1 reader now

respiră‑mă. îmi e suficient că‑mi eşti.
părăseşte‑mi nopţile, iubindu‑mi bezna divină,
ancorează‑mă la visurile tale cereşti,
sărută‑mi sufletul, hemoragia vieţii oprindu‑se în tihnă.

criminal e cel ce nu trăieşte clipa,
vidul amestecându‑se, în loc
să te doară, să te usture nefericirea,
sunt parte din sângele tău, ce noroc…

răstoarnă‑mă. nici aer nu am.
îmi trăiesc mizerabila clipă.
nici gânduri, nici lacrimi nu am,
sunt nimic, iubind pe nimica.

un gol imens îmi cuprinde conştiinţa,
sângele, şiroind peste tot, răsfirat
se scurge, arătându‑mi cum îmi este frică
încărunţită de timp, venerându‑te, nu‑i păcat,
respiră‑mă.

Mimi Hacichian
Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-10J
Citește și...  Tãcere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.