Se spune de frica de a vorbi în public că ar surclasa-o chiar și pe cea de moarte, dar dacă e să rămânem în dimensiuni tenebre, să nu uităm niciodată că nu e dracul atât de negru și mai exact, chiar și marii oratori ai istoriei au cultivat nu neapărat un talent, ci o foarte puternică responsabilitate spre exercițiu. Odată ce reușim să vizualizăm auditoriul drept un peisaj pestriț și mult prea abstract să emită vreun fel de presiune asupra noastră – iar în această direcție merge de minune să focalizăm câteva puncte în sală pe care eventual să nu le identificăm vizual cu vreun chip – putem ajunge să stăpânim o prezentare, o prelegere sau un discurs reușit în doar câțiva pași.
– Cum omul gospodar își stabilește calendarul culturilor înainte de recoltă, așa și un orator iscusit chiar și în condițiile în care ar dori să vorbească liber își va pregăti o eventuală schemă de idei, un parcurs al discursului și cel mai important, va repeta până când reușește să-și încadreze cuvântarea într-un interval de timp care să poată menține atenția publicului, cutumiar aproximativ 20 de minute.
– Dacă nu putem suferi ceva la un eventual interlocutor, este sigur vorba de infatuare și autosuficiență, așadar cea mai inspirată abordare nu trebuie să preia înălțimea vreunei autorități, ci din contră o atitudine cât este permis de cordială, apropiată și dacă se pretează momentlui, condimentată cu o subtilă autoironie.
– Dacă e să urmărim construcția unor mari discursuri politice, vom observa o dezvoltare crescendo tocmai pentru a putea menține interesul auditoriului.
– Dacă simțiți că tensiunea momentului a resetat absolut toată informația înregistrată în orele de pregătire a discursului, un mic truc al trainer-ilor ne spune că asistența nu știe niciodată ce avem de transmis, așadar, avem undă liberă în refrazare, adăugiri și chiar eliminarea completă a unor fragmente. Oricât de greu ne-ar fi să credem, noi suntem cei ce controlează discursul, nu publicul.
– Chiar dacă nici auditoriul și nici cadrul nu permit glumele, un efect similar într-o curiozitate vie și chiar în relaxarea atmosferei îl aduce o culegere de studii de caz, exemple, chiar anecdote, fie din parcursul biografic al unor personalități, fie din imprevizibilitatea societății și reacția presei sau a publicului.
– Nu în ultimul rând, nu uitați să treziți participarea publicului, fiindcă o cuvântare eficientă nu va fi niciodată un monolog.
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
