Dacă te uiţi în dulapul Sorinei, în cămară, în sertare, în dressing sau oriunde există un spaţiu destinat hainelor şi papucilor, vei găsi: rochia de zi, de dimineaţă, de după amiază, de seară şi de noapte, pantaloni scurţi, trei sferturi sau lungi, drepţi, mulaţi sau evazaţi, fuste de toate mărimile pe lungime, bluze de toate modelele pe lăţime, şlapi, sandale, balerini, pantofi fără toc, cu toc de la 1 cm la 12cm, ghete, cizme şi multe alte articole de diverse culori. Accesoriile, dresurile şi lenjeria intimă nu fac obiectul discuţiei, e altă poveste.

Când e să se îmbrace, Sorina trece în revistă mintal 50% din haine şi pantofi, de 40% dintre ele uită, încarcă 2-3 articole, apoi lasă mâinile pe lângă corp a lehamite şi cu o mimică care exprimă clar o dezamăgire totală, se uită în oglindă sau în ochii lui Sorin şi concluzionează: nu am cu ce să mă îmbrac!

Celelalte Sorine sunt foarte de acord şi încearcă să o compătimească, să o înţeleagă şi să o ajute în

fel şi chip să găsească costumaţia perfectă care să o scoată din deprimare. Sorin nu spune nimic. Ce ar fi de spus?

„Îmbracă-te cu ce ai.” – e un afront adus însăşi noţiunii de femeie.

„Îţi stă bine cu orice.” – e o greşeală gravă. E absolut corect că-i stă bine cu orice dar Sorina ştie că acel orice trebuie să fie şi perfect şi unic şi la unison cu starea ei de spirit.

„Ai dulapul plin.” – e o blasfemie. Inventarul dulapului nu are nici o legătură cu întrebarea, sunt două noţiuni complet diferite şi nu numai că nu se exclud ci se completează.

„Cum ai fost data trecută.” – e o eroare. Data trecută este trecut, noi vorbim de acum.

„Ai putea încerca …” – e începutul unui război civil.

„Găseşti tu, dar fă-o repede.” – e un accident cu victime colaterale şi urmări grave.

„Hai, iubito, să cumpărăm ceva” – e un dezastru. Cumpărăturile nu se fac sub presiune şi cu termene limite, cu buget limitat şi în nici un caz la sugestiile oricărei alte persoane în afară de Sorina.

Întrebarea e o capcană pe care Sorin trebuie clar să o evite nu făcându-se că nu aude că nici aşa nu-i bun, se simte Sorina ignorată. Cel mai bine e să se uite la ea contemplativ admirativ, să-i zâmbească dulce, să o sărute şi să meargă să pornească maşina indiferent dacă pornitul durează de la o oară la cinci. E mai în siguranţă afară. Între timp, Sorina scoate toate hainele posibil acceptabile, face poze şi le trimite Sorinelor, vorbeşte cu ele, se îmbracă şi se dezbracă până oboseşte şi oglinda şi ajunge la o decizie care, deşi nu o mulţumeşte pe deplin este cât de cât acceptabilă.

Ce se întâmplă de fapt? Sorina asociază rochia cu pantofii, cu dresurile, cu lenjeria, cu poşeta şi cu accesoriile. Mă îmbrac înseamnă de la zero la gata şi toate trebuie să fie asortate într-un anumit fel în funcţie de culori, modele, modă, machiaj, de Sorin, de cum se îmbracă Sorin, de starea vremii, de starea sufletească, de celelalte Sorine ce vor participa la eveniment, de coafură, de cu cine mă văd până ajung acolo şi multe altele specifice fiecărei Sorine. E perfect normal să fie aşa.

Dacă a găsit 2, 3 costumaţii totale, e foarte posibil să apară fel de fel de alte neajunsuri: îngrăşat sau slăbit (100 g că nu poate fi mai mult de aseară), un mic coş pe vârful nasului, pata de pe antebraţ, vânătaia de la genunchi, coafura care are o legătură practică cu costumaţia, machiajul, poşeta şi alte detalii pe care nu le ştie decât Sorina. E perfect normal să fie aşa. Găsirea rochiei perfecte sau a costumaţiei perfecte nu este un moft şi nici o Sorină nu este defectă. Asta este treaba ei: să strălucească atât de puternic încât Sorin să fie cel mai mândru, cel mai iubit, cel mai admirat, cel mai invidiat şi cel mai cel de pe planetă.

Când decizia este luată, restul durează câteva minute. Viteza cu care Sorina se îmbracă, se încalţă şi se machiază este egală cu viteza cu care se bărbiereşte, se îmbracă şi se încalţă Sorin.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-1b5