Goana interioara si relatiile moderne1 reader now

De ce sunt relatiile din ziua de astazi atat de grele? De ce pare ca esuam in dragoste de fiecare data, in ciuda fapului ca incercam din greu? De ce am devenit incapabili sa facem relatiile sa functioneze? De ce e mai usor sa o luam la goana decat sa stam?

Am uitat cum sa iubim? Sau, mai rau, am uitat ce este dragostea?

Vrem ca totul sa fie usor. Renuntam. O luam la goana prea usor. Nu avem nevoie decat de un singur obstacol care sa ne faca sa cadem. Nu permitem dragostei sa creasca, ci renuntam inainte de vreme.

Nu mai cautam dragostea, ci excitarea si fiorul. Vrem pe cineva cu care sa ne uitam la filme si sa ne ducem la petreceri, nu pe cineva care sa ne inteleaga in cele mai profunde taceri ale noastre.

Petrecem timp impreuna, dar nu ne facem amintiri. Nu vrem o viata plictisitoare. Nu vrem un partener pe viata, ci pe cineva care sa ne faca sa ne simtim vii acum, in secunda asta.

Cand fiorul dispare, descoperim ca nimeni nu ne-a pregatit pentru cotidian. Nu credem in frumusetea predictibilitatii, pentru ca suntem prea orbiti de fiorul aventurii.

Goana interioara in viata de zi cu zi

Ne scufundam in aglomeratia vietii de oras, nelasand niciun fel de spatiu pentru dragoste. Nu avem timp sa iubim, nu avem rabdarea sa avem relatii. Suntem prea ocupati sa vanam vise materialiste. Relatiile nu sunt decat o alta convenienta.

Cautam satisfactii de moment in orice facem – in ceea ce postam online, in carierele pe care le alegem si in oamenii de care ne indragostim.

Vrem imediat maturitate intr-o relatie, ceea ce nu se construieste decat in timp, vrem pe loc conexiune emotionala si vrem imediat sentimentul apartenentei, cand de-abia cunoastem cealalta persoana.

Aparent, nimic nu mai merita timpul si rabdarea noastra – nici macar dragostea.

Mai degraba am petrece cate o ora cu o suta de oameni, decat o zi intreaga cu o singura persoana. Vrem optiuni. Credem mai mult in a intalni oameni decat in a-i cunoaste.

Suntem lacomi. Vrem sa avem totul. Intram in relatii la cea mai mica atractie pe care o simtim si pasim in afara in momentul in care gasim pe cineva mai bun. Nu stim sa scoatem ce e mai bun din celalalt. Vrem ca celalalt sa fie perfect. Ne intalnim cu multe persoane, dar foarte rar le acordam o sansa reala. Suntem dezamagiti de toata lumea.

Tehnologia ne-a adus mai aproape, atat de aproape incat e imposibil sa respiram. Prezenta fizica a devenit inlocuita de texte, mesaje vocale si apeluri video. Nu mai simtim nevoia sa petrecem timp impreuna. Avem deja prea mult din celalalt. Nu mai e nimic de vorbit. Pentru ca suntem intr-o goana perpetua.

Suntem o generatie de ratacitori care nu mai stiu sa stea prea mult intr-un singur loc. Toata lumea are fobie de angajament. Credem ca nu suntem facuti pentru relatii. Nu vrem sa ne stabilizam. Chiar si simplul gand al angajamentului este infiorator.

Sursa: damaideparte.ro

Iubesc infinit, absolut şi simplu, deşi sunt o fiinţă finită, relativă şi…complicată.1 reader now

 

Ce ne spui în câteva cuvinte despre vara din acest an? Cum ţi-a fost? S-au schimbat treburi..chestii prin Vamă?

– Am avut o vară intensă, în primul rând emoţional, stând planton lângă mama, la recuperare după un AVC…. Dar mai apoi am reuşit, împreună cu Doru Bem să cuprindem câteva tabere de dezvoltare personală şi în principiu, am pus un umăr la desfăşurarea scenarilor de vibe & fun de la Molotov.
Cât despre Vamă…da, s-a mai schimbat puţin, nu ştiu dacă neapărat în sensul bun, au mai apărut nişte hoteluri de 4 stele (cam bizar totuşi pentru un sat de vacanţă), au cam crescut preţurile, dar nu şi calitatea serviciilor..!..Dar, după cum ştii, noi ne-am îndrăgostit iremediabil de atmosfera liberă şi de natura absolut specială a locului.

  Bine c-am trecut peste prima întrebare..mereu discutabilă ca și relevanţă, în majoritatea cazurilor având doar rol de introducere în atmosfera caldă Pitch Me Now..:))
Cum iubeşti tu, Alex? Cum manifeşti iubirea atunci când iubeşti??

– Ca să mă răsfăţ puţin ţi-aş spune că iubesc infinit, absolut şi simplu, deşi sunt o fiinţă finită, relativă şi…complicată.

Deși controversat, cu dreptatea în mână, împotriva compromisurilor..mai altfel decât restul lumii și totuşi..vulnerabil în dragoste? 

– Nu mă simt vulnerabil în dragoste, ci dimpotrivă puternic.
De fapt îmi extrag resursele de energie şi bucurie din starea asta atât de greu de descris prin cuvinte, care este iubirea.

Cum defineşti „femeia”?

– Ca pe jumătatea bună şi necesară pentru dăinuirea şi primenirea neamului omenesc…!
Vouă v-a dat Dumnezeu multe binecuvântări, dar cea mai mare rămâne dubla funcţie de soţie şi mamă.

Consideri ca fiind esenţială prietenia într-un parteneriat? 

– Când este prietenie nu mai ai nevoie de…contract.
Vezi tu, taina cununiei sfidează matematica; căci în cuplu 1+1 fac tot 1.
Prietenia dintre un bărbat şi o femeie se aseamănă cu cea dintre cal şi călăreţ.
Calul are energie să ajungă în vârful muntelui, dar nu ştie drumul, pe când călăreţul cunoaște potecile, dar nu are suficientă putere să-l urce singur.

 Cu ce tip de tată te identifici în relaţia cu Sabi, fiica ta? 

– Îmi place să cred că suntem mai degrabă fraţi decât părinţi.
Avem un soi de complicitate şi camaraderie care ne plasează pe noi în raport cu Sabina, pe acelaşi plan.

 Ce este fericirea? 

– Eu definesc fericirea aşa: indiferent de context, să închizi ochii şi să poţi rosti din inimă: îţi mulţumesc Doamne pentru tot ce-mi dai, ca să pot înţelege Cărările Tale.