1 reader now

Am citit în ultima vreme atât de des această frază ”cunoaște-te pe tine însuți”, încât am o reacție de revoltă și îmi vine să arunc orice carte care o conține, m-am săturat să o citesc fără o continuare detaliată și perfect aplicabilă la persoana mea, am impresia că îi pierd sensul dacă în continuare nu citesc o explicație perfect detaliată despre mine, un fel de ”muieți-s posmagii”, un fel de ”mură-n gură” aș vrea, ce frumos ar fi să-mi explice și mie cineva în loc să tot scormonesc eu masochistă înlăuntrul meu! Din fericire însă, nimeni altcineva nu poate spune lucrurile astea intime despre mine, nu voi citi în nici o carte răspunsul pe care eu trebuie să mi-l dau, iar ceea ce mă bucură este că răspunsul va conține și calea despre cum să devin un om mai bun, știu că dacă înțeleg ceea ce sunt voi găsi și răspunsul despre cum să-mi depășesc limitele proprii și cum să devin un om mai bun decât sunt. Doar dorința de a fi un om mai bun este insuficientă dacă pragul de la care pornesc nu este definit clar, adică trebuie să știu primadată ”cine sunt” pentru ca să pot defini apoi ce înseamnă ”mai bun”.

Cred că sunt masochistă și introvertită, îmi cunosc rănile în detaliu, știu ce mă emoționează, știu și pot să exprim ceea ce mă încântă și mă atrage și mă inspiră și ceea ce mă supără și de ce îmi este frică, îmi dau seama de limitele proprii și de consecința faptelor mele, știu ce greșesc în relațiile cu ceilalți și încerc să mă îndrept, ce îmi lipsește este echilibrarea balanței între bune și rele, este important modul în care mă accept și mă percep și acum doresc să-mi echilibrez această balanță.

Practic asta înseamnă introspecție, recunoașterea limitelor emoționale și raționale proprii și asumarea a ceea ce sunt, fără asumarea acestor limite nici n-aș putea în mod real să mă relaționez cu alți oameni la un nivel profund și autentic, așadar recunoașterea tiparului propriu de relaționare și ceea ce mă determină să reacționez așa cum o fac, este esențială și chiar condiționează relaționarea profundă cu ceilalți.

Dar definirea în detaliu a ceea ce sunt nu este suficientă, este doar jumătate din drumul cunoașterii de sine, spuneam că modul în care mă accept este la fel de important. Am descoperit că în cunoașterea de sine este fundamental să-mi recunosc atât lucrurile pozitive (calitățile) cât și cele negative (defectele), este ușor să recunosc că sunt creștină, că îl iubesc pe Dumnezeu, că îmi iubesc familia și prietenii, că am pasiuni / hobby-uri care îmi hrănesc starea de bine sau că vreau să fiu un om mai bun, toate bune pe vreme de pace, dar nu este la fel de plăcut să recunosc sincer și fără rețineri și părțile urâte, faptul că nu mă comport tot timpul ca o creștină, că uneori mă neglijez și dau vina pe alții, mai ales la greu, că mi-am făcut rău și am făcut rău altora atunci când ar fi trebuit să fiu înțelegătoare și prezentă. Așadar dacă introspecția mea nu este sinceră și refuz să-mi văd și răutatea proprie, concentrându-mă doar pe calitățile și faptele bune, cunoașterea de sine devine falsă și mincinoasă, îmi construiesc o imagine egocentrică, doar cu părțile frumoase, dar care n-are legătură cu realitatea. În aceeași măsură, nerecunoașterea laturii mele frumoase, văzând doar latura întunecată și plină de defecte, victimizându-mă continuu în fața unui destin fatal, dând vina tot pe cauze exterioare mie și pe influența altora în viața mea, determină o imagine de sine la fel de falsă, una lipsită de sens și care duce la deznădejde și disperare, care paralizează orice inițiativă și scade încrederea de sine la un nivel dramatic.

Citește și...  De ce nu voi ierta eu niciodată Facebook-ul

Ceea ce este în interior va transpare în relațiile cu ceilalți pe exterior, ne manifestăm așa cum ne percepem pe noi înșine, în cazul când imaginea de sine este doar frumoasă și nevinovată devenim egocentrici și megalomani, devenim însă lipsiți de respect și plini de reproșuri, avem agresivitate în limbaj și în gesturi, suntem mânioși și vulgari, deoarece ceea ce nu acceptăm la noi înșine proiectăm pe ceilalți, considerăm că defectele care le vedem la alții nu ne aparțin pentru că noi înșine suntem doar frumoși și ne transformăm în judecători lipsiți de înțelegere. În cazul când imaginea de sine este doar întunecată și vinovată și plină de greșeli devenim victime, închiși și deprimați, ne izolăm de oameni, ne pierdem sensul existenței, suntem defensivi, supărați și depresivi, lipsiți de inițiative și mereu nemulțumiți de tot ce ne înconjoară.

Așa am ajuns la concluzia că pentru o cunoaștere de sine profundă și echilibrată este foarte important să recunosc ambele părți în mod sincer și fără părtinire, iar dacă balanța înclină mai mult într-o parte e semn că mai am de lucru la mine (nu la ceilalți), acesta este procesul simplu și firesc de maturizare, când maturizarea presupune doar lucrul cu sinele și nu vreo boală grea sau vreun handicap fizic, răspunsul este conținut în această introspecție sinceră. Doar eu știu ce simt și cum m-au afectat propriile fapte și tot eu sunt cea care răspund de propriile alegeri, eu știu modul în care vreau să-mi trăiesc viața de acum încolo, iar cum voi trăi depinde tot de alegerile care le voi face de acum încolo și de cum mă percep pe mine în interior, drumul din exterior este doar o reflecție a ceea ce este în interior, nimic altceva.

Dă-mi Doamne să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe aproapele meu!

6.06.2016

Editha

Edith Panaitescu
Sunt o simplă femeie, mamă, soție, soră, fiică totodată și un prieten devotat pe care te poți baza în orice circumstanță, mai sunt o femeie care crede că fiecare om poartă în inima sa chipul lui Dumnezeu, iar pentru unii dintre noi Dumnezeu poate exista încă un pic ascuns, pentru alții însă acesta trăiește evident și vizibil, si aceștia sunt oamenii vii care mi-au influențat cel mai profund viața, sunt oameni senini, blajini și care aduc cu ei multă dragoste și bunătate … de aceea și cred în faptul că oricine se poate schimba în bine depășindu-și neputințele proprii, dar această schimbare este posibilă doar cand vine ca un impuls din interior, ca o urmare firească într-un moment important al vieții trăite, și ne influențăm reciproc prin alegerile care le facem, cum ascultăm, cum vorbim, cum iubim și iertăm, cum înțelegem și cum ne acceptăm unii pe alții.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-1gf

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.