..trezindu-mă eu astăzi, cu imperativul aşezat în vorbă, devenit deja principial, am auzit la radio, căci ascult radioul în fiecare dimineaţă ca o bătrânică autentică ce sunt:) aud deci moderatorul întrebând mai în glumă mai în serios ascultătorii, „ce consideră ei ca fiind categoric și fără doar și poate, sfârşitul iubirii dintre doi oameni.”
Iar am exprimat alambicat, nu?? hai că întăresc ideea mai degrabă decât să dau delete, căci mi-e un somn şi-o lene incomensurabilă, nici măcar ochii nu-i pot mişca în sus, și, mai nou, printre altele nici foarte clar nu mai văd bine..dar..m-am programat însă la control să văd ce naiba-i pe-acolo, că nu mai pot deloc aşa, să tot privesc lumea în ceaţă..!
În fine..am stat pe gânduri puținel, întrebându-mă ce mi-ar încurca pe veci gândul că există iubire reciprocă într-un cuplu ..măi, destul de dificil totuși până să găsesc răspunsul, m-am tot învârtit până să certific categoric că nepăsarea şi indiferenţa denotă netrebuința clară a lucrului antamat de tine mai demult, de când era în trend..s-a demodat însă în timp, deşi a ţinut mai mult decât te-ai fi aşteptat, ţi-a fost piesă, esenţial în combinaţii multiple, până și unde nici nu ai fi gândit nici fir asortare..însă degeaba acum, că i-a trecut vremea când ţi-era mândru și fără lacrimi calde așternute-n poală tot mai des.
Ţin minte pregnant sentimentul ăsta, al nepăsatului, ştiu sigur că l-am trăit cândva, dar nu pot să vizualizez momentul..ştii ce ciudat este să ştii exact dar să nu ştii nimic în acelaşi timp? Pff..aşa păţesc mereu când mă gândesc la episodul ăsta, mă văd undeva clar și totuși mă aflu în ceaţă ca acum, dar pare că sunt singură..da, frate, ceva incredibil, că de câte ori ajung în acest moment şi mă privesc, mă uit spre mine efectiv, cu ochii bulbucaţi, cât pe ce să sară pleoapa de atenţi ce sunt şi încordaţi şi rotuși nu mă zăresc acolo decât pe mine însămi și atât..
Deci cine naiba să mă uite acolo? cine să mă uite în ceaţa dimineţii undeva, cu totală indiferenţă şi nepăsare, dacă eu mă aflu acolo singură?? În fine, nu-mi mai bat capul că n-are rost să-mi pierd timpul acum..ideea este simplă, oameni buni: păi cum ai putea să transmiţi mai bine ‘nu-mi pasă deloc dacă exişti sau nu, nici nu dau din cap să te salut căci mă enervezi și când vorbești un cuvânt, chiar dacă te zăresc agitându-te prin casă ca să-mi faci..habar n-am de ce dai din mâinile alea mici şi roşii aşa de mândră că poţi face şi tu un rahat pe băț, că-n rest oricum nu eşti bună de nimic. Mă duc să spăl maşina, că aici mă plictisesc şi dacă..”
Dacă..orice îl plictiseşte și-l irită, are mâini urâte și pe deasupra roşii, e un nimic care nu ştie să facă nimic cum trebuie şi-n plus şi o comunicativă vorbăreaţă care toacă într-una nonsensuri, mai și pretinde nebuna care-a-nnebunit de tot..e clar, cum că îl întregeşte şi-l face fericit, auzi la ea tupeu..!! câtă vreme el simte că îl încurcă merru și îl împiedică frecvent și doar atât.
Cum e indiferenţa deci, pentru iubire? Ce sentiment şi ce emoţie îi poate transmite, exceptând evident, întărirea faptului cum că dragoste nu e și chiar nu e şi poate nici n-o fi fost. Ori doar s-a dus.
Inspiră ruşine, trezeşte durere şi calcă suflet şifonat suficient cât să-l încingă iar cu talpă de jăratec a fierului de călcat cel vechi, moştenit din bunică în părinte, dăruit apoi cu multă fală ultimului născut în Generaţia de Fier.
Am amânat întâlnirea ce-o aveam dimineaţa asta, căci m-a copleşit un somn aşa de important, încât am adormit instantaneu până şi gândul, atunci când m-am aşezat înapoi în pat în linişte, ușurel, ca nu cumva să îmi trezesc soţul.
Bună dimineaţă tuturor din nou!
La imperativ şi astăzi, da..!..pfoa..dar ce bine m-am mai odihnit mă ajunsese o oboseală puternică, cronică!!
M-aşez la geam şi observ ceaţa destul de densă care încă nu se ridicase, deşi era spre prânz aproape deja! Ahh..! Şi trebuie să mă grăbesc un pic că suntem invitaţi la nişte prieteni mai vechi, o obligaţie!! Fug să mă aranjez!
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.