Cum învățăm mai ușor o limbă străină

 

Bun, despre învățarea unei limbi știm cu toții că va implica un continuu antrenament (și evident, ulterior, perfectarea) capacităților cognitive prin memorare și repetiție, dar oricât ne-ar putea intimida începutul, trebuie să știm că mici trucuri de exercițiu aduc în scurt timp și posibilitățile mult dorite de comunicare. Iată cam ce am putea face:

–       Deși ideal ar fi să alogăm câteva ore pe zi (da, ați citit bine) învățării unei noi limbi, contactul cotidian ajută enorm chiar și prin simpla audiție sau lectură. Așadar, follow pe NY Times, Le Figaro sau Bild și să-i dăm bătaie. Evident, documentarele pe YouTube, un televizor uitat pe TV5 sau ceva romanțe spaniole (bun și un sobor de mariachi) în mașină sunt binevenite.

–       Poate că avem tendința de a sări cu un cuvânt dintr-o altă limbă (ferice de cei ce nu se încurcă între italiană și spaniolă) dar o rădăcină comună ne ajută mai mult decât am putea crede.

–       Să ne deplasăm prin viață cu dicționarul la subțioară nu-i tocmai prea comod, dar o pagină din telefon lăsată pe Google translate ajută când ne căutăm cuvintele. Atenție însă, merită s-o folosim cel mult pentru construcții lexicale, fiindcă la sintaxă traducerea încă poate fi deficitară. De asemenea, aplicații precum Anki, Babbel sau Duolingo sunt mai mult decât recomandabil de avut în telefon!

–       Mare atenție la priorități, de foarte mult concentrându-ne pe asimilarea regulilor gramaticale, uităm să dezvoltăm vocabularul care chiar să ne permită să le aplicăm concret.  Principiul Pareto ne spune că 20% din efortul acordat vocabularului ne aduce un grad de înțelegere a limbii de 80% iar ca dovadă, 300 de cuvinte compun 65% din totalitatea conținutului scris în limba engleză.

–       Iar fiindcă oportunitatea de a exersa alături de un vorbitor nativ este de neegalat, ce zici de a îmbina aroma unei cafele sau a unui cocktail cu inspirația de a-ți testa și a-ți îmbogăți bagajul de cuvinte cu o seară alături de grupurile de language exchange? Mai câștigi și noi prietenii de deasupra!


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.