1 reader now

Realizez că în singurătate omul își retrăiește trecutul, cu toate bucuriile și păcatele lui, îl reînvie, îl aduce în prezent și chiar îl înconjoară cu o aură magică, îl sfințește, îl revrăjește și chiar se amăgește pe sine când nu primește replică în răspuns. Nu are altă trăire decât trecutul însuși și-i trebuie mult până să realizeze asta. Dezgroapă toate greutățile și bucuriile și le retrăiește de parcă totul ar fi aievea… Când e singur omul anevoie se ridică, uneori deloc, are nevoie de un ajutor, fie el Dumnezeu ori altceva, așadar soluția este să găsești acel ceva care să te scoată din negura trecutului și care să fie atât de puternic încât să te rupă de un sine vechi și să te împingă înainte.

De asta creștinii se așteaptă să fie mai puternici decât restul oamenilor, pentru că îl au permanent pe Dumnezeu alături, de asta o ființă vie în spirit și prezentă cu adevărat este atât de importantă, de asta oamenii care se simt bine în singurătate au spirit de învingători, dau dovadă de tărie de caracter, pentru că și-au învins demonii proprii, și-au curățat inima, s-au împăcat cu trecutul și cu ei înșiși, s-au renăscut, s-au reclădit și sunt în deplin acord cu sine.

Când singurătatea nu este căutată însă, ea apasă și strivește și nu ajută la nimic, dar când ne simțim bine în singurătate înseamnă că ne-am găsit sensul și ritmul propriu de viață, ne-am întărit și ne-am cultivat înțelegerea de sine, ne dăm seama de efectul propriilor acțiuni și putem înțelege rolul nostru în relația cu lumea, reușim să vedem calea ce o mai avem de parcurs și împlinim ceea ce mai trebuie făcut. Dar dacă în singurătate nu primim nici un răspuns, nu ajungem la nici o clarificare de sine, nu ne găsim pacea lăuntrică și armonia din interior, nu avem un ritm acordat cu sinele și păstrăm aceleași resentimente față de lume și toți care ne greșesc, înseamnă că degeaba suntem singuri, timpul petrecut identic nu îl va schimba pe om, dacă omul nu simte nici un impuls interior pentru a-și schimba starea atunci schimbarea nu se va întâmpla, omul va trăi la fel și se va simți la fel, va împlini aceeași rutină și nimic mai mult, evident că toți ceilalți vor greși în același mod față de el și el se va simți la fel de îndreptățit să se ferească de lume (sfânta amăgire)…

Singurătatea care împlinește se spune că este specifică mai ales călugărilor sau maicilor din mănăstiri, pentru că este o viață petrecută în rugăciune și fără preocupări pentru realizări profesionale sau de carieră, este o viață simplă văzută din afară, multe mănăstiri au chiar o grădină proprie unde se cultivă flori, sau plante și legume folositoare în viața de zi cu zi. Ce nu se vede însă este dialogul interior pe care și-l poartă fiecare membru al mănăstirii, cum își împacă ei dilemele interioare, cum ajung la seninătatea și acceptarea rolului propriu în relația cu lumea din afară? Ce fel de viață interioară au membrii unei mănăstiri cu atât de puține preocupări exterioare? Asta mă face să mă întreb despre cât de mult contează izolarea față de exterior ca să pot să-mi ascult interiorul fără opreliști? Voi ce ziceți, cum reușiți să înțelegeți ce se petrece în interiorul vostru fără ca să vă deranjeze exteriorul intruziv? Se spune că fiecare om are propriul său sistem de apărare, ca un sistem de siguranță sau ca un refugiu și ca o înstrăinare de realitate, care se activează când ne simțim într-un impas, pentru unii se manifestă prin ore mai multe la servici (workoholicii) sau prin diverse dependențe (de internet, de jocurile online, dar și de droguri și alcool), însă aceste dependențe doar încarcă și mai mult tumultul nostru interior, fără să răspundă la niciuna din întrebările care ne macină încet și sigur starea de bine, de armonie interioară, după care jinduim neîncetat. Fiecare cred că trebuie să răspundă pentru el…pentru mine însă, cred că locul meu este între oameni, îmi doresc o viață plină de trăiri, cu bucurii și cu păcate asumate pe care să pot să le îndrept, o viață plină de dragoste, cu multă răbdare și înțelegere și bunătate, îmi doresc să am puterea să-mi împlinesc un vis îndelung dorit și cred că primul pas în devenirea mea (și cred că e valabil și pentru alții) este să fiu un om mai bun decât am fost până acum, indiferent care sunt condițiile exterioare, pentru că interiorul este cel care condiționează ce se întâmplă în exterior și nu invers.

Citește și...  Sex Excentric

Vă doresc să aveți o zi mai bună decât ieri !

13 Mai 2016

Editha

Edith Panaitescu
Sunt o simplă femeie, mamă, soție, soră, fiică totodată și un prieten devotat pe care te poți baza în orice circumstanță, mai sunt o femeie care crede că fiecare om poartă în inima sa chipul lui Dumnezeu, iar pentru unii dintre noi Dumnezeu poate exista încă un pic ascuns, pentru alții însă acesta trăiește evident și vizibil, si aceștia sunt oamenii vii care mi-au influențat cel mai profund viața, sunt oameni senini, blajini și care aduc cu ei multă dragoste și bunătate … de aceea și cred în faptul că oricine se poate schimba în bine depășindu-și neputințele proprii, dar această schimbare este posibilă doar cand vine ca un impuls din interior, ca o urmare firească într-un moment important al vieții trăite, și ne influențăm reciproc prin alegerile care le facem, cum ascultăm, cum vorbim, cum iubim și iertăm, cum înțelegem și cum ne acceptăm unii pe alții.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-16K

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.