Vă mai amintiți jocul „solnița” din copilărie? Hai că nu e așa greu și e chiar haios. E foarte simplu. Întâi faci o „solniță” ca în imagine (apropo, asta e creația buburuzei mici), apoi scrii pe colțurile exterioare numele unei culori iar în interior niște cifre. Pe foaia de hârtie din care ai făcut jucăria scrii un pomelnic de „porunci” alocate câte unei cifre.

Vineri seară. Început promițător de weekend. Vii acasă, mănânci până nu mai poți apoi vrei să bei și-o bere. Așa, una la o sută de ani. E dumnezeiască. E atât de bună că bei vreo două pahare. Hai, două pahare juma. Spre trei. Eu, da? Să fie clar. Deja mi se înmoaie planetara. Și direcția are o deviere. Trage la pat.
Apare buburuza mică cu chef de joacă maxim. N-o pot refuza. Exact, jocul buclucaș. Și aleg culoarea, aleg cifra, apoi ea îmi citește răspicat „porunca”.
Să stai nemișcată într-un picior un minut!

Ai, pe bune? Din toate poruncile, p-asta ți-ai găsit s-o fac? După două spre trei pahare de bere? gândește totuși limpede mintea mea nițel aburită. Mă supun. Mare greșeală. Fiindcă a numărat ea. Unuuu, doiiii, treiii, …. , ciinnzecii și noouuăă, șaaiizeeciii!

Aveam deja febră musculară, și mă bâțâisem ca o gonflabilă cu aer cald. Din aia care dă din mâini pe un teren de fotbal. Printr-o minune n-am căzut și nici n-am pus celălalt picior jos.
Trecem la a doua sesiune. Aleg iar, sigură că nu mai am astfel de cazne. Când, ce să vezi, Murphy mă iubește, ca de obicei:

Să bei un pahar de bere, pe nerăsuflate!

Încep să râd. Acum nu știu dacă de la bere sau de la ce mă pune fie-mea să fac. Acum, serios, încă un pahar n-a omorât pe nimeni, nu? Pe nerăsuflate însă…. Habar n-am de ce, da’ îi fac pe plac. Este extaziată toată. Eu văd niște steluțe. Parcă cerul era afară. Și era și înnorat.
Runda a treia. Sigur ceva ușor. Adică nu concep altceva. Mai bine renunț. Zâmbetul ei mă topește. Sau o fi efectul berii?

Desenează un delfin pe o hârtie!

Cât de greu poate să fie??? Ia vă rog să încercați. Da’ numai în condițiile date. Parcă semnați pe propria răspundere pentru donarea unui rinichi în scopuri nobile. Te trec toate apele. Și doar sunt niște linii curbilinii, parcă. De data asta, fără poză. Ați râs destul de mine.
A patra oară și ultima, că nu mai pot. Patul îmi transmite obsedant de treizeci de minute același mesaj tentant

Vino odată la mine!

O să ai noroc la fete/ băieți!
Ooo, daaa!! Asta e perfectă. Nu trebuie să mai fac nimic. În sfârșit!! Noroc la fete am avut. La două chiar. Iar la băieți, la unu’ e suficient.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-Rr