Acum vă zic fără nici o teamă de greșeală, o bucată mare din inima mea este permanent conectată la munte, când sunt pe creste și merg pe poteci mă simt întreagă, la munte am învățat să admir viața in forma ei pură și măreția vârfurilor mă smerește, mi-e frică de înălțimi și de asta m-am apucat de alpinism de curând, unde regula nr 1 este să fii un partener de încredere, iată cum muntele te îmbie să-l iubești pe aproapele, practic viața mea și a partenerului atârnă de o sfoară iar la un capăt țin eu…la munte întâlnesc oameni dragi inimii mele, cu principii sănătoase de viață, oameni care nu te lasă la greu, așa am aflat că am ritmul meu propriu și am învățat să mă armonizez cu alții când trec prin zonele mai dificile de traversat, la munte nu mergi singur dacă vrei să ajungi pe vârf și să te întorci sănătos acasă.

Admir alpiniștii, atleții muntelui, cei care reușesc să ajungă unde își propun și se întorc la fel de întregi cum au plecat dar cu inima plină, dau dovadă de o tărie de caracter ieșită din comun, pentru munte ai nevoie de curaj dar și de o minte limpede și echilibrată. Repet, admir tăria alpiniștilor performanți doar că acum sunt într-o fază a vieții mele în care doar performanța mușchilor nu mă impresionează preponderent, așadar admir tăria celor care dau dovadă și de o minte echilibrată și matură, cei care știu să aștepte momentul prielnic și caută siguranța înainte de performanță, care sunt capabili să ajute pe alții în caz de nevoie și previn primejdiile care să pot să apară pe drum, care nu se intimidează de condițiile vitrege și găsesc soluții riscându-se pe sine… aceștia sunt oamenii integrii care salvează vieți, cărora le pasă de alții, pentru care viața umană este mai importantă decât propriul orgoliu de a cuceri și care știu că simplul fapt că au pășit pe un vârf de munte nu înseamnă că au ajuns la capăt, pentru ei drumul nu se termină pe vârf, ei știu că mai au drumul de întoarcere acasă, pentru ei muntele se arată cu adevărat așa cum este, cu bune și cu rele, cu frumuseți de-ți taie respirația și pericole care te pierd, aceasta este tăria pe care aș vrea să o am și eu…

Iubesc muntele în fiecare anotimp, vara iubesc cum căldura pătrunde în corp și se conservă în oase, drumul este uscat și prăfos dar cu vizibilitate mai mare iar ziua este mai lungă și se poate umbla mai mult, singura grijă fiind să am apă destulă și șapcă cu cozoroc pe cap, poate și o cremă de soare cu factor mare de protecție pentru că în rest este plăcere pură, dacă am și un cort bun și un primus pentru mâncare practic e o altă viață J…, iarna muntele este de o frumusețe perfectă, zăpada acoperă orice pată de culoare și lasă totul imaculat, jnepenii au înghețat cu țurțuri de gheață parcă brodați, dar este o frumusețe înșelătoare, care te îmbie și te pierde, e nevoie de o minte limpede, echipament foarte bun și cunoștințe temeinice pentru ca să supraviețuiești iarna pe creste, pentru că gheața, zăpada și frigul sunt pe cât de frumoase pe atât de periculoase…trebuie să știi cum să te îmbraci, pe unde să mergi, sfatul cel mai bun este ca vara când mergi pe traseu montan să privești terenul cu ochi de iarnă, pentru că traseele de vară se transformă în capcane când sunt acoperite cu zăpadă…toamna este multă ceață și o umezeală cu stropi mărunți care pătrunde prin orice haine, iar razele de soare care străbat prin ceață luminează cu o culoare supranaturală, este o terapie de culori care încântă ochii și inspiră la melancolie, dar dacă nu ai haine potrivite pentru umezeală și bocanci aderenți și rezistenți la noroi toată frumusețea se poate transforma într-un coșmar…, primăvara mai are câteva pete de zăpadă, este un dor de iarnă și un entuziasm general pentru trezirea care urmează, dar nu e prea clar ce se întamplă, cum să te îmbraci, la ce să fii atent, dacă vrei ceai la termos sau doar apă rece, e un soi de amorțeală care nu se lasă trezită de tot …, de asta spun că doar o minte limpede, echilibrată și matură poate să iubeasca cu adevărat muntele și să-l respecte, dincolo de plăcerea fizică pentru performanță….

Drum bun să aveți, în orice anotimp !
Editha

Edith Panaitescu

Sunt o simplă femeie, mamă, soție, soră, fiică totodată și un prieten devotat pe care te poți baza în orice circumstanță, mai sunt o femeie care crede că fiecare om poartă în inima sa chipul lui Dumnezeu, iar pentru unii dintre noi Dumnezeu poate exista încă un pic ascuns, pentru alții însă acesta trăiește evident și vizibil, si aceștia sunt oamenii vii care mi-au influențat cel mai profund viața, sunt oameni senini, blajini și care aduc cu ei multă dragoste și bunătate … de aceea și cred în faptul că oricine se poate schimba în bine depășindu-și neputințele proprii, dar această schimbare este posibilă doar cand vine ca un impuls din interior, ca o urmare firească într-un moment important al vieții trăite, și ne influențăm reciproc prin alegerile care le facem, cum ascultăm, cum vorbim, cum iubim și iertăm, cum înțelegem și cum ne acceptăm unii pe alții.