Aș vrea ca șoaptele mele să nu se mai piardă ușor printre gândurile tale
Așa precum apa unui izvor care-și cedează viața la rădăcini și moare
Aș vrea să fiu un val constant care să te cuprindă într-o caldă învăluire
Și să nu mă izgonești cu pași grăbiți și cu înțelegeri abstracte fără dăruire
Când trist fumezi gândind la fericirea proprie, ascuns în colț te pierzi în gând…
Cenușă aș vrea să fiu atunci, un scrum, să ard zâmbind buzele tale… dar cum iubite ??
Când inima mi-e grea simt cum tristețea-i chemată să vină-napoi
Plânge natura de dor și ochi-mi în lacrimi văd un puhoi…
Inima-i legată cu lanțuri în robie și e o durere ce pururea reînvie, lovind
Cu buzele sărate rostesc o chemare, dar răspunsul nerostit rămâne o așteptare, durând.
Și mi-e dor de a ta iubire, săruturi de-al căror simțire m-ai lipsit
Deși pașii mei târâți spre tine, când abia mai stau pe vine, au pierit.
E prea puțin chinul meu ca să mai plâng pe umărul tău mereu,
Dar e prea multă suferința mea, ca să te uit, să uit c-am fost iubita ta.
24 Aprilie
Editha
Sunt o simplă femeie, mamă, soție, soră, fiică totodată și un prieten devotat pe care te poți baza în orice circumstanță, mai sunt o femeie care crede că fiecare om poartă în inima sa chipul lui Dumnezeu, iar pentru unii dintre noi Dumnezeu poate exista încă un pic ascuns, pentru alții însă acesta trăiește evident și vizibil, si aceștia sunt oamenii vii care mi-au influențat cel mai profund viața, sunt oameni senini, blajini și care aduc cu ei multă dragoste și bunătate … de aceea și cred în faptul că oricine se poate schimba în bine depășindu-și neputințele proprii, dar această schimbare este posibilă doar cand vine ca un impuls din interior, ca o urmare firească într-un moment important al vieții trăite, și ne influențăm reciproc prin alegerile care le facem, cum ascultăm, cum vorbim, cum iubim și iertăm, cum înțelegem și cum ne acceptăm unii pe alții.
