Din spatele unui profil real sau fals, apare Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana şi cum în virtual poţi fi exact cine vrei tu să fii, proiecţiile aşteptărilor refulate vreme îndelungată se revarsă ca un torent din cornul abundenţei. Imaginare, desigur.

Deja el/ea e întruchiparea tuturor dorinţelor tale, consideri că a dat norocul peste tine sau tu ai călcat direct în el acum vreo trei zile, mintea a luat-o razna, la fel şi pulsul. Şi poate n-ar fi rău să mai visăm din când în când cu ochii închişi, dar raţiunea în astfel de cazuri trebuie să primeze.

Nu ai cum să iubeşti pe cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată, nu l-ai privit în ochi sau nu l-ai atins, măcar într-un simplu şi banal salut. Da, ştiu, ai făcut un lac sub tine privind minute în şir cele mai perfecte poze, te-ai extaziat în faţa lor sau a vorbelor meşteşugite. Realul te trezeşte din visare mai brutal decât o găleată cu apă rece în cap. Şi totuşi se întâmplă. Poveşti reale sau de-a dreptul halucinante apar la tot pasul, citesc despre ele mai mereu.

Cred că singurătatea e foarte apăsătoare iar noi, oamenii, suntem făcuţi să respirăm bucuria, fericirea, necazurile şi tristeţile prin doi. Cine nu crede asta, se minte. Cu toţii, fără excepţie, ne dorim iubire, s-o dăruim şi s-o primim.

Dar nu virtualul este soluţia. N-a fost şi nici nu va fi vreodată. Da, poate fi o rampă ca doi oameni să se întâlnească, dar de aici şi până la a dezvolta adevărate obsesii sau drame e cale lungă. Oameni dragi, treziţi-vă! Fiindcă dacă nu faceţi asta la timp, dezamăgirea va fi mare. Iar lecţia primită s-ar putea să nu vă placă.