Procrastinare – oribil mai sună, de parcă ni se trage o înjurătură și totuși, prin îmbietoarea leneveală sau dulcea visare cu ochii deschiși, la sfărșitul zilei, când rămânem cu fix același program nerezolvat sau mai rău, treburile urgente vin cu întăriri, realizăm că da, timpul tocmai ne-a cam spus câteva printre dinți.
Cum să venim de hac alunecatului pe fel de fel de pagini cu câte un Excel ascuns în pod, melodiilor pe repeat când camera își cere curățenia periodică sau moțăitului meditativ cu ochii în tavan, când trebuie să ne înhămăm la o zi de slalom prin oraș, vedem acum:
– „Notează totul pe hârtie!” – De câte ori nu ne-au repetat părinții aceste cuvinte, că mergeam la școală sau la vreun ghișeu dar iată că acest mic sfat de viață devine și un binevenit impuls când resimțim satisfacția de a tăia una câte una însemnările dintr-o listă de urgențe stabilite pentru o zi.
– Fix ca la o lucrare de control din școală, când ne axam mai întâi pe subiectele mici, pentru a fi mai relaxați asupra problemelor mari, începeți mai întâi cu treburile cele mai ușor de rezolvat iar priveliștea unei liste aproape tăiate vă va oferi inspirația de a finaliza orice sarcină. Unii ar zice că din contră, să ne aruncăm undița spre peștele cel mare mai întâi, dar nu mai bine să eliminăm micile momeli care aruncate nouă, ne perturbă din pescuit?
– În cât despicăm firul? În cât e necesar, dacă abordarea oricărei probleme în etape și din nou, bifarea acestora odată rezolvată ne va da puterea de muncă necesară să ne și ținem de ea.
– Deadline-ul devine cea mai eficientă sursă de inspirație, dar chiar să merite să fim bântuiți de o problemă atât cât ne decidem s-o tot amânăm?
– Multitasking? Ei, și dacă nu reușim să ținem mai multe probleme în frâu și dacă ne descurajăm, intrăm în panică și mai mult timp pierdem căutând soluții? Cum ne cunoaștem, așa să și lucrăm cum noi!
– Pauză? Dar drumul spre Iad e pavat cu bune intenții și mica noastră pauză sigur aprinde vreo poftă de filme, muzică sau varii lecturi.
Mai bine după ce se retrânge lista, nu-i așa??!
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.