” Abia mă întorsesem din armată.
Aşteptam în staţia de tramvai; în fața mea o femeie mi-a atras atenţia în mod deosebit, stătea cu spatele la mine, nu avea de unde să ştie că o privesc, avea forme frumoase şi se îmbraca cu gust.
Iată!! vine tramvaiul meu dar renunţ să mă urc..de ce? Nici ea nu urcă, aşa că mi-am zis, să mai stau, să mă mai bucur puţin de imaginea ei.
Vine un alt tramvai, avea alt număr nu era cel care îmi trebuia, dar nici ea nu urcă…. „aşteaptă pe cineva zic!”..vine tramvaiul meu şi mă îndrept spre el să urc cu gândul să arunc o privire spre ea să-i văd chipul, dar în urmă mea urcă şi ea.
„- De ce mă urmăreşt?” îi zic.
„- Tu mă urmăreşti!” vine răspunsul.
Mergem vreo cinci staţii şi trebuie să cobor. În urma mea coboară şi ea; … ajunşi pe trotuar mă ia de mâna fără să. zică nimic. eram
Eram vrăjit! Mă supuneam total unei femei cu vreo 4-5 ani mai mare ca mine..
Cum mergeam aşa de mână, se porneşte o ploaie de vară cu furtună şi stropi mari. Am rupt-o la fugă spreo destinaţie necunoscută, am intrat pe o străduţă lăturalnică şi apoi am intrat într-o curte, ceva foarte familiar ei, căci câinele din curte nu a scos nici un lătrat…pătrunşi în casă, uzi până la piele ea m-a lăsat singur şi a plecat să facă un ceai. Eu nu mă trezisem încă şi aşa cum stăteam în picioare priveam în jur.
Exista acolo o blibliotecă, unde se aflau multe discuri cu muzică; îndrăznesc să iau unul la întâmplare şi pornesc picupul.
Am uitat să vă zic, ceaiul era servit deja şi ea scuzându-se, se duse să facă un duș, iar muzica ce o auzeam, aveam să aflu mai târziu că era:
„W.A.MOZART – EINE KLEINE NACHTMUSIK”.
Pe sunetele acestei muzici, apare înfăşurată doar într-un prosop uriaş..era superbă sau eu eram vrăjit totalmente.
Abia atunci şi-a dat ea seama că eu sunt ud. M-a dezbrăcat până la piele şi eu nu am putut să ripostez apoi m-a şters cu prosopul în care înfăşurată..amuțisem complet!
Era prima dată când aveam să cunosc o femeie de care îmi era frică, dar de fapt nici eu nu mai ştiu ce îmi era făcea..ori ce voia cu mine..! Cert e că nici nu puteam sau nu voiam?? să fac nimic.”
Acea femeie mi-a imprimat în suflet dragostea pentru femei.
La plecare mi-a spus așa:
„Să nu pătrunzi niciodată în budoarul unei femei izbind uşa de perete!! Și să nu uiți niciodată ce s-a petrecut între noi!! Dar nici nu mai veni niciodată aici că vei regreta!”
Și aşa am făcut!!
De câte ori trec prin Galaţi evit strada aceea!!
Au trecut 37 de ani de-atunci.”
Ionel Ciobanu
