m‑am trezit cu‑n dor nebun, de primăvară,
de iarbă care creşte printre noi,
de o zambilă ce‑şi arată splendoarea şi parcă
mirosul ei îmi aduce aminte de noi.
m‑am trezit cu‑n dor nebun, de‑o creangă,
cea de cireş înmiresmat,
de zborul florilor şi parcă
îmi ninge cu flori de nu-mă-uita…
m‑am trezit cu‑n dor nebun, să simt
cum viaţa‑mi curge prin venele‑mi fierbinţi…
cum vreau acum, şi tu să simţi, de parcă
doar primăvara ne trezeşte, ne răsfaţă.
m‑am trezit cu‑n dor nebun de‑a mulţumi
aerului că mă lasă, anotimpului că‑i pasă,
vieţii în general că o iubim,
ţie că îmi eşti aproape şi gândului sublim,
iubirii ce ne face să trăim,
o primăvară frumoasă.
Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !
