..şi uite cum te iubesc eu astăzi şi mai mult decât te iubeam ieri.
De ce te miri așa spre mine?!
A mai trecut o zi, iubesc deci cu o zi mai mult.
Șiii..strâng iubirea într-un sac.   Staiii, măi, ai răbdare și tu un pic..!..  că-ți explic concret și imediat ce vreau să spun. Ce te grăbești așa?? Mmmm?

..îți explic cum că așa mi se-ntâmplă mie iubirea.
Număr o zi în plus, adaug o grămăjoară de iubire-n plus.
Şterg încă o zi din restul zilelor ce-mi sunt socotite, adaug picătură de rouă din ziua aceea iubirii dintre noi.

..şi uite tot aşa păţesc mereu.
Îmi întregesc iubirea pe zi ce trece.
Trec zilele crescând iubirea.
Se implinește văzând cu ochii.
Devine adultă.
Mai profundă astăzi decât ieri mereu.

Aaaa..în plus, iubirea mea mai are un atu: nu se îngraşă!
..deşi ţi-ai fi închipuit-o ca fiind o gospodină vrednică, trecută uşurel spre floarea vârstei a..doua, ea se încăpăţânează să nu se rideze cu straturi grăsuțe, cu dublu strat de piele lăsată, obosită, tracasată de îngrijorări şi nelinişti neghioabe, prostăloaice.

Asta îţi tot spun: că la mine-i altfel. Nu mi se-ntâmplă-aşa cum ştii tu că se petrece de-obicei cu lumea multă.

..cu cât strâng mai multe zile şi le îndes în sac acolo..ahh! și să nu crezi că exagerez cu sacul ăsta despre care îți vorbesc; chiar nu-mi ţin iubirea-n geantă, împrăştiată printre rimeluri şi rujuri şi oglinjoare în care să mă oglindesc time to time când sunt ieşită prin oraş şi am trebuinţă să-mi îmbujorez obrajii cu vreun blush ce mi-ar înviora strop de culoare vie.
Nici măcar nu am rimel sau ruj sau oglindă în vreo poşetă..dar mă rog, asta-i altă poveste..!..ți-o povestesc altădată.

Așaaa..îți spuneam deci, că de un timp încoace îmi păstrez iubirea într-un sac aspru de ţară.
Îl am de la bunică’mea care mi l-a ţesut când am împlinit vreo 14 ani şi tot atunci mi l-a și dat cadou cu lacrimi emoţionate în ochi blânzi, spunându-mi cum că..
” Maică, știi că eu n-am bani. Dar ţi-am cusut ceva cu mâna mea! Un sac pe care cu siguranţă o să-l şi arunci, nu-i cu importantă. Nu puteam să trec totuşi ziua ta fără nimic..e brodat de mine şi astea sunt însemnele fericirii din ce ştiu eu de prin bătrâni.
Să fii fericită, atât îţi doresc, maică! Şi iubită cum am fost eu de bunică’tău, Dumnezeu să-l ierte!”

Pfff..! Când o auzeam cu maică asta, mi se ridica părul în cap.
Nu suportam cuvântul în sine, mi se părea de-un ţărănism aparte, un arhaism ce mă scotea din pepeni.

..acum l-aş asculta însă în fiecare zi, cu zâmbetul pân’ la urechi, plin de iubire.
Aş şti şi cum să îi răspund.
„..şi eu te iubesc enorm!..şi voi iubi şi sacul ăsta de la tine. N-am să-l arunc, căci poartă însemnele fericirii, ale dragostei.”

Atunci l-am luat însă într-o doară, fără să mulţumesc măcar.
Cu aer indiferent și îngâmfat. Și strâmb.
Nu ştiam că în el îmi voi pune la adăpost iubirea ce-mi va creşte cu fiecare zi ce-mi va aduce noaptea îmbrăţişată tot mai strâns, cu dragoste din ce în ce mai mare şi mai caldă şi mai înţeleaptă, fără umbre de nor supărăcios, fulgerat deasupra mea; ci doar cu raze liniştite şi paşnice. Cu armonie.

Măi, și-abia atunci când am realizat că iubirea mi-o dăruiesc în primul rând eu mie şi nu eu ţie, că ea înseamnă pace în suflet şi abia apoi nevoie de tine..căci, da, am nevoie și de tine după aceea, no matter what..eh..!!abia atunci când mi-am dat seama cum că dragoste adevărată înseamnă să te iubesc cât pot eu de mult și apoi şi mai mult dacă asta mă împlineşte şi mă face şi mai fericită..uite vezi?! abia atunci m-am apucat s-o adun în sacul prăfuit primit cadou de la bunică-mea.
Acela ce avea brodat pe pânza-i aspră însemnele fericirii abia înţelese.

Ştii câte zile neiubite am pierdut? Ai idee?
Câte zile în care în loc să înţeleg că iubirea creşte cu o zi azi, cu încă două mâine..înţelegeam doar că o ţin în echilibru doar dac-o lupt?!? Doar dacă o războiesc??

..eh..! nu prea ştiu nici eu câtă iubire am lăsat să treacă pe lângă mine, de unde ai putea ști tu?!?
Am câteodată nişte pretenţii absurde de la tine, aproape mi-e şi jenă că le-am putut gândi.
Mi-e şi jenă, pe bune, câteodată când realizez că îţi ceream ţie lucruri pe care nici măcar eu nu le desluşeam în importanță.

Probabil că încă le mai bâjbâi.
Posibil, fireşte că-i posibil şi asta.
Dar măcar acum, eu astăzi ştiu că este posibil, că se poate să nu ştiu eu chiar tot şi nici despre toate nu ştiu întotdeauna..că se poate ca mâine să fiu înc-un pic mai fericită dacă voi înţelege lucru nou despre iubirea asta ce-o trăim.

În plus, de ceva vreme o tot strâng.
O aşez ordonat; zi după zi ce trece pun amintirea iubirii de ieri într-un colţ iar mâine îi adaug putere şi mai mare..nu menţin flacăra aprinsă..! Nuuu, nu doar atât! cum mi se părea c-ar fi îndeajuns într-un trecut nu prea departe de prezent.
Acum o luminez din ce în ce mai tare.
Asta fac!

..şi mă acopăr apoi cu fericire la gândul bunică-mii.
Care-mi spunea că n-are bani, de aceea îmi şi dăruieşte un lucru atât de fără importanță pe care pot să-l şi arunc dacă nu-mi place.

..când ea de fapt îmi dăruia un lucru ce nu putea fi cumpărat vreodată.
Un lucru de suflet mi-a dăruit, părticică din ea, pe care mi-a brodat însemne de sens de viaţă: fericirea aflată prin iubire.

Iubirea de sine. Care te lasă să ajungi şi să trăieşti apoi şi dragostea cu celălalt aşa cum trebuie ea trăită cu adevărat.
S-o afli şi s-o înţelegi aparte. Cu suflet.
Dragostea necumpărată în vreun fel. Nemincinoasă.
Fără preț.
Trăită prin înmulţire de sentimente bune. Adunate-n zile ce-ţi trec important.
Pentru că le dăruieşti şi nu le ceri.
Le dăruieşti fără să impui obligație de iubire dăruită înapoi.

Nu multă lume ştie să înţeleagă iubirea.
Ori scopul ei.
Ori sensul ei.

Mulţi au bani de dăruit, dar nu şi suflet de-mpărţit cu cineva.
Mulţi au multe de dăruit, dar nimic important din ce-ţi trebuie ție.
Mulţi nu se concentrează să-ţi înţeleagă nevoi, căci nici pe ale lor nu le cunosc.
Mulţi trăiesc cu senzaţia că ţi-au dat tot. Că i-ai secătuit. Dar nu prea dau nimic.
Mulţi te ceartă că-ţi tot dau una alta permanent.
Zi după zi ce trece ei numa’ au dat şi n-au primit nimic în schimb.
Nici pic de recunoştinţă n-ai răspuns tu înapoi, deşi ei au tot insistat cu trocul.

„Eu tot îţi dau. Iar tu??!!..Nimic?”
„Nimic! Eu n-am nimic de luat de la tine, nu ştiu de ce-mi plângi în fiecare seară că îmi dai câte ceva.
Nu mă cunoşti deloc, nici măcar nu ştii că eu nu am nevoie de la tine de nimic.
Eu dăruiesc, doar că tu nu observi.
Îmi faci cadou într-una genţi fără valoare, deşi ţi-am explicat într-o mie de rânduri că am deja un sac.
Un sac mare și încăpător ce-mi este îndeajuns!”

Adina Banea

Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.