“Absenţa educaţiei pe plan sexual îi determină pe tineri să pornească la drum cu idei greşite despre actul sexual, idei pe care apoi le poartă în minte toată viaţa.
Astfel, tot ce este legat de sex devine un fel de obsesie. Tinerii, fără acel minim bagaj de cunoştinţe corecte despre sex, odată cu instalarea pubertăţii, sunt măcinaţi de dorinţa de a descoperi “misterul” actului sexual. Pentru că în capul lor totul este augmentat, din cauză că părinţii lor adoptă strategia tăcerii când vine vorba de sex, mulţi sunt decepţionaţi după prima experienţă sexuală.” ( Pop, A. 1998)
Sexul şi sexualitatea înţelese greşit pot genera două reacţii: fie să evite actul sexual şi/sau să-l privească sceptic, ca o chestie ciudată din care adolescentul nu înţelege mare lucru, dar căruia nu i se poate împotrivi; fie îl va goli de orice semnificaţie şi va începe să scrijelească “răbojul” pentru a putea ţine evidenţa cuceririlor sexuale care să-l ajute să-şi menţină aureola de “bărbat” în faţă celorlalţi “bărbaţi” din gaşcă.
“Chiar dacă plăcerea simţită după primul contact este altceva decât cea aşteptată, experienţele sexuale sunt pentru tineri, în cercul lor de prieteni, un subiect de bravaj, de demonstrare a bărbăţiei, iar tinerele continuă să accepte acuplarea convinse că numai astfel pot fi iubite.
Adesea, acest mod de a gândi despre dragoste nu se schimbă nici la maturitate.
Bărbaţii fac eforturi de a dovedi sau de a-şi dovedi că sunt virili, iar femeile, indiferent de simţăminte, vor să fie considerate sexy şi“bune la pat” din dorinţa de a-şi păstra partenerul.
În contextul acestor ambiţii, instinctul de autoapărare este mult diminuat.
Cei doi, în cele mai dese cazuri, uită să-şi ia vreo măsură de protecţie pentru evitarea contactării unor boli, iar femeile să se protejeze împotriva unor eventuale sarcini.” (Antoaneta Pop, 1998)
Un alt mod de gândire nu include afectivul (iubirea), motiv pentru care nu se face diferenţa între “a face sex” şi “a face dragoste”. Când este vorba despre sex, între parteneri nu există comunicare şi afecte iar, după acuplare, ei devin iarăşi doi străini.
Acest contact sexual rămâne ca o altă experienţă în domeniu.
Când este vorba despre dragoste, iubirea este cea care pretinde să fie completată de actul sexual.
Iubirea este un complex afectiv care face că relaţia dintre parteneri să nu se rezume doar la o simplă experienţă, iar orgasmul să fie împărtăşit, pentru că orgasmul nu este numai fizic, ci şi psihic.
Autoarea mai sus menţionată afirmă în continuare că „eşecurile actului sexual sunt mai frecvente atunci când se face numai sex. Adesea, frigiditatea şi impotenţa se tratează prin acuplarea cu un partener pentru care există şi alte simţăminte decât acea dorinţa de posesiune, adică cu o persoană cu care vrei să împărtăşeşti toate trăirile cotidiene.”
Cele mai multe persoane care fac doar sex vor acuza această frază ca fiind lipsită de adevăr. Aici nu vorbim despre aşa numiţii bărbaţi afemeiati, pentru că ei se manifestă asemănător drogaţilor.
Ei trebuie să îşi ia drogul, altfel nu pot merge mai departe, să se concentreze spre alte activităţi.
De aceea, bărbatul-afemeiat nici nu poate fi acuzat că a trădat sau înşelat pe cineva.
Când iubirea cere contactul sexual, atunci acel contact sexual nu mai este o obsesie, ci un act normal care nu se “întâmplă”, ci se petrece firesc, fiind un alt mod de comunicare între parteneri.
Dacă planul afectiv lipseşte sau este prea puţin dezvoltat la bărbat, acest fapt duce la lipsa preludiului din cadrul actului sexual.
Lipsa preludiului va da peste cap întregul sistem sexual întrucât, fără acest preludiu, organismul nu se poate pregăti corect din punct de vedere fiziologic pentru ceea ce urmează să se desfăşoare.
El nu se pregăteşte pentru buna funcţionare a testiculelor pentru ca astfel procesul să fie întreg şi „cantitatea de spermă să fie pregătită în totalitate”.
Dacă etapa de preludiu se scurtează sau se sare peste ea, treptat se poate ajunge la impotenţă, pentru că se deteriorează procesul de funcţionare al testiculelor.
Pentru că este necesar şi vital că această cantitatea de spermă să se poată reface. Preludiul conferă cantitatea suficientă de spermă pentru ca actul sexual să se poată consuma corect în totalitate.
Forţarea duce la deteriorarea bunei funcţionări a aparatului genital şi ajunge ca bărbatul să ejaculeze, dar să nu mai simtă nici un fel de satisfacţie.
Mai târziu, acest blocaj duce la impotenţă.
Ca să înţelegem mai bine importanța preludiului, luăm că exemplu funcţionarea unui autoturism.
Înainte de a porni la drum, motorul se încălzeşte în prima fază, abia apoi punem maşina în mişcare.
Dacă nu aşteptăm ca motorul să se încălzească şi pornim la drum cu maşina, la x porniri bruşte de acest gen „ la rece”, se va constata la un moment dat deteriorarea motorului.
O anumită categorie de bărbaţi prezintă o excitaţie foarte puternică (se excită rapid) şi ca urmare cred că pot să întreţină relaţii sexuale cu foarte multe femei diferite.
În acest fapt consistă iluzia, deoarece aceştia nu trebuie să se ia după cantitatea de excitare pe care o simt, pentru că ei, de fapt, nu deţin cantitatea necesară de spermă pentru a întreţine atâtea acte sexuale ca ele să fie întregi/complete şi finalizate.
Faptul că se excită rapid, conferă acestui bărbat senzaţia că ar putea să întreţină actul sexual, dar este o iluzie.
În timp, va constata că nu mai poate întreţine nici un raport sexual: poate fi excitat, dar nu mai are erecţie.
Cu alte cuvinte, toate acele sfaturi din bătrâni care îndemnau la cumpătare sexuală şi la împărtăşirea actului sexual cu cineva faţă de care să existe sentimente, nu erau vorbe aruncate la plesneală.
Ele erau necesare pentru ca acel bărbat să fie sănătos și să se poate acupla cât mai mult timp, dar să şi rămână sănătos din punct de vedere fizic şi psihic (actul sexual împlinit parţial duce la numeroase probleme; unii bărbaţi nu se mai simt bine având doar femeia în braţe, ei trebuie să privească înainte materiale de gen pornografic/sexy sau alte femei pe stradă ca să îşi facă în prealabil “pregătirea” pentru sex. Ei se transformă în timp în voyeuri).
De obicei, se credea că preludiul este o nevoie a femeii pentru că este mai emotivă, mai sensibilă şi are nevoie de existenţa planului afectiv.
În realitate, preludiul este necesar şi sănătos pentru amândoi. Dacă bărbatul înţelege că preludiul îi este necesar şi lui, acest lucru o va sprijini şi mulţumi pe ea, şi, în acelaşi timp, o va ajuta pe femeie ca în a doua etapă, cea a contactului sexual, pe care el o vede mai importantă pentru el, ea să fie activă, nu pasivă aşteptând ca el să finalizeze.
În acest mod, există o şansă că exemplele care se vehiculează uneori când ea întreabă „şi ce ai făcut azi?„ sau „mi-e foame, avem ceva prin frigider?”, să nu mai existe.
În tot acest ansamblu complex se pune problema participării bărbatului şi a femeii în cadrul actului sexual. Bărbatul participă la preludiu împreună cu femeia respectivă, cea pe care o iubeşte şi astfel o sprijină şi pe ea să participe la acest act până la capăt. Participarea va fi a amândurora de la un capăt la celălalt, total şi complet.
Pentru că, de obicei, bărbaţii considerau preludiul lipsit de sens, iar femeia era pasivă în partea a doua a actului sexual, fiecare făcea dragoste pe bucăţi: deşi erau împreună, erau singuri.
Ea se simţea afectiv bine în prima parte şi atingea orgasmul rapid, iar în momentul în care bărbatul începea şi el să se simtă bine fizic, ea se gândea la ce trebuie să cumpere, ce treburi mai are de făcut şi „când oare se termină totul că deja a durat prea mult”, situaţie absolut stânjenitoare pentru ambele părţi.
Dacă bărbatul înţelege să participe afectiv la preludiu în prima parte, atunci şi ea va putea să îşi prelungească participarea la actul respectiv de dragoste, până la capăt când va finaliza şi el.
Sursa: consultanta-psihologica.com
