„Nu ştiu de ce tot avem aşteptări multiple din partea celorlalţi.

Ne aşteptăm să fim iubiţi, avem pretenţia să fim înţeleşi, avem senzaţii că toţi ceilalţi îşi doresc şi ei lucruri similare cu ceea ce ne dorim noi din partea lor.

Foarte greşită abordare.
Dorinţele ne sunt în mare parte personalizate în funcţie de nevoi proprii, care la rândul lor nu pot fi generalizate, sunt ele cumva extrem de altfel pentru fiecare dintre noi, în particular.
Nuanţa poate fi diferită, culoarea favorită nu ne este aceeaşi tot mereu, sensul în care gândim situaţii asemănătoare are deseori altă conotaţie pentru fiecare dintre noi.

Nu iubim la fel, nu avem cum astfel, să avem aşteptări de iubire tot la fel.

N-am dormit astă noapte.

Am tot gândit una alta, am tot plâns pentru mine cu gând despre tine, am răsucit şi am răzgândit ideea de a continua sau nu noi doi relația asta eșuată pe care o tot trăim de ceva vreme.

Şi mi-am dat seama că nu este corect să mă aştept să fie dragoste ceea ce tu consideri cel puţin la modul afirmativ, ca fiind o…nu ştiu ce, că nici n-am chef măcar să-ți reţin comparaţia.

Mi-am mai dat eu seama că nu sunt în vreun mod deplorabil la mila ta, nici la a mea de altfel nu trebuie să fiu, nu trebuie să cerşesc disperată vreo atenţie mărită din partea ta, dar din partea nimănui nu am nevoie de nimic.

Am nevoie să mă reconsider doar.
Atât.

Am nevoie de restabilire emoţională, am nevoie de linişte, am nevoie de pace.
Nevoile tale nu sunt despre iubire între noi, nici de menţinere a ei măcar nu sunt ele.
Tu ai nevoi ce ţin exclusiv de tine şi de înţelegere a ta, tot de către tine.
Ai nevoi de asumare, nevoi de validare de tine şi apoi de mine şi abia apoi de noi, dacă ajungi în adevăr şi recunoaştere până la noi, şi nu cumva te vei opri ca şi până acu’ doar când ajungi la tine.

Dacă ajungi şi până acolo.

Ai nevoi de înţeles că iubirea o alegi şi o decizi să o iubeşti, nu-ţi este obligaţie, nici sacrificiu, nici în responsabilitate nu-ţi intră în vreun fel.  Ea e liberă de încătuşări de astea, pentru că e fix voinţa ei de a iubi şi de a se lăsa iubită.

Asta mă gândeam când nu am dormit deloc eu azi noapte.

Că am pus greşit problema, având eu nu ştiu de unde, nişte aşteptări din partea ta, sau plângându-mi de milă oarecum, insistând nu știu de ce, să înţelegi cumva ce-mi trebuie mie, dar nu și ţie. Nicidecum.

Tu eşti diferit de mine şi tot repeţi că n-ai nevoie decât de singurătate.

Nu-ţi trebuie dragoste ţie chiar deloc, că te copleşeşte ea cumva, neînţelegând-o..căci tu nu ştii să simţi lucruri ce nu există decât prin poveşti.

Tu nu crezi în poveşti, uitasem că mi-ai spus cândva că nu ţi-au plăcut nici în copilărie.
Uite că, am reuşit într-un final să te-nţeleg pe deplin într-o noapte insomniacă.
Neplânsă ca de obicei. Doar înţeleasă cum trebuie.

Ţie îţi trebuie să ştii întâi cum să iubeşti, dacă iubeşti, îţi mai trebuie să ştii să convingi când iubeşti, prin manifestare de iubire şi să menţii şi pentru celălalt un pic de echilibru emoţional, nu să-l tot bulversezi.

Căci al tău nu-i bulversat, îl ceri a fi stabil.

Mie îmi trebuie să nu m-aştept la nimic, de-acu’ înainte.

Să las.. fără să insist în vreun fel explicativ sau prin vreo demonstraţie argumentată, să las să intervină doar starea mea de bine, fără insistenţă către tine despre cum am putea trăi noi.
N-ai inspiraţie sentimentală, doar un maxim de nehotărâre sentimentală simţi tu din ce transmiţi.
Nu eşti ţinut în lanț de către mine! în vreun prizonierat sentimental.
Eu nu te ţin legat afectiv de mine în niciun fel.
Tu singur te menţii într-o dependenţă sentimental afectivă, pe care însă tot refuzi să ţi-o recunoşti şi pe care mie nici atât nu mi-o imprimi.
Tu vrei să-mi pară mie că sunt slabă sentimental în ce te priveşte, că aş avea vreun handicap cumva în lipsa ta.
Ireal.
Eu sunt bine cu tine, recunosc, dar şi fără tine pot să învăţ să fiu.
Și vreau să încep de mâine să exersez viața trăită fără tine. Așa am hotărât, fără să-ți cer vreun acord de astă dată.”



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-IS