1 reader now

Cred că…nopţile ascund prăpăstii de tăcere,
fugare roiuri de fluturi se apleacă asupra genelor mele,
umbre scumpe, nesătule, răscolesc cavalcade de emoţii,
sămânţa de lumină desface încâlcitele căi ale vieţii…

Cred că…nostalgiile au parfum de curcubee
ce strivesc versul nescris într-ale mele buze,
cu foşnet vestejit răsună pe-a vieții alee
clinchetul zgomotos, de lume să se amuze…

Cred că…murmurul de ape reflectă bulgări de lumină,
dansul trist al toamnei croieşte drum către ruină,
tremurătoarea pădure, uscată, acum frântă,
întinderilor cereşti vrea să li se plângă…

Cred că…izvorul înserării va oglindi-n ape line,
suspinele senine vor croi cândva al meu nume,
ca să tulbure liniştea orelor calde cu zâmbet fermecător,
s-aprindă dorinţa cu gura-i flămândă de amor…

Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-zr
Citește și...  Și îngerii au demonii lor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.