1 reader now

Aș vrea ca șoaptele mele să nu se mai piardă ușor printre gândurile tale
Așa precum apa unui izvor care-și cedează viața la rădăcini și moare
Aș vrea să fiu un val constant care să te cuprindă într-o caldă învăluire
Și să nu mă izgonești cu pași grăbiți și cu înțelegeri abstracte fără dăruire
Când trist fumezi gândind la fericirea proprie, ascuns în colț te pierzi în gând…
Cenușă aș vrea să fiu atunci, un scrum, să ard zâmbind buzele tale… dar cum iubite ??
Când inima mi-e grea simt cum tristețea-i chemată să vină-napoi
Plânge natura de dor și ochi-mi în lacrimi văd un puhoi…
Inima-i legată cu lanțuri în robie și e o durere ce pururea reînvie, lovind
Cu buzele sărate rostesc o chemare, dar răspunsul nerostit rămâne o așteptare, durând.
Și mi-e dor de a ta iubire, săruturi de-al căror simțire m-ai lipsit
Deși pașii mei târâți spre tine, când abia mai stau pe vine, au pierit.
E prea puțin chinul meu ca să mai plâng pe umărul tău mereu,
Dar e prea multă suferința mea, ca să te uit, să uit c-am fost iubita ta.

24 Aprilie
Editha



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-Vq

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.