O vorbă din bătrâni ne spune să evităm discuțiile despre politică, ocupație, religie și bani, dar culmea, vrem, nu vrem, tot găsim interlocutori mai degajați care cu toată relaxarea ne întreabă de salariu, rate, achiziții, chiar și de viața intimă. Bref, cum acest gen nu prea pricepe subtilitățile, nu merge nici să eviți întrebarea, nici să eviți răspunsul, invocând banalități precum intimitatea sau confidențialitatea. Deși impulsul ar fi să-i trimitem acolo unde până și curiozitatea pălește, putem găsi suficiente replici fie diplomate, fie sarcastice, fie hazlii cu care să dezarmăm caracterele iscoditoare.

– Bun, am putea repeta întrebarea ca o ultimă șansă pentru neinspirat să-și reevalueze marea dilemă. Eventual cu un „scuză-mă”. Serios, mă întrebi așa ceva?

– Ce ție nu-ți place, altuia nu-i place, dar riscul de a arunca -fie și fără vreun interes în prealabil- o întrebare la fel de afurisită poate degenera rapid spre antipatii care oricum nu prea ne folosesc în viață.

– Un inocent „de ce” ar putea fie să-i ofere neinspiratului o idee că a tocmai ce a lansat o întrebare nepotrivită, fie să ne lumineze poate înspre vreun motiv nevinovat și astfel să-l ajutăm cu informația de care se interesează.

– „Tu ce ți-ai răspunde la această întrebare?” sau „Ce răspuns ai prefera să primești?”. Poate se prinde că nu-i cazul.

– „Când o să-mi dau și eu seama, vei fi primul care află.”

– O mică glumiță precum „mama m-a învățat să nu vorbesc despre bani, că nu-i politicos” ar putea funcționa, la fel ca și răspunsurile destul de vagi precum „câștig cât să-mi ajungă de-o pâine” sau „prea puțin să-mi pot plăti impozitele”.

– „Nu aici, că pereții au urechi” și poate scăpăm de ei și uită.

– Trimiteți-i la avocat, contabil, Duhul din Lampă sau orice alt colaborator cu date mai cuprinzătoare pentru răspuns.

– Dacă am învățat ceva de la politicieni este să divagăm pe lângă subiect. Ce ar fi să ne prefacem miniștri sau președinți pentru câteva secunde?

 



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-MU