În genere, este de dorit să existe o asociere între sex și dragoste, este de preferat să avem și o relație afectivă, nu doar una sexuală, în special în cadrul unei căsnicii, pentru o dezvoltare armonioasă și sănătoasă a cuplului.
Dar nu este însă neapărat necesar. Si nici obligatoriu.
Bineînțeles că este de dorit ca dragostea și sexul să coexiste, nu neapărat este și necesar însă, repet.
De altfel, am și auzit cazuri, oameni, chiar și printre persoane căsătorite, care spun că satisfacția sexuală poate fi chiar mai mare dacă nu ești legat afectiv, implicat într-o poveste romantică.
Acești oameni, de care vorbeam mai sus, consideră sexul lipsit de afecțiune destul de satisfăcător și tind să se dezvolte doar astfel personal din punct de vedere sexual, în special în prima parte a vieții; posibil la maturitate sau chiar spre bătrânețe să înceapă să pună accent și pe sex cu afecțiune, iar asta pentru că după o anumită vârstă nevoile și obișnuințele sexuale scad, libidoul, de asemenea, se diminuează.
După cum spuneam și-n alte rânduri, sexul reprezintă un impuls atât biologic cat și unul social, iar prin latura sa biologică este deci non-afectiv.
Atunci când necesitățile noastre sexuale biosociale ne împing să ne dorim impuls sexual fără (dar și cu) afecțiune, nu văd motivul pentru care se insistă atât de mult pe faptul că ar trebui să-i determinăm pe cei ce sunt adepții ambelor tipuri, să se simtă anormali, ori rușinați și neînțeleși.
Din altă persepectivă dacă am privi lucrurile, mă tem că există în lumea asta milioane de oameni, bărbați și femei deopotrivă, care din păcate, nu au capacitatea, ori au o capacitate redusă, de a simți iubire sau afecțiune. Spre exemplu, cei cu deficiențe psihice ori emoționale, sau oamenii insensibili genetic.
Dacă acești oameni nu-și rezolvă problemele legate de afectivitate și din moment ce majoritatea au cu siguranță și nevoi sexuale, de ce ar trebui să se simtă vinovați când fac sex cu un partener ce nu-l iubesc? Sunt convinsă că acesti oameni sunt suficient de dezavantajați din cauza acestor deficiențe fără a le mai spori și noi frustrarea, certându-le „anormalitatea”.
Întotdeauna am fost de părere că normalul nu are vreo limită și că granița dintre normalitate și anormalitate, chiar și din punct de vedere sexual, nu ar trebui trasată; am considerat mereu nefiresc să stabilim noi pentru alti oameni reguli de trăit viața lor.
Fiecăruia dintre noi ar trebui să-i fie îngăduit un stil personal de viață, și mi s-ar părea civilizat și firesc să înțelegem că nu întotdeauna funcționăm în norme și principii și trăiri, general valabile și unanim acceptate.
Eu spre exemplu trăiesc cu nevoie afectivă permanent. Chiar și sexual vorbind, tot așa funcționez.
Dar asta nu înseamnă că alții nu simt diferit.
Ori că n-au dreptul să o facă.
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
