2 readers now

Vino, dulce sărutare,
vino să mă amețești!
Să ne vedem în nopți cu lună
ca să împletim cunună
de infinite picături de stele,
să fii regele capriciilor mele.
Să mă strângi în brațe ferm,
niciodată să nu te pierd.
Să fim noi pe-un tărâm aparte,
să ne iubim și zi, și noapte…
Și poate va veni și ziua când
nu ne vom avea doar în gând,
ci vom fi unul lângă altul,
nu am împărți doar patul.
Am trăi-n blândă armonie,
în a speranței simfonie.

Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/s7nil4-chemarea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.