INIMĂ NEBUNĂ

Ce curată nebunie, adânc în fiinţa mea..
Oare ce-mi umple inima? Cred că dragostea…
Tristeţea-mi era mână-n mână cu tăcerea,
uitase de mult, săraca, ce e fericirea…

Căci iubirea începe unde nu astepţi nimic în schimb.
Tremurul mâinii pe harfa vieţii vreau să-l plimb…
Scriu versuri de dor pe a cerului perete
ca-n ceasurile de amurg să mă lepăd de regrete…

Fântâna sufletului renaşte acum în mine,
muza mă sărută, cu buzele-i senine…
Capcanele de ieri dezmint tot ce s-a trişat,
muguri de emoţii în inimă mi-au alunecat…

Aş vrea, corzi de chitară să răsune în surdină,
sub farul stelelor mângâindu-mi inima nebună…
Savoarea clipei neancorate se avantă încrezător,
în numele iubirii să depună jurământ de dor…


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.