2 readers now

Ce curată nebunie, adânc în fiinţa mea..
Oare ce-mi umple inima? Cred că dragostea…
Tristeţea-mi era mână-n mână cu tăcerea,
uitase de mult, săraca, ce e fericirea…

Căci iubirea începe unde nu astepţi nimic în schimb.
Tremurul mâinii pe harfa vieţii vreau să-l plimb…
Scriu versuri de dor pe a cerului perete
ca-n ceasurile de amurg să mă lepăd de regrete…

Fântâna sufletului renaşte acum în mine,
muza mă sărută, cu buzele-i senine…
Capcanele de ieri dezmint tot ce s-a trişat,
muguri de emoţii în inimă mi-au alunecat…

Aş vrea, corzi de chitară să răsune în surdină,
sub farul stelelor mângâindu-mi inima nebună…
Savoarea clipei neancorate se avantă încrezător,
în numele iubirii să depună jurământ de dor…

Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-QT
Citește și...  10 cele mai faimoase destinații pentru luna de miere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.