1 reader now

Ăștia maturi și responsabili amintesc de sindromul Peter Pan dar a fi mai copilăros nu înseamnă să trăiești pe o altă planetă, ci să simți mai acut tot ce-i cam nedrept la această etapă a vieții. Ne-am luat inima în dinți și oftând cu durere am trecut pe hârtie exact cele mai triste schimbări pe care le întâmpinăm după – Doamne, cum sună- o anumită vârstă:

Ești pe cont propriu!
Desigur, independența reprezintă una dintre cele mai frumoase aspirații care să ne ambiționeze zi de zi, dar cum ne vedem cu satisfacție munca transformându-se în petreceri, vacanțe, răsfăț și cam tot ce lăsăm posterității pe Instagram, își mai bagă inevitabil coada facturile, declarațiile de impozit, asigurările, analizele medicale și toate responsabilitățile care insistă să strice tablourile ce mai că se apropie de proiecția cuvintelor „living the dream”. #dontgrowupitsatrap #realitysucks

Începe corpul să-și impună punctul de vedere!
Mai întâi dispar sosurile dressing-urile peste salată și grătar iar burgerii par amintiri mitologice, apoi dulciurile se retrag triste lăsând pătrățelul zilnic de ciocolată neagră. Doar alcoolul ne mai dă o dulce senzație de tinerețe, aducându-ne aceleași reacții ca unui boboc de 15 ani ce-și primește inițierea în bere în tabără. Petreceri ca-n facultate? Tragem pe dreapta pe la 22:00 că doar atunci apare cel mai sănătos somn! Și culmea, în ciuda acestor schimbări, oglinda nu ne-ar zice să ne încercăm norocul pe la Victoria’s Secret.

După muncă urmează…
Gimnaziul lăsa loc liceului, liceul facultății, iar la master deja începea să se întrezărească realitatea. Toate materiile pe care le-am iubit, toate cursurile care ne-au provocat creativitatea, toate proiectele după care am fi urlat „I’m the king of the world!” lasă loc unor Excel-uri, task-uri și bine, hai, fie, ceva strategii care să ne mai stimuleze viziunea, dar în rest un portofoliu în elaborarea căruia nu mai întâlnim aceleași emoții ca-n compuneri, eseuri, simulări, etc. Plus că n-avem teze și sesiuni ci un buluc sisific de dosare și nu mai merge să dăm vina pe cățel că ne-ar fi mâncat tema!

Citește și...  Cum să călătorim mai ieftin?

Fără puppy dog love, că tot l-am pomenit!
Mai țineți minte bilețelele din bancă în bancă – poate citite de o duzină de ochi până să ajungă la destinatar- oracolele și jurămintele de iubire în vata de zahăr împărțită în parc la chiulul de la ora de mate? Sau sărutările în vârf de munte după sesiune, când învingerea unui traseu pe culmi venea ca antrenament pentru glorioasa noapte în club ce urma în stațiune? După o anumită vârstă – cineva să treacă în ilegalitate sintagma asta – să ne pregătim sufletește să vedem cum curtea e înlocuită de unii urâcioși cu negocieri contractuiale de tipul în trei ani avem doi copii, un credit la casă și o vacanță, fiindcă doar nimic nu e mai romantic decât viteza.

Diana Serpoianu
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-tS

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.