- Căutați rame de ochelari calitative și eficiente? Apelați la EXPERTOPTICby Ionita Cristian Alexandru on 20 februarie 2024 at 19:54
Dacă ne aruncăm într-un profil, 13 e un număr prim și impar, deci nici matematica n-a vrut să spună prea multe despre el. Cifrele impare sunt traduse însă în limba engleză ca odd numbers, așadar, nu pare nimic mai straniu, sau odd, decât superstițiile milenare la care este condamnat.
Asociat zilei de 13, numărul chiar alunecă în tărâmul patologiei, provocând ca angoasă extremă paraskevidekatriaphobia, iar lucrurile devin astfel cu adevărat serioase.
Dacă ne amintim filmul 1408, vedem cum aceste frici sunt transmise chiar și prin interpretare numerologică, nu puțini fiind cei care calculează date importante.
Mai mult, se spune că un nume de 13 litere aduce în soarta noastră norocul diavolului.
Poate că ar trebui să ne resemnăm în fața acestor temeri și să ne acceptăm cu sensibilitățile și frământările noastre, dar nefastul număr sau mai bine zis, păcătoasa frică asociată lui iși cam vâră coada în planurile noastre.
Ca dovadă, evitarea oricărei inițiative sau chiar activități în data de 13 – de la călătorii până la căsătorii- aduce economiilor 800 milioane de dolari în pierderi anuale. Total irațional, dacă ne gândim că doar majoritatea aeroporturilor și chiar a camerelor de hotel nu au numărul 13 pe la porțile de îmbarcare și camere, deci să ne urmăm inima că doar întâmpinăm cele mai bune auspicii!
Dincolo de inspirație, armonie cu spiritul zonei, fezabilitate, ei bine, numărul 13 ajunge să aibă un cuvânt de spus și în arhitectură, dacă e să aruncăm un ochi pe o statistică a Stress Management Center and Phobia Institute, studiu ce evidențiază cum 80% din clădirile înalte din Statele Unite nu au numerotat etajul 13.
Se bat cumva cap în cap științele medicale cu principiile vindecării holistice?
Absența lui 13 din numerotarea spitalelor ar confirma un consens, totuși.
Ne lepădăm așadar de frica de 13 așa cum ne-am lepădat și de el?
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.