Cum ajungem să acumulăm prea multe haine?

Dacă la fiecare deschidere a ușilor șifonierului ne este probată dexteritatea de a prinde o pasă la volei iar mici fâșii sau colțuri de culori ne blurează cam orice potențială cuprindere a propriei garderobe, până la panica de a nu avea ce să îmbrăcăm, iată de unde ne-am procopsit:

1. Tocmai spiritul preventiv riscă de multe ori să ne transforme în strângători compulsivi, bântuiți mereu de angoasa de a nu ajunge în anumite situații nepregătiți. Și așa șifonierele noastre capătă dimensiunile și haosul recuzitei nu unui stilist, ci realmente a unui studio cinematografic, încărcate de piese ce n-au văzut de ani întregi alte spații decât întunericul rafturilor.

2. Acumularea unui adevărat depozit de haine ar mai putea fi motivată și de efemeritatea și ciclicitatea modei, dar dacă piesele de care ținem cu înțelepciune prevăzătoare au mult prea mult dintr-o tendință reperabilă clar cu ani în urmă, tot o să-și trădeze epoca și o va face într-o manieră deloc fratantă.

3. Bluzonul din tabără, rochița de la banchet sau tricoul primului sărut- dincolo de încărcătura sentimentală ce emoții ne mai ating? Concret și obiectiv, separate de istoria noastră comună?

4. Prețul întotdeauna va fi o barieră în detașarea cu care ne despărțim de o haină. Chiar dacă nici în ruptul capului nu o putem transforma într-o achiziție eficientă și astfel, să-i valorificăm costul, nu vom renunța la ea doar amintindu-ne cât am plătit și ce altceva am fi putut face în schimb cu banii dați. Dacă nu ne putem recupera în vreun fel suma cheltuită, poate că ar trebui s-o păstrăm în ideea de a ne aminti întotdeauna să cântărim fiecare achiziție, înainte de a ne arunca dupa impuls.

5. În situația în care dorim să ajungem la o greutate care să ne permită să purtăm din nou haine dragi nouă, poate cel mai bine ar fi să sortăm garderoba astfel încât să păstrăm piesele dorite pe anumite rafturi iar la vedere să rămână doar cele care ne încap momentan.

6. Nu în ultimul rând, hainele primite ne vor aprinde întotdeauna entuziasmul, dar dincolo de curiozitatea față de o surpriză ar trebui să trecem fiecare piesă prin filtrul unor întrebări pertinente. Ne place? Ne avantajează? Avem cum s-o încadrăm în vreo ținută? Avem unde s-o purtăm?

Ce direcții de stil ar fi de preluat din moda hipsterească… dacă nu suntem hipsteri

Știm, știm, am prefera totuși să fim orice ar considera hipsterii ca fiind oh, my God, so mainstream, nu e o contracultură (chiar, dacă s-ar permite vreo clasificare sau însăși ideea de definiție) în care să ne regăsim, dar câteodată, fie și mustăcind în gând cu o sprânceană ridicată, trebuie să le recunoaștem creativitatea. Bun, dând Cezarului ce-i al Cezarului, tragem cu coada ochiului spre hipsteri și vedem cum am putea aduce un impuls de fantezie și curaj în propriul stil, ținând, bineînțeles, la semnătura noastră!

1. Think outside the… Pardon, shop outside the mall! Stilul unui hipster reprezintă reflecția unei aventuri prin magazine vintage, de piese artizanale, de haine second hand și de articole sport sau streetwear de nișă. Suficiente resurse de excepție care într-adevăr să ne sublinieze personalitatea prin originalitate!

2. Make it happen – Stilul nu este dictat de haine, ci tocmai de propriile convingeri și afinități, așadar cum vestimentația este doar o planșă pe care să fim creativi, luăm tot ce ne place – indiferent de cât de diferit ar fi de ceea ce purtăm în general- și construim fix ca într-un colaj ceea ce suntem! Da, cămașa aceea poate fi so you încadrată în combinația potrivită!

3. May the force be with you – De câte ori n-am admirat piese pentru a descoperi cu stupoare că nu realizate sau adaptate tocmai de purtător? A bricola piese – fie cu ajutorul crosetelor, a acul și a aței sau pur și simplu a foarfecelor- poate fi nu numai creativ și relaxant, dar și realmente terapeutic, curățând din gândurile nocive apărute de-a lungul zilei.

4. No time and space – Când e vorba de stil, nu mai există coordonate precum axa temporară sau distanța fizică iar entuziasmul pentru diversitate poate fi prea bine interpretat ca oportunitatea de a călători în timp cu ajutorul pieselor retro sau de a străluci ca într-o vacanță perpetuă cu souvenir-uri de mai peste tot, despre care vom descoperi că pot fi bineînțeles, adaptate unei ținute citadine.

5. Like no one else – este că niciun sentiment nu oferă un început mai frumos al zilei decât să vedem cum ne distingem de mulțime prin unicitatea apariției?

Regulile unui stil eclectic

Am zice că într-un stil eclectic inspirația derivă din impuls, dar cum până și în dezordine se instaurează cumva armonia, ne putem ghida fantezia după o serie de reguli care să ne pună unicitatea în valoare:

Dacă o ținută ar fi planșa creativității noastre, pentru o construcție eclectică accesoriile vor fi tușele și umbrele cu care ne putem juca pentru a crea colaje de stil sau un mozaic de culori.

Uitați de reguli iar dacă dorim totuși un cadru, preluăm armonia proporțiilor și a cromaticii – culmea, cea mai simplistă definiție a frumuseții- dar când vine vorba de atribute precum genul, epoca sau influențele culturale, ne lăsăm ghidate strict de fantezie. Ce dacă sacoul are o construcție masculină, bluza evocă anii ’40 iar brătările par dintr-un bazar oriental?

Paleta cromatică pentru care avem o afinitate nu ne va limita niciodată exclusiv la combinațiile de culori, ci și la cele de imprimeuri, abordare ce ar trebui să ia în considerare dimensiunea și densitatea motivelor, cât și o oarecare compatibilitate a nuanțelor.

Inspirația se dezvăluie în straturi, atât pentru compunerea unei ținute, cât și în accesorizare, cum ar fi echilibrarea colierelor sau decorul pantofilor și al poșetelor.

Armonii pot fi obținute chiar și în alăturări tabu precum denim-denim sau piele-piele, lăsându-ne inspirate doar de proporții și stiluri.

Nu lăsați alăturările de texturi să vă impună limite, așadar, indiferent ce vă inspiră – că e vorba de cașmir, velur, in sau angora- aventurați-vă spre combinații despre care chiar să puteți spune că vă trezesc vreo emoție.

Nu în ultimul rând, combinațiile eclectice ar putea deveni o semnătură personală de stil. Spre exemplu, Daisy Fellowes, una dintre cele mai elegante femei ale istoriei va uimi printr-o haină de panteră, cu șiret în talie și coadă, pe care i-o va fi dedicat însuși Hubert de Givenchy și pe care o va asorta unor pantofi aurii de ciclism și unui colier de flori de topaz. Ce ar fi ca noi să fim fetele care asortează… iar aici puteți continua voi 🙂
Trimis de pe iPhone-ul meu

Noua direcție pentru YSL1 reader now

Lumea modei a fost surprisă de plecarea Directorului Creativ al casei Yves Saint Laurent, Hedi Slimane, în locul său venind protejatul Donatellei Versace, Anthony Vaccarello, care în octombrie își va prezenta prima colecție din această poziție.

Am fost curioși să vedem ce asemănări găsim între fostul și actualul artist de la cârma casei și geniul fondatorului, pentru a ști la ce să ne așteptăm de la interpretarea semnăturii unuia dintre cei mai mari maeștri ai modei:

– Yves Saint Laurent a primit lauri ca o revelație la cârma casei Dior, recenziile criticii, cât și salutul pasionaților de modă evidențiind talentul unui tânăr discipol într-o paralelă cu opera maestrului său. Hedi Slimane nu s-a format sub mentoratul Yves Saint Laurent, dar și sau mai bine zis, în special prin redenumirea colecției casei, strategie interpretată drept o reală blasfemie, Hedi Slimane se numără printre directorii creativi ce au reușit să se distingă la același nivel cu sonoritatea brand-ului sub care evoluează.

– Yves Saint Laurent a fost un temerar al esteticii androgine, Le Tuxedo inspirând o reală revoluție, iar la cinci decenii distanță Hedi Slimane subliniază farmecul siluetelor mai mult decât filiforme.

– Dacă în moștenirea lui Yves Saint Laurent se regăsea și oda adusă cercurilor de studenți ce se întâlneau în cafenelele din Saint Germain, Hedi Slimane a dorit să exploreze esteticile ce se întregerea în manifestul subculturilor.

– Yves Saint Laurent și-a dedicat arta emancipării femeii prin îmbrățișarea cu încredere a propriei sale senzualități, exact semnătura definită de Anthony Vaccarello la Versus, tânărul designer fiind de asemenea inspirat de îndrăzneața direcție setată de Donatella Versace.

– Yves Saint Laurent evoca în colecțiile sale frumusețea copilăriei sale petrecute în Algeria, elogiind tezaurul meleagurilor natale.

Cât despre Anthony Vaccarello, rădăcinile italo-belgiene îl inspiră spre un stil ce propune o simbioză între seducația flamboiantă de sorginte latină și minimalismul grav, asemănător celui definit de generațiile creative formate la Antwerp.

Ce piese vestimentare la care nu ne-am fi gândit revin acum în modă?1 reader now

La fiecare sesiune detox a garderobei, dincolo de jena din ochii dați peste cap încercând să ne dăm seama dacă am purtat asemenea piese sub hipnoză, ne mai străbate o emoție, tânjind să restilizam încă și încă și înc-o dată unele ținute dragi, ai remarcat?

Cum capricioasa modă revine, să ne pregătim fie creativitatea sau, în caz de profundă și incomensurabilă aversiune, răbdarea, fiindcă ne vom întâlni cu anumite piese ce pot stârni reacții restul de aprinse.

Sutiene triunghiulare

Am văzut-o pe Kendall la Coachella și n-avea cum să nu ne amintim de Gwen Stefani. O alegere curajoasă, le putem tempera din senzualitate cu un haronac, o gecuță din denim sau dacă tot ne place Kendall, cu o vestuță din piele întoarsă cu franjuri, look pe care l-a ales de altfel și pentru p imortalizare inedită, în jocul video pe care îl pregătește cu sora sa Kylie. Iar dacă tot suntem nostalgice după stilul lui Gwen, putem să vedem videoclipul “Hey Baby” și să purtăm exact ca ea sutienul triunghiular peste un tricou la nivelul buricului.

Trening din velur

Să recunoaștem, pentru urgențe, o mică fugă până la mall sau chiar pentru vreo ieșire relaxată cu gașca, stilul loungewear e o mană cerească iar un trening de velur sau de catifea nu ne oferă o apariție de om teleportat din sală pe stradă. Și astfel intra si Juicy Couture in galeria brand-urilor evergreen!

Fuste din denim

Preferatele copilăriei noastre, le-am adorat pentru sentimentul chic de domnișorică pe care ni-l inspirau la joacă sau la școală, acum ne provoacă spre noi exerciții de creativitate, la care sigur ne putem baza pe sneackers sau bocanci.

 Plasa 

Trashy, punk, kinky, dar sigur putem să-i dăm de hac fie în combinații inspirate dintr-un stil anarchist iar Londra anilor 1970 și Vivienne Westwood vor sta întotdeauna ca o resursă de idei, fie prin simpla urmare a principiului echilibrului, îmblânzindu-i aura rebelă.

Șapca de camionagiu

Ne întoarcem spre colecțiile Von Dutch și dacă tot am reușit în ultimele sezoane să integrăm modele gangsta old school, ne vom descurca astfel și cu cele de camionagiu, zic, nu-i așa?

 

Exit mobile version