Adina Banea – Pagina 8

Ce zici, te fac un vals?

Ce fericită sunt astăzi!!
Așa de fericită sunt, încât aproape că mi-aș dansa ziua toată; aș dansa în supermarket, aș dansa în drum spre școala lui fi’meu, aș alerga dansând prin piață…oriunde aș cam tot dansa și asta fără a mă simți, dar nici măcar nu m-aș gândi: „Ce-or zice oamenii din jur?..oare că sunt penibilă?!?”
..deci? ce zici? Te fac un vals??

Ia să văd..ia să vedem..! Cam ce s-ar potrivi?!? Și mă gândesc..mă tot gândesc cam ce s-ar cuveni dansat, ce-ar merge în tandem?? Ce ritm îmi găsește oare fericirea?
Hmm..! Parcă aş valsa un pic.
Ori crezi c-ar merge şi mai bine un tango?

..dar mai degrabă simt c-aș strânge ochii, poate că mai bine mi-ar prinde să-mi cânt eu Bolero-ul și să-l dansez în gând, ca pentru mine; apoi, de simt cumva fior de suflet mai rebel prin dansul singuratic, atunci..cu un firesc balance întors din drum, destul de brusc, o să îl las să îmi inunde casa toată, să-mi sune în crescendo urlând rărunchi prin boxă, tot în crescendo deranjând apoi vecinii..hei! Dar tu-l auzi, oare?? Tu îl auzi acum..!??! fii atent, asta-mi place cel mai mult..acum:
Naaa….nanananananana..nanananaaa..!!
Aud cum urcă!!..Cum urcă și iar urcă, urcă tot mai sus..!!..urcă şi-mi descătuşează emoţii, le umblă, le învârte..și le suie! Le dansează, le coboară..!
Dezbracă şi apoi îmbracă simţurile tremurânde, le trăiește trăirea, le simte gândul și le intuiește dorința..; le împlinește plăcerea.

Mda..Bolero-ul îl prefer întotdeauna. Deși atunci, adică întotdeauna când simt fericirea asta, o gândesc întâi ca și cum mi-ar conveni un vals.
Ce mişto ar fi să avem viaţa cântată, dansând-o tot mereu, plânsă fericit şi doar din bucurie..!!

N-ai zice și tu, nu crezi că ăsta-i idealul?

Ce facem ori cum nu facem, că mereu ajungem să povestim despre un ideal al nostru; Pe care îl zugrăvim frumos în tonuri calde, adăugăm și niște accesorii cool, nu uităm nici pata de culoare, asortăm apoi mobilierul, punem și-un covor drăgut..şiii.!! când s-alegem perdeluţe vesele cu flori, pentru un strop de romantism..

„Biiing-Baaang!!Biing-Baang..!! Biiing!!…”

Dar ce naiba se aude? Ce-i cu sunetul ăsta ciudat și tare, ascuțit..și-atât de insistent??
E interfonul! Sună de jos interfonul, că mai întotdeauna strică interfonul momentul meu cel mai frumos din vis.
Niciodată, dar niciodată! nu m-a sunat când tremuram coșmarul vreunei nopți de..vineri 13, plină toată ochi de ceasuri rele.

„-Cine e?? Dar cine e, vă rog? Da, aici stau eu..!”
Logic că aici stau eu, firește că eu sunt eu și bineînțeles că tot eu am comandat parfumul meu preferat.

„- S-a deschis??”

Mda! Mă bucur că-mi aduceți parfumul comandat, tocmai ce mi se terminase de vreo 2 zile..!
Doar că preferam să nu mi se trezească visul chiar fix acum..poate că dacă-l duceam până la capăt, cine știe?!? Poate mă trezeam știind ce perdea îmi trebuie cu exactitate. Culoarea de fond, culoarea floricelelor..!! Și astfel așezam totul perfect, îmi mobilam cum trebuie și fericirea. Idealul.

..dar ce să-i faci??!? C-așa se-ntâmplă cu idealul acesta tot mereu. Trăieşte perfect asortat doar prin vise; și nici măcar ele nu sunt duse pân’ la capăt.
Că le sună interfoane trezindu-le zâmbetul fericit ce spera că..!!
Dar nici nu mai contează la ce spera.
Nu mai e important deloc..!

..și tot pe-acolo, doar în vis, întâlnim oameni ideali..bărbaţi, femei, prieteni..! Copii!!
Eee! Uite că am găsit și-un ideal real, foarte veridic. Nevisat.

Copiii.

Copilul meu reprezintă idealul de copil, este mereu perfect pentru mine, dacă face..orice-ar face! tot mi-e ideal de copil.
Și-al tău îl simți la fel, nu? Și el este categoric singurul asortat perfect până la capăt.
Și-al meu și-al tău, amândoi, sunt copii perfect de ideali.

..în rest, doar vise trezite prea devreme.

Ca şi fericirea mea de astăzi.

Nici măcar nu m-am trezit veselă astăzi, ca să știi.
Am încercat doar să închid ochii și să intru astfel ușor-ușor, în stare de fericire ideală.
Am renunţat la vals, pentru că vals dansez când nu spun nimic despre fericirea mea. Când n-o vorbesc, ci doar o simt în toţi porii mei cum..cum îmi respiră, împărțind cu mine aerul, bucuroasă că ne-am regăsit…!
Mă și gâdilă ca să râd în hohote, din tot sufletul..!!..
Iar dacă apuc să-mpiedic valsul, dacă îl dansez stângaci, îmi soptește în gând ea ritmul, cu răbdare:
„- Un’..doi..trei/un’..doi..trei/un..doi..trei…şi hai!! pluteşti! Simți că ești uşoară..!! Aşa! bravo! N-ai valsat demult, ai cam uitat..! Astăzi fără Bolero, în regulă!? Hai un’..doi..trei! Și din nou…un’..doi..trei..!Și-acum plutești..!..Bravo..! Așa…! Perfect..! Ne amintim valsul..!! Și iar, din nou, și un’..”

Și m-am hotărât acum să aştept fericirea mâine.
Ieri am tras-o, ce-i drept, un pic de mânecă..!..da’n-am ţinut-o strâns şi mi-a scăpat printre degete.
Mâine o prind însă hotărât şi-o trag cu toată forța spre mine!!
Şi-o gâdil şi-o răsfăţ şi o alint şi o adorm învelită în emoţia regăsirii.
Sigur se va bucura văzându-mă atât de fericită!!

Hai că mă duc să-mi aprind o ţigară şi să-mi dansez Bolero-ul azi, visând un pic din gânduri; sper să reuşesc să adorm rapid.

Vreau să mă trezesc în zori de mâine când voi răsuna prin casă, dansându-mi valsul.
Mâine, când voi pluti apoi eu valsul alergându-l repede, grăbit prin piață…
Noapte bună, dragilor!!
Mâine eu când mă trezesc fericită, voi scrie valsul..

Adina Banea

Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.

De ce îmi înșel nevasta

De ce îmi însel nevasta? „O înşel pe nevastă-mea? Tu ce crezi?”

Ce se-ntâmplă când bărbatul îşi înşală partenera? Sau de ce o înşală el?

Mi se pare un subiect mişto de dezbătut, este în aceeaşi măsură şi extrem de controversat, din păcate încă neclar cu totul, căci nu ştiu nici ei cu exactitate unde să-şi poziţioneze aceste nevoi certate de Biblie. Hahahahhh.. Înţelegem cu toţii ideea că nu ne naştem monogami, că avem nevoie de diversitate, ba chiar şi sexuală câteodată.

Ştii ce nu înţeleg eu, în schimb?

Păi nu înţeleg bărbaţii ce-şi manifestă infidelitatea chiar din primele luni de cuplu, ce abia şi l-au format şi care pare, pe de altă parte, că le şi prieşte, din importante puncte de vedere.

Nu înţeleg deloc oamenii (căci ar fi misogin probabil din partea mea să fac referire doar la partea masculină aici) care, deşi îşi fac planuri de viitor pentru a fi împreună pe termen lung cu o persoană, sunt în acelaşi timp infideli din primele rânduri de poveste.

Hai că-nţeleg treaba cu plictisul sexual într-o relaţie.

De fapt, nu o înţeleg, dar accept teoria, pentru că, da, se poate întâmpla să nu evoluezi sexual în nicio direcţie şi atunci, din cauză că rămâi un clasic din punct de vedere sexual şi te limitezi la o relaţie obişnuită şi general valabilă pentru majoritatea cuplurilor în speţă, te rutinezi.
Hai să spunem că-i posibil asta şi de înţeles şi că ai vrea un pic de varietate ocazională cu alte persoane decât tot aceeași,UNA, mai mult decât să preferi o ascensiune în plan sexual cu partenera de viaţă pe care o ai pe termen lung.

În regulă, până aici, nu?

Dar ce ne facem şi cum îi înţelegem pe aceia care înşală din principiu?
C-aşa cred ei că este firesc şi aşa şi-au şi format ei principiile de viaţă, ce le vizează activitatea personală sexuală.

Am analizat din toate punctele de vedere tot felul de situaţii şi n-am ajuns încă să fiu sigură că este atât de firesc precum se scuză toţi cei ce o fac şi sunt și prinşi, că este.
Adică, dacă de la începuturi de relaţie în doi ai nevoie de altcineva, dacă atâta vreme cât încă nici nu ai descoperit-o cu totul, nu-i ştii valenţele sexuale din toate unghiurile.. .. de ce continui relaţia aceea??
Nu vrei să ştii nici câtă deschidere sexuală are, căci nu eşti curios pe mai departe în sensul asta… n-ai nici timp să vorbiţi şi să vă extindeţi în living actul sexual din seara asta… căci preferi un living de apartament nou al unei persoane noi, pe care ţi-ai dorit astă seară s-o cunoşti intim.
În acelaşi mod intim bineînţeles, superficial şi clasic şi banal.

Un factor important pentru sex cu persoane noi decât ce ai acasă, mereu am considerat că este vanitatea.

Între bărbaţi, spre exemplu, există întotdeauna discuţii despre ce ar face şi cu cine ar face.. dar cuuuum ar faceee!!

Dacă au norocul să şi facă, le triumfă orgoliul în faţa altora, de acelaşi gen categoric, ce n-au avut acţiune ci doar speranţă, căci aceea, ea, era dorită de tot grupul care şi discutase cu o seară înainte, despre infima probabilitate de a reuşi careva să răvăşească somnul de frumuseţe al acelei femei.

Eh! Dacă tu ai înscris însă, află cu siguranţă toţi, căci de fapt acesta este şi scopul final: povestea de după, la prânzul de a doua zi.
Dacă ai vrea ceva cu o femeie pentru tine şi pentru că-ţi place şi pentru că… nu ai povesti nimănui nimic, ai păstra doar experienţa în amintire dacă nu ţi-a plăcut sau, dimpotrivă, ai continua o relaţie cu cea care ţi-a sucit minţile.

Ce transmiţi în schimb tu celorlalţi?

Explicaţia de cât de bun manipulator sau de cât de apreciat eşti în general tu de către sexul opus, mai transmiţi cu bucurie în glas sentimentul de înfrângere pe care îl impui cu ton agasant de înfumurat grupului de bărbaţi din care faci parte… căci ei n-au reuşit să puncteze acolo înainte, deşi s-au căznit o vară întreagă să marcheze terenul.

Cel în cauză, ce a câştigat aşternutul respectiv, câştigă în capul lui și o creştere de stimă de sine sexuală după care tânjea, pentru a nu mai trăi, săracul, cu vreun complex al bărbatului cel fără bărbăţie.

De multe ori, nici nu le place. Dar de puţine ori şi recunosc asta.

Deci înşelăm partenerul, îi călcăm în picioare orgoliul în public, îl necăjim sufleteşte, şi… multe altele de care nu ţinem cont, deşi credem că-l iubim, pentru a câştiga noi teren de simpatie şi încredere în sexualitatea noastră în plan personal de care, în fapt, între noi fie vorba, ne cam îndoim în sine.
Căci doar de aceea şi simţim nevoia să tot demonstrăm una alta, nu-i aşa?
De ce naiba procedăm atât de incorect noi în relaţie cu noi? Nu-i mai uşor să fim cinstiţi măcar când nu ne aude nimeni, în şoaptă către noi să alegem să spunem lucrurilor pe nume pentru a vedea exact unde ne situăm şi pentru a nu perpetua greşeli sau experienţe de care nu prea avem nevoie?

De ce în loc să ne reparăm problemele, ni le tot multiplicăm?

Din multe motive ce ţin tot de noi, din păcate, de stima noastră de sine care nu este ridicată cum am crede, nici măcar în echilibru precar nu este ea, ci doar se zbate să fie vizibilă pentru restul din jur. Din complexe şi frustrări majore pe care nu suntem capabili să ni le recunoaştem nici nouă înşine, de teamă că ar putea fi nerezorvabile. Eu aşa cred.

Important pentru viaţa noastră şi pentru a fi noi fericiţi, ar trebui să fie lucrurile ce ne trebuiesc nouă, sunt importante pentru noi, sunt reprezentarea nevoilor şi necesităţilor noastre.

Este important să trăieşti pentru tine, şi nu să explici prietenilor cât de fericiţi ar fi putut fi ei aseară, ştiind tu cu precădere că experienţa ta de aseară, doar lor probabil că li s-ar fi potrivit ca o mănuşă.

Şi nu ţie.

În altă ordine de idei, indiferent de problemele sexuale sau de orice altă natură pe care le ai, mai cred că atunci când te-apucă dorul de înşelat repede, în relaţia ta de cuplu în care ţi-ai fixat până şi data căsătoriei sau numele copilului pe care-l vei avea, în acest caz dacă eşti deja infidel… nu iubeşti cu adevărat.

Deci te păcăleşti de două ori tu în acest caz: o dată, crezând că asta-i definiţia de dragoste, iar asta pentru că n-ai cunoscut-o încă şi te complaci în mediocritate sentimentală, doar din cauză că ai găsit o primă persoană pe care o accepţi şi public ca şi partener, căci îţi dă bine din multe puncte de vedere..

…în al doilea rând, pentru că-ţi confunzi satisfacerea vanităţii şi ţi-o întreţii totodată, cu fericirea şi împlinirea de cuplu personală, ce este cu totul diferită.

Te opreşti din drum când găseşti o persoană care nu te enervează ca şi restul de până atunci, care poate este suficient de cu destule calităţi astfel reuşind să fii mândru că-ţi este partener, în relaţie cu apropiaţii şi pe care consideri tu, că ţi-o şi poţi transforma în coleg de apartament pe termen lung.

Mie mi se pare o abordare greşită pentru definiţia de dragoste şi pentru definiţia de cuplu, în genere.
Nu trebuie să stăm în cuplu, indiferent de vârstă, dacă nu găsim persoana care să ne completeze cu adevărat. Chiar şi sexual.
Nu înşelăm din principiu, căci aşa e de când lumea. (Pentru că lumea mea este alta decât generalul)
Înşelăm şi minţim şi ne stresăm, în loc să căutăm fiecare ceea ce ne trebuie individual fiecăruia dintre noi, personalizat.
Nici copii nu ar trebui să facem pentru că trebuie.
Nici societatea şi nici prietenii apropiaţi nu trebuie să ne spună despre nevoile noastre, căci ei vor vorbi prin prisma lor, care nu reprezintă întotdeauna optica noastră de viaţă.
Dacă suntem născuţi, sau cel puţin aşa avem senzaţia, cu dorinţa de femei multe în patul nostru, spre exemplu, de ce să ne căsătorim?
De ce programăm lucruri pe care nu ni le şi dorim?
De ce nu trăim noi liniştiţi şi la 45 de ani, burlaci, dacă avem tendinţe de poligamie de când ne ştim?
De ce să facem compromisuri cu noi înşine?
Poate că abia la 50 de ani ne hotărâm brusc că persoana cunoscută ieri, este cea care ne place cel mai de mult, de până acum.
Poate că la 50 de ani începem să înţelegem cu exactitate ce înseamnă dragostea, pentru că până atunci nu am întâlnit persoana potrivită care să ne convingă că în cuplu chiar merită să trăieşti.
Poate că târziu pentru cei din jurul nostru, nu când „trebuia”, întâlnim omul care chiar ne împlineşte nevoile personale.

Şi atunci înţelegem şi că nu am face nimic ce ar aduce suferinţă omului atât de drag nouă. N-am putea să-l minţim mereu şi la nesfârşit. Pentru că n-avem motive să facem lucruri separat, le preferăm cât putem de mult doar împreună.

Dacă ar plânge, am plânge şi noi.

Nu înţeleg de ce trebuie şi vrem şi acţionăm în minciuni despre noi, până şi în faţa noastră. Un act sexual împlinit, nu necesită prezentare amănunţită printre prieteni. Nu ţine de persoane noi şi nici de corpuri de invidiat, tot mereu altele. Reprezintă doar o împletitură de sentimente, un act sexual reuşit.

Atât şi nimic mai mult!

Adina Banea

Iubirea și miturile ei

Aşa de mult teoretizăm noi iubirea, atât de multe definiţii se încearcă şi atât de multe cuvinte ne-am obişnuit să povestim vorbind despre ea, încât se poate întâmpla ca uneori, din cauza acestor mituri care s-au creat în timp despre iubire şi nu neapărat cu toatele având substrat real, să apară confuzii importante pentru adolescenţi, pentru cei virgini sentimental şi afectiv care intră pentru prima dată într-o relaţie, îndrăgostiţi şi entuziaşti şi curioşi şi visători.

Iubirea doare! Iubirea provoacă suferinţă!

Nimic mai fals.
Iubirea vindecă, iubirea împacă, iubirea aduce după sine linişte şi bucurie şi grijă şi devotament şi atenţie şi stimă de sine și apartenenţa şi prietenie şi recunoaştere şi blândeţe şi mângâiere şi sex şi sex cu dragoste şi copii frumoşi şi..ştiam că n-o să mă opresc din explicaţii sinonistice, din adăugare la nesfârșit de atribute pozitive şi blânde şi bune.. care pentru toţi cei care iubesc cu adevărat şi împărtăşit, definesc iubirea.
Iubirea supără câteodată, da, dar nu doare precum o rană deschisă.
Iubirea doare într-o singură situație: atunci când ne pleacă. Când îi suntem indiferenţi.
Atunci răneşte ea, iubirea! Doar în lipsă, când nu-i împărtășită.
Avem nevoie de iubire ca de aer, aşa cum apa hidratează trupul, la fel iubirea hidratează sufletul.

În fine, alt mit total la fel de aiuristic, zice cum că iubirea se jură neapărat, căci altfel nu e dovedită ori credibilă!
Ori că iubirea ne ia din libertate, ne îngrădeşte permanent.

Iubirea dimpotrivă, înseamnă libertate! Tu o alegi, ţi-e opţiune, pe de altă parte.
Iubirea nu constrânge în vreun fel, iubirea te deschide şi te învaţă să vindeci frustrări, răni din copilărie necicatrizate, iubirea dezinfectează sufletul şi îl eliberează totodată.
Prin iubire înveţi să te cunoşti și să te accepţi. Iubirea te validează, te ajută să vezi calităţi, motive de apreciere, te determină să ai dorință de evoluţie.
Fără emoţia iubirii nu reuşeşti să te descoperi, nici să-i desluşeşti pe ceilalţi.
Fără iubire nu vezi lumina, trăieşti în întuneric, înfrigurat şi solitar şi trist şi plâns şi îngrădit de limitări proprii pe care tu însuţi te-ai obişnuit să ţi le impui involuntar, din neputinţă ori neînţelegere.

Iubirea înseamnă atracţie şi pasiune şi jurăminte.

Când ne îndrăgostim, categoric suntem atraşi sexual puternic de o persoană.
Orice atracţie sexuală puternică este totuna cu o îndrăgostire temporară.
Spun temporară, pentru că de multe ori poate fi vremelnică şi nu eternă cum avem senzaţia propabil că o vom simţi prin noi din clipa/ziua/săptămâna în care trăim sentimentul acesta minunat, de a fi îndrăgostit.
Nu întotdeauna şi nu toate aventurile îndrăgostite cu fluturi prin stomac tremurând nelinişti şi nerăbdarea sărutului, trec și în etapa următoare, a relaţiei asumate de cuplu.
După ce potolim un pic setea sexuală de început, începem să ne observăm atent potrivirile ori dimpotrivă, discrepanţele ce ne există.
Doar o bună compatibilitate, crearea unei camaraderii prieteneşti, hohotele de râs împreună, conduc pe mai departe la decizia de a încerca noi doi un parteneriat pe termen lung.
..care dacă se menţine satisfăcător în timp, fără conflicte, certuri, reproşuri şi suferinţe de o parte sau de cealaltă, ne va învăța taina iubirii, ne va dezvălui importanța ei şi ne va ajuta să trăim fericiţi şi împliniţi până la adânci bătrâneţi..!

Hahahah! Hai că am dat-o uşurel în basm, pare-se, uitând pe-alocuri ideea de la care am pornit!..aşa cum spuneam deci, atracţie+pasiune=îndrăgostire.

Iubirea nu se bazează însă doar pe aceste două elemente adunate şi numai atât, două emoţii superficiale şi vremelnice, contopite.
Iubirea este mult mai mult şi mai profund decât un sex romantic ori pasional ori cum îţi place ţie să îl mişti pe-acolo.. şi-am spus de o mie de ori cam cu ce vine ea la pachet şi ce reprezentare am eu despre ea, îţi aminteşti?

Atracţia şi pasiunea nu se menţin la intensitate crescută într-un parteneriat stabil.
Nu înseamnă însă că dacă se întâmplă astfel nu mai suntem iubiţi. Nici vorbă!
Înseamnă doar că suntem pregătiți să trecem într-o altă etapă de evoluţie. Păşim uşurel către o iubire matură, înţeleaptă, potrivită adultului.
..de aici nu rezultă că nu mai facem sex noi doi..hahahah..Doamne fereşte! cine-ar înţelege oare aşa degringoladă covârşitoare, cum să trăieşti iubind dacă nu ai şi intimitatea iubită mai câteodată, păi?!..cum aşa?

Facem de toate în continuare, stai liniştit, răsuflă uşurat! Uhh.. că numa’ povestind m-a transpirat și pe mine, un pic cam rece un sentiment straniu necunoscut..o emoţie nouă, neplăcută!
Subliniez încă o dată, să fie clar, că nici nu-mi pot imagina relaţie de cuplu neatinsă, lipsită de senzualitate.
Deci vom face sex cu dragoste mereu până la adânci bătrâneţi într-un cuplu frumos și compatibil care se iubește.
..tot evolutiv, încercând să ne descoperim atingeri noi, fantezii noi vorbite intim, care duc la experienţe sexuale importante noi în noi doi, aceiași doi.
Iubirea nu glăsuieşte şi nu se jură că iubeşte. Ea nu are nevoie de cuvinte mari pentru a fi veridică.
Iubirea simte și atât.

Adina Banea

Despre soții și amante1 reader now

Mereu m-am mai gândit că dacă mi-aş prinde soţul înşelându-mă, şi dacă în aceste circumstanţe tot n-aş putea renunţa la el, atunci probabil că l-aş ierta; cu o singură condiţie însă: aceea de a-i deveni eu amantă în locul amantei. Cred că ar prinde bine în acest caz, o schimbare de roluri între noi douăfavoritele lui.

Păi cred că mi-ar conveni să nu mai gătesc pentru că trebuie, ci să uit pentru că vreau. Mai cred că mi-ar plăcea maxim să-mi amintesc zilele noastre frumoase de sex tantric dintre noi, decât acelea de sex de complezenţă obligatorie, matrimonială. Mai cred că mi-ar mai plăcea să nu fiu eu cea minţită, ci doar cea care ştie adevărul. Totodată, mi-ar mai plăcea să-l văd zâmbind din nou, doar către mine şi nu în amintirea mea.

Dar nu… mă răzgândesc de fapt, pe loc; acum şi aici. Nu cred că aş vrea să-i simt mirosul mâncării ce de abia a înghiţit-o. Nici urma mirosului ei de pe gât. Nici măcar n-aş vrea să ştiu în ce poziţie s-au împreunat în vreo seară. Şiii… nici atât, nu cred că aş vrea să ştiu că fiica mea sau fiul meu, îşi adoră mama vitregă, căci e mai maleabilă. De fapt, îmi dau seama acum, că nu pot juca vreun rol de amantă eu vreodată. Realizez că rolul meu, în viaţa mea, mi-ar trebui să fie unul real, unde nu există gânduri negative sau supărăcioase vis-a-vis de altă femeie, aproape la fel ca şi mine de interesantă, în viaţă lui. Nu cred că aş putea, indiferent cât de mult aş iubi un om, să fiu undeva poziţionată, ca şi un sac de dus în spate la drum lung, anevoios.

Cred că singura variantă viabilă pentru mine, este singura variantă viabilă pentru noi: să ne iubim, să ne certăm, să nu ne înţelegem astăzi, dar mai apoi să ne iubim din nou la superlativ şi maxim, mâine; până când cineva ne va despărţi de tot, căci aşa ni s-a hotărât soarta. Aşa îmi doresc eu să fiu de mult iubită. Doar aşa, cred că pot funcţiona fericită pe termen lung.

Doar atunci când vei şti cu siguranţă că doar eu îţi trebuiesc, doar atunci să-mi şi spui „te iubesc-ul” la care tânjesc. Altfel, mi se pare nedrept. Şi nu pentru că eu ştiu şi pot şi vreau, să mă dăruiesc întru totul, astfel având pretenţii de a primi totul în schimb, ci pentru că ştiu şi cred şi sunt extrem de convinsă, că altfel eu nu pot cunoaşte fericirea. Decât nefericită să trăiesc, cu speranţa că voi fi cândva, sentimental, peste media normalului, mai bine singură, cu speranţa că voi întâlni cândva omul potrivit mie. Nu mă mulţumesc cu jumătăţi de măsură, niciodată nu voi putea minţi că sunt fericită, dacă nu voi simţi în toţi porii mei, fericirea.

Deci, m-am răzgândit total… dacă voi afla că mă trişezi, nu o să încerc o schimbare de roluri, cum aş fi crezut iniţial. Doar va muri o parte din mine şi voi pleca în lume, sperând cu tot dinadinsul că am să mă regăsesc. Dragostea ta nu înseamnă dragostea toată ce o puteam cunoaşte eu, într-o viaţă. Dacă nu m-ai iubit tu suficient, nu înseamnă că am eşuat eu, în a fi fericită cândva, în a găsi fericirea.

Înseamnă doar că tu ai avut alte priorităţi decât mine, că nu ai simţit cum te-am iubit eu… atât de mult, încât să nu mai ai nevoie de vreo altă persoană vreodată; instinctul m-a înşelat şi am făcut o alegere proastă, din cauza slăbiciunii mele pentru tine. A două oară, voi omite însă, să mai am slăbiciuni. A două oară aş iubi probabil mai rezervat, pentru a nu mai fi dezamăgită nici măcar un pic.

Dintr-un singur motiv aş proceda astfel: acela de a nu mai trebui să-mi şterg visele pe care mi le-am notat în carneţel, de frică să nu mai plâng atât de zgomotos şi din teama de a nu mai răni din nou, copilul din mine.

Aşa că, dragul meu, sunt pregătită să aflu dacă ai vreo amantă, tu, cândva. Sunt liniştită, înţeleaptă… aş şti cum să procedez la o adică… prietenele mele toate au trecut prin asta şi au călcat peste ele împăcându-se şi iertând greşeala soţilor lor. Eu aş proceda diferit. Aş înţelege că nu eu sunt reprezentarea ta de fericire, că nu pot să mai sper vreodată că eu şi doar eu, reprezint suficient pentru tine, atât de mult şi suficient, încât dacă m-ai răni în vreun fel, mi-ai simţi sângele fierbinte scurgându-se pe tine încetişor. Te iubesc cât pot de mult să iubesc eu pe cineva, momentan. Şi sunt convinsă că şi tu mă iubeşti la fel. Tot momentan, fireşte.

Adina Banea

Ți-aș spune ceva, mă lași?

Vreau doar să taci, să-ncerci să mă asculți cu ambele urechi și fără preumblări de alte gânduri personale.

Că vreau să-ți spun că aseară mi-am dat seama de ceva important despre noi doi. Elementar chiar…!! Doamne!, dar cât de simple sunt lucrurile când le descoperi înțelesurile, sensurile logice, nu bălării prin câmpuri! Extrapolez! Da, știu! Șșșt! Un pic de răbdare, atât îți cer… doar un minut… două.

Ce ușoare ne devin ecuațiile, ai remarcat? Alea… aceleași ce erau și de ieri, cele pe care tot ieri le percepeam încurcă-lume efectiv, cu enșpe mii de necunoașteri și, pardon, voiam să zic necunoscute, scuze…

…dileme despre noi, droaie de întrebări multiple ce bâjbâiau răspuns incert și neclarificat… toate astea, habar n-am!! chiar nu știu cum, de unde, de ne-unde, uite-așa cum bați din palme, brusc!, deodată!, uite-așa!, boom- boom!, trântim de-a dreptul, cert, cu totul lămuriți, trântim toți ochii foarte preocupați spre laptop; ca mai apoi să scriem, iarăși să scriem și-apoi să completăm… batem frenetic tastele, alergăm printre simfonii de… Mozart?? Mozart o fi ăsta, oare?!? Sau…?? …nici nu contează, spre Mozart sună, zic, toate notele-acestea ce-mi mi se învălmăşesc acum prin cap!

Sunt fericită, măi!! Sunt veselă și bucuroasă, am înțeles rostul, știu adevăruri importante despre noi. De aseară…!

Bun! Deci, ce ziceam…?!? Aha… da, asta zic… că ieri am reușit să înțeleg lucruri importante. Despre noi, iubitule.

Despre mine, despre tine… despre noi!

Hai să-ți zic cum că… am înțeles tot importantul nostru brusc; cum că noi manifestăm diferit iubirea, darrr… dar ne-o iubim împreună. Eee…?? ce zici de asta?? Ai înţeles ce vreau să spun?

Adică…

…pot să te iubesc pe tine mult şi pentru totdeauna, şi profund. Şi chiar așa te și te iubesc.

Poţi şi tu să mă iubeşti pe mine mult, la fel, aşijderea. Şi chiar așa mă şi iubeşti.

Doar căă… că eu manifest iubirea prin atenţie crescută, grijă de cum simţi, de ce simţi şi care nu cumva să simţi ceva ce doare, ci numai lucruri care te mângâie.

Iubirea, sau mai exact modul de manifestare al iubirii mele în reprezentarea mea, pentru a fi percepută de tine și transmisă tot spre tine corect şi coerent; veridic din perspectiva mea… iubirea asta deci, ar trebui vorbită, râsă… îmbrățișată, dansată. Neapărat necesită exprimare afectivă, expusă vizibil afectiv, vorbită în emoţii trăite şi nu în raţional de situaţie, argumentat cu logică.

Tu, însă, când mă iubeşti pe mine, te manifeşti cu totul diferit, căci de aici și atâtea neînțelegeri pe care, iată, ce noroc! că am reușit să le-nțeleg!!

Tu manifești siguranţă de sine, atunci când iubești! Autoritate, bazată pe rol de responsabilitate și nu de afectivitivitate emotivă în simţuri şi bâlbâită în gesturi pupăcioase.

Eu, dacă simt, îmi voi dori să simți și tu! Tu, dacă simți, îți vei dori să nu descopăr eu. Tu ești matur, responsabil și nu copil bucuros ori vesel tot mereu.

Am înţeles un lucru esenţial azi, așa consider eu. Un cel mai mare lucru din lume… și nu te mai uita așa, nedumerit, la mine. Și dacă țopăi, care ți-e problema?!? Ce dacă țopăi eu?!? Sunt fericită…! Și de câte ori sunt fericită, m-am obișnuit să țopăi. Iar tu te-ai obișnuit să strâmbi mereu din nasul ăla mare, atunci când țopăi eu!

Ei, vezi tu, dragule,că fix asta am descoperit aseară, acesta-i lucrul important pe care ieri nu îl știam, dar astăzi nu știu cum, dar am reușit să mi-l explic.

…iubirea, ne-o putem iubi împreună, la fel de siguri suntem amândoi că o simţim, doar că eu o țopăicând mi-o remarc, iar tu o strâmbi.

Eu o țopăi, iar tu o strâmbi… și-ntr-un final, ne enervăm amândoi mereu… eu, că te strâmbi la mine, iar tu, din cauză că mă joc copilărește cu țopăiturile astea ale mele… Ne supăram aiurea, total nemotivat. Și numai pentru că n-am reușit să înțelegem un esențial de viață și de cuplu, extrem, cel mai important:

Și anume că, deşi iubim la fel, simţim la fel, trăim la fel… percepem că trebuie să ne manifestăm unul spre celălalt dragostea noastră… altfel.

…căci, pentru fiecare dintre noi, este altfel nevoia afectivă.

Eu am necesitate de îmbrăţişat de către tine des, tu ai nevoie categoric de spaţiu personal mai mare.

Eu sunt inteligent emoţională, tu mă completezi cu raţionalul imbatabil.

Eu pun accent pe manifestare vizibilă de afect puternic, dacă-l simt, tu, pe manifestare rece, cu logică principială.

Temeri de lipsă de dragoste n-avem sau nu ar trebui s-avem, niciunul.

Pentru că, în fapt, iubim dragostea noastră împreună.

Dar o manifestăm în antiteză. Noi suntem, de fapt, în antiteză, de aceea ne şi completăm atât de bine, iubindu-ne.

….pentru că extrovertul meu invidiază introvertitul tău.

..și pentru că optimismul meu are nevoie de-un pic din pesimismul tău, proverbial deja…hai că exagerez aici, și nu ți-o lua în cap;

Ehh!… lipsa mea de umor, CÂTEODATĂ, hahahaha…!! invidiază umorul tău sec pe alocuri, altădată.

Şi tot aşa…

Că de aia zic că am înţeles ceva cel mai important eu, ieri.

Că iubim iubirea noastră amândoi, iubim până şi faptul că ni se manifestă diferit.

Eu am nevoie să mă iubeşti tu aşa, manifestat în felul tău, tu ai nevoie să te iubesc eu, tot aşa, manifestat în felul meu.

Ne place şi iubim în completare iubirea pe care ne-o iubim, pe care-o dăruim, pe care ne-o trăim. Așa-i sau nu-i așa? Să te gândești și să îmi spui… apreciez c-ai ascultat tot, printre altele…

C-aşa e şi normal, ori nu?!? să ne trăim.

Aaah!!… iar te grăbești și-mi fugi!

Voiam să-ți mai adaug că, în plus, ți-am exersat până și strâmbăturile. Să le-nțeleg mai bine.

Le-am exersat până am reușit de le-am imitat perfect… uite!!

Te uiți un pic?? Ei? E bine? Te-am strâmbat corect ori ba?!?

Hahaha… ia țopăie-mă și tu dacă poți..!!

Hahahaha!! Ești amuzant…!! Nici pe departe, …dar nici vorbă, dragule, nu-i țopăiala mea! Mai ai de repetat…!!

Adina Banea

Indiferență și nepăsare1 reader now

..trezindu-mă eu astăzi, cu imperativul aşezat în vorbă, devenit deja principial, am auzit la radio, căci ascult radioul în fiecare dimineaţă ca o bătrânică autentică ce sunt:) aud deci moderatorul întrebând mai în glumă mai în serios ascultătorii, „ce consideră ei ca fiind categoric și fără doar și poate, sfârşitul iubirii dintre doi oameni.”

Iar am exprimat alambicat, nu?? hai că întăresc ideea mai degrabă decât să dau delete, căci mi-e un somn şi-o lene incomensurabilă, nici măcar ochii nu-i pot mişca în sus, și, mai nou, printre altele nici foarte clar nu mai văd bine..dar..m-am programat însă la control să văd ce naiba-i pe-acolo, că nu mai pot deloc aşa, să tot privesc lumea în ceaţă..!

În fine..am stat pe gânduri puținel, întrebându-mă ce mi-ar încurca pe veci gândul că există iubire reciprocă într-un cuplu ..măi, destul de dificil totuși până să găsesc răspunsul, m-am tot învârtit până să certific categoric că nepăsarea şi indiferenţa denotă netrebuința clară a lucrului antamat de tine mai demult, de când era în trend..s-a demodat însă în timp, deşi a ţinut mai mult decât te-ai fi aşteptat, ţi-a fost piesă, esenţial în combinaţii multiple, până și unde nici nu ai fi gândit nici fir asortare..însă degeaba acum, că i-a trecut vremea când ţi-era mândru și fără lacrimi calde așternute-n poală tot mai des.

Ţin minte pregnant sentimentul ăsta, al nepăsatului, ştiu sigur că l-am trăit cândva, dar nu pot să vizualizez momentul..ştii ce ciudat este să ştii exact dar să nu ştii nimic în acelaşi timp? Pff..aşa păţesc mereu când mă gândesc la episodul ăsta, mă văd undeva clar și totuși mă aflu în ceaţă ca acum, dar pare că sunt singură..da, frate, ceva incredibil, că de câte ori ajung în acest moment şi mă privesc, mă uit spre mine efectiv, cu ochii bulbucaţi, cât pe ce să sară pleoapa de atenţi ce sunt şi încordaţi şi rotuși nu mă zăresc acolo decât pe mine însămi și atât..

Deci cine naiba să mă uite acolo? cine să mă uite în ceaţa dimineţii undeva, cu totală indiferenţă şi nepăsare, dacă eu mă aflu acolo singură?? În fine, nu-mi mai bat capul că n-are rost să-mi pierd timpul acum..ideea este simplă, oameni buni: păi cum ai putea să transmiţi mai bine ‘nu-mi pasă deloc dacă exişti sau nu, nici nu dau din cap să te salut căci mă enervezi și când vorbești un cuvânt, chiar dacă te zăresc agitându-te prin casă ca să-mi faci..habar n-am de ce dai din mâinile alea mici şi roşii aşa de mândră că poţi face şi tu un rahat pe băț, că-n rest oricum nu eşti bună de nimic. Mă duc să spăl maşina, că aici mă plictisesc şi dacă..”
Dacă..orice îl plictiseşte și-l irită, are mâini urâte și pe deasupra roşii, e un nimic care nu ştie să facă nimic cum trebuie şi-n plus şi o comunicativă vorbăreaţă care toacă într-una nonsensuri, mai și pretinde nebuna care-a-nnebunit de tot..e clar, cum că îl întregeşte şi-l face fericit, auzi la ea tupeu..!! câtă vreme el simte că îl încurcă merru și îl împiedică frecvent și doar atât.

Cum e indiferenţa deci, pentru iubire? Ce sentiment şi ce emoţie îi poate transmite, exceptând evident, întărirea faptului cum că dragoste nu e și chiar nu e şi poate nici n-o fi fost. Ori doar s-a dus.

Inspiră ruşine, trezeşte durere şi calcă suflet şifonat suficient cât să-l încingă iar cu talpă de jăratec a fierului de călcat cel vechi, moştenit din bunică în părinte, dăruit apoi cu multă fală ultimului născut în Generaţia de Fier.

Am amânat întâlnirea ce-o aveam dimineaţa asta, căci m-a copleşit un somn aşa de important, încât am adormit instantaneu până şi gândul, atunci când m-am aşezat înapoi în pat în linişte, ușurel, ca nu cumva să îmi trezesc soţul.

Bună dimineaţă tuturor din nou!
La imperativ şi astăzi, da..!..pfoa..dar ce bine m-am mai odihnit mă ajunsese o oboseală puternică, cronică!!

M-aşez la geam şi observ ceaţa destul de densă care încă nu se ridicase, deşi era spre prânz aproape deja! Ahh..! Şi trebuie să mă grăbesc un pic că suntem invitaţi la nişte prieteni mai vechi, o obligaţie!! Fug să mă aranjez!

Adina Banea

Esenţial iubit de iubire iubită

Mi-am dat seama de-un esenţial eu ieri. Sau poate că doar l-am scos la suprafaţă, căci îl ştiam demult. Habar nu am exact… nu ştiu.

Ştiu doar că-i esenţial ce-am gândit eu ieri.

Manifestăm diferit iubirea, dar ne-o iubim împreună. Eee… ce zici de asta??

Ai înţeles ce vreau să spun?
Pot să te iubesc eu pe tine mult şi pentru totdeauna şi profund. Şi chiar te iubesc aşa.
Poţi şi tu să mă iubeşti aşijderea.
Şi chiar mă şi iubeşti aşa.

Doar că eu manifest iubirea prin atenţie crescută sau grijă de cum simţi, ce simţi şi să nu simţi ceva ce doare, doar lucruri ce te mângâie.

Iubirea ca mod de manifestare în reprezentarea mea, pentru a fi transmisă către tine corect şi coerent, îmbracă neapărat această formă de exprimare afectivă; expusă vizibil afectiv, vorbită în emoţii trăite şi nu în raţional de situaţie argumentat cu logică şi nu bazat pe argument de sentiment.

Tu când mă iubeşti pe mine, manifeşti siguranţă de sine, autoritate; bazată pe rol de responsabilitate, nu de afectivitivitate emotivă în simţuri şi bâlbâită în gesturi pupăcioase.

Nu manifeşti expunere sentimentală gestuală sau vorbită tu, ci transmiţi alte valori de iubire, considerate a fi suficient de bine înţelese în definiţie de aceeaşi iubire, tot profundă ea şi importantă, cu mod de manifestare bazat însă, pe valori şi principii morale, nu gestual sentimentale.

Am înţeles un lucru esenţial azi.
Aşa consider eu.

Căci pe ea, iubirea, ne-o putem iubi împreună şi la fel de credibil o vom simţi amândoi, dar numa’ dacă înţelegem exact şi cert şi fără îndoială, că deşi iubim la fel, simţim la fel, trăim la fel… percepem că trebuie s-o manifestăm spre celălalt, altfel.

Căci pentru fiecare dintre noi, este altfel nevoia afectivă personală. Eu am necesitate de îmbrăţişat de către tine des, tu ai nevoie categoric de un pic de spaţiu personal mai mare.

Şi ar tot putea continua exemplele.

Eu sunt inteligent emoţională, tu mă completezi cu raţionalul imbatabil.

Şi tot aşa…

Eu pun accent pe manifestare vizibilă de afect puternic dacă-l simt, tu pe manifestare logică principială.
Temeri de lipsa de dragoste, n-avem sau nu ar trebui s-avem, niciunul. Căci iubim dragostea noastră împreună.

Dar o manifestăm în antiteză.

Noi suntem de fapt în antiteză, de aceea ne şi completăm atât de bine, iubindu-ne. Căci extrovertul meu invidiază introvertitul tău.

Optimismul meu are nevoie de-un pic din pesimismul tău, proverbial deja… exagerez, un pic aici, îţi dai seama, nu-i aşa?:)))

Ehh.. lipsa mea de umor, CÂTEODATĂ, hahahah, invidiază umorul tău sec pe alocuri, altădată.
Şi tot aşa…

Că de aia zic, am înţeles ceva esenţial eu ieri.

Că iubim iubirea noastră amândoi, iubim până şi faptul că ni se manifestă diferit.

Eu am nevoie să mă iubeşti tu aşa, manifestat în felul tău, tu ai nevoie să te iubesc eu tot aşa, manifestat în felul meu.

Ne place şi iubim în completare iubirea pe care ne-o iubim.
C-aşa e şi normal, să ne trăim.
Iubind iubirea noastră împreună.
Şi fără s-o răstălmăcim.

Adina Banea

Orgasmul are gen neutru

Orgasmul femeii.

Sunt femeie. Dar asta parcă bănuiaţi cu toţii, nu-i aşa??

Hahahah… Păi n-aveam niciun început bun pentru expunerea ce va urma şi chiar îmi trebuia un preambul neserios, pentru un monolog serios şi extrem de interesant, din punctul meu de vedere cel puţin.

Pe lângă faptul că sunt femeie într-adevăr, mai sunt şi o persoană ce-şi doreşte răspunsuri în permanenţă.

În plus, dacă punctul meu de vedere este diferit de al tău şi al ei şi al prietenei tale şi tot aşa, îmi place să aflu un punct de vedere corect, generalizat, iar atunci m-apuc să cotrobăi net-ul în căutare de răspunsuri clare.

Şi uite cum, din întâmplare, dezbătând subiectul orgasmului femeii şi neajungând la variante comune cu prietenele mele apropiate mai niciodată, am dat peste o carte despre care toţi spuneau că ar fi revoluţionat lumea acum vreo 30 de ani, privind sexualitatea feminină şi, bineînţeles, ca si punct de interes principal se află orgasmul femeii, în genere.

Cartea la care fac referire, se numeşte „Raportul Hite. Noul studiu despre sexualitatea feminină” şi reprezintă în fapt, un sondaj de opinie realizat pe baza unui chestionar, la care au răspuns peste 3000 de femei. (autor sexologul american Shere Hite).

Se povesteşte aici, despre masturbarea la femei, despre orgasmul femeii, mitul punctului G, ş.a.m.d.
Ca o paranteză așa, cred că ar fi de recomandat în primul rând bărbaţilor s-o răsfoiască, căci citind pe acolo rânduri întregi scrise de femei, vor avea şi ei astfel ocazia, să nu mai înţeleagă femeia doar printre rânduri.

De altfel, cartea aceasta interesantă, despre care tot vorbim pe-aici noi astăzi, ar putea fi chiar un manual de înţelegere şi conştientizare a femeii din punct de vedere sexual pentru bărbaţi, îi poate ajuta pe aceştia să observe cu exactitate, care sunt cu adevărat nevoile şi necesităţile unei femei, cum percep femeile sexul, dar şi orgasmul în sine.

Autoarea se adresează cu adevărat sexului frumos în special, şi încearcă să ne ajute să ne înţelegem corect noi, ca şi femei, sexualitatea, să nu ne fie teamă să ne recunoaştem modul de percepţie al actului sexual, care-i total diferit de cel al bărbatului, să nu considerăm că ceea ce simţim sau nu simţim este greşit, ci doar diferit pentru fiecare-n parte, iar asta doar din cauză că el, partenerul nostru, are anumite aşteptări de la noi, pe care noi ar trebui să i le recunoaştem, deşi le trăim diferit.

„Cine eram eu când am început această cercetare? Eram studentă la istorie. Cam în aceeaşi perioada am descoperit mişcarea de emancipare a femeilor: eu şi prietenele mele am luat parte la demonstraţii, am scris pamflete despre «drepturile femeilor» şi despre «dreptul la salarii egale». Treptat, ne-am dat seama că propriile corpuri sunt la fel de importante ca şi dreptul de a fi plătite la fel ca bărbaţii“, ne povesteşte Hite în prefaţa ediţiei americane din 2000.

„Pentru mai mult de 70% dintre femei, raportul sexual – penetrarea penisului în vagin – nu duce cu regularitate la orgasm“, spune din nou cu sinceritate, sexologul american. Pe de altă parte, peste jumătate dintre respondente au recunoscut că au mimat orgasmul. „Vin de la şcoală lui «Nu e bine să-l laşi pe bărbat să creadă că nu te-a satisfăcut» -, asta l-ar emascula“, spune una dintre femei participante la studiu.

Alte partenere sunt adeptele disimulării „Dacă mă abordează deschis şi spune «Ai avut orgasm?», atunci refuz să mint. Voi spune ceva de genul «Aproape»“.

De ce credeţi dumneavoastră, domnilor, că sunteţi minţiţi de către femei?

Ah! Dar ce mi-aş dori să intru un piculeţ în gândurile voastre şi să va ascult retorica monologului interior vis-a-vis de acest subiect… mi-ar plăcea să mă-nvârt un pic şi să va şi trolez gândirea masculină şi mi-aş mai dori apoi, să vă tot înconjor cu întrebări încurcătoare. Să fiu gândul demon ce nelinişteşte şi nu linişteşte egoul vostru masculin şi neinteresat în totalitatea de sinceritatea noastră.

Până una alta, revin însă în realitate cu recomandarea aceasta de carte bună ce dezvăluie cu adevărat chestii reale despre sexualitatea feminină.

E veridică chiar cu adevărat, asta probabil şi datorită faptului că a fost realizată sub anonimat, toate peste cele 3000 de femei participante la studiul ce a dus la apariţia cărţii, fiind asigurate că nu li se va dezvălui identitatea.

Lectură plăcută vă doresc tuturor!

Bărbaţi şi femei deopotrivă!

Adina Banea

Sex cu patru foi

Sex cu patru foi înseamnă lucru simplu. Înseamnă sexul de martie! Înseamnă că ieșim din hibernare puțin câte puțin și că nu mai tratăm sexul înghețați…

Sex cu patru foi înseamnă sex neîngrădit, înseamnă atracţie sexuală în introducere, cu deschidere sexuală în cuprins, cu o culminare apoteotică orgasmică, multiplă, fără explicaţii picurate onomatopeic, în încheiere!
Sună simplu, se-ntâmplă însă destul de complicat.  Iar asta pentru că sexul cu patru foi nu se găseşte pe toate drumurile! Or, așa credeai?!

Veste bună? Am, da: nu-i rar, atât de rar, precum trifoiul cu patru foi! În plus, ia uite, alt atu! E interzis prin lege să-l rupi, să tragi după tine într-o doară floarea abia înmugurită. Trebuie, dacă o afli, să o și îngrijeşti, n-ai încotro. S-o uzi cu apă proaspătă, să-i laşi roua în pace, nicidecum s-o ştergi repejor de pe frunză ca mai apoi s-o întinzi pe faţă conștiincios, sperând întinerire vizibilă după numai două zile tratamentoase. Eu recomand și botox în astfel de cazuri disperate, cu plus de stare psihică bună, total lipsită de stres. Mai recomand totodată stare materială suficientă pentru a-ţi asigura un câtuși de confort, dar, atenție, nu peste medie, totuși, pentru a-ţi asigura doar acea rutină a plictisului! Și, firește, mai trebuie iubire multă și din suflet, nu vreo iubire interesată în statut, indiferent de modul în care definești tu personal statutul.

Sexul cu patru foi mai este rar, în aceeași ordine de idei, și din cauză că nu ai tu răbdare să-l cauţi printre frunzele multe ce-ți dau satisfacţii de o foaie, maxim două, astfel mulțumindu-te cu prea puțin! Hai să fiu indulgentă azi, că tot am eu o stare bunicică de concediu!

Sexul cu o foaie-două nu-l doreşti prea des, păi, firește! Ce să faci cu un sex banal şi tern? Nu-i normal să tinzi la ceva special, la ceva aparte?!?

Există oameni mulţi ce nu acceptă cu ușurință că ceea ce e excitant să devină atât de incitant și la nivel psihic. Nici iarna, dar nici primăvara! Preferă mişcarea mecanică, frecușul îndoielnic…Dar când ai parte de un sex cu patru foi se-ntâmplă că devii așa de neliniştit în simţuri, încât începi să tinzi spre cinci foi, după aceea… nu? Ehh!! Uite, vezi? Aici deja exagerezi! Cu cinci foi devine dificil să afli sexul! Mai bine caută pe îndelete tu un sex norocos și-ți va fi de ajuns!
Vine primăvara! Și, astfel, dezvelim simțuri și trăiri și senzații uitate-n plapuma groasă, pe care eu deja am lăsat-o în grija moliilor înfometate, fie vorba între noi!

Caută sexul ăsta cu patru foi, te rog eu tare tare mult! Nu mă-ntreba cum, ce, unde ar trebui să simți fabulosul. În luna martie! Acolo îl găsești!

Ghicește tu cum ar fi, cum te-ar gâdilaa, cum, mmm!, te-ar preumbla… plus alte detalii pe care le extindem fiecare în intimitatea lui de primăvară cu rouă multă pe pervaz! Șșștt… Deci?!! Ia zi! Îl simţi? Îl crezi? Îl ştii??! Felicitări! Știu de glumă și eu, da!
La cât mai multe partide de sex mirobolante, cu patru foi descoperite-acum, în luna martie!

Adina Banea

Rutina sexuala in cuplu1 reader now

Din păcate, atracţia sexuală dintre aceiaşi doi parteneri, de-a lungul timpului, nu creşte precum evoluează sentimentul de afecţiune dintre aceleaşi persoane ce formează un cuplu trainic de ani mulţi.

Nu ştiu care este duşmanul rutinei sexuale ce se înfiripă între un bărbat şi o femeie pe parcursul relaţiei ce le durează paşnic, de altfel, încă împreuna, darrr..dar studiez in avans pentru că, sigur și cu siguranță voi trece si eu prin faza aceasta de cuplu.

Nu este greu să faci în aşa fel încât să nu-ţi apară plictisul sexual, nici dificil nu este măcar… ci doar imposibil.😀

Trebuie doar să ştii că şi tu, precum ceilalţi, de când e lumea şi pământul, vei întâmpina probleme sexuale în parteneriat, la un moment dat.
Este posibil, femeie fiind, să conştientizezi mai greu faptul că nu mai ai entuziasm în aceeaşi măsură ca şi el, de altfel, în a da startul unei nopţi „aventuroase” cu soţul tău… Hahahah

Căci pe bune acu’, hai să fim serioși, ce nu ştiţi încă unul despre celălalt?

Ştiţi exact locul unde se excită fiecare dintre voi, ştiţi că poziţia x o va ajuta pe ea să ajungă la orgasm mai repede decât poziţia y, cum şi ea ştie că o mişcare mai bruscă şi o atingere concomitentă nu ştiu unde, îi va produce lui ejacularea instantaneu.

Toate fiind ştiute, cum reuşim oare să ne menţinem interesul sexual faţă de partener?
Păi foarte simplu… Trebuie doar să înţelegi că se întâmplă în viaţa tuturor cuplurilor asemenea momente nedorite.
Trebuie să nu presezi în niciun fel partenerul să-ţi înţeleagă nevoi ce ştii, pe de altă parte, că nu le mai ai nici tu la fel de prezent si des valabile, în ceea ce-l privește.
Trebuie să fii conştient/ă că nu doar sexul în sine vă uneşte, ci şi multe altele pe lângă el: afecţiunea, înţelegerea, bunăvoinţa, copiii chiar… de ce nu??! şi să mai fii conştient/ă că este doar o perioadă pe care dacă o treceţi cu brio fără certuri şi reproşuri şi alte chestii ce nu vor aduce atracţia sexuală dintre voi la stadiul acela iniţial din perioada când eraţi îndrăgostiţi doar… ba dimpotrivă, veţi reveni la un normal adecvat vârstei cuplului vostru.

Sexul uneşte, dar şi dezbină.
Prin faptul că îl aduci în discuţii spre exemplu, când devii serios conştient că între voi a intervenit rutina despre care vorbeam mai sus, nu rezolvi în niciun fel problema nou apărută în relaţia voastră de cuplu.
Ci dimpotrivă, o amplifici.
Iată cum, astfel, sexul în loc să-ţi aducă orgasmul, îţi poate aduce doar îndepărtarea afectivă cu totul, dezbinarea în cuplul vostru atât de bine stabilit din toate punctele de vedere.
Şi de ce aşa??
Pentru că partenerul tău, va începe să se învinovăţească iniţial personal, să se considere cu probleme sexuale datorate vârstei în principiu, şi atunci să se îndrepte către un nou partener de sex care-i va dovedi sieşi că problema nu-i aparţine, ci cumva este doar din vina ta.

Că nu-l mai inciţi, nu-l mai atragi, nu-şi mai doreşte partide de sex cu tine din diverse motive: ai devenit certăreaţă, ai început să-l învinuieşti, astfel el începând să se simtă impotent în ceea ce te priveşte și fără chef de început vreun sex in nicio seară, efectiv.

De aceea, repet, important este să nu învinovăţeşti partenerul, dar nici pe tine personal.
Se întâmplă perioade fără chef sexual în viaţa de cuplu vechi.
Dar dispar pe parcurs la fel de repede, dacă nu le acorzi o importanţă mai mare decât este cazul.
Deci..nu ne învinuim partenerii, căci astfel nu invingem rutina ce-și anunță venirea cu surle și cu trâmbițe..lăsăm o mângâiere caldă pentru moment în locul noaptei sexuale de vinerea,cum erați ambii obișnuiți.

Lăsăm întelegerea și bunăvoința și printre dinți sau câteodată dăm drumul și unei năzbâtii sexuale mai..acătării și mai inovatoare pentru cuplul nostru, astfel încercând să ne menținem cu interes sexual puțin câte puțin din nou,în atenția partenerului.
Dacă mă credeți și încercați teoria, dați-mi un semn să mă simt mândră și eu un pic..!!!
Hahahah!! Seară sexuală motivațională tuturor!!😜

Adina Banea