Vine un moment în viaţa fiecărui om în care are o alegere de făcut.

La o răscruce de drumuri, ai două căi.

Calea din stânga este calea adormirii de sine.

Pe acea cale, în timp ce mergi, începi să te moleşeşti, să uiţi şi la sfârşit să intri într-un somn adânc al conştiinţei.

Pe calea adormirii, uiţi toate promisiunile pe care ţi le-ai făcut ţie.

Când erai copil şi părinţii se certau şi tu ţi-ai promis ţie că în familia ta nu vor exista certuri ci doar iubire.

Când ai rămas fără bani în momente foarte importante şi ai ajuns chiar să plângi şi ţi-ai jurat ţie că vei învăţa, vei munci şi vei face orice este nevoie pentru ca niciodată să nu mai plângi din cauza banilor.

Când ai văzut răul din jurul tău şi nu aveai nicio putere să schimbi ceva şi ţi-ai promis că într-o zi vei fi de partea binelui şi vei lupta pentru ca răul să nu îşi întindă tentaculele asupra lucrurilor care sunt importante pentru tine.

Când ai fost bolnav şi ai promis

”Doamne, ajută-mă să fiu bine şi promit că voi avea grijă de sănătatea mea în mod exemplar.”

Toate astea şi multe, multe altele sunt uitate.

Pentru că ai uitat ce ţi-ai promis, acum trăieşti toate acele lucruri care ţi-ai promis că nu le vei mai permite în viaţa ta.

Acum, trăind mai rău ca niciodată, mai ai doar o speranţă privind în viitor.

Ştii că timpul se scurge şi te grăbeşti.

Nu mai ai răbdare, nu mai ai timp, nu mai ai nervi să aştepţi. Vrei să se întâmple ceva repede. Şi o iei la fugă, încercând să prinzi orice lucru care ţi se va arăta însă ai uitat că eşti pe drumul uitării şi că cu cât eşti mai departe pe acest drum, cu atât uiţi mai mult, mai repede şi cazi într-un somn adânc.

Acum, nu mai ai niciun control.

Faci parte dintr-o masă uriaşă de zombie care nu mai au control asupra vieţii lor. Eşti dus de val, din inerţie, împins de marea masă a celorlalţi oameni adormiţi pe drumul adormirii.

Probabil la asta se referea Bnejamin Franklin când spunea că

”Mulţi oameni mor la 25 de ani însă sunt îngropaţi la 75”.

Pe drumul adormirii de sine nu mai există dorinţe, obiective, entuziasm, putere personală, decizii, fericire, muncă, efort, victorie, eşec, lecţii învăţate, alte victorii.

Pe acest drum nu mai există viaţă.

Ca şi un adormit ce are un coşmar, mai tresari din când în când, scoţând sunete ciudate, în timp ce în coşmarul tău ţi se întâmplă lucruri groaznice însă nu ai nici o putere asupra lor.

Banca îţi ia casa.

Partenera sau partenerul te părăsesc, te trădează în cel mai oribil mod.

Eşti bolnav, obez sau ai boli în faze terminale.

Ca şi în infernul lui Dante, te-ai rătăcit într-o pădure:

”La jumătatea drumului vieţii, m-am trezit într-o pădure întunecată căci am pierdut calea. Atât de obosit şi somnoros am fost încât am abandonat calea cea dreaptă. Sufletul meu s-a uitat în urmă pe unde am trecut şi nu mai era nici o fiinţă vie. Pădurea asta este atât de plină de rău, încă nu îşi satisface niciodată poftele lacome şi de fiecare dată când se hrăneşte, este şi mai flămandă.”

Nimeni nu te mai iubeşte, pentru tine nu mai există speranţă şi eşti în faţa unei uşi.

Este uşa de la intrarea lui infernul lui Dante şi pe uşa scrie:

”Lasciate ogne speranza, voi ch’entrate” ( Lăsaţi orice speranţă, voi ce ce intraţi aici).

Există o vorbă veche de când timpul care spune că oricât de mult te-ai dus pe un drum greşit, ÎNTOARCE-TE.

Fă orice e nevoie, târăşte-te dacă e nevoie şi ajungi înapoi la intersecţia de unde ai plecat pe drumul adormirii de sine.

Şi acum, alege cealaltă cale.

Calea trezirii de sine

Trezirea este rareori un proces plăcut şi uşor.

Însă pe măsură ce păşeşti pe acest nou drum, lucrurile încep să devină mai limpezi, mai clare.

Primul lucru care se întâmplă după ce ai păşit suficient de mult pe drumul trezirii este că începi să îţi reaminteşti.

Îţi reaminteşti toate promisiunile făcute ţie.

Începi să îţi aduci aminte toate suferinţele pe care le-ai îndurat şi toate momentele în care ţi-ai jurat că nu vei mai trăi aceleaşi scenarii.

Ţi-ai promis că NU VEI UITA NICIODATĂ momentul ăla când de ziua ta nu ţi-ai permis să îţi scoţi prietenii la o petrecere, momentul ăla în care erai tratat ca un sclav la job de un şef cu absolut nimic mai valoros sau inteligent decât tine, momentul când te-ai uitat în oglindă şi ţi-ai promis că nu îţi vei mai neglija corpul niciodată, momentul când ţi-ai promis că nu te vei opri din căutat până când nu vei găsi iubirea vieţii tale.

Şi pe măsură ce îţi aduci aminte toate aceste lucruri, începe să curgă prin venele tale o energie pe care nu ai mai simţit-o de foarte multă vreme, cam de când ai luat-o pe drumul adormirii.

Este entuziasmul şi plăcerea de a trăi din nou viaţa. Cu dureri şi bucurii, cu înfrângeri şi victorii, cu lecţii învăţate şi multă muncă dar mai important ca orice, acum eşti TREAZ şi VIU.

Trecutul este viu în memoria ta cu lecţiile şi promisiunile din el, viitorul este viu în imaginaţia ta cu toate minunăţiile ce te aşteaptă dar prezentul este cel mai puternic dintre toate.

Pentru că în prezent, azi, este singurul moment când poţi să construieşti ceva, să clădeşti şi să inventezi pentru că într-o zi, când viitorul va deveni şi el prezent, în acel prezent să poţi să trăieşti viaţa în care toate promisiunile pe care tu ţi le-ai făcut ţie, vor fi în sfârşit, îndeplinite.

Indiferent că e vorba de un corp, o casă, o relaţie sau o avere, toate se obţin CONSTRUIND. Pas după pas, zi după zi, prin acţiune voluntară, prin intenţia minţii tale şi energia emoţiilor tale.

Şi un mare aliat al acţiunii, construirii şi fericirii este un hormon, numit SEROTONINĂ.

În lecțiile precedente, de aici  și aici  am vorbit despre diferenţele între plăcerile simţurilor, confundate cu fericirea, care ne duc pe o cale a pierzaniei şi fericirea reală, sentimentul de împlinire care vine din obţinerea realizărilor durabile, construite cu răbdare şi perseverenţă, zi de zi.

Dacă dopamina este hormonul plăcerilor, plăceri declanşate de orice stimulare a simţurilor noastre, de la mâncare, alcool, droguri până la jocuri, aventuri şi orice este nou şi dacă prin abuzarea acestor plăceri putem să devenim dependenţi, păşind pe calea adormirii de sine, serotonina este hormonul fericirii şi al realizărilor durabile care ne ţine treji şi cu ochii pe obiectivele noastre.

Cum fac să declanşez serotonina în corpul meu?

Dacă dopamina o declanşez printr-o plăcere a simţurilor, ce anume mă face fericit astfel încât să se declanşeze serotonina?

Serotonina se declanşează atunci când am mulţumirea unei realizări.

Un pas făcut spre un obiectiv pe care mi l-am propus, declanşează serotonina.

O cărămidă pusă la construcţie, declanşează serotonina.

Atingerea unui obiectiv, declanşează serotonina.

De aceea, dacă serotonina este hormonul fericirii şi se declanşează când facem paşi spre obiective, când punem cărămizi la construcţii şi obţinem victorii în viaţă, cel mai probabil mesajul este că fericirea şi împlinirea durabilă este dată de evoluţia şi creşterea permanentă.

Cum să fii fericit şi împlinit pentru tot restul vieţii

1. Fă un plan şi execută-l.

Propune-ţi un obiectiv, vis, scop. Fă un plan legat de cum vei atinge acest vis/obiectiv şi împarte-l în paşi suficient de mulţi încât să poată fi făcuţi zilnic fără să te suprasoliciți.

E mai important ca paşii ăştia să fie făcuţi zilnic decât orice altceva.

Dacă nu poţi face zilnic, înseamnă că pasul e prea mare şi te solicită pea mult.

Fă-l mai mic.

Dacă trebuie să pui 100 de lei pe zi deoparte şi nu poţi, pune 10 lei şi dacă nu poţi face nici asta pune 1 leu, dar pune zilnic.

Dacă trebuie să mănânci cu 1000 de calorii mai puţin şi nu reuşeşti, propune-ţi 500 şi dacă nu merge nici asta, măcar 100, dar mănâncă mai puţin decât trebuie, zilnic.

Dacă vrei să citeşti 100 de pagini pe zi, dar nu reuşeşti, propune-ţi 50 şi dacă nici asta nu merge, citeşte 10. Dar fă-o zilnic.

2. Măsurarea şi notarea

Măsurând şi notând ceea ce faci, paginile, caloriile, repetările la sport, cărămizile pe care le pui la casă, dobândeşti un sentiment al progresului pe care nu îl vei avea NICIODATĂ fără să măsori.

De unde ştii dacă ai făcut zilnic ce ţi-ai propus, sau câte zile ai ratat dacă nu e notat niciunde?

Te bazezi pe memorie?

Zi-mi ce ai mâncat acum exact 11 zile. Şi în ce cantitate.

UPS!

Nu notezi, nu ai referinţă, nu ai progres real şi nu ai dopamină. Deci nu ai fericire, împlinire şi progres real în viaţă.

3. Foloseşte aplicaţii pe telefon ( Sport şi alimentaţie, to do list şi financiar)

Eu notez 3 chestii zilnic

• situaţia financiară ( aplicaţia HomeBudget)
• to do list-ul (aplicaţia Things)
• sport şi alimentaţie ( în agenda fizică)

Asta îmi arată la ce stau bine şi la ce nu, ce pot susţine pe termen lung şi ce nu, şi îmi dă sentimentul de progres mic şi zilnic spre obiectivele mari şi importante ale vieţii mele.

4. Premiază-te când atingi borne

Stabileşte momente pe drumul progresului când sărbătoreşti.

Să atingi o bornă este o bun moment de reflectare şi apreciere. Când ai strâns o sumă de bani, când ai dat un număr de kilograme jos, când ai construit fundaţia la casă, premiază-te cu lucruri care declanşează DOPAMINĂ.

Da-ţi voie să sărbătoreşti. Acum are sens şi meriţi cu adevărat.

5. Obiceiurile

Comportamentele făcute zilnic, vor duce într-un timp scurt la obieciuri automatizate care nu mai cer efort.

Dacă obiceiurile sunt bune, ele declanşează serotonină, fericire şi împlinire.

Dacă sunt proaste declanşează dopamină, dependenţă şi suferinţă.

Întăreşte comportamentele şi obiceiurile bune, şi minimalizează-le pe cele rele. Pentru mine funcţionează să îmi ocup atât de multe ziua cu obiceiuri pozitive încât sunt prea obosit să le mai fac pe cele proaste.

Starea de flux

Intră în stare de flux cât de des poţi.

Starea de flux este atinsă când activitatea pe care o faci este că o joacă. Îţi place atât de mult încât este propria ei recompensă.

Dacă uneşti obiectivele tale şi visurile, cu munca ce îţi place atât de mult şi care e o joacă, cu serotonina şi obiceiurile şi cu starea de flux, atunci poţi spune că ai vocaţie.

Există nişte legi nescrise, vechi de când lumea, care ne arată continuu că viaţa are un sens, o cale corectă pentru fiecare fiinţă. Pe această cale a evoluţiei există trepte, borne şi paşi concreţi şi pentru a te asigura că faci ce trebuie, când trebuie şi în ritmul care trebuie pentru a evolua, deci pentru a fi fericit şi împlinit, e important să îţi dai seama pe ce treaptă eşti şi care sunt treptele care urmează.

Dacă vrei să îţi continui educaţia şi să descoperi pe ce treaptă a evoluţiei te afli şi unde poţi merge din punctul în care eşti acum, am creat Citius, Altius, Fortius, un manual cu cele 14 trepte ale evoluţiei pentru o personalitate alfa în care am îmbinat înţelepciunea Tibetană veche de 2500 de ani cu psihologia modernă şi care îţi vor arăta că există un tipar universal valabil pentru noi toţi şi că nu poţi să evoluezi sărind trepte. E nevoie să parcurgi treaptă după treaptă şi să evoluezi. De aici vine fericirea.

Poţi vedea despre ce este vorba în cartea Citius, altius, fortius, aici: Cele 14 etape ale evolutiei

Aștept orice întrebari și feedback,

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

P.S. Dacă cineva te întreabă vreodată de ce avem motto-ul ”printre greutăţi spre stele”, spune-i că nu ai cunoscut pe cineva până acum care să fi ajuns la succes având un trecut lejer.