De-aş fi un gând din noapte,
la poarta sufletului tău aş bate.
Să fim ca două picături de stea,
să nu mă crezi atât de rea.

De-aş putea să fiu izvor de dor,
să ne vedem la mine pe pridvor,
ți-aş da buzele-mi aprinse,
și-am avea mâinile-mpletite.

De-aş putea să fiu eu Luna
când stelele răsar pe cer,
te-aş iubi întotdeauna,
clipe de fericire să-ţi ofer.

De-aş putea să fiu eu clipa
ce-ţi deschide larg o ușă,
s-ar întoarce iar clepsidra,
aş renaşte din cenuşă.

De-aş fi eu marea-nvolburată,
să iubesc cum n-am iubit vreodată,
aş iubi din nou cifra doi,
și-aş folosi iar cuvântul “noi”.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-QR