Toţi ne gândim cât de minunat este să iubeşti şi să fii la fel de iubit cum simţi și tu că iubeşti la rândul tău.

Eu aşa cred cel puţin, cred că ăsta ar fi țel de viaţă la modul majoritar, uneori probabil la nivel subconştient.

Toţi când prindem o persoană, un om, o speranţă de mânecă, am face imposibilul, dacă-l simțim al nostru…! Compatibil și complementar in viitor de timp din viață.

..fiecare după cum crede de cuviinţă: unul copleşeşte cu atenţii gestuale, altul cu multe carduri puse la-ndemâna persoanei iubite, alţii mângâie în somn..

Când iubim, manifestăm fiecare cum putem, cum ştim şi cum simţim, această iubire magică pe care o vrem împărtăşită şi pe care n-am risca s-o pierdem nici un milimetru.

Dar ce se-ntâmplă când deja o respirăm? Ce se-ntâmplă când suntem convinşi că ne există?!?
Când ea trăieşte, e certă, e lăsată în mâinile noastre, s-o manevrăm după bunul plac?!?

Ehh!! Asta-i problema!
..atunci, o renegăm!
” Ce spui?!? Mă iubeşte, ştiu! Şi eu iubesc la fel! Dar asta-i tot?!? Asta să fie tot?!?”

Brusc nu mai vrei nimic din ce-ai visat.
Mai bine rămânea neîmplinit visul iubirii, în stadiul de fantezie, nu-i aşa?!?
Decât obositor atâta în restricţii, în îngrădiri şi în probleme ce tot..nu mai există!!

C-aici, da, aici voiam s-ajung!
Când iubeşti cu totul şi eşti iubit la fel, s-au terminat problemele.
Nu mai ai conflict, nu mai ai planuri, nu mai ai om de convins că meriţi să fii iubit…și totuși zic că ea, iubirea, ar trebui să te copleșească cu nevoie de prezența persoanei ce-o iubești.
Ori poate mă înșel, și mulți o percep altfel; închisoare de gânduri noi, minus speranță fericită, sfârșit de bucurii temporare cu rătăcire bezmetică, neliniștită, într-un atemporal dansant.

Sună ciudat să începi să ai probleme, tocmai din lipsa problemelor ce nu ţi s-ar mai putea ivi. Ce nu se mai ivesc, de bine ce îţi e!
Sună anapoda, nu simți așa?!?..

.. dar pare că realitatea se mișcă în ritm anapoda, câteodată..!!
O fi firesc.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-yV