Etichetă: Blog

Știu, nu este nici o mamă pomenită în pilda fiului risipitor, eu însă cred că ea a fost prezentă tot timpul, chiar dacă nu a descris-o nimeni și pare că nu a existat deloc, totuși prezența ei este de netăgăduit pentru mine și cred că este motivul pentru care această familie biblică nu a fost considerată nici un moment de-a lungul timpului, ca fiind o familie disfuncțională și lipsită de armonie, ci dimpotrivă, este dată ca un exemplu de familie care și-a depășit greutățile proprii prin puterea dragostei părintești mult răbdătoare, lipsite de egoism și de orgoliu.

Imaginați-vă cum era viața acestei familii înainte de plecarea biblică a fiului mai tânăr: aveau această fermă mare cu mulți viței și multe slugi, care trebuia îngrijită zilnic și cerea mult timp și multă grijă pentru ca să devină un acoperiș plăcut tuturor locuitorilor din ea. Tatăl fiului cred că era foarte preocupat cu recoltele de sezon, ca să poată asigura traiul familiei pentru următorul an și se interesa tot timpul de starea vremii, de sănătatea slujitorilor și de calitatea produselor cultivate, cred că se trezea de dimineață foarte devreme și era mai mult pe drumuri până la lăsarea serii, prin târguri și prin piețe, ca să fie în temă cu ultimele noutăți și ultimele prețuri și tot ce ar putea să-i facă viața mai ușoară ca să asigure și mai departe bunăstarea familiei. Mama fiului era și ea preocupată de traiul prosper al locuitorilor de la fermă, de hrană, de bucătărie dar și de curățenie, fără să piardă din vedere și înfrumusețarea și aranjarea organizatorică a casei, îmi imaginez cum și ea muncea de dimineața până seara, fără să se plângă de oboseala acumulată și de problemele practice care trebuiau rezolvate imediat și care apar negreșit în orice locuință. Cred că în majoritatea familiilor se trăiește și acum o astfel de viață ocupată, concentrată mai degrabă pe problemele administrative, care necesită atenție și soluții imediate și care, în timp, ne erodează echilibrul interior și ne tocește simțurile, uitând de viața ce inițial ne-am propus să o trăim frumos. Iar erodarea asta, rugina asta care ne cuprinde inima se insinuează treptat și perfid, prima dată uităm să ne mai dăruim atenția întreagă celuilalt, apoi schimbăm blândețea vocii și a gesturilor cu nervii cauzați de o țeavă spartă, sau de o pană de curent (nu merge calculatorul / ratez emisiunea preferată !), sau pentru că a crescut iarba (ce tupeu, acum trebuie tunsă și n-am timp!) și cineva trebuie să înțeleagă că nervii nu sunt personali, nervii sunt cu intenție creați de ceilalți în noi atunci când nu ne dau dreptate, supărările toate sunt provocate de ceilalți special pentru a ne face pe noi cumplit de nefericiți, așa că ne sufocăm singuri orice înțelegere și dragoste am mai avea păstrată pe undeva pentru oricine dar mai ales pentru sine, și ne transformăm în roboți umblători fără sentimente, devenim proprii dușmani căutându-ne dreptatea proprie cu buzduganul în mână, ne golim pe dinăuntru adunând tot mai multe resentimente și uneori chiar pierdem sensul de a fi…

Povestea continuă cu revolta fiului mai tânăr care, crescut într-un mediu foarte confortabil și cu tot necesarul unui trai bun, se simte îngrădit de regulile casei în care a crescut și decide să plece în căutarea fericirii, dar nu înainte de a deveni nerecunoscător și sfidător față de părinți, o etapă despre care se spune că orice adolescent rebel o parcurge în lupta lui către independență și autonomie. Pilda mai spune că fiul cel tânăr s-a pierdut însă când a plecat în lume, căutând obținerea de satisfacții și de plăceri imediate și ușoare, mânat de voluptatea aventurii și cu credința că libertatea lui este îngrădită doar de regulile părintești de acasă, el nefiind responsabil de nefericirea în care se afla și așteptând ca ceva/cineva din exterior să-i schimbe starea interioară. Fiul avea să afle prin propria experiență că fericirea se deosebește de satisfacții și că adeseori fericirea vine ca plată după perioade de suferințe și de dureri îndurate cu bărbăție. Satisfacțiile fiind plăceri limitate, care pot fi pozitive (ca lumina soarelui, un somn odihnitor, o muzică care ne place, o mâncare bună, dar și diverse aparate care ne fac viața ușoară sau confortul casei), dar și acestea odată satisfăcute nu ne vor umple golul interior și apoi pot fi plăcerile negative, care dăunează organismului și care ne destramă și mai mult în interior (fumatul, beția, îmbuibarea, jocurile de noroc, dependențele de orice fel dar și relațiile intime aventuroase sau întâmplătoare).

Ce credeți însă că s-a întâmplat cu mama fiilor în tot acest timp ?!? Eu cred că mama a fost fericită o perioadă, mai ales când copii erau mici și zburdau prin casă și pe afară, mereu în mișcare și curioși nevoie mare de toate din jurul lor. O mamă retrăiește minunea vieții prin copiii ei, modul cum un copil se minunează și se bucură de toate din jurul lui este o lecție de viață pentru mamă, copilul îi arată mamei arta de a fi fericit prin simplul fapt al existenței sale și împlinește sensul lui ”a fi”. Se spune că iubirea mamei pentru pruncul ei este cea mai mare dintre toate iubirile pământești, pentru că este o iubire necondiționată și care nu așteaptă nimic în schimb, care rabdă orice și înțelege orice, este o dragoste neînfricată care merge până la sacrificiul de sine, și cred cu tărie că mama fiilor din pilda biblică a simțit la fel. Dar anii au trecut și peste ea și rugina treburilor administrative și-a făcut simțită prezența și în inima ei, grijile ei au crescut împreună cu vârsta copiilor și acum încerca din răsputeri să umple golul din inima ei când fiul cel tânăr și-a anunțat plecarea de acasă. Se spune că omul care nu trece prin suferință nu va cunoaște fericirea cu adevărat, iar fericirea adevărată este o combinație de stări de pace lăuntrică, bucurie, satisfacție și liniște și care se poate obține când facem un efort conștient de a ne bucura de viața pe care o avem ca de un dar pe care îl putem cultiva. Oamenii fericiți n-au tot ceea ce este mai bun, dar ei scot tot ce este mai bun din ceea ce au și sunt recunoscători pentru această șansă. Astfel că atunci cănd fiul cel tânăr a plecat de acasă, mama a decis să stingă conflictul din inima ei, să nu mai fie tristă din prea multă singurătate, să nu se mai supere când alții o critică sau când lucrurile nu sunt perfecte, ea a decis să-și regăsească pacea interioară și bucuria lui ”a fi”, să-și umple golul interior și să-și asculte glasul inimii, iar pentru fiecare clipă astfel trăită să fie recunoscătoare lui Dumnezeu și să ofere mai departe din preaplinul care i-a fost dat în dar.

Cred că știți cum s-a terminat pilda biblică, fiul cel tânăr s-a întors acasă abia după ce a trecut prin mai multe greutăți, a devenit recunoscător pentru traiul cel bun de acasă și nu s-a mai simțit îngrădit, dimpotrivă, era gata să muncească ca și slujitor la ferma părinților doar ca să nu mai stea între străini, suferința l-a trezit și l-a înnobilat spiritual, el a regretat sincer lipsa lui de recunoștință de la început și s-a vindecat de resentimente și cred că a fost fericit în sfârșit… spre deosebire de fratele lui mai mare, care e prototipul omului orgolios și despre care am să vă povestesc altădată.

O zi preaplină să aveți!

25 mai 2016

Editha

Edith Panaitescu

Sunt o simplă femeie, mamă, soție, soră, fiică totodată și un prieten devotat pe care te poți baza în orice circumstanță, mai sunt o femeie care crede că fiecare om poartă în inima sa chipul lui Dumnezeu, iar pentru unii dintre noi Dumnezeu poate exista încă un pic ascuns, pentru alții însă acesta trăiește evident și vizibil, si aceștia sunt oamenii vii care mi-au influențat cel mai profund viața, sunt oameni senini, blajini și care aduc cu ei multă dragoste și bunătate … de aceea și cred în faptul că oricine se poate schimba în bine depășindu-și neputințele proprii, dar această schimbare este posibilă doar cand vine ca un impuls din interior, ca o urmare firească într-un moment important al vieții trăite, și ne influențăm reciproc prin alegerile care le facem, cum ascultăm, cum vorbim, cum iubim și iertăm, cum înțelegem și cum ne acceptăm unii pe alții.