Trăim din ce în ce mai mult în mediul virtual şi asta ne mănâncă mai tot timpul. Aş vrea să spun că glumesc dar din ce în ce mai multă lume conştient sau nu, suferind de singurătate sau nu, petrece destul de mult timp în virtual. Iar de aici nu mai e decât un pas foarte mic până a cunoaşte „sufletul pereche”.
Din spatele unui profil real sau fals, apare Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana şi cum în virtual poţi fi exact cine vrei tu să fii, proiecţiile aşteptărilor refulate vreme îndelungată se revarsă ca un torent din cornul abundenţei. Imaginare, desigur.
Deja el/ea e întruchiparea tuturor dorinţelor tale, consideri că a dat norocul peste tine sau tu ai călcat direct în el acum vreo trei zile, mintea a luat-o razna, la fel şi pulsul. Şi poate n-ar fi rău să mai visăm din când în când cu ochii închişi, dar raţiunea în astfel de cazuri trebuie să primeze.
Nu ai cum să iubeşti pe cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată, nu l-ai privit în ochi sau nu l-ai atins, măcar într-un simplu şi banal salut. Da, ştiu, ai făcut un lac sub tine privind minute în şir cele mai perfecte poze, te-ai extaziat în faţa lor sau a vorbelor meşteşugite. Realul te trezeşte din visare mai brutal decât o găleată cu apă rece în cap. Şi totuşi se întâmplă. Poveşti reale sau de-a dreptul halucinante apar la tot pasul, citesc despre ele mai mereu.
Cred că singurătatea e foarte apăsătoare iar noi, oamenii, suntem făcuţi să respirăm bucuria, fericirea, necazurile şi tristeţile prin doi. Cine nu crede asta, se minte. Cu toţii, fără excepţie, ne dorim iubire, s-o dăruim şi s-o primim.
Dar nu virtualul este soluţia. N-a fost şi nici nu va fi vreodată. Da, poate fi o rampă ca doi oameni să se întâlnească, dar de aici şi până la a dezvolta adevărate obsesii sau drame e cale lungă. Oameni dragi, treziţi-vă! Fiindcă dacă nu faceţi asta la timp, dezamăgirea va fi mare. Iar lecţia primită s-ar putea să nu vă placă.
Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.