Ştiu doar că-i esenţial ce-am gândit eu ieri.
Manifestăm diferit iubirea, dar ne-o iubim împreună. Eee… ce zici de asta??

Ai înţeles ce vreau să spun?
Pot să te iubesc eu pe tine mult şi pentru totdeauna şi profund. Şi chiar te iubesc aşa.
Poţi şi tu să mă iubeşti aşijderea.
Şi chiar mă şi iubeşti aşa.
Doar că eu manifest iubirea prin atenţie crescută sau grijă de cum simţi, ce simţi şi să nu simţi ceva ce doare, doar lucruri ce te mângâie.
Iubirea ca mod de manifestare în reprezentarea mea, pentru a fi transmisă către tine corect şi coerent, îmbracă neapărat această formă de exprimare afectivă; expusă vizibil afectiv, vorbită în emoţii trăite şi nu în raţional de situaţie argumentat cu logică şi nu bazat pe argument de sentiment.
Tu când mă iubeşti pe mine, manifeşti siguranţă de sine, autoritate; bazată pe rol de responsabilitate, nu de afectivitivitate emotivă în simţuri şi bâlbâită în gesturi pupăcioase.
Nu manifeşti expunere sentimentală gestuală sau vorbită tu, ci transmiţi alte valori de iubire, considerate a fi suficient de bine înţelese în definiţie de aceeaşi iubire, tot profundă ea şi importantă, cu mod de manifestare bazat însă, pe valori şi principii morale, nu gestual sentimentale.
Am înţeles un lucru esenţial azi.
Aşa consider eu.
Căci pe ea, iubirea, ne-o putem iubi împreună şi la fel de credibil o vom simţi amândoi, dar numa’ dacă înţelegem exact şi cert şi fără îndoială, că deşi iubim la fel, simţim la fel, trăim la fel… percepem că trebuie s-o manifestăm spre celălalt, altfel.
Căci pentru fiecare dintre noi, este altfel nevoia afectivă personală. Eu am necesitate de îmbrăţişat de către tine des, tu ai nevoie categoric de un pic de spaţiu personal mai mare.
Şi ar tot putea continua exemplele.
Eu sunt inteligent emoţională, tu mă completezi cu raţionalul imbatabil.
Şi tot aşa…
Eu pun accent pe manifestare vizibilă de afect puternic dacă-l simt, tu pe manifestare logică principială.
Temeri de lipsa de dragoste, n-avem sau nu ar trebui s-avem, niciunul. Căci iubim dragostea noastră împreună.
Dar o manifestăm în antiteză.
Noi suntem de fapt în antiteză, de aceea ne şi completăm atât de bine, iubindu-ne. Căci extrovertul meu invidiază introvertitul tău.
Optimismul meu are nevoie de-un pic din pesimismul tău, proverbial deja… exagerez, un pic aici, îţi dai seama, nu-i aşa?:)))
Ehh.. lipsa mea de umor, CÂTEODATĂ, hahahah, invidiază umorul tău sec pe alocuri, altădată.
Şi tot aşa…
Că de aia zic, am înţeles ceva esenţial eu ieri.
Că iubim iubirea noastră amândoi, iubim până şi faptul că ni se manifestă diferit.
Eu am nevoie să mă iubeşti tu aşa, manifestat în felul tău, tu ai nevoie să te iubesc eu tot aşa, manifestat în felul meu.
Ne place şi iubim în completare iubirea pe care ne-o iubim.
C-aşa e şi normal, să ne trăim.
Iubind iubirea noastră împreună.
Şi fără s-o răstălmăcim.
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
