1 reader now

Mă gândeam într-un timp cu groază, când simţeam eu vreun motiv că se întrevede şi-şi face loc de-al naibii, printre sentimente ce ar fi trebuit să le simt statornice, deci mă gândeam cu groază câteodată, ce dificil, ce foarte greu, aş putea să trăiesc eu fără tine.

Eram naivă eu atunci! Eram copil ce respira adult.

Nu înţelegeam că nimic nu este cu adevărat veşnic în lumea asta. Că totul, ba chiar orice poveste, cea mai frumoasă azi, poate deveni banală mâine în povestiri.

Păi astăzi, nu mai gândesc în veşnicii ce m-am prins că pot fi vremelnice, deşi în definiţie de dex, „etern” înseamnă pentru totdeauna. Cum să am curajul să afirm că haina pe care azi o cumpăr şi dau un salariu chiar pe ea, că bucuria pe care o voi simţi pentru prima dată, în ziua în care o voi purta, va fi pururea eternă?!?

Trece moda, trece şi bucuria de a purta haina mea cea mai scumpă de azi din şifonier, păi nu-i aşa? Cred că la fel poate păţi şi iubirea ce pare pururi eternă azi, dar poate cenuşie de plictis poimâine.

Aşa că azi, nu-mi mai e frică dacă simt vreun gând că ţi s-a plictisit timpul cu mine.

Azi pot să dau din umeri şi să spun liniştită că da, pot înţelege. Înţeleg că eşti tu cu îndoială că nu mai vrei vreun noi. Strâmb din nas şi strâng din dinţi şi o să-ţi dau o replică la care nici nu te aşteptai probabil: „păi ia atunci o decizie, dacă tot nu o mai luăm noi împreună, c-aşa ai hotărât tu brusc de astăzi înainte!” „Ia decizia şi pentru mine”, am să- ţi spun eu ţie atunci.

Asta nu pentru că nu-mi mai pasă de nimic, nu de aceea voi da din umeri a nepăsare. Doar pentru că-mi va fi greu să explic din nou tot ce ştiai deja şi, în plus, şi pentru că tu nici nu mai ai vreun chef de a asculta argumente; iarăşi despre noi.

Citește și...  Ți-aș spune ceva, mă lași?

M-am plictisit şi eu cumva. Mă tot zbat de multă vreme să-ţi explic eu ţie una alta şi am cam obosit.

Mă zbat aşa aiurea dintr-o speranţa veche şi dintr-o amintire de când ne era chiar bine, fără să mai avem nevoie noi să argumentăm tot către noi, tot binele ce ne era. Nici împreună, dar nici separat, nu ne mai argumentăm astăzi.

Doar ne trăiam şi-atât.

De fapt noi nu mai  suntem bine de demult. De când citeam poveşti şi număram stele şi descifram Caru’ Mare pe cerul ce, de altfel, era destul de înnorat. Eram copii atunci noi amândoi, ce-şi scriau speranţele de fericire într-un doi etern şi iremediabil.

În timp, probabil că ni s-au schimbat dorinţele .

Şi iubirea ne creşte separat de la o vreme. Începem să fim mai trişti şi mai singuri până şi la gândul de împreună într-un etern ce ne-am dat seama că-i vremelnic şi nu chiar pentru totdeauna.

M-am prins că nu mai am aer tot mereu proaspăt cu tine-n jur. Prea ne cerţi mereu, prea nu mai visezi la fericire. Prea eşti blazat şi fără chef de viaţă niciun pic.

De aceea, sunt eu, acum, destul de pregătită. Şi aştept. Şi tooot aştept. Aştept să văd cum îmi vei explica tu, că eternul e vremelnic..şi că eternitatea este muritoare şi ea cumva, nu vreo zeiţă ce-şi păstrează tinereţea, trăindu-se veşnic căci aşa i-a fost doar ei menit, dintr-un noroc anume.

Noapte bună, dragul meu!

Adina Banea
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-vp

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.