prin viață adunate, înțelesuri despre iubire, nimicuri despre lucruri importante, întâmplări petrecute în pauza de prânz.
„Am stat și am îndurat până într-o zi când am plecat.
Am plecat din dorința de a ajunge undeva, de a uita locurile și oamenii care mi-au șters urmele cu mult înainte de a pleca.
Am plecat pentru că nu aveam nici un motiv ca să rămân, dar aveam mii de motive ca să plec.
Am găsit prieteni printre „dușmani ” și am aflat dușmani printre „prieteni „.
Am recuperat relații vechi ce meritau o șansă și am aruncat obiecte vechi ce nu își aveau folos, am zâmbit deși sufletul meu țipa și am țipat deși inima mea iubea.
Am cunoscut oameni de o valoare inestimabilă, am dat măștile jos unor persoane născute pentru a juca teatru.
Când te gândești că în viața noastră întâlnim oameni ce nu au nimic omenesc în ei, oameni ce își bat joc de noi doar pentru purul lor divertisment, oameni inumani ce îți zâmbesc, dar ce te înjunghie zâmbind!
Și…Doamne! întâlnim oameni parcă fără pic de noroc, oameni necăjiți, oameni plini de nevoi, oameni ca noi ce primesc în schimb doar iluzii și dezamăgiri, oameni singuri dar nu goi.
Sunt mii de suflete, milioane chiar ce „plătesc” pentru alții.
Ne amanetăm sufletul pentru binele altuia și uite așa ne trezim fără suflet!
… dar cine sunt eu să scriu toate astea?.. un scriitor cu mii de gânduri…!!”
„Da. Clişee.
Pentru că suntem obişnuiţi cu ele şi pentru că ne place să le auzim.
Nimic nu e mai important decât să iubeşti, şi să te simţi iubit. Să simţi că ai pe cine conta, şi că cineva, acolo, este mereu pentru tine.
Dar….
Dacă eşti împovărat cu o iubire pe care nu o poţi împărtăşi? Dacă te macină de dimineaţă până seară gândul că ai pe cineva acolo, care ar da totul pentru tine și cu toate astea, tu nu poţi fi trup şi suflet??!
Şi nu vrei să-i distrugi idealurile, nu vrei să-i întuneci gândurile; preferi să-ţi consumi propria energie, să te pedepseşti pentru că nu poţi împărtăşi această iubire, tocmai legându-te de ea.
Legându-te de această iubire, doar prin judecată!
Nu ţii cont de inima şi de sentimentele tale, ci doar de ale lui.
Oare merită?
Te omori singur pe dinăuntru, cu gândul „am stabilitate, am iubire, am linişte”.
Dar liniştea şi stabilitatea îţi pot oferi fericirea, pe care cu atât de mult foc o doreşti? Îți poţi găsi fericirea doar din iluzii? Din ideea că ” va fi minunat, el mă iubeşte ?”
Te gândeşti să fugi şi să găseşti răsăriturile şi apusurile care te lasă fără suflare, să găseşti iubirea aceea eminesciană, ideală, ( în care până la urmă…eul rămâne singur, cu gândurile şi visele lui); şi apoi vine cineva şi-ţi zice:
„E important să stai cu cine îţi vrea binele, nu neapărat cu cine îţi place”.
Şi mă întreb…
Dacă îţi vrea binele, oare nu vede că te macină? Oare nu vede că te chinuie pe interior? Oare nu vede falsitatea şi regretul? Nu te cunoaşte? Nu vrea să te lase să zbori, să îţi găseşti fericirea? Nu vrea să te lase să fii fericit, să iubeşti fiecare răsărit şi fiecare apus în întregime, să nu te trezeşti zicând „încă o zi”, ci să nu vrei să mai dormi niciodată, din dorinţa de a trăi cât mai mult fericirea ??
Şi dacă de fapt nu cauţi iubirea eminesciană?
Dacă de fapt, tu nu cauţi nimic, nu vrei să te potoleşti?
Nu vrei iubire, nu vrei drame.
Vrei apusuri şi răsărituri singuratice, de parcă ai avea inima pietrificată.
Şi toate acestea sunt consecinţe?
Consecinţe a ceea ce ai trăit…
Sau, consecinţe a ceea ce ai devenit, ca urmare a faptelor tale.
Şi în final te gândeşti:
„Dacă plec acum…încotro o iau?”
Fel de fel de amante. De zi pentru că ziua este alcătuită din mai multe părţi şi una poate fi departe de ochii lumii, într-un colţ numai pentru doi care nu vor fi niciodată “noi”. Sau de noapte, nopţile acelea care ascund chipuri şi trupuri. De luni până vineri pentru că-n timpul săptămânii e mai uşor să fii peste tot şi niciunde. Sau de weekend într-o escapadă departe de tot ce-ar trebui să te reprezinte dar care, de fapt este în plus. Din dragoste aşteptând să se întâmple ceva şi să se aleagă cine pe cine iubeşte mai mult. Sau din interes, o poliţă de asigurare spre un confort dorit dar neavut niciodată. Oficiale care-şi asumă jumătatea de alegere pe care au făcut-o. Sau neoficiale care nu recunosc ceva ce ştiu toţi şi doar ele nu ştiu că ceilalţi ştiu. De suflet, de conversat online sau de zâmbit complice peste o distanţă ce se vrea respectabilă. Sau de trup, de noi experienţe, de curiozitate, din răzbunare. Neveste de bărbaţi care au la rândul lor alte amante sau filozoafe care dau sfaturi soţiilor sperând cu disperare să ajungă măcar puţin în locul lor.
Adorate şi hulite, cu chip de înger sau de demon, delicate sau băieţoase, de toate vârstele, au ceva special, ceva ce le-a făcut să accepte că mai există un fel de a iubi, ciuntit. Măşti obligate să se ascundă,să se teamă, să nu vorbească, să nu gândească, să nu simtă. Femei neterminate care nu au nimic de pierdut decât pe ele.
De ce? Nu ştiu, nu vreau, nu pot, am nevoie de ceva sau îmi lipseşte ceva. Şi, în loc să repar, găsesc alternative: două iubiri stricate care împreună nu vor face niciodată un întreg.
De ce eu? Vinovăţie combinată cu momente care încearcă să şteargă orice urmă de vinovăţie. Dragoste şi ură. Alegeri. Sau teama de a face alegeri.
Până când? Până când înţelegi că începuturile “vom vorbi, vom face, vom fi” care continuă tot cu aceleaşi începuturi, îmbrăcate într-o altă formă: “mai aşteaptă puţin, va fi altfel, va fi bine”. Până când te doare atât de tare încât te saturi ori să te mai doară, ori te saturi de tine. Până când te saturi să găseşti scuze şi să-ţi găseşti scuze. Până când realizezi că nu poţi trăi la nesfârşit în viaţa altcuiva.
De ce nu? O amantă de orice fel ar fi, nu va fi altceva decât amantă, o jumătate de femeie cu jumătate de viaţă, o dublură nefericită a unei actriţe principale la fel de nefericită. Actriţa are statut, amanta nici asta nu are. Soţia are o viaţă: zile de naştere, sărbători legale şi cu cruce roşie, amanta are alte zile alocate, mult mai puţin importante sau neimportante. Soţia are prieteni proprii şi prietenii soţului, amanta are duşmani şi duşmanii soţiei. Nevasta are loc în mobilul soţului chiar dacă e trecută acolo cu id-ul Hitler, amanta e pe necunoscut sau şi mai rău, aşteaptă să fie sunată: “alo, ai puţin timp liber?”. Soţia este o alegere, amanta o necesitate biologică. Soţia e pentru viaţă, amanta e doar pentru sex chiar dacă e plătită sau răsplătită cum trebuie. Soţia este una, aleasă dintre câteva mii, amanta nu este aleasa nimănui. Fără soţie casa nu e casă, fără amantă casa e mai casă. Soţia e cu laurii şi cu laudele pentru ce face, amanta e cu resturile a ceea ce nu face soţia şi nici pentru acelea nu va primi premii. Soţia are posibilitatea de a alege. Şi amanta are. Să nu mai fie amantă!
Părerea mea: dragă amantă îţi doresc din tot sufletul să nu fii amanta unui bărbat care are o nevastă care scrie versuri, proză sau orice altceva ce poate fi citit. Că-ţi va apare poza din faţă şi din profil nu-i foarte neplăcut, să vezi cum va fi textul ataşat fotografiei. Cei care scriu, în general, descriu emoţiile pe viu şi dacă tu vei fi subiectul principal al noii apariţii literare e posibil să fii analizată, disecată, descrisă, dezbătută, combătută şi să afli atât de multe lucruri despre tine din care nu ştiai nici măcar 10%. Şi sub text va fi, bineînţeles, adresa ta de e-mail, numărul tău de mobil şi profilul de facebook. Să poţi schimba impresii cu cititorii.
Şi un moment de sinceritate: nu se gândeşte la tine decât când îi este foame de corpul tău şi tu eşti acolo să-l saturi şi nu te respectă pentru că nu nici măcar tu nu te poţi respecta. Nu, tu nu exişti ca persoană, eşti doar un corp. Şi nu, nu te iubeşte pentru că nu are două soţii ci are soţie şi amantă.
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
Ţie femeie romantică care-ţi doreşti flori, răsărituri şi apusuri şi din când în când o cină la lumina lumânărilor şi care, dacă le primeşti, îţi aduni toate visele în palme şi apoi le arunci în toate cele patru zări să umpli lumea de tine şi ţie, femeie pragmatică, care nu numai că ştii că soarele răsare în fiecare zi dar eşti şi ferm convinsă că va răsări şi dacă tu ai altceva de făcut decât să-l admiri.
Ţie femeie îndrăzneaţă care te crezi stăpână într-o lume care se vrea cucerită în fiecare zi de tine şi ţie femeie timidă care abia îndrăzneşti să-ţi ridici ochii din pământ.
Ţie femeie care nu-ţi ajung toate cuvintele lumii să povesteşti, să explici, să dai sfaturi şi vorbeşti în continuu despre tine, despre toţi şi despre toate şi ţie, femeie care răspunzi monosilabic cu “da” sau “nu” şi mai strecori din când în când câte un “poate”.
Ţie femeie fotomodel care radiezi o frumuseţe firească, nefirească sau impusă şi ţie, femeie care vrei să te aliniezi acestor norme făcându-ţi viaţa o copie a altor vieţi şi ţie, femeie care te accepţi exact aşa cum eşti pentru că ştii că viaţa e prea scurtă să o trăieşti chinuindu-te.
Ţie, femeie independentă obişnuită să iei decizii, să ai păreri şi să le comunici celorlalţi şi ţie femeie, care nu iei nici un fel de decizii.
Ţie femeie sensibilă care picuri lacrimi la fiecare emoţie şi ţie femeie care ascuzi ce simţi după cuvinte dure.
Ţie femeie care-ţi place viaţa şi trăieşti momentul şi ţie femeie care-ţi faci planuri cincinale şi uiţi că planurile în care sunt incluse şi alţii nu depind numai de tine.
Ţie prinţesă care crezi că Pământul trebuie să-şi schimbe sensul de rotaţie pentru că tu ţi-ai rupt o unghie şi ţie femeie războinică care încalţi singura pereche de ghete pe care o ai şi pleci hai hui prin viaţă.
Ţie femeie care te crezi superioară tuturor bărbaţilor şi ţie femeie care crezi că nu valorezi nimic dacă nu eşti la braţul lui.
Ţie femeie sexy care distrugi suflete pentru că ştii exact cum se face asta şi ţie femeie care te laşi zdrobită de oameni fără suflet pe care-i consideri mult mai buni decât tine.
Ţie femeie care te simţi în al nouălea cer când ţi se acordă puţină atenţie şi ţie femeie care eşti sufocată de prea multă atenţie şi vrei să fugi şi să te ascunzi doar pentru a rămâne câteva clipe în care să te scufunzi în linişte.
Ţie femeie optimistă care radiezi bucurie şi bună dispoziţie în jurul tău şi ţie femeie cu sufletul negru ca noaptea care nu mai vede în jur decât variante ale lui “nu se poate”.
Ţie căutătoarea de aur care ştie că orice şi oricine are un preţ şi ţie femeie care ştii că lucrurile cu adevărat valoroase nu se pot cumpăra.
Ţie femeie-prietenă indispensabilă altora ca aerul şi ţie femeie-răutate întruchipată care te-ai născut să distrugi suflete.
Ţie femeie sinceră care preţuieşti mai mult un adevăr decât o minciună ambalată frumos într-o copertă de iluzii şi ţie femeie mincinoasă atât de frumos încât până şi tu crezi ce spui.
Ţie femeie care te retragi în liniştea braţelor ce te cuprind şi ţie femeie care-ţi place mai mult noaptea decât ziua pentru că noaptea toate cluburile sunt deschise.
Ţie femeie care renunţi la tine în numele dragostei şi ţie femeie care renunţi la dragoste pentru numele tău.
Ţie frumoaso vreau să-ţi vorbesc, ţie care ai fel de fel de roluri atribuite de societate, prieteni, familie, alte femei, reviste de modă sau bărbaţii din jurul tău, ţie ce ţi se potriveşte de fapt? ce te face să te simţi împlinită? la ce nu ai renunţa dacă ai fi pusă în situaţia în care să nu trebuiască să renunţi la nimic? ce roluri ţi-ar place să ai? ce ai alege dacă ai putea alege să fii oricine ai vrea tu să fii? cine eşti tu cu adevărat? ce vrei de la tine? ce vrei de la viaţă?
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
Iubirea – singurul subiect dezbătut, analizat, cuantificat, sucit şi învârtit pe toate părţile, despre care s-au scris versuri sau proză, cu final fericit sau mai puţin fericit. În numele iubirii s-au purtat războaie, s-a rescris istoria şi s-au schimbat destine.
Pe vremea când umblam cu flori de liliac în păr și cireșe la urechi credeam că dragostea poate muta munții din loc. La fel cred și acum chiar dacă florile de liliac le prefer în vază și cireșele în farfurie. Între timp, am descoperit că fiecare dragoste este unică şi fiecare om este unic la fiecare vârstă.
La paisprezece ani Universul tău e școala cu colegi și cu profesori. Toate colegele sunt extraordinar de frumoase cu codițe și fundițe, cu rochițe și pantofiori şi marea majoritate a băieţilor practică un sport. E firesc să scapi creionul din mână când trece ea sau el pe lângă tine, în drum spre tablă. Și dacă mai știe şi lecția deja în suflet se produce un click. Simpatie. Dacă nu prea o știe atunci atenția se îndreaptă spre zeul sau zeița didactică care ar putea să-ți fie tată sau mamă dar nu e. Așa că, te duci de drag la oră și ai mai vrea și pregătire suplimentară. Brusc devii pasionat de obiectul nu predat ci de obiectul de cult al obiectului predat. Aici profesorii sunt cei care dau dovadă de maturitate pentru că tinerii viitori sau nu profesori sunt pur și simplu așa de extaziați că uită să se mai ridice din bancă deși soneria sună și sună și sună. Dragoste secretă.
La şaisprezece ani încep grupurile de prieteni, plimbările cu bicicletele, rolele, skate-ul şi teribilismele. O încercare de a-ţi găsi un echilibru, atât interior cât şi exterior, singur sau în doi. Dragoste romantică. E vârsta descoperirilor la care curiozitatea şi frica de nou merg alături şi fiecare dintre ele este, pe rând, pe primul loc. Să fug sau să lupt? Să rămân, să plec sau să amân?
La nouăsprezece ani – ai de ales între iubirea vieții tale și cariera vieții tale. Când începe dragostea se termină cariera sau se amână pentru că, nu numai dragostea este chioară ci orbești și tu de nu mai vezi nici titlul cărților pe care se presupune că ar trebui să le citești pentru admiterea la facultate. Dragoste copleşitoare: te topeşte o privire, o atingere, un cuvânt, un zâmbet.
La douăzeci şi cinci de ani ai citit suficiente romane de dragoste, poliţiste, bibliografii şi cărţi science-fiction pe lângă literatura obligatorie din programele şcolare. Ai modele reale, părinţi, bunici, fraţi, mătuşi, verişori şi alte cupluri, în paralel cu cuplurile legendare, Tristan-Isolda, Romeo-Julieta, Grigore Dima – Lotte. Unde începe şi unde se termină povestea? Şi care este rolul meu în această poveste? Cât este dragoste romantică şi cât obsesivă, cât platonică şi cât pasională? Cât din mine se transformă în iubire şi în ce mă transform eu? Ce fac, ce gândesc, ce simt şi cât pot oferi înainte de a cere? Ştiu ce vreau şi stiu să spun ce vreau acceptând în acelaşi timp că celălalt poate gândi altfel decât mine?
La treizeci de ani ori eşti idealul promovat de societate care excelează pe toate planurile (director de firmă cu o cifră de afaceri în creştere exponenţială, cu 2,3,4 copii perfecţi, o relaţie pasională, care se preocupă permanent de dezvoltarea personală şi autocunoaştere şi arată perfect pentru că, în timpul liber se împarte între coafor, cosmetică şi prezentări de modă) ori îţi lipseşte o piesă din acest puzzle şi, raportat la normele societăţii, te simţi neîmplinit. Păşeşti la braţ cu viaţa şi te încăpăţânezi să priveşti în orice altă parte decât în propriul tău suflet. Faci prea puţin din ceea ce vrei tu, mai mult faci din ceea ce-şi doresc ceilalţi de la tine. Copleşit de responsabilităţi, obligaţii, norme, te simţi prins ca-ntr-o capcană. Nu eşti în stare să te desprinzi din ea şi aştepţi să vină cineva să te smulgă din propria ta viaţă şi să te teleporteze în alta: mai bună, mai fericită, mai a ta, în care să simţi că ai propriul tău rol. Acoperi toate oglinzile să nu te vezi, îţi astupi urechile să nu te asculţi şi vorbeşti în continuu pentru că ţi-e teamă de linişte. Iubeşti? Mai iubeşti? Pe cine? Tu unde eşti?
La patruzeci şi cinci de ani te cunoști pe de rost și ești așa de sătul de tine că începi să ieși în lume, să se mai sature și alții. Ai trăit, ai simţi şi ai văzut fel de fel de iubiri, ale tale şi alte altora, un amalgam de trăiri sincere, făţarnice, egoiste, necondiţionate, neîmpărtăşite sau identice, iubiri care distrug, care apropie, care se transformă în ură, în indiferenţă sau în altfel de iubire. Păstrezi amintiri, se cicatrizează răni, se acoperă vise şi dincolo de toate rămân oamenii. Şi peste oameni, timpul care cerne tot şi transformă tor: amintiri, oameni, sentimente, gânduri, iubiri.
Dragostea e simplă: cuvinte simple, tăceri simple, gesturi simple, atingeri simple și doi oameni, fiecare cu lumea, visele, perfecțiunile și imperfecțiunile proprii.
Dragostea e despre mine: vreau să știu că ești cu mine chiar dacă sunt cu 7 pași în fața ta sau în urma ta sau că mă învârt fără niciun rost prin viață. Când mă opresc vreau să știu că mă pot odihni la tine-n brațe.
Dragostea e despre tine: vreau să știi că sunt cu tine pentru că vreau să fiu cu tine. Dacă ai nevoie de mine știi foarte bine unde mă găsești. În rest, ești liber să faci ce vrei.
Dragostea e despre noi: de ce să împărțim lumea la doi, dacă tu vrei „lumea” și eu te vreau pe tine? Ia tu „lumea”!
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
De la „dă să pupe mama că trece” până la „pe vremea mea…”, adunăm amintiri de toate felurile: despre noi, despre oameni dragi, despre momente pe care am vrea să nu le fi trăit sau despre momente pe care am vrea să le retrăim iar şi iar. În afară de câteva excepţii, marea majoritate a amintirilor sunt despre noi şi despre alţi oameni.
În primii ani de viaţă, descoperim. Totul este nou şi interesant şi trăim atât de intens fiecare moment încât nu avem timp de amintiri. Sunt alţii care le pun deoparte pentru noi şi le etalează exact atunci când ar fi fost mult mai bine să tacă: „îţi aduci aminte mamă, erai la grădiniţă, şi …”. Nu ai cum să eviţi povestioara care te aruncă brusc în una dintre cele mai jenante situaţii, aşa că afişezi o faţă impenetrabilă şi aştepţi sfârşitul. A trecut! Respiri uşurat. Până data viitoare.
Primii ani de şcoală: învăţătoarea, profesorii, colegii de clasă, primele reuşite, primele eşecuri, hohote de râs, plâns cu sughiţuri, genunchi răniţi şi „ – Hai în casă că e noapte, copile! – Mai stau puţin! 5 minute.” Şi fiecare minut era format din alte cinci minute. Primele prietenii, cele care durează cât o şoaptă la ureche „e secret, să nu mai spui la nimeni”, şi cele care vor rezista peste ani, de la început până la sfârşit.
Anii lui „cine nu-i gata îl iau cu lopata” din care rămân pentru totdeauna zânele din poveşti braţ la braţ cu eroii din cartier.
Anii de liceu, un amestec de cireşe la urechi cu cămaşă albă cu papion negru. Adolescenţi. Luni şi joi- copii, marţi şi vineri- tineri, miercuri, sâmbătă şi duminică-oameni maturi. Întrebări despre suflet, viaţă, iubire, fericire. Puţină răzvrătire, puţină acceptare, conflictul dintre generaţii, teama de a încerca ceva nou şi nevoia de evadare, de libertate. Bacalaureatul şi concretizarea lui „tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Cei mai frumoşi ani şi ultimii înainte de „sărut mâna, mamă! Sărut mâna, tată! Plec spre propriul meu vis. N-am să vă uit niciodată.”
Prima dragoste, prima bâlbâială şi primul curcubeu afişat direct în obraji: galben, roşu, alb, galben. Nu se concretizează, „ce copii eram!” dar e începutul unor altfel de emoţii, unice. Indiferent câte iubiri vor urma, prima dragoste este singura în care oferi totul şi în care începi totul: prima strângere de mână, prima îmbrăţişare, primul sărut, primul „te voi iubi mereu”, prima noapte de dragoste, prima decepţie, prima despărţire şi primul pas în a descoperi ce ai de oferit, necondiţionat, unui alt suflet. Amintire vie puternică şi în acelaşi timp atât de fragilă.
Viaţă şi alegeri de toate felurile. Ne aliniem rapid normelor şi regulilor sau învăţăm foarte bine regulile pentru a putea trece mai uşor printre ele. Pornim pe un drum, ne răzgândim, alegem alt drum, ne oprim şi ne întoarcem la primul, facem greşeli, ucidem sau vindecăm suflete, ne izolăm de oameni sau îi primim cu drag în viaţa noastră, luptăm, abandonăm, iubim, urăm şi trăim. În fiecare zi mai puternici, mai maturi şi din ce în ce mai departe de copilărie. Ne aducem aminte de ce a fost doar pentru a ne găsi puterea să păşim spre ce va fi.
Ne transformăm. În oameni cărora nu le place nimeni şi nimic şi de care nu te poţi apropia pentru că nu vor să se vadă în ochii nimănui, în oameni debordând de optimism şi veselie care încearcă să ascundă răni nevindecate şi în oameni imperfecţi care coboară ori de câte ori pierd un vis sau nu reuşesc să iasă din visul altcuiva şi care urcă de fiecare dată când viaţa le oferă momente unice în care simt că zboară atât de sus încât se-ntâlnesc cu fericirea. Toţi suntem perfecţi, fiecare în felul lui, cu viaţa, gândurile şi experienţele proprii. Într-un moment de răscruce ne întrebăm ce ne-ar mulţumi pe deplin. Nu ştim ce este „acel ceva”, de unde vine şi cine-l poate aduce dar îl căutăm cu disperare de parcă ar fi reţeta magică prin care putem obţine fericirea absolută. Din când în când răscolim amintiri despre cum am fost. Acum suntem altfel.
Mi-ar plăcea să transform lumea în cuvinte pentru că toţi trăim în aceeaşi lume, dar fiecare dintre noi o înţelege altfel. Suntem egali dar diferiţi: eu sunt o mică parte din tine, exact aşa cum tu eşti o mică parte din mine. Eu nu pot exista fără tine şi tu nu poţi trăi fără mine.
Cred cu tărie că n-ai şansa norocului mereu, ci doar o dată-n viaţă.
Norocul vine şi pleacă.
Aşteaptă să-l vezi astăzi, să-i simţi vibe-ul.
Îţi dă răgaz şi mâine..stă după colţ ascuns apoi poimâine.
Tot speră că-l vei simţi cumva, că-ţi va plăcea apoi de el..cum lui deja îi place-un pic de tine.
Dar câtă răbdare să aibă??!?
Te hotărăşte într-un final a fi un indecis vremelnic, cu ne’dorinţă de a-ţi însuşi fericirea; pe care iată!! o ai sub nas şi nu numai că n-o vezi, dar o mai şi confunzi cu nefericirea.
„Ce fel de om e ăsta?”se-ntreabă atunci în sinea lui norocul tău.
Se tot învârte de ceva vreme pe lângă tine, gânditor.
Nu-ți simte sensul.
De ceva vreme se tot învârte în cerc pe lângă tine și se plictiseşte stand în loc.
Norocul este jucăuş. Glumeşte amuzat în speranţa că totuuuși..îl vei remarca cumva.
Dar de unde!!
Tu nu ştii de glumă. Eşti serios. Prea serios.
Insistă însă, Norocul..a mai şi pus pariu cu iubita sa că te va convinge cumva că doar el şi numa’ el îţi e menit.
Se tot împiedică de tine, îţi aruncă momeli, îţi vine noaptea-n vis explicându-şi rolul pozitiv prin viaţa ta atât de blazată şi neinteresantă fără el dacă..nu-l bagi curând în seamă..!!
Te bate pe umăr, te trage de urechi în somn..se aşază pe tine când clipeşti în vis..şi-ţi face cu ochiul interpretând rol ghiduş de personaj pozitiv de prin..Shakespeare..!!
A citit şi el „Visul unei nopţi de vară” la impuls, odată demult, atunci când l-a căutat și pe el Norocul lui, tot într-o noapte.
Norocul Tău, deşi era mult mai suspicios decât eşti tu, mai pesimist şi mult mai certăreţ în sine..ehh!! uite chiar așa fiind, și totuşi i-a dat crezare Norocului Lui.
În timp, vezi?! A primit şi slujba asta de nemuritor!
Uite că a hotărât cineva pentru el să aibă rol pozitiv şi decisiv şi etern ce aduce fericire altora.
„Na! Că te ciupesc şi râd în hohote!!!
Nici aşa nu mă auzi??”
„Nuuuu!! Nu sunt Ghinion!”
..îți urlă când te tot plângi că-ţi cad din mână pahare scumpe și le tot spargi!
E el, măi, Norocul, iar ai trecut pe lângă!!
Oofff!! Încearcă să-ţi atragă atenţia!
Îţi da şi ghionturi, nu le simți??
Te-mpinge spre cubul de gheaţă din living, sperând că lovitura zgâriată te va atenţiona suficient cât să remarci norocul tot pe lângă tine.
..căci te-ai zgâriat la genunchi în cuiul ieşit din parchet.
Nu ţi-ai spart capul în cuiul acela, te-ai zgâriat în genunchi.
Dar nu, nu-i chip cu tine s-o scoatem la capăt! Tot nu te prinzi..ba dimpotrivă, te enervezi că ai avut ghinion şi tot ai numa’ ghinioane mereu..! Dar întotdeauna se ține scai ghinionul de tine! Acum în plus te va mai ustura și piciorul! Enșpe ani …de’acu’ incolo!
Neatenţia costă însă, dragule!
N-ai văzut cum că Norocul ţi-era prieten și ai reușit să-l enervezi într-un final!
Păi cât să te roage şi să-ţi explice că sunteţi prieteni?
Sau că ați putea fi?!? Păi cât??
S-a dus! S-a dat bătut!
Când îți pleacă norocul, greu se mai întoarce înapoi, să știi!! Ai făcut-o de oaie de data asta..!!
L-ai dezamăgit, l-ai jignit, a simțit și un pic de repulsie din partea ta. L-ai confundat și cu Ghinionul, duşmanul lui de moarte!
I s-a umplut paharul, nu mai putea!!
Păi cât să mai spere că-l vei vedea?
Că-l vei simţi?
Că-l vei trăi??!?
Cheers!! Ooops! S-a spart!! Hahah..n-are nimic!! S-a spart ghinionul!!🍸🍸 Ai văzut!?😅😅
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
Gândeam dragostea, copilă fiind, de un nemuritor etern. Citeam Legendele Olimpului în copilărie şi mă identificam cu zeiţe de pe acolo, trăiam cumva cu ele împreună rânduri de dragoste între zei şi muritori şi mă gândeam că, dacă aş fi zeiţă şi eu şi aş iubi cu adevărat un pământean, mi-aş da nemurirea în schimbul dragostei existente între noi. N-am de ce mă plânge eu acum, adult fiind, căci trăiesc dragoste frumoasă încă, deşi povestea mea nu este universală, legată în 2 volume de poveşti despre zei din Grecia Antică, nici aventurieră nu prea sunt eu, precum citeam pe acolo că erau ele.
Îmi mişc viaţa firesc, în ritm normal.
Mă gândeam însă acum, cu nostalgia copilului ce a citit poveşti nemuritoare în copilărie, că aş ceda parte din viaţa mea pentru a fi el un pic mai bine, dacă aş simţi că-i lipseşte un pic din ceva.
Nu-i oare acelaşi lucru?
Nu am nemurire, fireşte, nici nu mai cred în zei sau în alte tipuri de nepământeni.
Dar dacă ar fi să pot face un târg cu viaţa, cred că aş ceda un pic din a mea, pentru a fi mai bună a lui, cel pe care-l iubesc.
Dacă aş fi zeiţă şi el muritor, pentru că eu chiar cred în suflet pereche, aş renunţa la a trăi veşnic, în favoarea fericirii pământene. Când eram mică, credeam că dragostea, dacă ţi-o întâlneşti, îţi devine eternă. Acum cred tot astfel, nimic nu s-a schimbat…dragostea poate fi cu adevărat eternă, dacă o îngrijeşti cu blândeţe şi îngăduinţă.
Dacă îi pui un pansament când se răneşte, dacă dezinfectezi un pic de microb ce te cotrobăie şi-şi caută gazdă, printre sentimente trainice, dacă dragoste există cu adevărat deja..atunci va exista cu adevărat mereu.
Mâine chiar voi cumpăra din nou „Legendele Olimpului”.
Vreau să-l determin pe Radu să citească cărţile astea, 2 volume parcă erau..mă gândesc că astfel, va hotărî şi el, în timp ce-şi va creşte iubirea din adolescenţă în iubire profundă de adult, îmi place să cred că astfel, şi el va crede că dragostea poate fi eternă şi printre generaţii noi, deşi rebele la suprafață.
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
Fericirea mascată cu cel mai fin fard…si mai scump, blenduit à la carte, nu poate usca sau ascunde lacrimile.
Motivele din spatele lacrimilor unei femei, sunt de neiertat.
De cele mai multe ori e „de vină” viata. Dar ea face ceea ce a facut de la începutul începuturilor.
Ne e doar greu sa acceptăm asta.
Se folosește de moarte, luându-le, uneori, tot ce au mai drag pe lume.
Se folosește de boală, răpindu-le nopțile…ce trebuiau să fie liniștite.
Dar bărbații se folosesc de asta. Bărbatul, care este încă bărbat, nu ar trebui să fie niciodată motivul lacrimilor ce ustură până în sufletul femeii. Așa nu!
Am crezut și voi crede în destin, în soartă și în lucrurile scrise pe pielea și în sufletul nostru.
Pe care nu le vedem, tocmai…datorită acestor lacrimi, venite din întunericul cel mai profund al sufletului; care, există, da. Acolo își află sfârșitul acești bărbați.
Femeie, care citești rândurile acestea…am o întrebare pentru tine..poate ai 20 de ani, poate 40, poate mai mult, nu contează: ce ar face copilul din tine dacă te-ai întâlni cu el pe stradă? Ce ți-ar spune? Ce i-ai spune? Ai avea curajul să-l privești în ochii sufletului? Ai avea puterea să îl lași să-ți șteargă lacrimile? Gândește-te la asta, te rog.
Dacă ai visat la Jose Armando, la Toma Caragiu sau Prince…de ce te-ai oprit din drum?
De ce ai pornit pe un drum care nu este al tău cu niște imitații? Cu imitațiile idolilor tăi, ale tatălui, bunicului sau fratelui tau? Ai devenit propria-ți imitație.
Și crede-mă, știu că nu ești deloc blândă cu tine cand realizezi asta.
Nici nu trebuie. Nu poți fii blândă dacă te-ai întâlni cu cea mai rea variantă a ta pe stradă. Privește lucrurile așa..
Dacă ai vedea o femeie ce îți seamănă identic, ce îți poartă numele, sângele și părinții.
Ce are ochii tăi, dar stinși.
Buzele tale, dar cusute.
O femeie care e mama copiilor tăi, dar care îi iubește obsesiv.
Femeia aia esti tu…nu ai suporta să o întâlnești. Mi-e groază să mă gandesc…dar ai devenit EA. Ți-a luat locul.
Ți-a furat visele, viața, puterea, curajul, iubirea de sine.
Te-a furat cu totul și te-a dus departe de ai tăi și de sufletul tău.
Încă ai dreptul să îi ceri totul înapoi…va refuza, firește.
Dar trebuie să lupți ca să recapeți darurile primite de la destinul tău.
Primite, nu obținute.
Ia-ți înapoi si stelele și horoscopul pe care il citești in zadar.
Ia-ți înapoi toate gandurile.
Ia-te înapoi și du-te pe drumul tău…te așteaptă. Unde te așteaptă și oamenii la care ai visat, dar pe care i-ai ocolit.
Te așteaptă și tinerețea pe care o credeai pierdută.
Te așteaptă, la capăt…copilaria ta, pe care alții ți-au furat-o.
Cum li s-a furat și lor.
Și v-ați furat unii altora, singurul lucru ce nu moare niciodată.
Singurul lucru care rămâne viu în voi.
Singura iubire care se aseamănă cu iubirea mamei tale.
Am suferit pentru că mi-am asumat riscuri care nu se potrivesc destinului meu. Îmi „Doamne ajuta!” si „Doamne fereste!”. Îmi sunt salvator si călău. Îmi sunt in continuare și îmi voi rămâne veșnic mie.
Ca să vezi, fiică-mea crește, eu mă băbesc. Dar zău dacă-mi pare rău când o văd pe ea cum îmi zâmbește cu gropițele moștenite de la mine, și-mi zic în gând că o treabă bună tot am făcut și eu. De fapt, două. Pe ea și soră-sa mai mică. Îmi pare rău și m-apucă plânsul când mă uit în oglindă, da’ asta e cu totul altă poveste.
Mi-aduc aminte de boțul cu ochi aproape negri, ce-mi trimitea săgeți direct în inimă, atunci când m-am trezit cu ea în brațe. Și mă gândeam că habar n-aveam cu ce se mănâncă cel mai mișto job din lume. Ne-am învățat una pe alta. Încă ne mai învățăm.
Prima febră, prima vomitătură, primul dinte, primul pas, primul cuvânt…. astea sunt bine fixate pe scoarța inimii. Primul banchet, clasa a IV a, prima coafură mai altfel, prima lacrimă ștearsă pe furiș… Ei bine, am ajuns și la magica vârstă de 13 ani. Aia când hormonii încep s-o ia razna, firele mele albe încep să se-ndesească, răbdarea mea să afle că există noi și noi praguri de atins, ce să mai… partea ”funny” a vieții începe să se contureze cu pași rapizi.
Am început să programez ieșiri în oraș, discuții cu părinții interminabile, să învăț să tastez pe telefon cu viteză amețitoare în timp ce conduc, eheiii, numai și numai noutăți. Când dorește să rămână peste noapte la o colegă, pentru un ”party in pijamas” nu vreți să știți câte scheme logice fac și stabilesc detalii peste detalii.
Iar ea tot crește, crește….
Ieri. Zi normală. Îmi dă mesaj că mai întârzie puțin, se duce după școală cu o colegă să mănânce o prăjitură. Ok, dar încep cu o logoree de taste cum, ce, unde, cât. Nici nu se odihnesc bine degețelele mele că primesc un nou mesaj.
”În seara asta dorm la Luana, ne ia mama ei, mâine mă duce tatăl ei la școală”
Fără punct. Punctul era deja transformat într-o infinitate de puncte la mine-n cap. Scotoceam de zor în fișierele creierului meu deja obosit dacă o știu pe Luana, pe părinții ei, unde stă, fișa medicală, tot, tot. Când ai doi copii, mai încurci părinții, copiii, școlile (da, da, râdeți pe saturate), orele de sfârșit de program. Prea multe informații de ținut minte pentru bietul meu creieraș care e în priză non-stop.
Constat că nu știu cine e Luana, pe maică-sa nu o cunosc, pe taică-su nici n-am auzit de el, de locuit habar n-aveam dacă-n orașul ăsta sau în vreunu’ din aria țării, adică blank total. Și până să se refacă sinapsele mele după avalanșa de gânduri, primesc al treilea mesaj, la fel de dezinvolt ca și celelalte.
”În zece minute vin acasă, să-mi pregătești bagajul de noapte și proiectul pe care-l prezint mâine la școală”
Tot fără punct. La mine deja nu mai e loc de niciun semn de punctuație, le-am epuizat pe toate în timp record. Noroc că stau bine cu inima. Încă.
Deznodământul? Am reușit să împac varza, capra, soțul caprei și mama colegei.
Morala? Tocmai ce-am constatat că trebuie să mă vopsesc mai des.
Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
►
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
►
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
►
Cookie-urile neclasificate sunt cookie-uri în curs de clasificare, împreună cu furnizorii cookie-urilor individuale.
