De la „dă să pupe mama că trece” până la „pe vremea mea…”, adunăm amintiri de toate felurile: despre noi, despre oameni dragi, despre momente pe care am vrea să nu le fi trăit sau despre momente pe care am vrea să le retrăim iar şi iar. În afară de câteva excepţii, marea majoritate a amintirilor sunt despre noi şi despre alţi oameni.

În primii ani de viaţă, descoperim. Totul este nou şi interesant şi trăim atât de intens fiecare moment încât nu avem timp de amintiri. Sunt alţii care le pun deoparte pentru noi şi le etalează exact atunci când ar fi fost mult mai bine să tacă: „îţi aduci aminte mamă, erai la grădiniţă, şi …”. Nu ai cum să eviţi povestioara care te aruncă brusc în una dintre cele mai jenante situaţii, aşa că afişezi o faţă impenetrabilă şi aştepţi sfârşitul. A trecut! Respiri uşurat. Până data viitoare.

Primii ani de şcoală: învăţătoarea, profesorii, colegii de clasă, primele reuşite, primele eşecuri, hohote de râs, plâns cu sughiţuri, genunchi răniţi şi „ – Hai în casă că e noapte, copile! – Mai stau puţin! 5 minute.” Şi fiecare minut era format din alte cinci minute. Primele prietenii, cele care durează cât o şoaptă la ureche „e secret, să nu mai spui la nimeni”, şi cele care vor rezista peste ani, de la început până la sfârşit.

Anii lui „cine nu-i gata îl iau cu lopata” din care rămân pentru totdeauna zânele din poveşti braţ la braţ cu eroii din cartier.

Anii de liceu, un amestec de cireşe la urechi cu cămaşă albă cu papion negru. Adolescenţi. Luni şi joi- copii, marţi şi vineri- tineri, miercuri, sâmbătă şi duminică-oameni maturi. Întrebări despre suflet, viaţă, iubire, fericire. Puţină răzvrătire, puţină acceptare, conflictul dintre generaţii, teama de a încerca ceva nou şi nevoia de evadare, de libertate. Bacalaureatul şi concretizarea lui „tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Cei mai frumoşi ani şi ultimii înainte de „sărut mâna, mamă! Sărut mâna, tată! Plec spre propriul meu vis. N-am să vă uit niciodată.”

Prima dragoste, prima bâlbâială şi primul curcubeu afişat direct în obraji: galben, roşu, alb, galben. Nu se concretizează, „ce copii eram!” dar e începutul unor altfel de emoţii, unice. Indiferent câte iubiri vor urma, prima dragoste este singura în care oferi totul şi în care începi totul: prima strângere de mână, prima îmbrăţişare, primul sărut, primul „te voi iubi mereu”, prima noapte de dragoste, prima decepţie, prima despărţire şi primul pas în a descoperi ce ai de oferit, necondiţionat, unui alt suflet. Amintire vie puternică şi în acelaşi timp atât de fragilă.

Viaţă şi alegeri de toate felurile. Ne aliniem rapid normelor şi regulilor sau învăţăm foarte bine regulile pentru a putea trece mai uşor printre ele. Pornim pe un drum, ne răzgândim, alegem alt drum, ne oprim şi ne întoarcem la primul, facem greşeli, ucidem sau vindecăm suflete, ne izolăm de oameni sau îi primim cu drag în viaţa noastră, luptăm, abandonăm, iubim, urăm şi trăim. În fiecare zi mai puternici, mai maturi şi din ce în ce mai departe de copilărie. Ne aducem aminte de ce a fost doar pentru a ne găsi puterea să păşim spre ce va fi.

Ne transformăm. În oameni cărora nu le place nimeni şi nimic şi de care nu te poţi apropia pentru că nu vor să se vadă în ochii nimănui, în oameni debordând de optimism şi veselie care încearcă să ascundă răni nevindecate şi în oameni imperfecţi care coboară ori de câte ori pierd un vis sau nu reuşesc să iasă din visul altcuiva şi care urcă de fiecare dată când viaţa le oferă momente unice în care simt că zboară atât de sus încât se-ntâlnesc cu fericirea. Toţi suntem perfecţi, fiecare în felul lui, cu viaţa, gândurile şi experienţele proprii. Într-un moment de răscruce ne întrebăm ce ne-ar mulţumi pe deplin. Nu ştim ce este „acel ceva”, de unde vine şi cine-l poate aduce dar îl căutăm cu disperare de parcă ar fi reţeta magică prin care putem obţine fericirea absolută. Din când în când răscolim amintiri despre cum am fost. Acum suntem altfel.



URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/s7nil4-amintiri