Să nu mă-ntrebi de unde ştiu, dar crede-mă că ştiu sigur!
Şi crede-mă că ştiu şi că nu-ţi trebuie ţie personal să mă citeşti ca pe o carte deschisă.
..doar că eu..eu ador să fiu cartea ta deschisă…și nu doar câteodată, iubitul meu, ci mai mereu!
Măi, că nici nu ştiu dacă asta-i vreun atu ori dimpotrivă: faptul că îmi place să mă las desluşită de tine în cuvinte multe spuse de mine şi tot curgând şuvoi.
Măi iubitule, dar nici nu contează dacă-i bine cum mă trăiesc eu, pentru restul ceilalți ori dacă poate ar fi fost mai bine din alte perspective, să iau exemplul vecinei, spre exemplu.

Eu sunt fericită cu mine doar aşa!

Chiar dacă nu rezonez cu toată lumea cu felul meu foarte deschis de a mă trăi pe lumea asta!
Știi, mie-mi place să privesc în ochi când vorbesc cu cineva.
Să nu-mi fie ruşine în vreun fel cu ce am de spus şi, mai ales, vreau să mă conving din priviri că mă şi crezi atunci când am de spus câte ceva.
Să fii convins că nu vorbesc minciuni.
Că nu vorbesc doar pentru a te opri din treabă nejustificat.
Vorbesc pt că am ceva de spus în genere..iar acum, iarăşi, iubitul meu, din nou..te privesc în ochi şi-ţi spun simplu că te iubesc!

Te iubesc suficient de mult încât să ştiu fără vreun dubiu că tu reprezinţi iubirea însăşi pentru mine.
Ştii, acum ceva ani în urmă, când mai meditam eu așa..arareori, ce-i drept, eh! atunci însă, mă întrebam cu un aer curios pe mine însămi..” Dar până când o să te tot iubesc eu aşa în crescendo? Dar cât o mă mai tot reîndrăgostesc eu doar de tine?”

Dar cât îmi mai trebuie pentru a mă scoate şi tu din pepeni măcar de două ori pe an, nu doar o dată şi atât? Cum mi se-ntâmplă mie.
Câteodată..hahaha..trece anul şi nici nu realizez că nu m-ai iritat deeloc în decurs de atât de multe zile..
În fine, mi-am răspuns tot singură atunci cândva, mai demult.
Mi-am zis într-o dimineaţă pe un ton firesc şi natural cum că..
„N-ai cum să te plictiseşti iubind. Nu-i monoton deloc. Şi azi şi mâine şi în fiecare zi iubirea creşte. Iubirea mea pentru tine, iubitule, creşte de la zi la zi şi aşa va rămâne, iubitul meu, pentru totdeauna.”

Mă mai gândesc pe de altă parte cât de norocos este şi Radu cu noi doi iubindu-ne aşa frumos și special.
Mi se pare un noroc inimaginabil să creşti alături de doi oameni care ştiu să iubească atât de tare.
Care să-ţi împărtăşească numai zâmbete calde şi bunăvoinţă şi mângâiere şi care să-ţi definească fără vorbe mari iubirea într-un mod atât de simplu.

” Mami, dar ce înseamnă să iubeşti?”

„Păi din iubire ne naştem, babe’ule, în primul rând! Fără iubire nu am respira viaţă. Fără ea ne-am lăsa doar trăiţi de viaţă, alergaţi de viaţă împiedicaţi printre nimicuri inutile..în loc să ne trăim fiecare minut al ei. Uite..s-o luăm altfel..tu cum explici că mă iubeşti pe mine? Sau..ia stai!! Tu mă iubeşti vreun pic pe mine? Hahahah..mmm??!”

„Daaa! Enorm. Şi pe tine şi pe tati!”

„Pe care mai mult?? Eee? Ia zi cinstit!”

„Păi..pe amândoi la fel. Și serios!”

” Şi ia gândeşte-te acum un pic..cum ai explica tu iubirea asta?”

” Mi-e dor de voi când nu sunteţi acasă. Îmi place să râd cu voi cel mai mult din lume….iar când plâng parcă mi-e mai bine dacă plâng cu tine..mă liniștește plânsul meu cu tine ..şi nu mai ştiu ce să mai zic!”

” E de ajuns cât ai spus, copilaş frumos! Nu mai e nimic de adăugat în plus! Nici gram! Şi eu te iubesc de mor!”

Pe voi doi, iubitul meu, eu vă iubesc de mor!
Voi sunteţi eu.

Şi vă iubesc în toate chipurile..şi adolescentin, şi amuzat şi matur şi fluşturatic şi cu un cap prin nori şi cu picioare bine înfipte în Pământ.

Vă iubesc frumos!
Din ce în ce mai mult cu încă o zi..şi încă una..şi..bună dimineațaaa!



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-LQ