Chiar și inainte de a căuta un diamant suntem inhibați de preț, neștiind că anumite trucuri confirmate chiar de evaluarea trăsăturilor ne pot aduce piatra dorită mai ușor decât am crede. Ne întoarcem exact către cadrul 4C (carat-cut-color-clarity) și în funcție de atributele fundamentale ce descriu un diamant, putem să alegem inspirat pentru a ne evidenția eleganța cu frumusețea diamantelor:
– Desigur, am dori ca diamantul nostru să aibă cât mai puține imperfecțiuni, dar când alegem o piatră pentru sufletul nostru și nu ca activ investițional, goana după incluziuni s-ar putea să nu aibă importanța la care ne gândim. Claritatea este verificată sub magnificație 10x, imperfecțiunile nefiind perceptibile cu ochiul liber și astfel, în niciun caz admirat într-un restaurant sau un club.
– Încadrată în scara D-Z, prima oferind transparența perfectă iar ultima un ton ușor gălbui, culoarea unui diamant se va observa cu piatra pusă pe o foiță albă specială, culcata pe bază cu pavilionul în sus. Nu îl purtăm astfel, nu?
– Chiar și montura poate oferi iluzia unei pietre din ce în ce mai spectaculoase, cu cât ea acoperă mai mult din pavilionul diamantului, cu atât nu ne putem face o idee asupra dimensiunilor sale reale. Un stil care dezvăluie pe deplin frumusețea pietrei ar fi cel ce o expune total putând astfel să fie pierdută sau zgâriată cu ușurință.
– Cum dimensiunile lor dau primul semnalment al rarității, diamantele nu permit o relație direct proporțională a prețului în funcție de greutate, așadar o piatră de două carate nu va avea un cost dublu față de una de un carat cu aceeași claritate. Drept urmare, alegerea unei pietre de 0,9ct în favoarea uneia de 1ct aduce după sine o economie frumoasă.
– Astfel ne întâlnim și cu greutatea per piatră și cea total weight TW, întotdeauna cea de-a doua fiind considerabil mai puțin costisitoare decât un diamant echivalent.
Un buchet de diamante mărunte, melee sau nu poate fi mai prietenos decât am bănui.
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
– Ai apărut de niciunde, fără experienţă în scris cărţi, şi iată totuși că de la prima ta apariţie, „Cimitirul”, a și intrat deja în topuri ca fiind cea mai bine vândută carte a anului trecut. Cum crezi că s-a-ntâmplat asta? Că mi-ar trebui şi mie un pic din norocul tău, deşi nici de-al meu nu prea mă plâng pe de altă parte…!
– A fost şi noroc într-adevăr.
Am avut noroc că am lucrat 12 ani în presă înainte de a scrie cartea, iar foştii colegi m-au ajutat să o promovez.
Dar, pe lângă asta, a fost foarte multă muncă , în sensul că jumătate de an de la lansarea cărţii, zi de zi, am petrecut între 10 şi 14 ore pe Facebook vorbind cu cititorii.
Cred că asta a fost criteriul care m-a ajutat să am succes, faptul că cititorii au putut intra foarte uşor în contact cu mine şi se bucurau că puteau face asta.
Foarte mulţi mi-au scris, după ce le-am răspuns, că sunt foarte încântaţi, că le place cartea unui autor care n-a murit şi vorbeşte cu ei.
Tot timpul am fost de părere că interacţiunile umane sunt foarte benefice în orice context şi, în urma experienţei cu Cimitirul, mi-am dovedit că am dreptate.
– Ai simţit vreun pic de teamă în a-ţi asuma în scriere, povestea de viaţă a personajului central al cărţii, Adrian Green? Teamă în sensul că societatea românească poate nu este încă pe deplin o societate deschisă spre oameni ce nu se încadrează într-un general unanim valabil.
Adrian Telespan
– N-am avut niciodată teama asta pentru că am ştiut că această carte e mai mult decât povestea unui homosexual. Am ştiut că oamenii, indiferent de orientarea sexuală, o să se identifice cu una sau mai multe dintre situaţiile/emoţiile cu care se confruntă personajul de-a lungul poveştii.
În plus, în afară de mine, nimeni nu o să ştie niciodată care părţi din carte sunt fictive şi care părţi sunt reale. Am avut oarecare temeri însă, vizavi de reacţiile celor apropiaţi din viaţa reală şi care apar în carte.
Nu am intenţionat să-i rănesc şi, din fericire, ei au înţeles asta.
– Ce cărţi, filme te-au marcat în sens pozitiv în copilărie?
– Am citit toată colecţia Jules Verne.
Prima carte pe care am primit-o cadou a fost „Insula cu elice” a lui Jules Verne.
A fost primul meu contact cu imaginaţia unui alt om, dacă pot să zic aşa. Primul film pe care l-am văzut la cinema a fost unul din seria „Sandocan” şi acolo am văzut prima dată un tigru viu, cred că aveam vreo patru ani.
La televizor mă uităm la „Toate pânzele sus” şi „Cireşarii”. Cred că mi-a plăcut foarte mult ideea că pe pământul asta se poate întâmpla orice.
– Dar negativ ce te-a marcat, în aceeaşi ordine de idei?
Tind să cred că nu am cărţi şi filme care să mă fi influenţat foarte mult.
Există, însă, o chestie care mă deranja. Când eram mic de tot, între 3 şi 5 ani, bunica din partea tatălui, care a fost învăţătoare, îmi citea „Povestea porcului” de Ion Creangă. A fost preferata mea. Şi, în povestea asta, ştim cu toţii, e vorba despre un porc mic, pricăjit, vai de capul lui, pe care îl adoptă doi bătrâni. În textul original, Creangă îl descrie pe porcuşorul ăsta ca fiind amărât. Şi mă deranja foarte tare cuvântul ăsta şi o rugăm pe bunica-mea să nu-l mai zică atunci când îmi recitea povestea. Mi se pare extraordinar cum aşteptam de fiecare dată cu sufletul la gură să văd ce se întâmplă în poveste, în ciuda faptului că ştiam toate detaliile la perfecţie.
– Îmi plac oamenii asumaţi, oamenii puternici prin verticalitate, persoanele autentice. Este dificil să te asumi sexual şi să învingi cu mult curaj, cum ai făcut tu, prin impunere, un mod diferit de a fi, de a trăi într-o relație de parteneriat? Cum e?.. greu, uşor..acceptabil??!
– Niciodată, adult fiind, nu mi-a fost greu să fiu homosexual. În adolescenţă am avut ceva probleme. Sunt din Drăgăşani, un oraş mic din Oltenia, unde se vedea destul de uşor că sunt altfel. Nu jucăm fotbal, nu aveam o prietenă, nu discutăm despre maşini. Era evident că e ceva altfel cu mine, iar unii oameni aveau oarecare reticenţe la treaba asta. Nu am avut, însă, niciodată probleme reale. Nu am fost agresat fizic sau verbal. Pot spune că am avut noroc.
– Cum a fost printre altele, la festivalul de muzică, de unde abia ce te-ai întors?
– Electric Castle a fost foarte mişto ca atmosferă. Line up-ul nu a fost chiar unul pe gustul meu, dar, când vezi mii de oameni că se simt bine, te simţi şi tu bine. Cel puţin mie aşa mi se întâmplă. L-am descoperit pe Disco Modern şi mă bucur de treaba asta pentru că a fost un an destul de sărac în ceea ce priveşte muzica pe gustul meu.
– Oraşul preferat? Unde crezi că ți-ar plecea să trăiești, unde te-ai muta fără remuşcări dacă ai avea resursele financiare necesare?
– Momentan stau la Cluj şi îmi place de mor. E un oraş cu o energie exclusiv pozitivă. Am şi prieteni foarte buni aici. Prin urmare, cred că deja locuiesc în oraşul în care m-aş muta.
– Planuri, gânduri, idei pentru următoarea carte?
– Zero. Şi, chiar dacă aş avea, nu aş vorbi despre asta până nu ar fi gata. :)))
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
Sunteţi un cuplu statornic de când vă cunosc! De când v-am cunoscut Silvana, am gândit că la voi chiar transpare bucurie şi împlinire sufletească.. Crezi că ține doar de compatibilitate acest lucru? Ori ești de principiul că mai degrabă se-ntâmplă pur şi simplu o simbioză de-a lungul anilor trecuți împreună, simbioză ce duce la o fericire de cuplu pe mai apoi?
Silvana: Cred doar că dacă suntem compatibili în cuplu iniţial, acest lucru, pe parcurs, duce şi la dorinţa amândurora de a nu răni sentimentele celuilalt în vreun fel, condiţie sine qua non pentru a fi un partener bun, ba chiar fidel, deşi e greu de crezut în ziua de azi, ştiu..
atracţie + înţelegere + îngăduinţă + iubire multă ce se tot adună cu cât trec anii + copil/copii +..+…= statornicie sentimentală, aşa aş puncta într-un final.
Pepe: Important este să te iubeşti şi să te respecţi în continuare, deşi anii tot trec.
Să conştientizezi iubirea ce există între voi.
Să-i acorzi credit mereu şi s-o îngrijeşti în permanentă.
Astfel da, rămâi statornic sentimental şi în ochii celorlalţi, ce te privesc dinafară.
E un răspuns cumsecade, sau să mă mai gândesc un pic?!?😀
Ambele sunt niște răspunsuri complete ce-mi întăresc prima impresie vizavi de relaţia voastră. Am zis bine şi eu??😀
Loft-ul reprezintă unul dintre cele mai cool și mai importante locuri de distracție din București, Mamaia..ba chiar și în Sinaia îl aflăm câteva week end-uri pe an. Loft-ul nu are anotimp, ne este prezent în suflet, un must have permanent.
De unde ideea?
Pepe: Este un proiect al nostru, al tuturor asociaţilor, mai vechi, în care chiar am pus suflet de la început.
L-am îngrijit cum trebuie din faşă, l-am crescut frumos ..şi-am avut şi un pic de noroc, probabil.
Am fost „statornici” şi încrezători că va fi un adolescent remarcabil, copilul nostru..şi aşa a şi fost.
De unde ideea şi aşa mai departe, nu-ţi spun..că dacă îmi vinzi secretul?!?:))
Fericirea este un lucru mărunt? Ce definiție proprie ai pentru fericire?
Silvana: Fericirea e atunci când cei din jurul meu zâmbesc, iar eu zâmbesc odată cu ei, căci pentru mine zâmbetele chiar sunt molipsitoare. Fericirea pentru mine e reprezentată de cele mai simple momente, de chipul angelic al copiilor mei atunci când se trezesc dimineaţă, de îmbrăţişarea şi sărutul lor de noapte bună, de privirile complotative între ei şi tatăl lor, atunci când vor să-mi ascundă o năzbâtie, de o melodie frumoasă care-mi răscoleşte emoţii, de adormitul şi trezitul lângă persoana pe care o iubeşti zi de zi, timp de aproape 15 ani de zile.
Fericirea o caut zi de zi în lucrurile mănunte pe care le fac împreună cu copiii, cu Pepe, cu prietenii mei; nu e o nostalgie a trecutului şi nici o speranţa a viitorului. Prea siropos 🙂 ?
Chiar deloc!
Petru Berciu
Pepe: Silvana a spus aproape tot mai înainte!
Şi totuşi, vin un pic în completare.. Fericirea reală nu are nimic de a face cu situaţia materială. E o stare de spirit pe care ori o ai ori nu. Am văzut oameni fericiţi, care material nu aveau aproape nimic şi am văzut oameni extrem de bogaţi, care nu au reuşit niciodată să fie fericiţi !
Chiar cred că asta e o stare cu care te naşti sau cel puţin o înveţi în primele clipe de viaţă. Faptul că poţi să râzi sincer ( oricine îşi da seama de diferenţa dintre un râs sincer şi unul prefăcut ) pentru mine înseamnă FERICIRE .
Voi doi alergați viaţa, ambii sunteţi persoane extrem de active.
Nu devine totuși obositor câteodată să ai atâtea activităţi şi-atâtea drumuri tot mereu? Plus trei copii?!!:))
Silvana: Nu-i greu, căci aşa sunt de când m-am născut. Foarte energică, într-o continuă alergare, dar ordonată şi organizată în acelaşi timp. Îmi place să fiu aşa şi doar aşa mă văd, cum ţie îţi place doar invers.:)
Pepe: Mi-aş dori şi mai activ să fiu, dar în acelaşi timp să mă și odihnesc mai mult…! Cum ţi se pare asta?
Antagonic.
Pepe: În comparaţie cu Silvana, mie îmi place să dorm măcar 30 minute după amiaza, însă de când a apărut Ioan, nu prea mai am timp și pentru somn la prânz. În altă ordine de idei, faptul că am o nevastă mai tânăra şi mai energică decât mine, nu face dacât să mă hrănească şi pe mine cu energie şi dorinţă de viaţă activă .
Silvana, cum reuşeşti să-mpaci totuși viaţa de noapte a Loft-ului cu viaţa de zi cotidiană, unde te afli în statut de mămică? Nu ţi-e dificil ca în fiecare luni să-ncepi un program ordonat cu tot ceea ce implică activităţile părintești în genere, după ce ai petrecut un weekend obositor?
Silvana: Deloc! O noapte pe săptămâna ies şi eu..mă răsfăţ un pic!! Restul zilelor mă culc de pe la 10 seara! 11 câteodată..că mă trezesc devreme, nu ţi-am spus?!? Avem acea regulă pe care nu o încălcăm, nu ieşim în timpul săptămânii decât cu ocazii foarte, dar foarte speciale.
Pepe, tu cum te implici în activităţile celor trei copii ai tăi? Ce crezi că este esențial să facă un tată pentru copiii săi?
Pepe: E important să-ţi înveţi copiii, indiferent de sex, să fie oameni frumoşi interior. Să ştie întotdeauna ce vor, să-şi dorească mereu un pic mai mult decât au deja, să fie responsabili, să fie curajoşi în a-şi asuma greşelile dacă le fac vreodată, să fie oameni deschişi şi pozitivi, competitivi.
Nu este greu să-ţi înveţi copiii despre ceea ce este bine sau rău, este însă întotdeauna dificil să le trasezi o traiectorie bună dacă nu le dai şi un exemplu personal bun.(asta e ca şi aia „să faci ce zice popa nu ce face el”…) Încerc să fiu un părinte care nu se dezice, care aşa cum spune, aşa şi face. Consider că este cel mai important.
Cu Ioan, câteodată, nu îmi prea iese :-). Pentru mine cel mai important lucru din lume în ceea ce îi priveşte pe băieţii mei, este să reuşesc să fiu un tată cel puţin la fel de bun pentru ei cât a fost tatăl meu pentru mine . Şi asta nu e uşor …
Silvana Berciu
Silvana, ştiu că ai un magazin cu hăinuţe pentru copii. Ţi-ai dorit în mod special să dezvolți personal o afacere proprie, considerând că-i necesar și pentru femeie să aibă o sursă de venit și satisfacție profesională sau ți-a apărut întâmplător o oportunitate în acest sens?
Silvana: Am un magazin de haine pentru copii, da, tot în asociere..ca şi Pepe, Loftul.
Şi îmi place să fiu activă, după cum ai spus şi tu şi îmi trebuia o ocupaţie pe lângă copii şi toate cele.
Până să-i nasc pe băieţi aveam full job, adică de dimineaţa până seara, dar când aveau gemenii 3 luni şi m-am întors la muncă am realizat că mă simt foarte frustrată lipsind atât de mult din viaţa copiilor.
Atunci am decis împreună cu prietena mea să deschidem un magazin online cu haine pentru copii, confruntându-ne amândouă cu lipsa acestora de pe piaţă românească şi aşa am reuşit să îmbin utilul cu plăcutul.
Ulterior am deschis şi un magazin stradal.
Hai şi de la voi o întrebare către mine! S-aud!😜
Pepe: Veniţi la mare weekendul cu 1 mai?
Hahah..om de afaceri pan’ la capăt…!! Având în vedere că-i și Paștele în aceeași perioadă, suntem un pic nehotărâți încă! Dar vă țin la curent!☺️
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
– Cum îţi place femeia? Ce te atrage iniţial la o femeie până s-o cunoşti atât de bine încât să alergi mai apoi alta? :))
– Asta este o întrebare la care puteam să răspund acum 15-20 de ani. Mâine poimâine fac 60. Mi se pare o întrebare caducă. Acum îmi plac femeile, aceleaşi femei. – Și-atunci de ce crezi că nu ai fost statornic pe de altă parte, până în prezent, în nicio relaţie?..hotărât totodată în a-ţi schimba statutul din burlac în bărbat însurat, la casa lui??
– Statutul asta este incert. După ce am să dezvolt un pic, ai să-nţelegi exact.
Uite..acum 15 ani mă certau nişte prieteni şi mă întrebau când am de gând să mă aşez şi eu într-o relaţie stabilă, să mă căsătoresc.
Culmeaaa, acum toţi sunt divorţaţi şi de fiecare dată când mă uit la ei şi le amintesc de întrebare, toţi îmi ocolesc privirea.
Doar unul a avut curaj să-mi spună… „ai avut dreptate!!”
Era la a treia căsătorie.
După a doua, înainte de a se duce la sfat, m-a întrebat de ce nu cred că relaţia va ţine.
„Păi pentru că, i-am spus, e inutilă a treia încercare.”
M-a întrebat atunci de unde ştiu şi i-am răspuns că se vede că nu ştie care este definiţia recăsătoriei.
„Recăsătorirea” este victoria speranţei asupra certitudinii.
A riscat, păi ce să-i fac? Acum râd eu de el.
– Hai frate..că-i evident ca n-ai prea vrut cu adevărat însurătoare ! N-ai vrut şi pace, recunoaște…!! ..că doar nu ştiai tu de acu’ 15 ani că se vor despărţi cu toţii la un moment dat, și astfel, fiind un vizionar, nu ți-ai dorit să treci printr-un asemenea mare stres. :)) În fine, revenind la oile noastre, poți să-mi spui de ce ţi-ai ales să fii şi regizor?
– Regizor sunt de mult, de când făceam televiziune.
Atunci însă mă numeam realizator de emisiune, tot un fel de regizor de altfel, doar un pic mai pragmatic în plus. Acum nu fac decât să folosesc ştiinţa optimizării şi să o aplic astfel la cinema.
– Ne place cum foloseşti ştiinţa optimizării, cum ai extins-o către cinema de asemenea… Și totuși care este cel mai îndrăgit film regizat de tine?..cu argument desigur dacă ai putea să confesezi
– Asta ar fi complicat dacă nu aş fi mândru de fiecare dintre ele într-un fel anume.
Primul, pentru că s-a întâmplat, după o aşteptare aşa de lungă.
Al doilea, pentru că l-am convins pe Bregovic să-mi facă muzica.
Al treilea, pentru că am avut ocazia să lucrez cu un mare actor, Adrian Titieni, şi să descopăr talentul altui actor excepţional, Tudor Smoleanu.
– 2-3 cuvinte despre tine? Ce te caracterizează? – E greu să mai spun eu ceva des. Orice aş spune, lumea tot ce vrea o să creadă. Sau ce am lăsat eu să se întrevadă. Am fost indolent cu imaginea mea, m-am complăcut şi acum, idiferent ce fac, tot la imaginea creată se referă lumea. Până şi tu mă întrebi de femei, când nu mai e cazul.
– Lumea te vede așa cum exprimi şi te aude după cum te-mbraci, aşa e lumea, ce să facem?!? În altă ordine de idei, știu că-ți place să călătoreşti, acesta fiind chiar unul dintre hobby-urile tale, unde ţi-a plăcut cel mai tare de prin locurile prin care te-ai preumblat?!?
– E greu să răspunzi la asemenea întrebare. Mi-e mai simplu să-ţi spun unde nu am călătorit, decât să spun unde aş vrea să merg, mi-e greu de asemenea, să fac comparații…mi-a plăcut fiecare țară prin specificul ei de ceva aparte, prin specific de regiune sau de tradiție sau de ocean sau de bucătărie.Sau.
Deci… n-am răspuns, dar m-aş întoarce însă, oricând, în Asia şi America de Sud.
– Înconjurul lumii în câte zile l-ai făcut?
– Am făcut de două ori ocolul pământului de bună voie: o dată în exact 80 de zile ca în Jules Verne şi altădată şi cu barca şi pe uscat.
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
-Eram ieri la masa cu o prietena buna de-a mea, care-mi spune la un moment dat cum ca ti-a dat unfollow pe fb.
„Dar cum asa? De ce?” o intreb nedumerita. In fine, mi-a raspuns ca ai fi pus un status vizavi de principiul tau de a nu lua iubita cu tine de 1 Mai la mare. Mai Silviu, ia spune-mi, care-i problema daca la evenimentul cel mai tare al anului, iti iei si iubita cu tine?? Cu ce te-ncurca ea pe-acolo??..ca sincer, nu prea inteleg..!
– Hahhahahaaa, foarte buna asta! Sunt convins ca prietena ta n-a vazut nici numarul de like-uri si nici pe cel de share-uri de la postarea mea:))
E normal sa fie si “victime” atunci cand postezi pareri de asa natura. Eu cred ca pentru foarte multi oameni starea de libertate este o necunoscuta. Nu ma intelege gresit, nu am nimic impotiva celor care vin cu partenerul de viata la mare de 1 mai. Cred doar ca prin textul meu am dat contur unei voci launtrice ce nu poate sa razbata la lumina decat in cazuri exceptionale. Dar pentru asta iti trebuie mult curaj sau chiar un soi de nebunie:) Stiu sigur ca fiecare om are nevoie sa “vaneze”. Eu sunt si sagetator si am asta in sange. Vanatoarea are menirea ei. Ne reconfirma mental ca inca mai suntem doriti, admirati. Dorinta exista in fiecare dintre noi si sa nu-mi spuna cineva in mod absolut ipocrit, ca n-ar incerca si altceva oricat de sudat ar fi cuplul din care face parte. E in firea naturii sa cautam mereu orizonturi noi, chiar si sexuale.
Sunt multi printe noi care sunt speriati de esec, la cel emotional ma refer, dar in egala masura le este fantastic de frica si de un eventual succes!
–In ce categorie a barbatului te-ai incadra?Esti pe alocuri misogin, sau simpatizezi femeia?
– Deloc misogin, iubesc femeile si le-am iubit mereu. Problema este ca uneori, fiind un tip direct si sincer, sochez.
– Cand, cum si de ce ai devenit MC initial?
– MC am devenit in timp. In timp ce puneam muzica. Mi-am dat seama ca sunt mult mai eficient cu microfonul in mana decat cu ochii in niste playere cautand mereu urmatoarea piesa. Imi place sa transmit. Imi place sa vad energia multimii. Imi place starea de explozie a bucuriei. Oamenii au capacitati energetice fenomenale atunci cand se simt bine. Sunt ca o calauza a noptii prin labirintul distractiei tale.
– Cand spui Fratelli, categoric spui si Silviu Andrei. Tin minte, de cand nici nu ne cunosteam inca, cum te auzeam vorbind molcom in microfon, murmurand cu voce grava „Welcome to Fratelli!!” Si brusc toata lumea sarea in picioare, vibram toti cu tine impreuna..Ne trezeai la viata. Si astazi inca, dupa atata vreme, esti parte intr-o echipa de oameni profesionisti. Cum ai ajuns acolo?
– Bai, ma faci sa plang. Fratelli este pentru mine cel mai important proiect de entertainment la care am luat parte. Un proiect de o anvergura fantastica cu care ma voi lauda toata viata mea. O echipa exceptionala cu profesionisti si cu oameni dedicati meseriei lor care de cele mai multe ori au pus Fratelli pe primul loc in ordinea prioritatilor personale. Fratelli este o stare. O stare de bine si ma simt foarte mandru ca am contribuit la puterea acestui brand din showbizz-ul romanesc.
– Ce faci in timpul liber? Corect ar fi probabil sa intreb daca ai si timp liber cateodata..:))
– O sa razi, am ceva timp liber. Ascult muzica, conduc, ma plimb cu bicicleta, ma joc cu copilul meu minunat, cunosc oameni noi, calatoresc. Imi fac poftele
– Aitrecut deja prinexperienta casniciei, destul de repede insa ai si divortat. Care-i statutul care te reprezinta mai bine? Pe de alta parte, mai acorzi credit relatiilor fericite? Exista oameni care se iubesc autentic pe termen lung?
– Mi-am dat seama ca nu sunt construit pentru casnicie. Sunt burlac de 3 ani. Am pastrat cu fosta mea sotie o relatie deosebita si suntem foarte buni prieteni. Ne crestem fetita impreuna, dar avem vieti personale diferite. Nu stiu daca asta e o reteta dar sigur suntem toti mai bine decat atunci cand eram casatoriti. Cred in relationare, nu in relatii pe termen lung. E oricum fantastic de greu sa stai langa un om care are un program complex asa cum e al meu.
– Te consideri un om de succes? Si daca da, cariera in ascensiune se datoreaza spiritului Fratelli sau mai degraba publicului Antena 1?
–Nu mi-am pus niciodata problema asa. Nu stiu daca sunt un om de succes. Am ajuns in pozitia asta pentru ca am muncit enorm. Publicul Fratelli este diferit de cel al emisiunii “ Un Show Pacatos” de la Antena 1. Ii iubesc deopotriva.
– Ultima intrebare este despre..cum imi pui tu o-ntrebare!
– Sincer, crezi ca n-am avut dreptate cu postarea mea de 1 mai?:))
–Hahahah…!!! Foarte sincer..! Nu si nu si iarasi tot nu!!! NU, nu ai avut:)))
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
Am citit zilele trecute un articol publicat în “New York Post” despre cât de inovatori sunt americanii în ceea ce priveşte viaţa de cuplu, de asemenea despre variantele pe care le propun aceștia pentru anticiparea unei vieţi de familie mai provocatoare şi mai plină de noutate şi satisfacţie, prin urmare astfel am aflat că există căsătoria “starter”, “test” sau “beta”, fiecare variantă fiind caracterizată printr-o limită temporală strictă, cu mult mai mică decât obișnuitul “până când moartea ne va despărţi”.
Cu alte cuvinte, partenerul devine doar un însoţitor acceptat pentru următorii 2 până la 5 ani maxim, mai exact până la expirarea contractului ori a licenţei de căsătorie valide, iar după expirarea termenului prestabilit renegociindu-se de comun acord o prelungire a acestuia, cum se procedează de altfel în orice parteneriat bine intentionat, încheiat în termeni amicali şi reciproc avantajos, un fel de “win-win”.
Până aici poate că nu este nimic ieșit din comun, problema intervine când împreună cu contractul expirat se cam ofilesc și sentimentele partenerilor implicați care constată, cu multă îndreptățire, ce bine au făcut că au încheiat doar un mariaj de încercare, simțindu-se ușurați când perioada de testare s-a incheiat și confirmând apoteotic un sfârșit implacabil de … expirare.
Astfel sentimentul inițial de îndrăgostire are un sfârșit natural, aproape ca o eutanasie controlată, în care de la începutul poveștii cei doi acceptă că sunt limitați în compatibilitate pe termen scurt, un soi de sinceritate limitată fără dorința de mai bine și mai reciproc avantajoasă, pentru că orice forțare de sentiment de început este sortită să strice entuziasmul
… Așa se face că toate aceste mariaje de test, se incheie fără excepție, într-un moment de expirare fără continuitate după termenul prestabilit.
Cauza acestor deviaţii, după cum se vorbește în articolul menționat, ar putea fi considerată ca fiind lipsa unui model de viaţă updatat pentru generaţiile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, de asemenea și lipsa încrederii unui partener în celălalt, definitorie pentru mileniali.
Se pare că această incapacitate de a se baza unul pe celălalt îi şi predispune pe cei implicați într-o relație de cuplu la renunțarea la căsătorie fără împotrivire, fără nevoie de consiliere şi cel mai des și fără regrete, decât la a lupta pentru uniune şi a identifica în partener persoana compatibilă pe termen nedefinit, de a înţelege şi comunica propriile trăiri şi sentimente, pentru a construi astfel un viitor asumat împreună, trăit într-o armonie blajină si înțelegătoare, cu dragoste față de cel care, nu este mai mereu într-o stare neapărat pozitivă sau foarte clară cu sine, așa cum se intampla des într-o relație normală.
Un alt studiu, se menţionează în acelaşi articol, arată că milenialii americani ar trebui să fie pe de altă parte, generaţia educată la nivelul cel mai de sus, generația evoluată, însă comparativ cu generaţiile mai în vârstă se pare că au multe lacune în citit, în matematică şi tehnologie totodată, lucru care îi cataloghează ca fiind totuși inadecvaţi pe piaţa muncii, înclinaţi spre dependenţe informaţionale, mai degrabă teoreticieni decât aplicatori, influenţaţi de cultura digitală care le și guvernează viaţa în mare parte.
Milenialii preferă clipă efemeră din “acum şi aici”, decât o eternitate de “acum şi pentru totdeauna”, limitându-se pe sine în trăiri și limitând și partenerul în efuziunile sale sentimentale posibile, cu tentă temporală nedefinită.
Această nesiguranţă pentru angajament etern rezidă de fapt din nesiguranţa proprie, aceștia vor aştepta permanent din partea celorlalți confirmarea propriei valori, astfel vor acumula dezamăgiri şi nefericiri şi resentimente dacă n-o primesc, lucruri care preced momentul rupturii.
Milenialii pare că în fapt trăiesc chinuiţi de întrebarea: “Oare acum îţi aparţin ţie sau sunt singur?”, renunţând astfel la o introspecţie incisivă, constatând doar manifestări vizibile de nemulţumire și îndreptându-se fără ezitare către un „outcome” acceptat și limitat la ceea ce se vede și se simte instinctiv, fără prea multe neliniști și dileme metafizice care durează în răspunsuri.
Articolul citit de mine mai zilele trecute, se încheie în ton firesc și simplu, are o nuanță de concluzie firească cu trasaturi inteligente, spunând că indiferent de cât de simplu îți este să anulezi actul marital, indiferent de cât de facil devine să ștergi o căsnicie în hârtii, milenialii vor învăța însă și ei din proprie experiență, că suferința și pierderile sufletești rezultate în urma unei rupturi sentimentale de acest fel, nu vor fi la fel de limitate temporal si nici nu pot fi ignorate în prezent, deși sunt evenimente trecute, ele vor dăinui în adâncul nostru, formându-ne personalitatea de adult, atât în minte, cât și în trup, cât și în suflet.
Sunt o simplă femeie, mamă, soție, soră, fiică totodată și un prieten devotat pe care te poți baza în orice circumstanță, mai sunt o femeie care crede că fiecare om poartă în inima sa chipul lui Dumnezeu, iar pentru unii dintre noi Dumnezeu poate exista încă un pic ascuns, pentru alții însă acesta trăiește evident și vizibil, si aceștia sunt oamenii vii care mi-au influențat cel mai profund viața, sunt oameni senini, blajini și care aduc cu ei multă dragoste și bunătate … de aceea și cred în faptul că oricine se poate schimba în bine depășindu-și neputințele proprii, dar această schimbare este posibilă doar cand vine ca un impuls din interior, ca o urmare firească într-un moment important al vieții trăite, și ne influențăm reciproc prin alegerile care le facem, cum ascultăm, cum vorbim, cum iubim și iertăm, cum înțelegem și cum ne acceptăm unii pe alții.
În câte vise-n braţe-mi te cuprind…
Te rog să mă crezi, eu nu te mint!
În câte vise lângă corpul tău mă trezesc
şi palma ta fermă-mi rămâne pe piept.
Mi-e dor s-ating al tău suflet înmuiat în miros de flori,
să savurezi cu poftă gura-mi uscată de amor.
La lăsarea serii să-mi spui o minunată poveste,
apoi să-mi fredonezi o melodie în solfegii celeste.
Flacăra purelor emoţii să ne trezească din amorțiri,
cântecul iubirii să-nchege mii de simţiri.
Să m-acoperi şi descoperi ca pe-o a doua piele
îmbrăcându-mă într-un palton lung de bezele.
Mi-e dor să-mi pun capul pe pieptu-ţi, bătăile să-i număr,
să-ţi sărut cu patos ai tăi netezi umeri.
Să sorb din al tău respir ce-mi dă mie suflare
și inima-mi se vindecă de o dulce-amară jale.
Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”
De ce mi te-a adus soarta,
iar eu ţi-am deschis poarta?
De ce mă uit în neştire la lumină?
Oare vreau să am viaţă senină?
De ce tristeţea e un poştaş gri şi mut
ce din uşă-n uşă vrea să bată?
De ce soarta mă bate pe nedrept
și inima mă doare adânc în piept?
De ce ne-am întâlnit la răscruce de drum
și ne-am pierdut în al iubirii scrum?
De ce-am pierdut atingerile parfumate?
De ce îngeri dulci pe buze-mi cântau
și prezenţa ta simplă mă-ncânta?
De ce numele tău îl scriam cu fumul de ţigară
și visam să aud acorduri de chitară?
De ce n-am uitat căldura şoaptelor,
jurământul dat cândva viselor?
De ce visăm cu ochii deschişi
și ne aruncăm priviri pe furiş?
De ce viaţa-i plină de suspine,
ca un biet suflet, rupt din mine?
Totuşi…de ce mi te-a adus soarta
și eu ţi-am deschis…iar…poarta?
Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”
Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”
Dacă nu-nţelegi a mea tăcere,
cum să-nţelegi ale mele cuvinte?
Când nu mai simt nici o plăcere
și trec prin vălmăşaguri de suspine…
Vreau să trăiesc fără să mă prefac
că nu mă doare apusul prelungit,
și că-n miez de noapte aud: tic-tac…
Cenuşăresei visele i s-au şubrezit…
Că-n viaţa asta n-am folosit
toată cutia de creioane colorate,
că iubirea noastră a fost doar un mit,
c-am fost prea bună, dar prea departe…
Dar nu-i nimic, chiar de mor în mine,
voi învăţa din nou arta de a iubi.
Voi începe cu mine însămi, chiar de mâine
să fiu singură, aşa nimeni nu mă va putea răni…
Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”
Necessary cookies enable essential site features like secure log-ins and consent preference adjustments. They do not store personal data.
Niciunul
►
Functional cookies support features like content sharing on social media, collecting feedback, and enabling third-party tools.
Niciunul
►
Cookie-urile analitice urmăresc interacțiunile vizitatorilor și oferă informații generale despre valorile metrice, cum ar fi numărul de vizitatori, rata de respingere și sursele de trafic.
Niciunul
►
Cookie-urile publicitare oferă reclame personalizate pe baza vizitelor tale anterioare și analizează eficiența campaniilor publicitare.
Niciunul
►
Cookie-urile neclasificate sunt cookie-uri în curs de clasificare, împreună cu furnizorii cookie-urilor individuale.
