Sau bea un pic. Nu contează rima, orice numai să fie de relaxare. Măcar două ore. Pentru mine era suficient. Se presupune că weekendul este creat pentru odihnă și relaxare. Pe mine, de vreo două încoace, m-a sărit definiția asta.
Duminica trecută, de exemplu, mi s-a făcut o poftă așa de mare de dormit sau lenevit măcar două ore, încât m-am trezit de dimineață numai cu gândul la asta. Adică mă eficientizez bine cu drumurile și treburile din ziua respectivă iar la ora trei după amiază zic gata, pas, vreau să-i fac o declarație patului.
Ți-ai găsit. Am uitat să le zic membrilor familiei, prietenilor, cunoscuților, etc, să dau la ziar că vreau să dorm, prin urmare nicio muscă nu mai are drept de zbor pe durata somnului meu.
După cinci minute de gata, hai că-ncep să visez, buburuza mică face un salt acrobatic în mijlocul patului, îmi bagă efectiv un deget în ochi ca o bebeluşă buburuză ce e și mă lasă fără replică:
Ce faci, dormi?
Neehhh, caut purici în pat și rudele lor apropiate! produce mintea mea imediat o replică dar moare subit în fașă. N-am cum să-i spun așa ceva. Că nu mai scap. Cu explicaţiile. Eu totuși vreau să dorm. Țin ochii strâns închiși, poate pricepe să mă lase în pace.
Apare și cea mare. Se culcușește lângă mine, îmi pune o mână pe față, mă mângâie, poate voi reacționa în vreun fel și când cred că o să scap, mi-o trântește:
Știi că ai riduri? Și ai și nişte pistrui. De ce ți-au apărut?
Că te păzeam ca disperata vara la plajă, să nu înghiți vreun strop de apă sărată! Și pă tine te ungeam cu un kil de cremă iar eu posedam cel mai roșu nas. Și s-a dus dracu’ fengșuiu’ meu cu tot cu somn!! gândește iar mintea mea pe care o felicit că nu a comandat gurii să și grăiască.
Pierd un pic vremea cu ele, le explic calm că eu vreau să DORM, ele pleacă și reușesc să mă gândesc la floricele, unicorni și alte bazaconii aducătoare de stare de zen pentru al meu somn.
Ațipesc. Uraa! Mulțumesc Cerului pentru minunea care durează doar două secunde căci începe să-mi vibreze telefonul la cap.
Pardon, lângă cap, pe noptieră. Degeaba l-am dat pe mute dacă am uitat să-l dezactivez și din dans. Vorbesc la telefon, chiar trebuia și nu regret, încerc să-mi adun gândurile de pe coclauri și să le aliniez ca pe planete pentru a-mi duce la bun sfârșit lucrarea Domnului mea.
Printr-o minune reușesc iar să adorm. Da’ nici de data asta mai mult de cinsprezece minute că mă strigă soțul, convins că eu nu am avut cum să adorm așa instant. Greșit. Ie-te că reușisem. Pentru el mintea mea n-a mai produs nimic. A apucat să se relaxase puțin.
Deschid un ochi. Time’s up!! Trecuseră exact două ore de când stăteam în pat, între vis și realitate.
Ce atâta somn? Ce atâta boierie?
Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
