Autor: Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA Sunt psiholog, trainer, coach, psihoterapeut, scriitor, și orice alt rol a fost și va fi nevoie pentru a-mi duce viziunea la îndeplinire. Titlurile și chiar meseria sunt irelevante. Am organizat conferințe, bootcampuri, traininguri, am scris 6 cărți și am făcut coaching unu la unu cu multe cupluri. Ce contează pentru mine e mesajul și energia, forțași pasiunea pe care le punem în spatele visurilor noastre. Toate acestea, luate împreună cu disciplina și perseverența de a crea un plan, de a face pașii de acțiune pentru a materializa și a duce la bun sfârșit ceea ce a apărut doar ca o idee sau un vis.

Greşelile ce ţi-au distrus încrederea în tine1 reader now

De ce nu avem încredere în noi

Încrederea în sine şi stima de sine scăzută sunt o falsă percepţie a propriei persoane.

O FALSĂ percepţie.

Adică nu este o problemă reală. Este o alegere pe care o facem atunci când dăm voie gândurilor noastre să spună lucruri greşite despre noi:

– nu sunt destul de bun;

– sunt prost;

– nu am valoare ca şi fiinţă umană;

– sunt o persoană incompetentă;

– învăţ greu;

…şi multe alte gânduri de genul acesta.

Evident, nimic nu ne împiedică să gândim invers şi în favoarea noastră, însă nimeni nu ne-a învăţat cum, şi mai mult, este în avantajul unora din jurul nostru să rămânem cu o încredere slabă în propriile noastre forţe pentru că astfel le servim mai bine interesele.

Dar asta urmează să se schimbe!

Ideea e că, deşi 20 % din oameni au zis că încrederea ar fi o problemă, dacă lucrurile nu arăta în viaţa ta cum ţi-ai dori, nu ar trebui să te agăţi de încredere din două motive:

1. Se întâmplă ceea ce gândeşti, profeţiile care se autoindeplinesc.

Există oameni care cred că pot şi oameni care cred că nu pot. Ambele părţi au dreptate. – Henry Ford

2. Încrederea se dezvoltă acţionând, iar tu nu acţionezi pentru că nu ai încredere. Este foarte important să spargi cercul vicios acţionând, pentru că doar asta îţi va creşte încrederea!

Mulţi oameni se folosesc de lipsa de încredere ca de o scuză. „Eu oricum nu am încredere în mine, aşa că mai bine stau în casă toată ziua”.

Aici nu mai vorbim de încredere ci de lene şi puturoşenie, lucruri total diferite.

Cum arată o persoană cu puţină încredere în sine

– este retrasă social şi nu îi face plăcere să cunoască oameni noi;

– are o teamă permanentă de „ceva” necunoscut şi stări emoţionale negative zilnic;

– are probleme cu mâncatul (de obicei se vede şi în aspectul fizic);

– incapacitatea de a spune „mulţumesc” când i se face un compliment;

– pesimism;

– frică de ceea ce cred şi spun oamenii din jur;

– incapacitatea de a susţine şi apăra propria părere;

– aşteptări mici de la viaţă şi de la propria persoană.

Un material consistent despre indicii că nu ai încredere în ţine poţi vedea aici: >>> Indicii ca nu ai incredere in tine <<<

Hai să vedem în continuare ce anume duce la scăderea încrederii în sine, ca să ştim împotriva a ce luptăm.

Abuzurile

Christina Grof este soţia lui Stanislav Grof, unul din întemeietorii psihologiei transpersonale. Şi nu este doar soţia lui, ci şi creatoarea unei munci imense în acest domeniu.

Ea personal s-a luptat cu alcoolismul şi prin terapia transpersonală a reuşit să îl depăşească iar în urma muncii pe care a făcut -o cu ea precum şi cu mulţi alţi oameni, a scris o carte, care se numeşte „Setea de întregire”.

Ce spune Christina în această carte este o idee pe care o întâlnesc tot mai des în lucrările moderne de psihologie.

Că adevărata sursă a problemelor noastre vine în urma unei rupturi care s-a produs între om şi lumea lui interioară, spiritul lui de unde izvorăşte de fapt toată puterea uriaşă a fiinţei umane.

Ca efecte secundare, avem toată paleta de probleme, de la încredere scăzută în sine, la dependenţe, depresie şi aşa mai departe.

Una din cauzele majore pe care Christina le-a descoperit, cauze care duc la scăderea drastică a încrederii în sine, sunt ABUZURILE.

Nu ne naştem cu stimă de sine scăzută. Ne naştem ca un lut şi suntem modelaţi de cei din jur şi de mediul în care creştem. Vestea bună e că vine o zi pentru fiecare, când acesta devine meşter şi poate să se pună la roată, învârtind şi modelând chiar materialul din care este el însuşi făcut.

Multora însă nu li se spune că pot deveni proprii lor creatori în această viaţă, aşa cum am zis mai sus.

Abuzurile pot fi de 6 feluri, cel puţin:

– abuzuri fizice (când suntem loviţi fizic);

– abuzuri sexuale (când suntem agresaţi sexual);

– abuzuri verbale (când ni se vorbeşte urât);

– abuzuri emoţionale (când suntem sub teroare);

– abuzuri intelectuale (când nu suntem lăsaţi să ne exprimăm şi să gândim);

– abuzuri spirituale (când ni se impune religia sau orice altă formă spirituală).

În vorbele Christinei Grof

Mulţi dintre noi se nasc în deşert şi sunt împinşi spre o supravieţuire dureroasă. Încă de la apariţia pe lume suntem înconjuraţi de abuzuri fizice, emoţionale, intelectuale, sexuale sau spirituale, de emoţii violente şi de o lume care nu numai că nu ne susţine, ci, în plus, ne spune într-una că suntem răi.

Alte motive pentru care ai o încredere în sine scăzută

Sănătatea: atunci când ne îmbolnăvim, de multe ori tot din cauza deciziilor noastre zilnice, sau când abuzăm noi înşine de corpul nostru cu substanţe, alimente sau cu un stil de viaţă dăunător, stima de sine scade automat. Boala este un mesaj precum şi o reamintire a cât de fragili şi vulnerabili suntem.

Pierderea: pierderea cuiva drag, o despărţire de persoana iubită ne poate scădea încrederea pe care o avem în noi, mai ales dacă nu putem explica de ce anume am fost părăsiţi.

Eşecurile: deşi nu ar trebui, eşecurile sunt o altă cauză a stimei de sine scăzute. Cauza principală este sistemul educaţional care pedepseşte greşeala în loc să o vadă aşa cum este în realitate, singura cale de a progresa şi de a învăţa rapid.

Social: oamenii din jur pot să atace şi să distrugă stima de sine a unui om dacă omul este vulnerabil.

Deşi motivele pentru o încredere în sine scăzută sunt multe, încrederea pe care o avem în noi este responsabilitatea noastră.

Spune-mi într-un comentariu mai jos cum stai cu încrederea în tine şi ce alte semne ale unei încrederi scăzute cunoşti!

Indiferent cine eşti, ce trecut ai avut, ce cred alţii despre tine, în personalitatea ta stă un potenţial care poate fi materializat în lucruri fantastice.

Pentru a te ajuta să-ți crești gradul de încredere în sine am pentru tine cartea Impulsul pentru vocația ta. Folosind această carte, vei putea să treci peste obstacolele care îți stau în calea descoperirii vocației, și apoi vei învăța să îți descoperi talentele, să le dezvolți și să le valorifici. Iar la sfârșit vei înțelege că viața pe care tu o trăiești și vocația ta sunt de fapt unul și același lucru.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

Sunt psiholog, trainer, coach, psihoterapeut, scriitor, și orice alt rol a fost și va fi nevoie pentru a-mi duce viziunea la îndeplinire. Titlurile și chiar meseria sunt irelevante. Am organizat conferințe, bootcampuri, traininguri, am scris 6 cărți și am făcut coaching unu la unu cu multe cupluri.

Ce contează pentru mine e mesajul și energia, forțași pasiunea pe care le punem în spatele visurilor noastre. Toate acestea, luate împreună cu disciplina și perseverența de a crea un plan, de a face pașii de acțiune pentru a materializa și a duce la bun sfârșit ceea ce a apărut doar ca o idee sau un vis.

www.personalitatealfa.com/

Primul pas în creşterea încrederii în sine – acceptarea de sine

Nu putem schimba ceva până când nu acceptăm acel lucru. Condamnarea nu eliberează, ci asupreşte. – C. G. Jung

Povestea acceptării mele

Primul lucru pe care l-am făcut în clipa în care mi-am acceptat cele mai mari defecte, a fost să plec capul în jos, umil. Nu umilit, dar umil.

Cred că este aceeaşi senzaţie pe care o ai cu o clipă înainte de moarte când îţi dai seama că de fapt eşti doar un muritor ca orice altă vietate ce a umblat pe Pământul acesta. Ştii că nu eşti aşa şmecher cum te credeai, dar că există o bucurie în toată povestea asta. Aşa fragil şi vulnerabil , ai îndrăznit să visezi şi să încerci să cucereşti pământul şi cerul.

Acceptarea de sine este o moarte şi o renaştere în acelaşi timp.

Pentru ca ceva nou să se nască, ceva vechi trebuie să moară.

Când la vârsta de 30 de ani mi-am dat seama că tatăl pe care nu îl suportam, pe care îl uram pentru că era alcoolic şi ne-a părăsit era la fel ca mine, am plecat capul în jos pentru că într-o clipă am primit toate răspunsurile.

Ştiam în teorie că atunci când urăşti pe cineva, urăşti de fapt trăsăturile tale pe care le vezi în celălalt pentru că e mai uşor să le vezi la alţii, decât la tine. Mult mai uşor.

După 8 ani de psihologie, eu tot nu ştiam ce am moștenit de la tata.

Tata era alcoolic şi fugea de responsabilităţi. La o primă vedere eu nu aveam vicii sau dependenţe.

Tata era impulsiv şi strica toate relaţiile cu cei din jur, eu încercam să lucrez la relaţii şi să construiesc ceva durabil.

Eu încercam aşa cum puteam să păstrez cât de cât o relaţie cu ambii părinţi, el nu mai vorbea cu părinţii lui (bunicii mei).

Dacă puteam să spun ceva clar, era că sunt total DIFERIT de tata.

Şi din nou, minunatele proverbe româneşti în care am găsit atât de multă înţelepciune:

”Așchia nu sare departe de trunchi.”

Trecuseră deja câteva luni de zile de când făceam sport, iar eu stagnam în procesul de slăbire. Slăbisem destul de mult dar m-am blocat într-un punct şi nu mai aveam nici un progres.

M-am trezit în faţa gheretei cu fast-food, având poftă să mănânc un kebab. Conştiinţa mi-a zis ”Parcă vroiai să slăbeşti”. Iar eu am zis ”Doar azi, că acum mi-e poftă”.

Cu această frază, întreaga mea lume s-a dărâmat.

Am realizat că ”doar azi mai beau un pahar” spune tata de 30 de ani.

Eram la fel ca el, singura diferenţă era substanţa pe care o băgam în mine. El alcool, eu mâncare.

De asta eu nu mai progresam, pentru că mâncam zilnic câte o prostie şi mă minţeam cu ”doar azi, doar acum, aşa s-a nimerit că mi-e foame şi nu am ce să mânc în altă parte”.

Știi cum m-am simţit în acel moment?

Eram în plin război. Eu și tata eram amândoi răniţi în tranşee, doar că el mai bătrân şi mai neputincios iar eu mai tânăr şi mai în putere.

Eram doi camarazi, răniţi în acelaşi război, încercând să scăpăm cu viaţă din ororile războiului.

Mi-am dat seama în acea clipă că tata nu are internet, antrenori de sport, coach, psihologi, terapeuţi, nu ştie ce e aia dezvoltare personală şi nu îi înţelege rostul, locuieşte singur de 20 de ani, nu are un grup de sprijin, nu are perspective de a-şi schimba viaţa, toată lumea de la părinţi, colegi, fosta soţie l-au certat şi acuzat că e slab, că e alcoolic şi tot ce mai are acum la 55 de ani este un fiu care trece 20 de minute pe săptămână la el, îl vede beat, îl urăşte şi fuge de el, aşa cum au fugit toţi ceilalţi.

Mi-am dat seama că amândoi avem aceeaşi luptă. Iar eu am atâtea avantaje şi tot nu câştig bătălia. Cât de greu trebuie să îi fie lui?

În clipa aceea am lăsat toate rahaturile deoparte şi l-am iubit pe tata şi m-am iubit și pe mine. Mi-am jurat că niciodată nu o să îl mai critic, judec, cert.

Dacă înainte nu îl suportam mai mult de 20 de minute pe săptămână, în ultimii 2 ani din viaţa lui, stăteam împreună câte un weekend întreg, în aceeaşi cameră, eu lucrând la calculator, el privind la televizor. Eu de obicei nu suport să îmi fie invadat teritoriul şi intimitatea psihologică atunci când vreau să lucrez. Nu suport pe nimeni prea mult pe lângă mine mai ales dacă vreau să creez, să scriu sau am idei faine pe care vreau să le implementez.

Cu tata am stat cu mare plăcere în aceeaşi cameră zile întregi, lucru pe care nu mi-l imaginam posibil în această viaţă.

Împăcarea cu tata, cu 2 ani înainte ca el să moară, este una dintre cele mai mari realizări ale vieţii mele. Iar beneficiul a fost dublu. Nu doar că am avut un tată din nou la 30 de ani, cu toate că mai mult eu aveam grijă de el, dar m-am recâştigat pe mine.

Iubirea pentru el şi iubirea pentru mine au apărut în acelaşi timp.

Am înţeles lupta pe care NOI o dăm, duşmanii şi obstacolele pe care NOI le avem de înfruntat. Am înţeles că dacă NOI nu ne sprijinim între noi, nimeni nu va mişca un deget.

În ziua în care am vrut să mănânc acel kebab şi am avut revelaţia, m-am dus la tata şi l-am găsit în birt. Pentru prima dată l-am privit altfel, i-am luat o bere, am băut şi eu cu el o bere iar la sfârşit, l-am îmbrăţişat şi i-am spus ”te iubesc”. Şi l-am ţinut în braţe. Mi-a zis ceva ce nu ştiam cum sună din gura lui: ”Şi eu te iubesc”.

Deşi nu i-am mai spus niciodată de atunci să nu bea, în câteva săptămâni nu a mai băut. Fără să îi spună nimeni, nimic.

În multele weekend-uri pe care le-am petrecut împreună, nu a pus gura deloc pe băutură.

Pot doar să bănuiesc că golul acela din interiorul lui pe care încerca să îl umple cu cisterne de alcool era în sfârşit plin. Cu iubire şi acceptare. Iar alcoolul nu mai era necesar pentru că nu vroia să uite de această nouă realitate în care petrecea zile la rând cu fiul, trăind poate pentru prima oară în 30 de ani de la divorţ, o viaţă normală într-o mică familie (eu locuiam deja cu Oxana) în care era acceptat şi iubit fără să i se mai spună că nu e bun aşa cum e.

Ştiu că poate povestea asta ţi se pare un pic siropoasă însă trebuia să o scriu, deşi am mai scris-o de vreo 3 ori, sub altă formă.

Am scris-o pentru că ştiu că o expersie precum ”acceptarea de sine” nu îţi spune foarte multe dar ilustrarea acestui proces într-o poveste ca aceasta, face lucrurile mult mai clare pentru tine.

Cum să te accepti și ce înseamnă asta

Acceptarea de sine înseamnă că vine o clipă când te îmbrăţişezi pe tine, fizic, mental, emoţional, spiritual şi îţi spui ”Bravo, băi!”

Bravo pentru că lupţi, bravo pentru că încerci, bravo pentru că nu abandonezi lupta. Bravo pentru că speri, te ridici după ce cazi, te încurajezi şi o iei de la capăt din nou şi din nou.

Oricine eşti şi oriunde ai fi, meriţi un bravo. Nu eşti mai prejos cu nimic faţă de niciun alt om de pe Pământul acesta. Poate ţi se pare că ai o viaţă foarte diferită, dar asta doar pentru că lecţiile tale de viaţă sunt diferite.

Unul trebuie să înveţe să fie fericit fără bani şi apoi, după ce învaţă, va avea toţi banii din lume.

Altul trebuie să înveţe să îşi umple golul din interior cu iubire, nu cu alcool sau mâncare.

Iar altul deşi e copil de miliardar, trebuie să înveţe că nu banii sunt scopul vieţii şi nici drogurile.

Toţi plătim preţul dacă nu belim ochii la lecţiile pe care viaţă ni le predă, în mod repetat, cu răbdare şi uneori cu o răceală dură.

Diamantele se nasc sub presiune, iar viaţa ştie asta şi te vrea diamant.

Fericirea şi împlinirea pe care le cauţi sunt deja în tine dar sunt acoperite cu ură, cu acuzaţii, cu critică şi tot ce trebuie să faci este să te accepţi cu adevărat ca fiind o fiinţă extraordinară ce se află aici să înveţe lecţii, unele chiar dure.

Acceptarea de sine nu înseamnă deloc că mă accept şi apoi mă culc şi mor fericit, că mă tăvălesc ca un purcel în mocirla propriei mediocrităţi (îmi cer scuze purceilor reali, ei nu au greşit cu nimic).

Acceptarea de sine înseamnă că aici şi acum accept că sunt o persoană puternică, plină de iubire şi potenţial de a schimba întreaga lume şi în acelaşi timp accept că de azi vreau să îmi folosesc acest potenţial mai eficient.

Să mă accept înseamnă să îmi dau seama că deşi condiţiile de viaţă şi deciziile mele m-au adus în punctul acesta al vieţii, totul se poate schimba începând de azi.

Să mă accept înseamnă să ştiu că ceea ce deciziile mele şi comportamentele au stricat în ani de zile, nu poate fi reparat într-o clipă ci punând în fiecare zi câte o cărămidă la noua construcţie, la noua mea viaţă.

Acceptarea nu înseamnă că îi voi tolera tatălui meu comportamente distructive care mă afectează pe mine. Mă protejez împotriva lor şi după ce îi ofer îmbrăţişarea şi acceptarea mea, îi pun clar în vedere că este responsabil de acţiunile lui.

Acceptarea necondiţionată nu înseamnă să te sabotezi pe tine iar acceptarea celor din jur nu înseamnă că te laşi să devii preşul lor pe care îşi şterg picioarele.

Nici pe departe. Suntem personalităţi alfa şi cine ne calcă pe coadă învaţă repede să nu mai repete greşeala.

Te accept însă fiecare dintre noi are graniţele sale personale. Accept că eşti liber să faci orice îţi doreşti în limita graniţelor tale însă pe teritoriul meu, doar eu iau deciziile ce mă privesc.

Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi – John Stuart Mill

Să mă acccept înseamnă să pot avea o fundaţie solidă de unde să încep să construiesc.

Dacă eu nu mă accept azi aşa cum sunt şi nu mă iubesc aşa cum sunt, înseamnă că eu cred că sunt altcumva. Astfel, trăiesc o minciună. Cum poţi să construieşti o clădire solidă pe o fundaţie din aer?

Cum începe iubirea de sine şi încrederea în sine?

Un lucru îl ştiu sigur.

Nu poţi decide că gata, din clipa asta, eu mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt. Poţi să îţi spui asta, poţi să îţi şi repeţi, dar pentru 99.99% din cei care încearcă asta, nu va funcţiona.

Pentru că a te gândi la iubire, nu înseamnă să iubeşti.

Iubirea înseamnă FAPTE şi ACŢIUNE.

Nu te mai gândi deloc la iubirea de sine, sau acceptarea de sine ci începe să te COMPORŢI ca şi când te iubeşti şi te accepţi.

1. Venerează-ţi corpul. Dacă repeţi continuu ”mă iubesc şi mă accept” în timp ce te otrăveşti, mânci ca porcul, ai vicii şi abuzezi de corpul tău prin lipsa de somn, lipsa de mişcare şi privarea corpului de tot ce are nevoie pentru a fi în formă , energizat şi să te mândreşti cu el în oglindă, te minţi la greu şi primul pas pentru a te accepta şi a te iubi este să priveşti adevărul în faţă. Da, eşti porc sau scroafă dar îţi promiţi ţie că în ciuda tuturor dificultăţilor, vei face orice e nevoie ca să schimbi lucrul acesta.

2. Învaţă şi educă-te continuu. De aceea iubesc dezvoltarea personală. Nu trebuie să fii psiholog, om de ştiinţă, sau vreun mare înţelept ca să începi AZI să te dezvolţi personal. Începe cu cel mai mic lucru posibil. Citeşte zilnic dintr-o carte de dezvoltare personală. Intră într-o librărie în oraşul tău şi vei vedea raftul cu cărţi de dezvoltare personală. Cu asta începe schimbarea ta. Dezvoltă-ţi abilitatea de a face ceva.

Nu există nimic mai puternic decât să faci în fiecare zi câte puţin pentru o viaţă mai bună.

Citeşte, fă sport, dezvoltă-ţi abilităţile şi tot restul zilei îţi aparţine să faci ce vrei tu. Să dormi, să te joci, să te uiţi la filme. Şi ştii că orice ai face, te culci împlinit că şi azi ai mai pus o cărămidă fundaţiei pentru viitorul tău.

3. Oferă-ţi lucrurile care îţi fac plăcere. În măsura posibilităţilor, oferă-ţi lucrurile care îţi plac. Activităţi, timp petrecut în felul tău preferat, lucruri materiale, muzică sau artă de orice fel. Orice îţi place ţie mult, oferă-ţi zilnic. Cum se comportă un om care iubeşte? Oferă ce are de dat ca să îşi exprime iubirea. Păi începe cu tine!

4. Acceptă-i pe cei din jur. Dacă te enervează cineva în jurul tău, primul care are o problemă eşti tu. Oamenii sunt diferiţi, cu nevoi diferite şi nu uita că libertatea ta se termină unde începe libertatea altora. Vrei respect, oferă-l! Vrei libertate, ofer-o!

5. Iartă-te când greşeşti sau îţi vorbeşti urât. Uneori când facem o greşeală, ne spunem noi singuri „prostule, nu eşti bun de nimic, iar ai gafat, ce va zice lumea?”. E foarte important să te ierţi tu pe tine pentru că altfel te devalorizezi singur şi începi să te comporţi încet şi sigur ca un om lipsit de valoare. Poţi să schimbi discursul într-unul pozitiv. „Am greşit, îmi pare rău, voi fi mai atent. Încerc să învăţ şi măcar să nu repet aceeaşi greşeală!”

Nathaniel Branden spune că

Acceptarea propriei persoane este refuzul meu de a mă afla într-o relaţie adversă cu mine. De asemenea, nu mă pot ierta pe mine însămi pentru o acţiune, dacă nu recunosc că am făcut-o.

Aş continua spunând că dacă e să mă accept, trebuie să mă recunosc aşa cum sunt. Poate că sunt chiar varză pe toate planurile dar hei!

Alţii au fost mai rău şi s-au ridicat. Şi eu pot.

Condiţia necesară, deşi nu suficientă, este să încep să mă descopăr pe mine aşa cum sunt, ce îmi place şi ce nu, ce talente am, la ce sunt bun şi la ce nu sunt.

Ce calităţi am şi ce defecte, ce sunt capabil să îndur şi ce nu, cât mă ţin bateriile şi cât nu.

Şi cu cât mă cunosc şi mă accept pe mine mai mult, cu atât mă pot evalua mai bine şi încep să pot cere de la mine lucruri pe care le pot realiza cu succes. Şi din succes mic în succes mic, îmi dau seama că pot şi încep să fiu din ce în ce mai mulţumit de mine iar încrederea mea în mine începe să crească. Şi crescând, prind curaj şi cer din ce în ce mai mult de la mine până când mă trezesc că păşesc alături de cei mai curajoşi şi de succes oameni de pe acest Pământ.

Încrederea în noi creşte la fel cum creşte şi un copil mic: cu multă dragoste, încurajări şi câteva cicatrici care să îi amintească să fie atent la ce îl înconjoară.

Exerciţiu

Vreau să te gândeşti acum la o trăsătură, defect sau orice aspect pe care îl negi şi nu îl poţi accepta la tine.

După cum ai văzut, eu nu mă feresc să îţi vorbesc de intimitatea sufletului meu, pentru că vorbindu-ţi ţie despre mine, mă cunosc mai bine şi mă iubesc mai mult.

Într-un comentariu mai jos vreau să îmi spui ce trăsătură, defect sau aspect al tău eşti dispus azi să accepţi la tine şi astfel să îţi creşti respectul faţă de ţine şi să începi să îţi construieşti o fundaţie solidă pe care să îţi clădeşti o viaţă minunată.

Dezvoltă-ți încrederea în tine prin vindecarea traumelor și a demonilor interiori. Fiecare om are propria sa lume interioară care va determina rezultatele din lumea exterioară şi, mai mult, fiecare om are rănile, traumele și experienţele lui cu viaţa. Însă prima şi cea mai mare bătălie este cu noi înşine. Pentru a te ajuta în această luptă am pentru tine cartea Alfa – Vindecă-ți rănile trecutului și eliberează-te pentru a-ți atinge visurile!

Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Să nu te mai aud vreodată că nu ai încredere în tine1 reader now

Când spui ”nu am rezultate pentru că nu am încredere în mine”, de fapt spui ”Nu am chef să încerc, mi-e lene şi mă doare-n fund şi am să mă scuz în faţa mea şi a celor din jur cu acest motiv, lipsa încrederii în mine, pentru că sună mai inteligent”.

Factorii importanți ai creșterii încrederii în forțele proprii sunt:

– respect de sine

– acceptare de sine

– stabilirea de scopuri

– autenticitatea şi să nu ne minţim pe noi în primul rând

– asumarea responsabilităţii pentru viaţă noastră

Privind în urmă, vreau să îţi zugrăvesc tabloul încrederii pe care eu o am în mine pentru simplul motiv că eu nu am avut timp niciodată să îmi cresc încrederea în mine.

Ce s-a întâmplat?

La fel poate ca şi tine, aveam lucruri mult mai arzătoare şi urgente în viaţa mea, permanent:

– lipsa iubirii şi incapacitatea de a relaţiona cu femeile,

– lipsa banilor,

– lipsa sănătăţii,

– apoi greutăţile în relaţionarea cu femeile,

– greutăţile gestionării puţinilor bani,

– probleme de sănătate, energie și obezitate.

Niciunde nu era un bec roşu care să zică ATENŢIE, toate problemele tale se rezolva crescându-ţi încrederea în tine.

Nu am făcut cursuri de dezvoltare a încrederii.

Nu am citit decât o carte sau două despre dezvoltarea încrederii, Nathaniel Branden de unde am şi putut să leg cap la cap anumite concepte despre dezvoltarea stimei de sine.

Am avut o listă cu afirmaţii pe care le-am citit zilnic şi m-au ajutat pentru că mi-am repetat zilnic că sunt cel mai bun, că sunt cel mai tare, că merit tot ce e mai bun de la viaţă şi adevărul e că în ani de zile mi-a crescut foarte mult încrederea în mine.

Cum îţi creşte încrederea în sine

Din păcate, încrederea în sine este o scuză de tot rahatul pe care foarte mulţi oameni o folosesc pentru a-și justifica lipsa realizărilor.

Eu nu am avut niciodată încredere în mine când am început să fac un lucru nou, pentru că e normal să nu ai.

Dacă te apuci să faci ceva pentru prima dată în viaţă, de unde dracu’ să ai încredere? Nu ai mai făcut niciodată acel lucru şi o să îţi spargi nasul, cel mai probabil.

Normal că ţi-e frică şi nu ai încredere şi foarte bine faci, pentru că frica te protejează să nu stai în mijlocul autostrăzii când trec maşinile cu 160 la oră pe acolo.

Să AŞTEPŢI să ai încredere pentru a începe să FACI ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge unde vrei să ajungi, e ca şi când ai vrea să culegi merele din livada pe care nu ai plantat-o niciodată în deşert.

Problema e că oamenii vor găsi permanent scuze pentru a rămâne mediocri.

Începătorii în a găsi scuze spun ”eu nu pot” , ” alţii au noroc”, ”trăim în România şi nu se poate”.

Dar există şi experţi în scuze. Care ştiu dezvoltare personală şi au citit cărţi. Şi au scuze avansate. ”Ştiu că pot dar nu am încredere în mine.”

”Eu m-am născut cu emisfera stânga mai dezvoltată şi mi-e greu să fiu creativ în a găsi soluţii la probleme şi de aceea sunt varză.”

”Am o karmă încărcată din alte vieţi.”

Umilit, scuipat şi înjurat, în mizerie….dar luptând, Aşa se naşte încrederea în tine. Când ştii că întreg universul a fost împotriva ta şi tu eşti încă drept deşi ai avut toată greutatea pe umerii tăi (bine, eu nu mai sunt chiar drept că am scolioză şi coloana puţin deviată, motiv de dispreţ).

E o iluzie că îţi vei dezvolta încrederea în sine şi APOI vei avea rezultate.

E exact invers, dragii mei.

După ce îţi iei o tonă de bocanci în gură, o să fii un zeu pentru simplul motiv că diamantele se nasc sub presiune.

Iubire. Bani. Sănătate

Cele 3 mari domenii.

Hai să îţi explic cum se dezvoltă încrederea în tine în aceste 3 domenii şi apoi poate înţelegi cum se dezvoltă în orice domeniu al vieţii.

Îmi aduc aminte când durerea de a nu şti cum să relaţionez cu fetele, lucru care m-a dus la disperare, m-a făcut să caut soluţii şi să descopăr arta seducţiei.

Acolo, băieţii mai avansaţi şi mai experimentaţi îţi spuneau că trebuie să îţi dezvolţi nişte abilităţi şi că cea mai mare teamă a omului este teama de a fi respins social şi judecat. De aceea şi teama de a vorbi în public este mai mare decât teama de moarte iar dacă vrei să fii bun în seducţie trebuie să faci exact lucrul acesta îngrozitor până când te desensibilizezi.

Să te duci şi să vorbeşti cu orice fată sau femeie îţi iese în cale (şi normal că vei fi respins şi umilit la greu, însă asta te va întări), te va antrena şi îţi va dezvolta încrederea în tine.

Am primit şi bonus de dificultate. Faptul că nu aveam bani mă făcea să şi am nişte haine ponosite pe mine şi adidaşi purtaţi la maxim, lucru foarte sexy şi atrăgător. Eram cu un nivel deasupra unui om al străzii, şi nu exagerez. Nu aveam haine şi acelea pe care le aveam erau foarte uzate, purtate și miroseau.

În aceste condiţii, am zis că trebuie să încep să fac ceva, că altfel prefer să mor. Cuţitul a ajuns la os iar eu vroiam să înţeleg cum funcţionează mintea şi emoţiile femeilor pentru ca într-o zi să am parte de o relaţie normală cu o fată pe care o iubesc. Aceasta a fost motivaţia mea. Ceea ce pentru alţii e normal şi simplu, pentru mine a fost provocarea vieţii.

Şi m-am dus la agăţat.

Am primit priviri pline de dispreţ și ignorare în timp ce fata îi spune prietenei sale cu voce tare ca să aud şi eu ”uite şi la distrusul asta ce tupeu are”.

Fiecare respingere şi umilinţă de acest fel o simţeam ca pe un pumn în stomac. Efectiv mă durea fizic.

Şi m-am lăsat lovit în stomac din nou şi din nou şi din nou.

Au început să apară mici rezultate. Unele fete chiar vorbau cu mine. Şi erau şi drăguţe. Am luat un număr de telefon, apoi două. Şi tot aşa până când aveam sute de numere de telefon şi nu mai simţeam aproape nimic negativ când eram respins.

Evident, că în anii în care am tot experimentat m-am schimbat şi pe alte planuri şi nu mai eram boschetar. Cel puţin la aspect fizic.

Apoi m-am trezit că am încredere în mine printre femei. Din ce în ce mai multă. Dar nu am măsurat încrederea şi nici nu m-a interesat să o am mai mare. Mi-am dorit doar să învăţ, să experimentez şi să evoluez permanent indiferent de fricile pe care le simţeam sau de ”părerea celor din jur”.

Dezvoltându-mi curajul şi încrederea în acest mod, foarte direct şi brutal chiar, evident că am devenit un om cu încredere în sine pe plan social.

Dar pe planul financiar eram la fel de varză ca şi cu fetele la început.

Procesul a fost acelaşi.

Habar nu am avut în ce mă bag când am plecat în anul 5 de la Politehnică şi am ales drumul psihologiei. Trăiam doar din salariul mamei de învăţătoare. Iar eu eram măgar mare de 23 de ani. Până la 27 de ani am tot muls-o pe săraca mamă de bani. Asta pentru că habar nu aveam să fac proprii mei bani.

Crezi că încrederea nesfârşită în abilităţile mele m-a făcut să încep să fac bani şi să îmi pun o afacere pe picioare?

Foamea m-a făcut. Şi atitudinea pe care am avut-o când mi-am jurat la 22 de ani că nu voi mai fi angajat nici dacă mor de foame.

Şi am făcut vreo 2-3 ani foamea iar când am lansat prima carte la care am lucrat 2 ani, Personalitate alfa, visam că voi vinde mii şi zeci de mii de cărţi. Am vândut 12.

Am plâns toată duminica aceea iar luni am luat-o de la capăt.

Crezi că puteam să mă bazez pe ”încredere în mine” când tot ce făceam era total desprins de orice logică şi realitate?

Abilităţile mele de scriitor erau în cel mai bun caz ale unui începător, nu ştiam să vând, nu ştiam cum arată un plan de afacere online, nu ştiam să mă promovez, nu ştiam nimic şi nu era nimeni care să mă ajute.

Crezi că aveam cum să îmi dezvolt încrederea în aceste condiţii? Eram vai de capul meu şi ştiam asta.

Nu încrederea am căutat-o, ci acţiunea, progresul şi perseverenţa. Plăcerea de a lupta în arenă până când cad lat pe jos, copleşit de inamici pe care ştiam că nu am cum să îi dobor.

La lansarea cărții Ghidul Personalităţii Alfa mi-am pus un bilet pe panou pe care am scris că vreau să vând tot tirajul de 1000 de cărţi la lansare. Şi l-am vândut într-o săptămână.

Acum am încredere în mine pentru că ştiu paşii pe care trebuie să îi fac pentru a obţine rezultatul dorit.

La capitolul sănătate, cum crezi că aş fi putut să am încredere în mine când aveam o burtă cât o minge de baschet , eu mare psiholog ce nu puteam să mă abţin să bag shaorma în gură şi 2 litri de cola, stăteam în casă şi jucam World of Warcraft.

Apoi, când credeam că am pus lucrurile la punct, când mă simţeam alfa şi aveam bani, relaţie şi fericire, după 3 ani de relaţie m-a părăsit iubita.

Nu știam de ce şi aveam impresia că nu am cunoscut deloc omul de lângă mine. Credeam că înţeleg perfect relaţiile, femeile şi psihologia umană.

A venit viaţa şi a zis „Aaa, văd că ţi-a crescut încrederea în tine şi ai un sentiment de siguranţă şi împlinire în suflet. Hai să facem praf totul şi să o luăm de la capăt”.

Şi asta am făcut.

Am luat-o de la capăt la 30 de ani, cu stima de sine făcută praf (dar nu mai zi la nimeni).

Mi-am crescut stima de sine în 6 luni în loc de 6 ani pentru că am ştiut că tot ce trebuie să fac este să mă arunc în focul acţiunii şi să mă lupt cu provocările. Să am curaj să spun vieţii ”poţi să te agiţi cât vrei, ştii că rezist la orice ai să îmi arunci în cale şi o să mă ridic deasupra testelor tale!”

Acum din nou, viaţa mea este în cel mai înalt punct al ei: și la capitolul financiar, şi la relaţii, şi la sănătate.

Știu că viaţa este şmecheră şi poate va veni iar să facă praf tot ce e bun în viaţa mea. Atunci am să ştiu că e timpul să îmi suflec mânecile din nou şi să o iau poate chiar de la zero.

Dar voi obţine ceea ce îmi doresc mai repede decât în precedentele întâmplări deoarece voi avea mai multă încredere în mine.

Cum a apărut încrederea?

Făcând prima dată lucrurile de care îmi era frică, lucrurile pe care mi-e lene să le fac, lucrurile de care majoritatea fug, lucrurile care sunt greu de făcut. Apoi a venit şi încrederea cu paşi timizi.

Încredere pe care o pot pierde oricând apar noi provocări în viaţă.

Asta e şmecheria vieţii: urcând pe treptele evoluţiei, din nou şi din nou, apar lucruri noi cu care nu te-ai mai confruntat.

Omul nu este făcut să aibă încredere în el permanent pentru că viaţa nu te lasă. Ai tot ce îşi poate dori un om, bani, 15 copii, sănătate de fier şi întreaga omenire îţi face plecăciuni. UPS! Ai 90 de ani şi ţi-a experiat timpul. Trebuie să mori. Așa că lasă toate realizările tale aici, pentru că acolo unde mergi nu ai ce să faci cu ele.

Ai încredere să construieşti un imperiu şi o viaţă de succes ştiind că nu rămâi cu nimic din ce ai realizat?

Concluzie

Nu te mai gândi la încredere, gândeşte-te doar la ACŢIUNILE necesare pe care trebuie să le faci.

Ia domeniul cel mai arzător şi FĂ CEVA, zilnic, pentru el. Încrederea vine după ce deja ai obţinut ce doreşti şi nu mai ai nevoie de ea. Şi nu mai băga scuza asta cu ”nu fac pentru că nu am încredere”. Acum ştii şi tu ca şi mine, că e o mare ABUREALĂ!

Încrederea apare după ce ai trecut prin eşec, descurajări şi începi să deprinzi o nouă abilitate.

Iar tu spui că din cauza încrederii nu îţi dai voie să treci prin eşecuri şi nu poţi face faţă descurajărilor.

Din punctul meu de vedere, viaţa te pune în faţa unei alegeri.

Ori îţi faci o listă azi cu acţiunile necesare şi începi să le faci, ori mergi la culcare spunând şi azi ”aş putea dacă aş avea încredere”.

Nu vei avea niciodată încredere, iar când vei avea impresia că o ai, vei trece la un nou nivel, cu noi pretenţii şi dorinţe nemaiîntâlnite, nivel la care totul va fi nou şi necunoscut şi iar nu vei avea încredere în tine.

Pentru a te ajuta să îți dezvolți încrederea în tine și pentru a-ți atinge obiectivele cu succes am pentru tine cartea Personalitate Alfa – Personalitatea alfa este omul care tinde permanent spre creştere şi evoluţie şi care mai devreme sau mai târziu are şi sănătate, bani, iubire, vocaţie, şi — mai presus de toate — un spirit de învingător.

Aşadar, eşti o persoană pregătită să începi să trăieşti viaţa cu tot ce are ea de oferit chiar şi fără încredere în tine?

Acesta este primul pas pentru a avea realizări şi a obţine ceea ce îţi doreşti.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Vrei Ferrari cu prețul unei Dacii?1 reader now

Cel mai puternic lucru pentru dezvoltarea mea personală

De departe, a fost să cred în iubire încă odată după fiecare dezamăgire şi rană adâncă în suflet şi să cred în oameni încă odată după fiecare țeapă şi trădare. Pentru că la sfârşit, am descoperit imensa putere din mine care mi-a arătat că ţepele, trădările şi dezamăgirile din iubire se lipesc de tine doar când tu te dezamăgeşti, trădezi şi uiţi pe tine.

Un om cu această putere în interior, priveşte fiecare pierdere ca un preţ plătit pentru a învăţa o lecţie şi ca o ocazie de a discerne între oamenii pe care îi are alături.

Iar la sfârşit, ai minunata revelaţie că nu există trădări între oameni şi răni în iubire decât atunci când ai deschis tu uşa din interior.

Sufletul tău este un loc sacru. Tratează-l cu respect, păstrează curăţenia şi cere-le musafirilor să se descalţe când intră. Şi nu te ruşina să îi scoţi afară pe cei obraznici. Dacă faci asta, vei vedea că nu mai există oameni răi, ci doar oameni care nu ştiu să aibă grijă de sufletul lor şi asta nu are nici o legătură cu sufletul tău.

Într-un articol mai vechi în care analizam iubirea şi suferinţa din iubire, făceam o analogie între sufletul omului şi o cetate.

Omul imatur şi naiv nu are ziduri care să îi protejeze inima, sufletul în fața lucrurilor dure din această viaţă, lucruri, eveniment şi oameni care ne rănesc intenţionat sau nu, şi care ne provoacă suferinţă.

Apoi, în etapa doi, din cauza suferinţei, omul trece în cealaltă extremă. Ridică ziduri de netrecut. Şi pentru puţin timp este bine, nu mai este suferinţă. Omul devine insensibil şi deja se simte o îmbunătăţire faţă de prima variantă însă după câteva luni sau ani, acest suflet închis în spatele unor ziduri de fier, începe să se atrofieze.

Singurul fel prin care fiinţa umană evoluează este prin trăirea de experienţe.

Dacă ai sufletul închis de frica suferinţei, nu mai trăieşti experienţe. Dacă nu trăieşti experienţe, nu evoluezi. Stagnezi şi involuezi.

Astfel, fiecare om ajunge la concluzia că să fii cu sufletul pe tavă te va răni foarte tare, să fii cu sufletul închis, te va face să mori înăuntrul tău foarte devreme.

Şi în acest moment, omul are şansa de a deveni o fiinţă umană matură.

Să ştii când să deschizi porţile cetăţii pentru a trăi experienţele frumoase, care te îmbogăţesc, să dai frâu liber entuziasmului, iubirii şi tuturor emoţiilor pozitive.

Şi apoi să ştii când să închizi porţile cetăţii, să pui arcaşii pe ziduri şi să dai drumul la câini. Pentru că uneori în viaţă se întâmplă lucruri care nu sunt în puterea ta de control.

Oamenii au frustrări şi îţi fac rău, întâmplările vieţii te lovesc, mama natură îţi joacă o festă nu prea amuzantă.

Se întâmplă foarte multe lucruri pe care nu le poţi controla însă există un singur lucru pe care îl poţi controla, întotdeauna.

Acest lucru este ATITUDINEA ta.

Atitudinea ta face cetatea să fie extrem de bine apărată împotriva oricăror atacuri şi îţi dă voie să pleci tu însuţi la atac împotriva a orice vine din afară să îţi facă rău.

“Totul poate fi luat unui om mai puţin un lucru: cea mai preţioasă dintre libertăţile umane – libertatea de a alege atitudinea dorită în orice condiţii, de a alege propria cale” – Viktor E. Frankl

Acum, am să fac o mică schimbare de subiect, însă cu foarte mare legătură cu atitudinea noastră.

În chestionarele personalitate alfa, am întrebat ce îţi lipseşte cel mai mult?

Topul e după cum urmează:

1. Iubire

2. Bani

3. Timp

4. Libertate

5. Fericire

6. Prieteni

7. Vocaţie

8. Încredere în sine

Apoi, legat de prima întrebare, am întrebat ce scopuri ai până la sfârşitul anului?

1. Să fac mai mulţi bani

2. Să găsesc un loc de muncă, să îl schimb sau să avansez la locul de muncă

3. Să îmi fac propria afacere

4. Să îmi găsesc partener de cuplu

5. Să slăbesc

6. Să am casa mea

7. Să mă dezvolt personal

8. Să îmi plătesc datoriile

Apoi întrebarea pe ce se duc banii tăi?

1. Haine şi ieşiri

2. Cărţi şi dezvoltare personală

3. Copii, familie

4. Datorii, rate

5. Ţigări/alcool

6. Excursii

Aici am avut prima revelaţie.

Păi stai puţin. Până la sfârşitul anului vrei să faci mai mulţi bani, să îţi găseşti loc de muncă, să îl schimbi sau să avansezi. Vrei să îţi faci propria afacere, să îţi găseşti partener de cuplu, să ai casa ta şi să îţi plăteşti datoriile.

DAR, după ce faci declaraţia asta care sună foarte bine în teorie, începe distracţia.

85% din veniturile tale merg pe haine şi ieşiri, cheltuieli în familie, datorii şi rate, ţigări, alcool şi excursii.

Oamenii îşi consumă timpul, energia şi banii pe cu totul alte lucruri decât atingerea scopurilor pe care le au, a dorinţelor şi visurilor lor. Apoi caută vinovaţi pentru suferinţele care îi muşcă de fund.

Pentru orice lucru în viaţa asta există un preţ.

Sorin Fritea are o metaforă pentru noi, cei care ne antrenăm cu el.

Nu poţi să intri în magazin, să spui că vrei un Ferrari şi să ai bani de o Dacie.

Dacă vrei Ferrari îţi trebuie banii de Ferrari. Îi ai? Dacă îi ai eşti gata să îi dai din mână? Dacă nu îi ai, îţi doreşti atât de mult Ferrari încât să faci orice e nevoie ca să câştigi suma corectă?

Metafora cu Ferrari se aplică pentru toate domeniile vieţii, în special la cele enumerate de cei din comunitatea noastră.

Bani, afacere, casă, relaţie de cuplu, sănătate, slăbit.

Fiecare are Ferrari-ul lui.

Pentru a-ţi permite Ferrari (metaforic) şi pentru a fi capabil de a plăti preţul pentru un Ferrari, ai nevoie de o ATITUDINE a omului ce are Ferrari.

Dincolo de prejudecăţile pe care mulţi oameni le au legate de lumea materială, bani şi lux, e important să înţelegem că nu putem avea un lucru dacă nu îl admirăm mai întâi.

Astăzi vreau să te întreb un singur lucru.

Vrei să înveţi să ai o atitudine de învingător? Vrei să înveţi să ai atitudinea omului ce câştigă bani, îşi face casă, scapă de datorii, are relaţii împlinite de iubire?

Eşti dispus să mănânci un măr la ora 11 în fiecare zi timp de 30 de zile ca să îţi dovedeşti că poţi să faci un lucru mic constant care îţi va permite apoi să faci acţiuni mai complexe pe termen lung ce te vor duce la rezultatele dorite?

Dacă crezi că e doar o glumă partea cu mâncatul unui măr constant, uite ce ne spune un băiat ce a încercat strategia:

Mesaj de la cititor

Acum o lună şi ceva, am citit mailul tău care zicea că dacă nu poţi să mănânci un măr în fiecare zi până în ora 2 timp de 30 de zile nu reuşeşti nimic în viaţă!
Eu am încercat tot felul de exerciţii , sporturi etc dar nu reuşeam niciodată să duc acel lucru până la capăt. Aşa că am vrut să îmi demonstrez mie că dacă vreau pot!

Aşa că timp de 30 de zile am mâncat un fruct, nu am avut tot timpul mere, dar am respectat challenge-ul.

Nici nu am reuşit să duc până la capăt proba cu mărul şi am zis de ce să nu complic puţin treaba, pentru că simţeam că ceva s-a schimbat în mine, simţeam o putere pe care nu o mai avusem până acum . Aşa că m-am apucat să fac şi sport acasă.

Nu îmi venea să cred că după un timp nu am renunţat la niciuna dintre ele.

Când a ajuns ultima zi îmi părea rău că nu mai trebuie să însemnez pe calendar ziua în care respectam obiectivul.

Ceea ce vreau să spun este că mărul acela nu mi-a demonstrat doar că am puterea şi resursele necesare să îmi ating scopul pe care mi l-am propus, ci mi-a schimbat întreaga viaţă, mi-a dat încredere în mine, o motivaţie pentru tot ceea ce vreau să fac şi toată lumea mă întreabă ce am făcut de sunt aşa de bine dispus! Unora le-am răspuns: Am mâncat un măr în fiecare zi!

În prezent merg la sală ,încă mănânc un fruct dimineaţa, şi după ce termin sesiunea mi-am pregătit un nou target! Îţi mulţumesc, datorită ţie mi-am schimbat viaţa(ceea ce nu credeam că o să se întâmple vreodată)!!! Îţi voi fi tot timpul recunoscător!

Eşti dispus să ai o atitudine de personalitate alfa?

Dacă da, lasă-mi un mesaj mai jos şi putem începe munca. De fapt, nu vreau un mesaj, vreau să URLI cât de tare vrei să îţi atingi visurile şi obiectivele. Şi cât de important este pentru tine să îţi atingi scopurile şi obiectivele.

Ai capacitatea de a-ți schimba rezultatele în bani, iubire, sănătate și vocatie prin schimbarea atitudinii interioare. Pentru a te ajuta am pentru tine cursul Atitudinea și mentalitatea învingătorilor – Fundaţia unei vieţi de calitate este, aşa cum vei vedea, o atitudine şi o mentalitate care nouă românilor ne-a lipsit vreme de zeci de ani.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA

www.personalitatealfa.com/

Cum să te vindeci pentru totdeauna de părerile celor din jur1 reader now

Cum m-am vindecat de teama de ceea ce spun cei din jur

Când eram anul 5 la Politehnică, în semestrul 1, deja mergeam în anul 1 la facultatea de psihologie fără să spun nimănui din familia mea.

Presiunea era prea mare şi în exterior şi în interior.

În exterior, erau toate aşteptările a 3 generaţii de la bunici şi până la mine, care cumva doreau un inginer în familie, pentru că niciunul din bărbaţii din familie nu a fost inginer.

Unul a fost muzician foarte talentat, altul alcoolic cel puţin la fel de talentat.

Eu eram alesul. The one. Cel care avea onoarea să rezolve visurile nerealizate ale înaintaşilor săi. Pera inginerul.

Pe de altă parte, în sufletul meu, ani şi ani de zile a crescut îndoiala că nu ingineria este pentru mine şi descoperind psihologia, am fost contaminat pentru totdeauna de curiozitatea şi fascinaţia unui tărâm prea puţin explorat: mintea şi inima omului.

Aşadar, mi-a fost mai uşor să mint pe toată lumea că totul e în regulă şi să încep în paralel facultatea de psihologie decât să depun efort să duc o muncă de lămurire care ar fi început ”da, dar măcar termină Politehnica”.

Nu doream să termin Politehnica. Ce am vrut eu a fost ca după 5 ani petrecuţi acolo, să nu mai pun piciorul niciodată în clădirea respectivă. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Oricât de mult te-ai dus pe un drum greşit, întoarce-te. În orice aspect al vieţii.

Evident, fiind anul 5, aveam lucrarea de licenţă şi absolvirea.

În timpul verii a trebuit să îmi pun în valoare toate calităţile de actor de Hollywood ca să mimez absolvirea.

Inclusiv am fost la o masă dată în cinstea absolvirii la care au participat bunicii şi neamurile care mă felicitau că au un inginer în familie.

Îmi vine să râd dar mă trece şi un fior rece când mă gândesc că a fost nevoie să port un război de gherilă cu propria mea familie şi să mă strecor prin tuneluri ca în Vietnam doar ca să învăţ ce vreau eu şi nu ce vor ei, să îmi croiesc propriul drum şi nu cel trasat de ei.

Cum aş fi putut să îi dezamăgesc pe bunicii care credeau atât de mult în mine, pe mama care se sacrifică de atîţia ani, pe tatăl care vedea în mine singurul lucru bun pe care l-a făcut în viaţa asta?

În acelaşi timp, mi-am asumat riscul de a-i dezamăgi pentru că riscul de a mă trăda pe mine nu mai era o variantă.

Şi a venit imediat dovada că am luat cea mai bună decizie.

În mintea tuturor, eu absolvisem 5 ani de Politehnică şi nu eram foarte departe de adevăr. Timpul mi l-am făcut aproape pe tot, pedeapsa era aproape ispăşită.

Am evadat ca şi puşcăriaşii ce mai au 2 luni de pedeapsă din 10 ani şi te întrebi cum de sunt atât de cretini să evadeze chiar la sfârşit când puteau să mai aibă un pic de răbdare.

Ştii ce am primit pentru munca de 5 ani pe care am făcut-o de dragul familiei? O strângere de mână, o îmbrăţişare şi o bătaie camaraderească pe spate.

Nu că aş fi avut vreo aşteptare pentru că material ai mei nu şi-ar fi permis să îmi cumpere nimic.

Dar în inima mea şi a lor, mă aşteptam să simt ceva mai special. Să văd artificii, să văd că se schimbă totul în bine, că viaţa devine roz. Că bunicii mei întineresc cu 30 de ani, că maică-mea se recăsătoreşte cu un milionar sau că tata se lasă de băut şi devine tatăl pe care nu l-am avut când aveam nevoie.

Şocant!

A doua zi, totul era ca înainte.

Aceleaşi probleme, aceleaşi obiceiuri, aceeaşi oameni cu aceleaşi convingeri.

Faptul că eu am absolvit Politehnica în imaginaţia alor mei, nu a avut niciun impact asupra lor, şi nici asupra mea.

Mai mult, în continuare, aveau alte aşteptări.

Să mă angajez, să am grijă de ei la bătrâneţe, să mă căsătoresc, să le ofer nepoţi şi strănepoţi.

Şi atunci am avut revelaţia.

Ăştia or să mă omoare şi apoi îmi vor spune că sunt adult şi că dacă doream cu adevărat puteam să îmi iau singur deciziile.

Vor continua să îmi spună ce să fac conform propriilor lor limitări şi experienţe de viaţă, limitate şi ele, apoi vor avea pretenţia să fiu fericit şi să îi servesc. Să îi ajut, să îi salvez. Eram singurul copil şi singurul nepot.

Când bunicii cad la pat, cine are grijă de ei? Când pensia e mică, cine va veni cu o mână de ajutor?

Nepoţelul, evident.

Tata e alcoolic. Nu are venituri şi eu îi duc câte o plasă cu mâncare odată pe săptămână. Vrea şi nişte bani. De ţigări şi de băut. Cine are grijă de tata că el nu e capabil?

Singurul fiu, evident, că are 22 de ani deja, e mare, e inginer şi va avea un job.

Mama care duce singură în cârcă întreţinerea ei şi a fiului, de ea cine are grijă? Că până la urmă ar merita cea mai multă grijă pentru că ea a dus greul cel mai mare în întreținerea şi creşterea mea.

Păi tot fiul, că e singurul de pe lume căruia i-ar putea păsa.

Şi toate grijile astea, făcute din poziţia unui tânăr care a fost dus pe un drum greşit, care nu avea viitor.

În acel moment, orice regret legat de deciziile legate de viaţa mea, a încetat.

Ăştia ai mei, cu iubirea lor, or să mă omoare. Va trebui să am grijă de ei din poziţia unui om care nu e în stare să aibă grijă de el.

Şi probabil că îşi vor imagina că şi-au făcut datoria şi cu multă iubire m-au ghidat spre o viaţă împlinită şi de succes iar eu eram aproape să mă arunc sub tren.

Când am văzut care este răsplata pentru că asculţi de alţii, fie că sfaturile lor vin din iubire, obligaţie sau orice altă formă, am reuşit să elimin pentru totdeauna orice regret sau sentiment de vinovăţie.

A fost o eliberare.

De comentat, toată viaţa bunicii, părinţii, neamurile, familia, vor comenta.

Întrebarea validă şi care contează pentru tine este din ce poziţie întâmpini comentariile?

Om împlinit care are tot ce îşi doreşte sau om frustrat şi nefericit, agresiv și plin de ură.

Există câteva motive pentru care oamenii te călăresc cu sfaturi şi păreri, ducându-te pe un drum greşit.

Proiecţia

Cei apropiaţi, proiectează pe noi propriile dorinţe, visuri şi frici. Dacă vreunul se simte nesigur financiar, îţi va propovădui ţie importanța siguranţei financiare. Dacă relaţia lui de iubire este varză, îţi va propovădui importanța unei relaţii de iubire sănătoase.

Când cineva îţi spune sfaturi, ce e bine şi ce e rău, ţine minte că el îşi ţine lui însuşi un discurs despre ce ar vreau să creadă că ar fi bine să facă el pentru viaţa lui.

Nu îl băga în seamă şi nu pune botul. Discursurile lor bine intetionate nu sunt pentru tine ci sunt un monolog motivaţional pe care şi-l tot repetă.

Când îţi spune cineva ce să faci, spune-i simplu :” Fă tu!”. Apoi ia un popcorn şi ascultă-i justificările pentru care el nu face ceea ce îţi spune ţie să faci.

Egoismul

Un egosim conştient sau inconștient prin care cineva îşi dă seama că are nevoie de ceva de la tine.

Bătrânii îşi fac griji despre ce se va întâmpla cu ei când nu mai pot să aibă grijă de ei. De aceea, îţi vor propovădui siguranţa în locul aventurii, de cele mai multe ori. Să stai acasă, să ai familia ta, să prinzi rădăcini, ca să aibă cineva grijă şi de ei.
Părinţii te trimit la şcoală şi se preocupă de viitorul tău pentru că se gândesc că într-o zi te duci şi tu la casa ta şi îşi recuperează şi ei viaţa irosită cu creşterea unui puţoi nerecunoscător.

Partenerii de cuplu îţi ţin discursuri despre respect şi sinceritate, pentru că vor să te controleze şi nu pentru că ar intenţiona ei să te respecte şi să fie sinceri, atunci când zarurile sunt aruncate sau apar oportunităţi mai avantajoase.

Evident, nu toţi şi nu tot timpul egoismul primează, însă fă-ţi un serviciu şi gândeşte-te când ţi se ţin discursuri care este interesul celui care este preocupat de motivarea ta pentru a face anumite lucruri. S-ar putea să faci descoperiri suprinzătoare.

Judecata

Judecăm pentru că ne e mai uşor să vedem paiul din ochiul altuia decât bârna din ochiul nostru. Ne declinăm responsabilitatea rezultatelor din propria noastră viaţă privind la ograda vecinului şi dându-ne cu părerea.

Ca şi când eşti în tribune şi te uiţi la jucătorii de pe teren şi urli la ei despre cum ar fi bine să facă, însă tu habar nu ai ce înseamnă să fii în teren.

În viaţă, ori te ridici prin propriile merite, ori încerci să îi dobori pe cei din jur pentru ca poziţia ta să rămână superioară.

Oamenii care nu se iubesc pe ei vor veni să te judece şi să îţi spună cât de mult greşeşti, ce prost eşti şi că ai face bine să revii cu picioarele pe pământ.

Teama cea mai mare a acestor oameni este că vei reuşi şi astfel, le vei arăta adevăratul loc pe care îl merită.

Plictiseală

Oamenii cu o educaţie precară se plictisesc mai uşor. Şi atunci printre altele, vorbesc despre alţi oameni la o sămânţă la colţul blocului.

Ar fi o mare greşeală să pleci urechea la vorbele unor oameni care scot nişte sunete lipsite de orice justificare sau argument.

Anturajul este esenţial. Eşti media celor cu care te înconjori. De aceea, actorii de la Hollywood stau cu actorii de la Hollywood, studenţii cu studenţii şi boschetarii cu boschetarii.

Cine se aseamănă se adună. Cu cine te înconjori şi cine sunt aceia care vorbesc despre tine şi îţi spun ce şi cum e mai bine? Ce rezultate au?

Nu ai un anturaj de calitate? Nici o problemă, înconjoare-te cu cărţi, documentare şi educaţie. Vei avea cel mai şmecher anturaj posibil de la care chiar ai ce să înveţi.

Mulţi oameni sunt lipisiti de empatie şi compasiune şi nu ştiu cum e în papucii noştri

Multor oameni le merge gura aiurea pentru că nu ştiu cum e în realitatea noastră, nu ştiu provocările şi obstacolele noastre, lupta ce o dăm şi munca interioară şi exterioară la care suntem înhămaţi.

Oamenii privesc doar suprafaţa şi apoi dau din gură pentru că aşa stă în firea oamenilor needucaţi să privească în profunzime.

Am fi fraieri să ne lăsăm la mila influenţelor unor oameni incapabili de a vedea punctul nostru de vedere. Lasă-i să vorbească, tu fă-ţi treaba. Într-o zi se vor uita la tine şi îşi vor lua notiţe.

Unii oamenii sunt pur şi simplu distructivi şi autodistructivi. Dacă vor să îşi facă rău, să îşi facă lor. Tu protejează-te şi păstrează o distanţă sănătoasă.

Când eram student, am avut o revelaţie.

După ce dau din gură şi emit sfaturi şi păreri, toţi oamenii pleacă acasă la problemele lor. Nimănui nu-i pasă de tine mai mult decât de propriile nevoi şi dorinţe.

Cea mai mare greşeală ar fi să iei personal ceea ce spun cei din jur despre şi pentru tine.

La sfârşitul zilei, fiecare om merge acasă şi uită de tine pentru că are propriile probleme. Aşadar, preocuparea ta să nu fie mulţumirea celor din jur ci fericirea şi împlinirea ta personală.

De ce suntem disperaţi după părerea celor din jur şi de ce contează atât de mult?

Slăbiciunea noastră iniţială este că avem nevoie de acceptare şi iubire, avem nevoie de apartenență.

Pentru a satisface această nevoie, purtăm hainele, freza şi tatuajele potrivite pentru ca grupul să ne accepte.

Totuşi, aceasta este doar o etapă în evoluţia noastră.

În momentul în care începi dezvoltarea personală şi educaţia ta, munca interioară de valorificare a potenţialului, începi să faci trecerea spre a deveni o personalitate alfa, o individualitate.

Dacă până acum doreai să fii ca toţi ceilalţi, acum doreşti să fii diferit de toţi ceilalţi.

A scăpa de autorităţi imaginate este un pas esenţial spre devenirea unei personalităţii alfa.

Un citat amuzant pe facebook zilele trecute spunea că ”dacă te comporţi suficient de mult timp precum o oaie, sigur vin lupii”.

Un aliat de nădejde în lupta pentru redobândirea puterii noastre interioare este Ursula Sandner.

În cuvintele ei:

”Ţi se tot spune de mic că trebuie să faci compromisuri, să laşi de la tine, să îi pui pe ceilalţi mai presus, iar astfel vei fi fericit, vei fi privit cu ochi buni şi vei câştiga doar simpatia şi iubirea celor din jur.

Ai făcut toate aceste lucruri şi cu ce rezultat?

Cei în favoarea cărora ai lăsat de la tine şi ai făcut compromisuri, par să te respecte cel mai puţin, i-ai învăţat că pot să se folosească de tine şi ca atare o şi fac, te desconsideră, iar de afecţiune sau de iubire nici să nu mai vorbim, nu-i aşa?

Le cerem altora să renunţe la propria lor personalitate ca să ne fie nouă mai uşor şi din egoismul nostru propriu – ne dorim ca ceilalţi să trăiască pentru noi şi nevoile noastre. Însă îi respectăm cu adevărat pe cei care fac compromisuri pentru noi? Nu, deoarece îi vedem ca fiind slabi, fără personalitate proprie şi ca atare, nu trebuie să facem nimic special ca să le intrăm în grații.

Noi oamenii îi respectăm pe cei care sunt puternici, pe cei pentru a căror afecţiune trebuie să luptăm, pe cei care îşi trasează limite clare şi ecologice de interacţiune cu cei din jur. Aşa suntem noi oamenii construiţi.

Deci, dacă compromisurile nu te-au făcut fericit, de ce ai mai continua să renunţi la tine şi să le faci?

Trăieşte în acord cu tine însuţi, iar astfel vei fi şi respectat şi iubit de cei care merită să facă parte din viaţa ta.”

Dacă nu faci din dezvoltarea personală un stil de viaţă, nu ai şanse să reuşeşti.

Să implementezi doar câte o tehnică din când în când e frecţie la picior de lemn.

În cartea Personalitate alfa – descoperă comoara ascunsă din tine am dezvoltat pe larg această problemă precum și altele.

Exerciţiu şi întrebări

Există lucruri pe care le faci doar pentru a-i mulţumi pe alţii şi care îţi consumă energie şi timp?

Dacă da, ce se va întâmpla dacă nu schimbi nimic? Unde vei ajunge? Ce roade vei culege?

A existat vreun moment când te-ai revoltat împotriva celor care doreau să faci ce vor ei? Cum te-ai simţit? Care au fost rezultatele şi consecinţele?

Aştept răspunsurile tale şi spor la treabă.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

CEL MAI CITIT PSIHOLOG ȘI AUTOR ROMÂN DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DIN ROMÂNIA