Țuști..! un e-mail apare în inbox-ul meu. O alertă mă informează că un prieten foarte activ a postat din nou, într-un grup din care facem parte amândoi. Închid repede ferestrele de pe ecran, oftând și dându-mi ochii peste cap, pentru a efectua ritualul de clicuri pentru a scoate acea căsuţă albastră enervantă din coloana din stânga a paginii mele de Facebook.

Apoi brusc mi-am dat seama: Nu-mi place Facebook-ul. Orice întrebare rămasă, orice încercare de a găsi ceva pozitiv – pot menține iluzia că ţin încă legătura cu prietenii din liceu, da, într-adevăr!..pot invita cu ușurință oamenii să vină să bem ceva la mine acasă, da! Arăt atât de bine în acele fotografii făcute cu camera web! – toate acestea..gata! s-au evaporat.
Nu-mi mai place, măi, Facebook-ul. Nu-mi mai place deloc!

Recent, am văzut, desigur mult aclamatul The Social Network, şi faptul că am citit unele dintre mesajele răutăcioase ale lui Mark Zuckerberg din perioada facultăţii, ei bimne! asta chiar mi-a pus capac!
Facebook s-a mutat în dormitorul meu neinvitat, mi-a rearanjat mobila, și a decis el așa de la sine putere cui îi este permis să vină și cui să plece, fără să mă întrebe și pe mine vreodată dacă sunt în asentiment cu el ori ba..

Nu-mi place modul în care o interfaţă cu o estetică stagnantă îmi cere atât de mult din energia mea vizuală.
Notificările par să mă alerteze în mod constant cu privire la cele mai banale lucruri.
Evenimente la care nu voi merge, note pe care nu le voi citi, posturi de tip spam care promit oferte imposibile: o mare parte din activitatea mea digitală de zi cu zi vine de la oameni care au foarte puțină influență IRL.
Dincolo de sarcina plictisitoare de a te holba la acea lume virtuală atât de tristă, există o lume întreagă de moduri încă confuze în care Facebook mi-a schimbat modul în care gândesc despre mine, modul în care alții gândesc despre mine, modul în care eu gândesc despre ei, și, prin urmare, modul în care ne putem conecta noi toţi în lumea reală.

S-a gândit Zuckerberg despre cum noul său proiect media va schimba radical modul în care noi înșine ne înțelegem ca ființe umane?
Acum știm că tendințele sale egoiste au anticipat cu siguranţă un fel de acaparare mondială, dar a înţeles el într-adevăr acest lucru?
A anticipat el stângăcia care se întâmplă atunci când treci într-o noapte pe lângă un prieten pe care l-ai cunoscut la o petrecere într-un bar și niciunul dintre voi nu are curajul să spună nici măcar un bună?
Ce ar comenta el, pe de altă parte, despre încercarea de a găsi un mod blajin, corect, de a-i spune tatălui tău, ce trece prin trauma unui divorț, că trebuie să-și schimbe statusul său din căsătorit cu mama ta? Cum rămâne mai apoi, cu copiii din jurul nostru, care cresc cu întreaga lor viață, proprietatea digitală a unei corporații mass-media internaționale, prin tentativele bine intenţionate, dar discutabile ale unor părinți bine intenţionaţi care încearcă să împartă și să amintească bucuria copilăriei într-un mod cât mai economicos? Ce înseamnă când oamenii pot comenta în voie că le place ori nu le place imagimea ta în genere, înainte de a schimba macăr două cuvinte superficial unul cu ceilalți?

Îmi fac griji cu privire la aceste lucruri, în plus şi la multe altele dacă mă gândesc mai bine.
Desigur, există întotdeauna opțiunea evidentă: renunțați, opriți-l, renunțaţi la Facebook și scăpaţi astfel de influența lui implacabilă.
Dar e mai greu decât pare. Nu pot să spun pur și simplu nu.
Am intrat prea adânc în joc.
Facebook a refăcut cap coadă literalmente harta vieţii mele, m-a marcat pe mine şi pe oamenii pe care îi iubesc, într-un mod mai puțin dramatic decât un tatuaj. Dar, e pe aproape. Și eu chiar nu cred că îl pot ierta pe Zuckerberg pentru asta, niciodată, chiar și gândindu-mă la noua sa politică alimentară responsabilă.

Am luat măsuri. Am șters toţi prietenii din news feed, ignorând postările de pe pagina mea care îmi tentează atenția mea fragilă ca un diavol în formă de șarpe și un măr.
Îl verific o dată pe zi maxim, citesc mesajele, posturile, etichetările, toate într-o singură ședință și atât. De obicei. Îl folosesc rar pentru a partaja articole interesante, muzică nouă, sau imagini, preferând în schimb e-mail-ul de modă veche care-mi pare mai puțin amenințător.
Sunt din ce în ce mai puțin interesată să postez ceva.
Cu toate că, recunosc, fiorul etichetării este greu de ucis. Și cine poate rezista dulcei afirmaţii a unei persoane care vrea sa declare public că eu sunt unul dintre cei aleși, introdus în grupul de elită de 900+ de prieteni?

În cele din urmă, am rămas cu ceea ce se simte a fi un fel de sarcină de a ține pasul cu identitatea mea digitală, navigând într-o întreagă sferă suplimentară, complicată de conexiune interpersonală, în timp ce Mark râde în fața unor procese care mai reduc cu un milion, două averea sa de nenumărate milioane.
Care este costul real? Nu am algoritmii să-mi dau seama.

Deci? Ce zici? Ne jucăm un pic de-a Facebook-ul sau preferăm să mai citim și noi o carte? Ori măcar un capitol?
Hai că citesc un rând și-atât, mi-ajunge să nu mai simt o remușcare-două pentru astăzi.
Și ne vedem pe Facebook imediat!!..așteaptă-mă doar un minut!



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-12w